Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 360/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 360/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 649/271/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 360/R/CA/2013

Ședința publică din 01 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. B.

JUDECĂTOR: C. C. O.

JUDECĂTOR: A. T.

GREFIER: M. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal introdus de recurenta ADMINISTRAȚIA I. ORADEA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, Jud. Bihor în contradictoriu cu intimat B. C. M. domiciliat în D., .. 29 c, jud. Hunedoara, împotriva Sentinței civile nr. 6919/08.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat și este scutit de taxă de timbru. se coinstată că prin Serviciul Registratură al instanței intimata a depus întâmpinare. Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6919/08.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă plângerea Administrația I. Oradea contravențională formulată de petentul B. C. M. în contradictoriu cu.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/20.12.2011 și înlătură amenda aplicată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.12.2011 a fost sancționat petentul cu 200 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 19 alin 1 lit. a din HCL 124/2009, respectiv pentru că a parcat în Oradea pe . data de 21.06.2011, fără tichet sau abonament de parcare.

Sub aspectul condițiilor formale procesul verbal cuprinde mențiunile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că obiecțiunile petentului sunt întemeiate, procesul verbal fiind netemeinic.

Astfel, rezultă din adresa emisă de IPJ că numitul Somogy G. A., este cercetat pentru conducerea la 21.06.2011 pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, fiind stabilit că numerele HD_ au fost atribuite unui alt autoturism. Prin urmare, a reieșit că petentul nu putea fi subiect activ al contravenției constatate.

Față de cele de mai sus, în baza art. 34 din OG 2/2001, instanța a admis plângerea formulată.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, recurenta Administrația I. Oradea, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin procesul verbal de contravenție contestat petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei, în conformitate cu prevederile art. 191 alin. 1 lit. e din HCL nr. 640/2006, modificată și completată, reținându-se în fapt că acesta a parcat, în data de 21.06.2011, fără tichet sau abonament de parcare. Se arată că procesul verbal de contravenție se întocmește pe numele proprietarului autoturismului care este paznicul juridic al bunului, deoarece numai acesta se află în evidențele serviciului de evidență informatizată a populației, agentul constatator exercitând o obligație de diligență de a afla cine este proprietarul autovehiculului la data săvârșirii faptei contravenționale. Argumentele reclamantului privind furtul numărului de înmatriculare și utilizarea lui de către o altă persoană nu dovedesc legătura de cauzalitate între petent și Somogy G. A. în calitate de făptuitor, acesta din urmă fiind cercetat pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu un număr fals de înmatriculare, fiind stabilit că numerele HD_ au fost atribuite unui alt autoturism. Având în vedere dispozițiile art. 11 alin 3 din OUG nr. 195/2002 ce prevăd obligația proprietarului autoturismului de a solicita autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare a oricăror modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv, petentul își invocă propria culpă în apărarea sa. Sancțiunea contravențională prevăzută de regulament se aplică deținătorului autovehiculului, așa cum este definit de art. 192 alin. 2 din Regulament, respectiv cel stipulat în evidențele Serviciului Permise și Înmatriculări la data constatării faptei. Petentul avea posibilitatea să introducă în cauză persoana care deține autovehiculul și care a săvârșit fapta contravențională printr-o cerere de chemare în garanție.

Pe de altă parte, procesul verbal de contravenție constituie un act administrativ unilateral ce emană de la o autoritate publică care are competența de a constata și sancționa faptele contravenționale și se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Dovada contrară a celor consemnate de agentul constatator nefiind realizată, recurenta consideră că procesul verbal contestat este temeinic și legal.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041 și art. 312 C.p.c., OG nr. 2/2001, Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice, a ridicării și blocării autovehiculelor în municipiul Oradea aprobat prin HCL nr. 640/2006 modificată și completată, Ordinul nr. 1501/2006.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că în luna decembrie 2011 a primit mai multe procese verbale de contravenție pentru fapta de a parca mașina neregulamentar pe domeniul public al municipiului Oradea. Intimatul arată că deține autoturismul Opel Astra de culoare gri argintiu, pentru care a solicitat autorizația de circulație provizorie și numere de înmatriculare HD_, care au expirat la 31.05.2012 și au fost găsite de IPJ Bihor – Serviciul Rutier la numitul Somogy G., fiind montate pe un alt autoturism, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Intimatul arată că nu a fost proprietarul autoturismului pe care au fost montate numerele provizorii și pentru care s-a încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin prisma prevederilor art. 3041 C.p.c., precum și a susținerilor părților, tribunalul apreciază recursul ca neîntemeiat, urmând a-l respinge din următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.12.2011 a fost sancționat petentul cu 200 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 19 alin 1 lit. a din HCL 124/2009, respectiv pentru că a parcat în Oradea pe . data de 21.06.2011, fără tichet sau abonament de parcare.

În fața primei instanțe a fost administrată proba cu înscrisuri, respectiv adresa nr. 2927/22.12.2011 emisă Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din care reiese că petentului i-a fost acordat numărul provizoriu HD_ cu valabilitate până la data de 31.05.2011, numărul provizoriu expirând astfel cu mult înainte de data săvârșirii contravenției. În plus, din adresa IPJ Bihor nr._/18.04.2012, rezultă că numitul Somogy G. A. a condus, în data de 21.06.2011, anterior datei săvârșirii contravenției din procesul verbal, autoturismul marca Opel cu numărul provizoriu HD –_, pe ., iar în urma cercetărilor s-a stabilit că acest număr a fost atribuit altui autoturism, autoturismul condus de învinuit fiind neînmatriculat.

În mod just a reținut prima instanță că petentul nu deține în proprietate autoturismul descris în procesul verbal de contravenție, acesta fiind proprietatea altei persoane, care a folosit în mod ilegal numerele provizorii ce au fost atribuite autoturismului reclamantului.

În conformitate cu dispozițiile art.1 teza a II-a din O.G.2/2001 „constituie contraventie fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarâre a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarâre a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti” .

Potrivit art. 191 alin. 1 lit. a) din HCL nr. 640/2006, raportat la HCL nr. 124/2009 pentru aprobarea modificării și completării HCL nr. 640/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice, a ridicării și blocării autovehiculelor în municipiul Oradea, care statuează: ,,constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 150 lei la 500 lei (…): a) ocuparea locurilor de parcare fără tichet, fără plata taxei de parcare cu telefonul mobil, ori fără abonament sau legitimație de parcare cu excepția locurilor din parcările de scurtă durată pe bază de tichet unde abonamentul și legitimația nu sunt valabile’’

În contextul celor reținute, în mod corect a apreciat prima instanță că petentul nu se face vinovat de săvârșirea faptei descrise în procesul verbal de contravenție, nefiind subiect activ al contravenției, prin simplul motiv că autoturismul descris în procesul verbal de contravenție nu-i aparține. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din OUG nr. 195/2002, privind obligația de a transcrie transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului întrucât petentul nu a transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului, ci numere provizorii care i-au fost atribuite au fost folosite în mod abuziv de o altă persoană pe o altă mașină.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.p.c., instanța va respinge ca neîntemeiat recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 6919/08.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, Jud. Bihor în contradictoriu cu intimat B. C. M. domiciliat în D., .. 29 c, jud. Hunedoara, împotriva Sentinței civile nr. 6919/08.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.

IREVOCABILĂ.

Fără cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2013.

Președinte,

D. B.

Judecător,

C. C. O.

Judecător,

A. T.

Grefier,

M. M. B.

Red. Fond

R. C. H.

RED: O.C.

DAC: M.B.

2 exe/07.05. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 360/2013. Tribunalul BIHOR