Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 766/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 01-07-2013 în dosarul nr. 11673/271/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 766/R/CA/2013
Ședința publică de la 01 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. C.
Judecător L. D. J.
Judecător I. C. M.
Grefier V. Onchiș
Pe rol fiind judecarea recursului de contencios administrativ și fiscal înaintat de recurenta S.C. S. S. TRADE HOLDING SRL., cu sediul în com. Cornetu, ., ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. impotriva sentintei civile nr. 1490/31.01.2012 pronuntata de Judecatoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul se află la primul termen de judecată este motivat fiind scutit de plata taxei de timbru, după care:
Se constată că, dezbaterea recursului a avut loc la data de 10 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 17 iunie, 21 iunie și 26 iunie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1490/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. S. TRADE HOLDING S.R.L., cu sediul în comuna Cornetu, ., ., ., jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. – SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR, cu sediul în Oradea, .. 18, județul B..
A menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.05.2011, ca legal și temeinic.
A respins cererea petentei privind obligarea intimatului la plata de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 28.05.2011, petenta a fost sancționată contravențional de către intimat cu amendă în cuantum de 6000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 republicată și actualizată.
În fapt s-a reținut în sarcina sa că în urma unui control operativ privind achizițiile intracomunitare, efectuat la punctul de trecere a frontierei B., jud. B., s-a constatat că petenta a efectuat achiziții intracomunitare de legume și fructe cu mai multe camioane, fără a avea sediul social al societății real declarat, sediul social declarat conform verificărilor efectuate de către ofițerii din cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Fraudelor este fictiv, această adresă neputând fi identificată pe raza Comunei Cornetu.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.
Totodată, instanța a reținut că fapta, astfel cum a fost ea descrisă în procesul-verbal contestat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990, republicată și actualizată și sancționată de art. 2 lit. f din același act normativ.
Examinând cu precădere procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 28.05.2011 sub aspectul legalității întocmirii sale, prin prisma motivelor care pot fi reținute din oficiu, precum și a celor invocate de către petentă, instanța a apreciat că procesul-verbal antemenționat a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative, edictate pentru încheierea sa valabilă.
Pentru a concluziona astfel, instanța a avut în vedere natura juridică duală a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, care este în același timp un act administrativ supus unei proceduri de contestare speciale - fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii - dar și un act procedural, sens în care îi sunt aplicabile în ceea ce privește regimul nulității actului (în virtutea dispozițiilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001) prevederile art. 105 C. proc. civ.
Petenta a invocat nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru mai multe considerente.
Un prim motiv de nulitate al actului constatator, invocat de către petentă, este acela că nu au fost respectate prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, petenta considerând că ofițerii de poliție din cadrul I.P.J. B. nu aveau dreptul să aplice sancțiunea contravențională, ci actul constatator trebuia trimis organelor de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov, aceștia fiind cei care au constatat fapta contravențională.
Analizând motivul de nelegalitate invocat de către petentă, instanța l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, înlăturându-l, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1990, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către (…) personalul Poliției Române (...).
Astfel, instanța a apreciat că unul dintre organele abilitate de lege să constate săvârșirea contravențiilor prevăzute și sancționate de Legea nr. 12/1990, este Poliția Română, prin personalul de specialitate al acesteia.
Instanța a reținut că la întocmirea actului constatator și aplicarea sancțiunii contravenționale au fost respectate prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, respectiv Legea nr. 12/1990 acordă dreptul organelor de poliție de a aplica sancțiunea contravențională, nu doar de a constata săvârșirea contravenției. Din punct de vedere al competenței teritoriale a organelor de poliție, instanța a reținut că săvârșirea contravenției a fost constatată de către organele de poliție din cadrul I.P.J. B., aceștia solicitând organelor de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov doar efectuarea unor verificări prealabile, însă, în condițiile în care transportul se efectua pe raza jud. B., instanța a apreciat că locul săvârșirii contravenției este pe raza județului B., astfel că organele de poliție din cadrul I.P.J. B. erau competente să constate săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentei.
Mai mult, instanța a apreciat că prin formularea și depunerea prezentei plângeri la Judecătoria Oradea, petenta a recunoscut implicit faptul că locul săvârșirii pretinsei contravenții este în raza de competență teritorială a acestei instanțe.
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca nefondat motivul de nelegalitate a actului constatator constând în nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001.
În privința motivului de nulitate a procesului-verbal de contravenție constând în nesemnarea actului constatator de către un martor și neindicarea motivului pentru care nu s-a semnat procesul-verbal de contravenție de către un astfel de martor, cerințe prevăzute de art. 19 din O.G nr. 2/2001, instanța l-a respins, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, teza a II-a, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. Totodată, alin. (3) al aceluiași articol prevede că în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Instanța a reținut că doar încălcarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, mai exact lipsa din procesul-verbal a mențiunilor indicate în acest articol atrage de facto nulitatea acestuia, nulitate ce se constată și din oficiu.
În ceea ce privește însă lipsa altor mențiuni, cum ar fi cele enumerate la art. 19 din O.G. nr. 2/2001, pentru ca acestea să atragă nulitatea virtuală a procesului-verbal, partea care le invocă trebuie să dovedească o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, așa cum prevede art. 105 alin. (2) Cod Procedură Civilă.
În speță instanța a reținut că nu s-a produs petentei o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție prin lipsa mențiunii privind motivul pentru care actul constatator nu a fost semnat de către un martor asistent, din procesul-verbal de sancționare contravențională.
Nulitatea procesului-verbal de contravenție nu poate fi antrenată de orice eroare a agentului constatator, ci numai de acele lipsuri care sunt declarate de lege ca fiind esențiale, mai exact cele indicate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sau acele lipsuri ce atrag vătămări esențiale, constatate ca atare de instanță, ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea procesului-verbal. O interpretare mult prea extensivă a cauzelor de nulitate ar contraveni intenției legiuitorului și ar fi de natură să încurajeze încălcarea normelor legale.
Față de cele de mai sus, reținând că petenta nu a făcut dovada vreunei vătămări care să îi fi fost cauzată prin nesemnarea procesului-verbal de contravenție de către un martor asistent, vătămare care să impună anularea procesului-verbal de contravenție, instanța a înlăturat și acest motiv de nulitate a actului constatator, ca nefondat.
În considerarea celor expuse, instanța a reținut faptul că procesul-verbal . nr._ din data de 28.05.2011 cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv conține numele și prenumele agentului constatator și al petentei, descrierea faptei reținute în sarcina acesteia din urmă, data acesteia și nu în ultimul rând semnătura agentului constatator.
Față de cele mai sus expuse, instanța a apreciat că procesul-verbal de contravenție întrunește exigențele edictate de prevederile O.G. nr. 2/2001 ca o garanție de legalitate a acestuia.
Procedând la cercetarea temeiniciei procesului-verbal . nr._ din data de 28.05.2011 întocmit de intimat, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990, republicată și actualizată, constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: (…) efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege.
Petenta a fost sancționată contravențional în baza acestui text legal, reținându-se că în urma unui control operativ privind achizițiile intracomunitare, efectuat la punctul de trecere a frontierei B., jud. B., s-a constatat că a efectuat achiziții intracomunitare de legume și fructe cu mai multe camioane, fără a avea sediul social al societății real declarat, sediul social declarat conform verificărilor efectuate de către ofițerii din cadrul I.P.J. Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor fiind fictiv, această adresă neputând fi identificată pe raza Comunei Cornetu.
Instanța a reținut că pe scrisorile de transport internațional C.M.R. care însoțeau cele șase transporturi, la rubrica destinatar este indicată societatea petentă, având sediul în . nr. 1A.
În urma verificărilor efectuate de către agenții de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov, la solicitarea agenților constatatori din cadrul I.P.J. B. - Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-a reținut că sediul indicat pe documentele de transport internațional C.M.R. este fictiv, deoarece adresa indicată nu figurează pe raza comunei Cornetu (proces-verbal din data de 28.05.2011 - filele 41-42).
În același timp, în urma verificărilor efectuate, s-a identificat sediul societății petente la adresa din comuna Cornetu, ., ., ., adresă la care s-a constatat că figurează, pe ușa de la intrare, o plăcuță având inscripționată denumirea societății petente.
Instanța a reținut că, conform înscrisurilor comunicate la solicitarea instanței de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (filele 74 și următoarele), sediul social declarat la data de 12.04.2011 al societății petente, era în ., ., ., jud. Ilfov, sediu care corespunde cu cel înscris pe scrisorile de transport internațional C.M.R. aflate la dosar și care, în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov, nu a putut fi identificat pe raza comunei Cornetu.
Instanța a reținut că, conform declarației martorului N. V., audiat în cauză (filele 106-107), sediul societății care figura în scrisorile C.M.R. nu mai era valabil, dar că nu a avut loc modificarea lui în evidențele O.N.R.C. ca urmare a faptului că atât reprezentanții petentei cât și persoana care este proprietara spațiului locativ nu au cunoscut faptul că se schimbase adresa imobilului.
Instanța a constatat că această apărare a societății petente este nefondată, urmând a fi înlăturată, pentru următoarele considerente:
Susținerea petentei privind schimbarea adresei imobilului, pe lângă faptul că nu a fost dovedită în vreun fel de către petentă, nu rezultă din înscrisurile aflate la dosar. Astfel, instanța a reținut că nu doar numărul administrativ al imobilului diferă, respectiv numărul imobilului este 136, iar nu 1A - astfel cum apare în scrisoarea de transport internațional C.M.R., dar și scara este diferită, în cuprinsul scrisorilor C.M.R. figurând scara 1, iar adresa indicată de către petentă ca fiind cea corectă precizează că numărul scării este 2, iar nu 1.
Pe de altă parte, din înscrisurile depuse la dosar de către O.N.R.C., instanța a reținut că abia la data de 15.06.2011 Asociația de proprietari din Șoseaua Alexandriei nr. 136, ., și-a dat acceptul cu privire la stabilirea sediului social la adresa din comuna Cornetu, ., ., ., jud. Ilfov (fila 83), ulterior acestei date fiind efectuate și mențiunile privind schimbarea sediului societății, la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În același timp, instanța a avut în vedere și prevederile contractului de închiriere din data de 01.04.2011 (filele 96-98), depus la dosar de către O.N.R.C., din care a rezultat că încă din data de 01.04.2011 a intervenit o înțelegere între numitele P. M. și P. I., pe de o parte, și societatea petentă, pe de altă parte, prin care cele două persoane fizice, în calitate de locatori, au fost de acord ca societatea petentă să își aibă sediul la adresa din Comuna Cornetu, ., ., ., jud. Ilfov.
În același timp, instanța a avut în vedere și declarația olografă aflată la fila 43 din dosar, a numitei Ș. F., care a precizat că la adresa din Comuna Cornetu, ., ., ., jud. Ilfov, nu locuiește nimeni și că nu se desfășoară activități comerciale, iar cu aproximativ două - trei zile înainte de efectuarea verificărilor a apărut o plăcuță cu inscripția societății petente.
În aceste condiții, instanța a reținut că susținerea petentei privind schimbarea adresei sediului societății petente, necunoscută de către aceasta, nu este verosimilă, înlăturând-o.
Față de cele de mai sus, instanța a reținut că în cauză devin incidente prevederile Legii nr. 571/2003 - Codul Fiscal, societatea petentă având obligația declarării sediului social real, în condițiile în care efectuează acte și fapte de comerț pe teritoriul României, având calitatea de persoană juridică impozabilă, incumbându-i o . obligații legale, printre care și aceea de a-și declara sediul social.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat ca fiind temeinic procesul-verbal de contravenție întocmit de reprezentanții intimatei, petenta săvârșind contravenția reținută în sarcina sa.
Față de cele de mai sus, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit.
Pentru aceste considerente instanța amenținut amenda contravențională în cuantum de 6000 lei aplicată în baza art. 1 alin. lit. a raportat la art. 2 lit. f din Legea nr. 12/1990, republicată și actualizată, precum și măsura confiscării, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 12/1990, republicată, a produselor prevăzute în anexa nr. 1 la actul constatator, cu consecința respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
Instanța, reținând culpa procesuală a petentei, a respins cererea acesteia privind obligarea intimatului la plata de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționate, în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs petenta, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea prezentului recurs, modificarea hotărârii atacate, și pe fond, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 28 mai 2011 încheiat de I.P.J. B..
În subsidiar, în măsura în care instanța ca aprecia că exista contravenția respectiva, solicită admiterea recursului și în temeiul art. 5 alin. 5 si 6 din O.G. nr. 2/2001, reindividualizând sancțiunea în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, a se constata că în raport de natura și gravitatea faptei, nu se impune aplicarea sancțiunii complementare a confiscării mărfurilor și ca atare, a o înlătura.
În fapt, recurenta menționeaz că, prin plângerea contravențională cu soluționarea căreia a investit instanța de fond, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 28 mai 2011, incheiat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.PJ - B., intrucat acesta conține numeroase vicii, atat sub aspectul nelegalitatii cât și sub aspectul netemeiniciei.
Astfel, în fapt, petenta recurentă desfășoară activități de achiziții intracomunitare de fructe si legume, iar la data de 28 mai 2011 au fost controlate la punctul de trecere al frontierei B. un număr de sase autotrenuri care transportau astfel de produse pentru societatea recurentă.
Prin procesul-verbal a cărui anulare petenta recurentă a solicitat-o s-a reținut că sediul declarat al sociatatii este fictiv întrucat adresa nu a putut fi identificata pe raza corn. Cornetu de către agenții constatatori din cadrul I.P.J. Ilfov.
Instanța de fond a înlăturat toate criticile pe care petenta le-a formulat, apreciind ca procesul-verbal în cauză este legal și temeinic întocmit, însă recurenta apreciază că motivele care au condus instanța la această concluzie sud greșit reținute, în primul rând pentru că s-a pornit de la premise termice greșite.
În acest sens, este de observat faptul ca instanța a avut in vedere natura juridică duală a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, despre care se reține că este, în același timp, un act administrativ supus unei proceduri de contestare speciale - fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii - dar și un act procedural, sens în care îi sunt aplicabile în ceea ce privește regimul nulității actului (în virtutea dispozițiilor art. 47 din O.G. nr 2/2001) prevederile art. 105 C. proc. civ. - fila 3, § 6 din sentință.
Invocă recurenta caracterul desuet al teoriei adoptate de către instanța de fond, și faptul că aceasta ar fi trebuit să aibe în vedere și concepția actuală, modernă, cu privire la procesul-verbal de contravenție, în sensul celor stabilite prin jurisprudența constantă a CEDO, în sensul că a devenit indiscutabilă împrejurarea că reglementarea de care beneficiază contravențiile intră în sfera acuzațiilor penale, existând mai multe decizii în acest sens.
Sintetizând, exista trei criterii de apreciere în acest sens: încadrarea juridică a măsurii în litigiu în legislația națională, caracterul propriu-zis al măsurii și caracterul și gravitatea „sancțiunii”, criterii care sunt alternative și nu cumulative.
Astfel, este limpede ca trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală, potrivit art. 6 din Convenție, situație în care, prin aplicarea prezumției de nevinovăție, sarcina probei revine intimatei, simpla existență a procesului-verbal de contravenție nu poate face dovada deplină asupra existentei faptei, a autorului și a vinovației acestuia, fiind pe deplin aplicabil și principiul “in dubio pro reo”.
Prezumțiile de fapt și de drept funcționează în orice sistem. Convenea nu interzice astfel de prezumții în principiu. Cu toate acestea, Convenția obligă statele contractante să se încadreze în anumite limite rezonabile,ținând seama de gravitatea mizei și prezervând dreptul apărării.
În speță, recurenta arată că nu formulează nici o critică în ceea ce privește respectarea dreptului său la apărare, însă este evident că dacă s-ar fi avut în vedere caracterul penal al acuzațiilor în materie contravențională, optica analizei instanței ar fi trebuit să fie cu totul alta.
Astfel, un prim motiv de nelegalitate a procesului-verbal pe care petenta recurentă l-a invocat se refera la necompetenta teritorială a organului constatator, prin nerespectarea prevederilor art. 21 alin. 1 și 2 din OG nr. 2/2001, constând în aceea că ofițerii de poliție din cadrul I.P.J. B. nu aveau dreptul să aplice sancțiunea contravențională, ci actul constatator trebuia trimis organelor de politie din cadrul I.P.J. Ilfov, aceștia fiind cei care au constatat fapta contravențională.
Suntem prin urmare în ipoteza în care fapta a fost constatată de un agent constatator (I.P.J Ilfov) și sancționată de un alt agent constatator (I.P.J B.).
Instanța de fond a înlăturat acest motiv de nelegalitate prin referire la faptul că, atât potrivit Legii nr. 12/1990 în care este prevăzută contravenția în cauză, cât și potrivit O.G. nr. 2/1991, organele de poliție au dreptul de a constata contravenția și de a aplica sancțiunea contravenționala - fila 3, ultimul paragraf din sentință.
Recurenta invocă faptul că nu aceasta era critica pe care a formulat-o, nu a afirmat niciodată că organele de poliție nu au calitatea de agenți constatatori, astfel încât motivarea instanței nu are legătură cu motivul de nelegalitate invocat.
În continuare, instanța retine că săvârșirea contravenției a fost constatată de către organele de politie din cadrul I.P.J. B., ceea ce este complet greșit.
Este limpede că lucratorii I.P.J. B. nici nu aveau cum să constate contravenția în cauză, pentru că aceasta a constat în efectuarea de activități de comerț fără a avea sediul social al sociatății real declarat, întrucât la momentul când cele șase autotrenuri au fost oprite, lucrătorii I.P.J. B. nu știau și nici nu aveau cum să știe, cu atât mai pițin să mai și constate, că sediul societății care apărea în documentele de transport nu este cel real.
Tocmai de aceea au apelat la colegii din cadrul I.P.J. Ilfov pentru a verifica și a constata împrejurarea care constituie contravenție.
Prin urmare, este indiscutabil că operațiunea de constatare a contravenției în cauză a fost realizată de către lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. ilfov, astfel că aceștia au, în cauză, calitatea de agenți constatatori în sensul art. 21 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit alin. 1 al aceluiași art. 21 din O.G. nr. 2/2001, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea, fiind astfel limpede că același agent constatator care constată contravenția, aplică și sancțiunea, prin proces-verbal încheiat de el (dacă are acest drept și în speța îl avea) și nu să trimită constatarea sa unui alt agent constatator care să încheie procesul-verbal și să aplice sancțiunea, cum s-a întâmplat în cauză.
În plus, susține recurenta, instanța de fond greșește din nou când reține că locul săvârșirii contravenției este pe raza jud. B. - fila 4, § 1 din sentință. Contravenția în cauză constă în faptul că nu era declarat sediul real al societății, or această declarare presupus nereală s-a făcut pe raza jud. Ilfov, în fața autorităților din acest județ și nu din județul B., prin urmare, locul săvârșirii contravenției este Ilfov și nu B..
Referitor la reținerea instanței de fond - fila 4, § 2 din sentință, că prin formularea și depunerea prezentei plângeri la Judecătoria Oreadea, petenta a recunoscut implicit faptul că locul săvârșirii pretinsei contravenții este în raza de competență teritorială a acestei instanțe, recurenta pretinde că și această motivație este complet greșită, deoarece nu putea introduce prezenta plângere contravențională decât la instanța în raza căreia își are sediul organul care a încheiat procesul-verbal, chiar dacă dupa aprecierea noastră petentei recurente acesta era necompetent.
O a doua critica pe care a formulat-o față de procesul-verbal în cauză a constat în aceea că acesta nu a fost semnat de un martor și nu a fost indicat motivul pentru care nu s-a întâmplat acest lucru.
Instanța de fond a respins acest motiv de nulitate prin raportare la dispozițiile art. 19 alin. 1, teza a ll-a din O.G. nr. 2/2001 și la dispozițiile art. 17 din același act normativ, în care se arată care anume lipsuri din procesul-verbal conduc la nulitatea acestuia.
Instanța a omis însă faptul ca potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal (subl. recurentei).
În situația în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.
În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
Prin urmare tot nulitatea este sancțiunea în cazul în care nu se respectă dispozițiile privind neconfirmarea de către un martor a lipsei, refuzului sau imposibilității contravenientului de a semna procesul-verbal, această sancțiune fiind extinsă și la această situație, prin interpretarea coroborată a textelor legale menționate.
Instanța a avut în vedere o interpretare restrictivă a legii, prin raportare numai la dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numai teza a ll-a a acestui text, și constatând că această lipsă nu se încadrează printre cele prevăzute expres prin dispozițiile art. 17, a înlăturat acest motiv de nelegalitate, arătând că o astfel de lipsă poate duce la nulitate numai dacă s-ar produce o vătămare care nu ar putea fi înlaturată decât prin anularea procesului-verbal, teză care, așa cum recurenta a arătat anterior, este, în opinia sa, greșită.
În orice caz, vătămarea există și ea, câtă vreme procesul-verbal a fost încheiat în lipsă, recurenta fiind privată de dreptul legal, prevăzut sub sancțiunea nulității absolute, de a-și consemna punctul de vedere cu privire la cele constatate.
Cu privire la acest aspect, instanța mai arată că o interpretare mult prea extensivă a cauzelor de nulitate ar contraveni intenției legiuitorului și ar fi de natură să încurajeze încălcarea normelor legale - fila 4 § 9 din sentință.
Învederează instanței de recurs faptul că interpretarea corectă pe care a indicat-o anterior nu este deloc una extensivă, ci doar in conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., și chiar cu cea națională, iar cu privire la incurajarea încălcării normelor legale, această alegație poate privi numai încurajarea organului constatator să încalce legea, din moment ce acesta poate întocmi procesul-verbal cu lipsuri de o asemenea natură și nicidecum a contravenientului, pentru că în măsura în care procesul-verbal este corect întocmit nu s-ar mai putea pune în discuție legalitatea acestuia.
Invocă faptu că, nici pe aspectele legate de temeinicie, instanța de fond nu a făcut o corectă apreciere a situației de fapt. Astfel, instanța reține că pe scrisorile de transport internațional C.M.R. care însoțeau cele șase transporturi, la rubrica destinatar este indicată societatea petentă, având sediul în . nr. 1A, iar în urma verificărilor efectuate de lucratori de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov, s-a reținut că sediul indicat pe documentele de transport internațional C.M.R. este fictiv (subl. recurentei), deoarece adresa indicată nu figurează pe raza . § 4 si 5 din sentință.
Reținerea instanței cu privire la adresa înscrisă pe C.M.R.. nu este corecta întrucât pe aceste documente nu a fost trecut numai “Șoseaua Alexandriei nr. 1A”, ci adresa care conține stradă, număr, ., județ, împrejurare constatată chiar de instanță, cu cinci paragrafe mai jos când se referaă la datele inscrise pe C.M.R.-uri.
De altfel, apreciază recurenta că, sub aspectul temeiniciei, problema esențială pe care o avea de analizat instanța de fond, constă în aceea dacă sediul societății avea sau nu caracter fictiv, așa cum s-a reținut.
Învederează instanței de recurs faptul că o greșeală în indicarea adresei societății în documentele de transport nu constituie și nu poate constitui un element care să conducă la concluzia fictivitatii sediului.
Un sediu fictiv este unul care nu există deloc, nici în fapt și nici în drept, respectiv fără existență reală, plăsmuit.
Ipoteza avută în vedere de către legiuitor este aceea în care comerciantul, cu intenție, chiar directă, induce în eroare organele statului, fiscale sau judiciare, în scopul ascunderii activității sale comerciale.
În speță, din simpla împrejurare că sediul societății a fost identificat imediat, fără niciun efort din partea autorităților, existând chiar o plăcuța de identificare la . condițiile în care discutăm de unica stradă din . denumirea de Șoseaua Alexandriei, fiind chiar principala artera ce străbate localitatea - DN6, fiind același . recurenta că nu se poate concluziona cu privire la un real caracter fictiv al sediului, chiar dacă numărul imobilului și scara erau greșite.
Este de apreciat rolul activ al instanței de fond prin efectuarea de demersuri la Oficiul Registrului Comerțului și prin acestea s-a dovedit, apreciază recurenta, că nu e vorba de un sediu fictiv, în condițiile în care discutăm de aceeași stradă, ., în aceeași localitate.
Dacă s-ar fi urmărit cu intenție directă declararea unui alt sediu, cu adevărat fictiv, pentru o reală inducere în eroare a autorităților, nu s-ar fi folosit atât de multe elemente comune cu sediul la care exista chiar și o plăcuță de identificare în acest sens.
De asemenea, nici declarația numitei S. F., în sensul că la acea adresă nu locuiește nimeni și nu se desfășoară activități comerciale nu putea fi avută în vedere de către instanță în contextul arătat, știut fiind faptul că exista posibilitatea ca declararea sediului social să se facă “fără activitate”, nefiind necesar ca activitatea comercială să se desfășoare la sediu. Ba chiar din contră, din chiar declarația persoanei amintite, rezultă că anterior cu 2-3 zile de efectuarea verificărilor a apărut plăcuța cu inscripția societății, ceea ce este de natură să conducă la concluzia că nu avem de a face cu un sediu fictiv, întrucat daca s-ar fi dorit ascunderea acestuia, nu se mai monta o asemenea plăcuță.
De altfel, declararea fictivă a sediilor principale sau secundare, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, constituie infracțiune, potrivit dispozițiilor art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, iar dacă organele de politie din cadrul I.P.J. Ilfov, chiar Serviciul de Investigare a Fraudelor, care este și organ de cercetare penală în această situație, nu s-au sesizat cu privire fictivitatea sediului, înseamnă că nu au considerat că în această situație avem de a face cu un sediu fictiv.
Or, nu poate exista un sediu fictiv din punct de vedere contravențional câtă vreme el nu este fictiv din punct de vedere penal.
În exercitarea unui rol activ cu adevărat eficient, instanța de fond ar fi putut să solicite relații în acest sens, constatând că organele de cercetare penală nu s-au sesizat în acest sens, deși chiar acestea au efectuat verificarea în cauza și ar mai fi putut constata că recurenta nu a fost implicată în nicio activitate de evaziune fiscală, nefiind sancționată până în prezent nici fiscal și nici contravențional.
Analizând sentința recurată sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanța apreciază că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare.
Astfel, sub aspectul condițiilor de valabilitate ale actului constatator, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.05.2011dresat pe seama petentei recurente cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din Ord. Guv. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002.
Susținerile recurentei în legătură cu motivele de nelegalitate a actului constatator, pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art. 19 din O.G. nr. 2/2001, sunt neîntemeiate, deoarece, doar încălcarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, mai exact lipsa din procesul-verbal a mențiunilor indicate în acest articol atrage de facto nulitatea procesului-verbal contestat, nulitate ce se constată și din oficiu.
În ceea ce privește însă lipsa altor mențiuni, cum ar fi cele enumerate la art. 19 din O.G. 2/2001, pentru ca acestea să atragă nulitatea virtuală a procesului verbal, partea care le invocă trebuie să dovedească o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, așa cum prevede art. 105 alin. 2 Cod Procedură Civilă, simpla aplicare a unei sancțiuni juridice întemeiate nefiind de natură prin ea însăși, a produce o vătămare procesuală de natură a atrage anulabilitatea actului constatator.
În speță, încheierea actului constatator în lipsa contravenientului sau a unui martor asistent este consemnată de către agentul instrumentator, în acord cu prevederile art. 19 alin. 3 din actul normativ menționat, și în orice caz, un viciu de formă de natura celui invocat nu este de natură, „per se”, a cauza o vătămare procesuală care să conducă în mod necesar la nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, simpla exercitare a forței coercitive a legii neconstituind o astfel de vătămare.
Nulitatea procesului-verbal de contravenție nu poate fi antrenată de orice eroare a agentului constatator, ci numai de acele lipsuri care sunt declarate de lege ca fiind esențiale, mai exact cele indicate de art. 17 din O.G. 2/2001 sau acele lipsuri ce atrag vătămări esențiale, constatate ca atare de instanță, ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea procesului-verbal. O interpretare mult prea extensivă a cauzelor de nulitate ar contraveni intenției legiuitorului și ar fi de natură să încurajeze încălcarea normelor legale.
În acest sens, Decizia nr. XXII/2007 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, a statuat că, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Astfel, în cauză, nici susținerea recurentei petente privind omisiunea agentului constatator de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare nu poate fi reținută ca motiv de nulitate actului sancționator.
Pe fond, sub aspectul elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 1 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată prin Legea 180/2001, constând în existența faptei contravenționale, incriminarea și sancționarea legală a acesteia și vinovăția, instanța constată că au fost reținute în sarcina petentei elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute de art.1 lit. a din Legea nr. 12/1990, republicată și actualizată, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, faptă prevăzută și sancționată de art. 2 lit. f din același act normativ, faptă constând în “efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege”.
În jurisprudența CEDO s-au cristalizat trei criterii alternative pentru a determina dacă o măsură din dreptul intern intră sau nu în domeniul de aplicare al art. 6 din CEDO, și anume: 1. calificarea din dreptul statului în cauză, 2. natura faptei incriminate și 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii.
Ratificată fiind prin Legea nr. 30 din 18.05.1994, Convenția europeană a drepturilor omului face parte, potrivit art. 11 al. 2 din Constituție, din dreptul intern, mai mult, în temeiul art. 20 al. 2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, ori de câte ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenție, întrunește cel puțin unul din criteriile reținute în jurisprudența CEDO, respectiv se adresează tuturor cetățenilor și nu doar unui grup de persoane în considerarea unui statut anume pe care îl au membrii săi, iar sancțiunea prevăzută are caracter preventiv și represiv, atunci norma respectivă intră în domeniul penal al art.6 din CEDO, fără a avea importanță gravitatea pedepsei.
Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele mai sus expuse, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare al actului normativ prin care este prevăzută privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prevăzută de par. 2 al art. 6.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cazul plângerilor contravenționale trebuie urmărită asigurarea unui echilibru între prezumția creată de art. 1171 C. civ. și posibilitatea pentru petent de a face dovada unei situații de fapt diferite, în favoarea petentului operând prezumția de nevinovăție, astfel cum s-a reținut și în cauza A. contra României.
În cauza dedusă judecății, recurenta petentă a prezentat probe judiciare certe, respectiv Rezoluția din data de 07.02.2012 emisă de către P. Tribunalului București în Dosarul nr. 3794/P/2011 - prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva reprezentantuluirecurentei petente, numita N. D., având calitatea de asociat și administrator, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al. 1 lit. f din Legea 241/2005 - în sensul că situația de fapt reținută prin actul constatator se fundamentează pe o eroare de fapt, mai precis că numărul poștal menționat în actele societății recurente nu corespundea cu numărul poștal real, aspect ce nu a putut fi constatat de către reprezentanții legali ai Gărzii Financiare Ilfov cu ocazia controlului efectuat la sediul societății recurente, astfel cum rezultă din Nota de constatare nr. 3621/25.05.2011 (f. 12 - 14 din dosarul instanței de fond).
Din această perspectivă, instanța reține că există cel puțin o îndoială rezonabilă sub aspectul existenței culpei contravenționale, și în consecință, al existenței faptei contravenționale, în cauză operând principiul juridic „in dubio pro reo”.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. 1- 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondat recursul introdus de S.C. S. S. TRADE HOLDING S.R.L., cu sediul în com. Cornetu, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., modificând în totalitate sentința recurată, în sensul admiterii plângerii formulate de petenta S.C. S. S. HOLDING în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., și anulării procesului-verbal . nr._ din data de 28.05.2011, precum și exonerării petentei de sancțiunile aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul introdus de S.C. S. S. TRADE HOLDING SRL., cu sediul în com. Cornetu, ., ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. impotriva sentintei civile nr. 1490/31.01.2012 pronuntata de Judecatoria Oradea pe care o modifică, în sensul că admite plângerea formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B..
Anulează procesul verbal . nr._ din data de 28.05.2011.
Exonerează petenta de sancțiunile aplicate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2013
Președinte, A. C. C. | Judecător, L. D. J. | Judecător, I. C. M. |
Grefier, V. Onchiș |
Red. Jud. L. D.
Azi 02 septembrie 2013
2 exemplare
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1060/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5223/2013.... → |
|---|
