Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 984/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 984/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 2890/271/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 984/R/CA/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B.
Judecător A. R. P.
Judecător A. T.
Grefier C. A. H.
Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta P. M. ORADEA cu sediul în Oradea, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul G. I. cu domiciliul ales la av. M. T. V. din Oradea, .. 7/A, ., împotriva sentinței civile nr. 8046/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la termenul de judecată din data de 02.12.2013 au avut loc dezbaterile asupra recursului, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care a fost amânată pronunțarea pentru acest termen.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8046/28.05.2013 Judecătoria Oradeaa admis plângerea contravențională formulată de petentul G. I., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 7/A, ., în contradictoriu cu intimata P. M. Oradea cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, județul Bihor și, în consecință:
A anulat procesul verbal de contravenție nr. 12/24.01.2012 încheiat de intimată și, pe cale de consecință, a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 12/24.01.2012 încheiat de intimata P. M. Oradea (f.8-9), petentul G. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 3000 lei în temeiul art. 26 lit. b) din Legea nr. 50/1991 reținându-se în sarcina sa faptul că nu a respectat proiectul autorizat prin autorizația de construire nr. 953/2007, prin modificarea accesului în imobil, după recepția lucrării.
Procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentului, actul fiind semnat de martora Z. O..
Potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă plângerea a fost introdusă în termen, verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Verificând legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța de fond a constatat că lucrările pentru care a fost sancționat petentul, respectiv mutarea unei uși de acces, au fost efectuate în anul 2007, fapt ce rezultă din declarația martorului P. O., care a declarat că „la unul din cei doi pereți am făcut un orificiu pentru montarea unei uși de acces, urmând a fi mutată vechea ușă de acces… am încetat lucrările la acest șantier în primăvara anului 2007….. construcția era gata 100% când am încetat lucrările rămânând anumite finisaje de executat…”
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 7 din 20.11.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 19.02.2001, Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție au statuat că dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei, că în cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției, precum și că obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii contravenționale.
În consecință, instanța de fond a reținut că la data constatării faptei și a aplicării sancțiunii, respectiv 24.01.2012, dreptul intimatei de a constata contravenția și de a aplica o sancțiune contravențională era prescris, termenul de 2 ani prevăzut de art. 23 din Legea 50/1991, care conține dispoziții speciale, ce se aplică prioritar față de cele ale O.G. 2/2001, împlinindu-se în anul 2009.
Pentru motivele arătate, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de petent și a anulat procesul verbal de constatare și sancționare nr. nr. 124/24.01.2012, exonerând petentul de plata amenzii contravenționale, fără a mai cerceta celelalte motive de nulitate invocate.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta P. M. ORADEA solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea plângerii contravenționale. Recurenta nu a motivat recursul formulat .
Prin registratura instanței recurenta a depus concluzii scrise prin care arată că susține recursul ca fiind fondat și solicită modificarea sentinței și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, expunând în susținerea recursului, neconcordanța evidentă existentă între declarațiile martorului audiat în fața primei instanțe, pe de o parte și planșele fotografice și documentația depuse de intimată, pe de altă parte.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ. art.34al.2 O.G 2/2001.
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată, instanța reține următoarele:
În mod judicios a apreciat prima instanță că este întemeiată excepția prescripției dreptului intimatei de a constata contravenția și a aplica sancțiunea. În acest sens se reține că art.31 din L.nr.50/1991 cuprinde o dispoziție derogatorie de la dreptul comun în materie contravențională, reglementat prin O.G.2/2001, în sensul că „dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data savârsirii faptei”.
Aceste dispoziții legale s-ar părea că sunt în contradicție cu dispozițiile art.37 al.5 din același act normativ, potrivit cărora, „constructiile executate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata receptia la terminarea lucrarilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate în cartea funciara. In aceasta situatie se aplica în continuare sanctiunile prevazute de lege”.
În condițiile în care, însă, cele două dispoziții legale coexistă, nefiind nici abrogate, prin numeroasele modificări ulterioare ale L.50/1991, nici declarate neconstituționale, concluzia care se impune, plecând de la faptul că legea nu distinge ( iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), este că sancțiunile prevăzute de lege, se aplică și după finalizarea - practică – a construcției realizate fără autorizație, însă cu respectarea termenului de 2 ani prevăzut de art.31 din lege.
A da o altă interpretare dispozițiilor art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 ar presupune acceptarea imprescriptibilității contravențiilor continue ceea ce contravine principiilor generale ce guvernează dreptul contravențional și care nu admite contravenții „perpetue” și vinovății „eterne”.
Din declarațiile martorului P. O. (fila 48) rezultă că lucrările de construcție la imobilul petentului, au fost finalizate în cursul anului 2007, rămânând de executat anumite finisaje la parter și etaj.
Contrar celor afirmate de recurentă, această declarație, dată sub prestare de jurământ, în condițiile legii, se coroborează cu întreg materialul probator: înscrisurile depuse în probațiune de intimată – autorizațiile de construire din martie 2007 și respectiv august 2007, declarația autentificată dată tot în cursul anului 2007 prin care petentul și soția sa își exprimau acordul pentru construire și planșele fotografice care relevă existența unei construcții terminate, neavând tencuit peretele exterior, lucrare care nu necesită autorizație de construire.
Față de aceste aspecte, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind nici un motiv de casare ori modificare din cele prevăzute de art.304 C.pr.civ, instanța, în temeiul art.312 va respinge, ce neîntemeiat recursul.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta P. M. ORADEA cu sediul în Oradea, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul G. I. cu domiciliul ales la av. M. T. V. din Oradea, .. 7/A, ., împotriva sentinței civile nr. 8046/28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totalitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Președinte, D. B. | Judecător, A. R. P. | Judecător, A. T. |
Grefier, C. A. H. |
Red.Jud. T.A.
Red.jud.fond.C.O.
Tehn.red. H.C.
2 ex/ 09.01.2014
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5938/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2053/2013.... → |
|---|
