Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 485/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 485/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 10448/271/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 485/R/CA/2013

Ședința publică de la 13 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. T.

Judecător D. B.

Judecător A. S.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul S. C. R., cu dom.loc.Oradea, ..2, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CESTRIN, cu sediul în loc.București, str...401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr._ din 09.10.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, și că prin registratura instanței la data de 08.05.2013 intimata a depus la dosar întâmpinarea, după care:

TRIBUNALUL

DELIBERÂND;

Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele;

Prin sentința nr._ din 09.10.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul S. C. R., cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 2, . împotriva procesului verbal . nr._/21.05.2012 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, ca neîntemeiată.

În baza art. II din Legea 144/2012 a constatat nulitatea dispozițiilor din procesul verbal de contravenție cu privire la tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;

Instanța de fond a constatat că prin plângerea înregistrată la Judecătoria Oradea, la data de 13.06.2012, petentul S. C. R. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța, în principal, să dispună anularea procesului verbal de constatare . nr._ întocmit de intimata CNADNR SA la data de 12.05.2012; în subsidiar, înlăturarea obligației sale de plată a tarifului de despăgubire și înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În fapt, conform procesului verbal, petentul a fost sancționat contravențional în temeiul art. 8 alin. 2 din OUG 15/2002 pentru că a circulat cu autovehiculul_ pe DN76, pe raza localității S., fără a deține rovignietă valabilă.

În ceea ce privește fapta săvârșită și reținută în sarcina petentului cu procesul verbal instanța de fond a constatat că acesta nu a dovedit faptul că la data și locul indicat autoturismul petentul circula cu rovignietă valabilă.

În aceste condiții, în mod corect petentul a fost sancționat contravențional în temeiul art. 8 alin. 2 din OUG 15/2002.

Procesul verbal cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001, inclusiv semnătura agentului constatator. OG 2/2001 nu exclude posibilitatea ca procesul verbal generat electronic să fie și semnat electronic de agentul constatator, conform prev. Legii 455/2001, astfel încât acesta nu va fi anulat pentru lipsa semnăturii olografe, așa cum pretinde petentul. Aceea că în procesul verbal se prevede faptul că pe lângă amendă petentul datorează intimatei o despăgubire, nu înseamnă că această despăgubire ce a fost calculată de către intimată reprezintă titlu executoriu împotriva petentului. Nici înștiințarea de plată ce face corp comun cu procesul verbal nu este titlu executor pentru despăgubirile civile pe care reclamanta le-a cerut în propriul beneficiu. Un proces verbal de contravenție constituie titlu executoriu doar pentru amendă și sancțiunea complementară a confiscării. Astfel încât, chiar dacă tariful de despăgubire nu ar fi fost înlăturat prin art. II din Legea 144/2012 intimata nu ar fi putut obține executarea silită a acestei despăgubiri doar în baza înștiințării de plată de la fila 6 pentru că prin modificările aduse la OG 15/2002 prin Legea 144 mai sus amintită s-a dispus expres înlăturarea obligativității de plată a tarifului de despăgubire, capătul de cerere privind această obligație formulat de petent a fost admis ca întemeiat, astfel că procesul verbal a rămas executoriu doar pentru amenda aplicată petentului pentru lipsa rovingnietei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul S. C. R. solicitând admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii depuse, în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea cererii de recurs arată că recurentul că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, sub aspectul menținerii sancțiunii principale.

Procesul verbal este lovit de nulitate absolută, ceea ce, conform art. 17 OUG 2/2001, atrage nulitatea absolută a procesului verbal.

Intimata legal citată a formulat întâmpinare.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că susținerile recurentului nu sunt fondate. Procesul verbal de constatare este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice SIEGMCR și are asociată semnătura electronică în conformitate cu prevederile art. 7 Legea 455/2011.

Art. 17 din OG 2/2001 nu impune ca și condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator.

Pe de altă parte, petentul face confuzie între generarea unui înscris în formă electronică, pe de o parte și materializare pe suport de hârtie a acestor date, dar și între noțiunea de înscris electronic și copie a înscrisului electronic. Simplul fapt al imprimării nu transformă înscrisul electronic în înscris scriptic, deoarece calitatea de înscris electronic se referă la momentul întocmirii și nu la momentele ulterioare.

Verificând sentința recurată, văzând criticile formulate de recurent, în baza art. 304, 304 ind. 1 c.pr.civ, tribunalul constată că acestea nu sunt întemeiate.

Verificând sentința recurată, în baza art. 304, 304 ind. 1 c.pr.civ, tribunalul constată că recursul nu este întemeiat.

Singurul motiv invocat de petent, atât în plângerea contravențională cât și în cererea de recurs este lipsa semnăturii agentului constatator, lipsă sancționată cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește lipsa semnăturii agentului constatator, ca element generator al nulității absolute, tribunalul constată că, potrivit art. art. 7 din Legea 455/2001,în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Din cuprinsul procesului verbal tribunalul reține că acesta îndeplinește condițiile de validitate cerute de lege, respectiv conține numele persoanei care a generat documentul, certificatul în baza căruia acesta este acreditat conform legii.

Prin urmare, din acest punct de vedere, susținerile petentului nu pot fi primite, motivul de recurs nesubzistând,

Reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, făcând o corectă aplicare a legii la starea de fapt descrisă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii hotărârii atacate.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul S. C. R., cu dom.loc.Oradea, ..2, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CESTRIN, cu sediul în loc.București, str...401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr._ din 09.10.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 13 Mai 2013

Președinte,

A. T.

Judecător,

D. B.

Judecător,

A. S.

Grefier,

M. M.

Red.Jud.S.A./21.05.2013

Red.jud.fond.S.C.

Tehn.red.M.M. 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 485/2013. Tribunalul BIHOR