Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 310/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 310/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 1507/255/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 310/R/CA/2013

Ședința publică de la 15 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător D. V. E.

Judecător C. M.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta I. T. DE MUNCĂ, cu sediul în loc. Oradea, ..1B, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul B. L., cu dom. în loc. Marghita, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 644 din 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Marghita, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatului av. P. C., în substituirea av. B. C., potrivit împuternicirilor avocațiale de la dosar, lipsă fiind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:

Reprezentanta intimatului, arată că nu are alte probe.

Instanța nemaifiind alte cereri, chestiuni prealabile, considerând lămurită cauza, acordă părților cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND,

Asupra recursului de față, Tribunalul constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 644 din 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Marghita s-a admis plângerea contravențională formulata de petentul B. L. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ BIHOR, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 09.06.2011 și în consecință:

S-a anulat procesul verbal . nr._ încheiat la data de 09.06.2011 și a fost exonerat petentul de plata amenzii contravenționale aplicate in cuantum de 19.000 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre in stanța de fond a reținut următoarele;

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.06.2011, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în sumă totală de 19.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin.1 lit. e din Legea 53/2003 republicată.

S-a reținut în sarcina petentului că la data de 09.06.2011 inspectorii de muncă din cadrul Serviciului control relații de muncă al Inspectoratului T. de Muncă al județului Bihor au efectuat un control în localitatea Marghita unde, la casa în construcție a petentului B. L. au găsit 4 (patru) persoane, respectiv numiții V. M., Orbai C., Orbai M. și Serfezi loan care desfășurau activitate lucrativă, fără a le fi încheiat contracte individuale de muncă, fapt ce încalcă prevederile art. 16 al. 1 din L. 53/2003 modificată. Aceștia au declarat că au fost chemați de B. L. să-l ajute la finisajul casei în data de 28.04.2011 și respectiv 10.05.2011.

Verificând procesul verbal de constatare a contravenției în conformitate cu art.34 alin.1 din OG 2/2001, modificată prin Legea 180/2002, sub aspectul legalității acestuia, instanța de fond a constatat că a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 și 17 din același act normativ, neexistând motive de nulitate care să poată fi invocate din oficiu.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța de fond a reținut următoarele:

Din declarația martorului V. M. C., reiese că acesta împreună cu încă trei persoane l-au ajutat pe petent să facă curățenie, să niveleze terenul pentru amenajarea gazonului, la locuința sa din Marghita. A menționat că l-a ajutat pe petent in calitate de prieten, nu a fost plătit pentru ajutorul dat.

De asemenea și din declarațiile martorilor Serfezeu I. și Orbai C. rezultă că aceștia împreună cu încă doua persoane l-au ajutat pe petent, în calitate de prieteni, să facă curățenie la casa proprietatea acestuia, casă care a fost finalizata in acea perioada. Martorii au menționat că nu au fost plătiți de petent pentru ajutorul dat, nu au negociat încheierea unui contract de munca.

Conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr.53/2003, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

Față de cele reținute mai sus, și având în vedere dispozițiile legale menționate, instanța de fond a apreciat că fapta ce se reține în sarcina petentului nu constituie contravenție. Numiții V. M. C., Serfezeu I. si Orbai C., l-au ajutat pe petent să facă curățenie la locuința sa, nu au fost plătiți pentru acest ajutor, nu au negociat încheierea unui contract de munca.

Împotriva acestei sentințe a formulate recurs recurenta I. T. de Muncă al Județului Bihor.

A solicitat admiterea recursului și menținerea în totalitate a procesului verbal de stabilire și sancționare contravențională . nr._/09.06.2011.

Consideră că sentința atacată este nefondată. Susține că instanța a ignorat în totalitate probele depuse de ITM Bihor, iar depozițiile celor trei persoane, găsite la fața locului de inspectorii de muncă: Serfezeu loan, Orbai C. și V. M. Ciprtan, nu puteau fi decât subiective, fiind greu de crezut că aceștia au lucrat în calitate de prieteni, fără nici o remunerație.

Precizează că la data controlului nu au fost prezentate contracte de muncă încheiate pentru B. L., pentru V. M., Orbai C., Orbai M. și Serfezi loan, cu toate că aceștia au lucrat la B. L., încălcându-se prevederile art. 16 din Legea nr. 53/2003 modificată.

În drept invocă prev. Legii nr.53/2003 - Codul muncii, modificată, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința recurată în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 c. pr. civ, atât sub aspectul motivelor invocate în recurs cât și sub toate aspectele, constată că recursul este nefondat.

În mod corect instanța de fond a apreciat probele administrate în cauză și a stabilit în baza acestora inexistența contravenției.

Atât declarațiile persoanelor găsite muncind la casa intimatului: V. M., Orbai C., Orbai M. și Serfezi loan, date în fața instanței, atestă că acestea l-au ajutat pe intimat în calitate de prieteni, cât și declarațiile acestora date în fața inspectorilor recurentei.

Astfel, fișele de identificare întocmite cu ocazia controlului, atestă că fiecare dintre persoanele susmenționate, au arătat că îl ajută pe intimat la lucrările pe care le are la casă, câteva ore pe zi, de puțin timp. Au declarat că nu primesc bani pentru ajutorul acordat.

Același lucru a fost declarat și de către intimat, respectiv că aceste persoane îl ajută neremunerat.

Nu se poate reține în contextul prezentat existența contravenției prevăzută de art. 260 al. 1 lit. e din L nr. 53/2003, nefiind situația primirii la muncă a unor persoane fără contract de muncă.

Susținerile recurentei, potrivit cărora, declarațiile numiților V. M., Orbai C., Orbai M. și Serfezi loan sunt subiective și nu poate fi crezut că aceștia au muncit fără a fi remunerați, sunt simple supoziții, nesusținute prin vreo probă. Pe de altă parte este necesar a sublinia că nu se poate reține în sarcina unei persoane săvârșirea unei contravenții în absența unei certitudini.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 c. pr. civ, va respinge recursul declarat de I. T. DE MUNCĂ, împotriva sentinței civile nr.644 din 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o va păstra în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul I. T. DE MUNCĂ, cu sediul în loc.Oradea, ..1B, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul B. L., cu dom.loc.Marghita, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.644 din 15.03.2012, pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o păstrează în totalitate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 15 Martie 2013

Președinte,

D. R.

Judecător,

D. V. E.

Judecător,

C. M.

Grefier,

M. M.

Red.jud.fond.G.M.

Red.jud.recurs.R.D./18.04.2013

Tehn.red.M.M. 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 310/2013. Tribunalul BIHOR