Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1871/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1871/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 9055/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1871/CA/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. V.
Grefier D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICOLELOR BIHOR, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului în substituire, av. D. G., lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la al doilea termen de judecată, acțiunea este timbrată, după care:
Instanța constată că s-a depus de către reclamant prin serviciul de registratură al instanței precizare de acțiune care a fost comunicată cu pârâtul.
În temeiul art. 159 indice 1 alin 4 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța procedând la verificarea din oficiu a competenței constată că este competentă general în temeiul art. 1 alin 1 din Legea 554/2004, este competentă material în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și este competentă teritorial în temeiul art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Instanța întreabă părțile prezente dacă mai au de formulat cereri în probațiune.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar considerând această probă ca fiind legală, verosimilă și pertinentă.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat, găsind cauza lămurită, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond părților.
Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată . Fără cheltuieli de judecată.
Considerând cauza lămurită instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 18.09.2012, sub număr de dosar_, reclamantul P. A. a solicitat anularea actului administrativ emis de pârâtă și obligarea pârâtei Instituția P. Bihor – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor la înmatricularea definitivă a autoturismului marca Opel tip Vectra cu numărul de identificare WOLOJBF35Y7062738, fără plata taxei pe poluare instituită de Legea 9/2012.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată, în esență, că a achiziționat autoturismul descris mai sus dintr-un stat membru al Uniunii Europene iar pentru a-l înmatricula în România, i s-a stabilit obligativitatea achitării în prealabil a taxei pe poluare prevăzută de Legea 9/2012. Arată reclamantul că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei pe poluare, reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar, taxa de poluare fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale. A mai susținut reclamantul, în esență, că această taxă este discriminatorie și nelegală raportat la dispozițiile art. 90 din Tratatul CE, care prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În drept, reclamantul a invocat art. 25 si 90 din Tratatul CE, Legea 554/2004.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar, în copie, adresă (f. 7-8), contract de vânzare cumpărare (f. 12), contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f.17), carte de identitate a vehiculului tradusă (f.13-16), cerere (f. 5-6), decizie privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante (f. 18), certificat (f. 19).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Deși legal citată cu mențiunea depunerii întâmpinării, pârâta nu a formulat întâmpinare și s-a prezentat la instanță în vederea susținerii poziției sale procesuale.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, autovehiculul marca Opel tip Vectra cu numărul de identificare WOLOJBF35Y7062738, astfel cum rezultă contract de vânzare cumpărare (f. 12). În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantului i s-a solicitat plata taxei pe poluare în temeiul Legii 9/2012, deși acest autoturism fusese anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pe poluare însă, prin adresa nr._/30.08.2012 (f. 7-8) pârâta i-a comunicat refuzul înmatriculării.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de Legea 9/2012, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE), paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, instanța constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Ulterior, prin Legea 9/2012, intrată în vigoare doar parțial, prin dispozițiile din acest act normativ care sunt în prezent în vigoare, s-a păstrat soluția de principiu existentă anterior în legătură cu autovehiculele pentru care se datorează taxa de poluare.
Din prevederile legale menționate rezultă că această taxă de poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat chiar taxa de poluare instituită de Statul Român în Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română (…) a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE, această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național. Curtea a arătat că „în aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotărârile T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE.
Totodată, în condițiile în care prin Hotărârea N. s-a stabilit că toate variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010 au fost declarate incompatibile cu art.110 TFUE și s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, reținând, de asemenea, că aceleași argumente sunt valabile și în privința taxei pe poluare aplicabile după data de 01.01.2011, instanța, raportându-se la concluziile Hotărârilor T. și N., constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de cele două cauze deferite instanței de contencios european.
Argumentele prezentate impun concluzia că taxa pe poluare neconformă dreptului comunitar nu poate constitui un impediment pentru înmatricularea vehiculului reclamantului.
În considerarea acestor aspecte, în temeiul art. 18 alin.1 din Legea nr.554/2004 instanța va admite acțiunea va anula adresa nr._/30.08.2012 și va obliga pârâta la înmatricularea definitivă a autoturismului în discuție, fără achitarea taxei pe poluare.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul P. A., cu domiciliul în Marghita, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Bihor – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor.
Anulează adresa nr._/30.08.2012 emis de pârâtă.
Obligă pârâta să înmatriculeze definitiv autoturismul reclamantului marca Opel tip Vectra cu numărul de identificare WOLOJBF35Y7062738, fără obligarea reclamantului la plata taxei de poluare prevăzută de Legea 9/2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2013.
Președinte, Grefier,
V. A. M. D.
Red. Jud. V.A.
Dact. Gref. M.D./4 ex./08.03.2013
Emis 2 comunicări cu:
reclamantul P. A., cu domiciliul în Marghita, ., jud. Bihor
pârâta Instituția P. Județului Bihor – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4759/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2432/2013.... → |
|---|
