Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3122/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3122/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 2952/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3122/CA/2013
Ședința publică de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. V.
Grefier D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. F. A., lipsă fiind pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la al doilea termen de judecată, acțiunea este timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar mobil de 0,60 lei, după care:
Reprezentanta reclamantului depune la dosar în probațiune înscrisuri, respectiv certificat de înmatriculare în limbă străină și traducerea autorizată a acestuia.
În temeiul art. 159 indice 1 alin 4 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța procedând la verificarea din oficiu a competenței constată că este competentă general în temeiul art. 1 alin 1 din Legea 554/2004, este competentă material în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și este competentă teritorial în temeiul art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Instanța întreabă părțile prezente dacă mai au de formulat cereri în probațiune.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar considerând această probă ca fiind legală, verosimilă și pertinentă.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat, găsind cauza lămurită, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond părților.
Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată . Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Considerând cauza lămurită instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 23.03.2012, sub număr de dosar_ /2011, reclamantul C. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Oradea ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea adresei nr._/15.03.2012 emis de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2842 lei, precum și la plata dobânzii fiscale până data restituirii efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat un autovehicul marca Peugeot cu numărul de identificare VF32AHFXF41367888, dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Conform susținerilor reclamantului, pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa pe poluare în valoare de 2842 lei, deși acest autovehicul a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene. În aceste condiții, consideră reclamantul că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar, taxa de poluare fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale și că această taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 25și 90 Tratatul UE și Legea 554/2004.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar certificat de înmatriculare tradus (f. 23-24), adresă (f. 7), chitanță (f. 10), cerere de restituire (f. 8-9), carte de identitate vehicul (f. 11), contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f. 12).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 43 lei și timbru judiciar de 0,6 lei.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță în vederea susținerii poziției sale procesuale.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Peugeot tip 206 cu numărul de identificare VF32AHFXF41367888. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant de la un tert care l-a achizitionat din Franta, stat membru al Uniunii Europene, astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare tradus (f. 23-24) si contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f. 12). În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantul a plătit, la data de 30.08.2007, suma de 2842 lei ca taxă de primă înmatriculare. La data de 20.02.2012, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei pe poluare, însă, prin adresa nr._/15.03.2012 (f.7) aceasta a refuzat restituirea.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de primă înmatriculare, contravine art.110 paragraful 1 (fost 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, instanța constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că taxa de primă înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 01.01.2007, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
Ca urmare a efectului direct al art.110 din TFUE, instanța constată că art.2141-2143 din Codul fiscal care reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România, contravin dispozițiilor TFUE, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, instanța constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin.1, art.2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele expuse, reținând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, va anula adresa nr._/15.03.2012 și va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei totale de 2842 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii asupra sumei de 2842 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective și va respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, pârâta este cea care a căzut în pretenții existând și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța va admite cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 43,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. G. cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 3, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor.
Anulează adresa nr._/15.03.2012 emisă de pârâtă.
Obligă pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 2842 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2013.
Președinte, Grefier,
V. A. M. D.
Red. Jud. V.A.
Dact. Gref. 5 ex./29.04.2013
Emis 3 comunicări cu:
reclamantul C. G. cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 3, .
pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4779/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5391/2013.... → |
|---|
