Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5686/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5686/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 10200/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR – ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA Nr. 5686/CA/2013
Ședință publică din data de 29 octombrie 2013
Președinte: E. D. V.
Grefier: B. C.
Pe rol fiind soluționarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantul J. V., domiciliat în Oradea, ., ., apart.18, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor, având ca obiect contestație act administrativ, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că cererea nu este netimbrată, s-a solicitat judecarea în lipsă, la data de 30.09.2013 s-a depus la dosar prin registratură de către D.G.R.F.P. Cluj N., prin A.J.F.P. Bihor cerere de chemare în garanție și întâmpinare, după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Verificând din oficiu competența, potrivit dispozițiile art.1591 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.2 pct.1 lit.d) C.proc.civ. coroborate cu cele ale art.10 alin.1 și 3 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
În conformitate cu prevederile art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013, H.G. nr.520/2013 și Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.1500/2013, constată că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. este subrogată în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtei și dobândește calitatea procesuală a acesteia, urmând să figureze în cauză prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor.
Constată că cererea de chemare în garanție a fost comunicată chematei în garanție. Introduce în cauză chemata în garanție, în conformitate cu prevederile art.62 C.proc.civ., constată că a fost legal citată pentru termenul de judecată de astăzi.
Verificând timbrajul, instanța constată că acțiunea este netimbrată.
Reținând că reclamantul nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru, deși a fost citat cu această mențiune, invocă excepția de netimbrare a acțiunii și excepția lipsei de interes cu privire la cererea de chemare în garanție și reține cauza spre soluționare pe aceste excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 15.10.2012, sub număr de dosar_, reclamantul J. V. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 1229 lei, achitată cu chitanța . nr._/25.09.2012, precum și la plata dobânzii fiscale calculată de la data plății taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, un autovehicul second-hand marca Opel, având număr de identificare W0L0TGF_.
Pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa de înmatriculare, deși acest autoturism a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene.
În aceste condiții, consideră că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei respective, reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar, taxa fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale.
Pretinde că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul CE, coroborat cu prevederile Legii nr.157/2005 și ale art.148 al.2 din Constituție.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Acțiunea nu a fost timbrată.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, în conformitate cu prevederile art.4 lit.a) din O.U.G. nr.50/2008, autovehiculul reclamantului intră sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, prin urmare în mod legal organele fiscale au emis decizia de calcul a taxei pe poluare.
Prin cerere de chemare în garanție, întemeiată pe dispozițiile art.60-63 C.proc.civ., a solicitat ca, în cazul admiterii acțiunii, să se dispună obligarea chematei în garanție să-i restituie sumele la care va fi obligată prin acțiunea principală, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare în contul deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, această taxă constituind venit la bugetul F. pentru mediu.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În ședința de judecată din 29.10.2013, instanța a pus în discuție excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu, și a reținut cauza spre soluționare pe această excepție.
Analizând cererea în raport de actele existente la dosar, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborate cu dispozițiile art.9 alin.2 din O.G.32/1995 privind timbrul judiciar, taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
În speță, deși reclamantului i s-a pus în vedere să achite până la termenul de judecată din 29.10.2013, taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, nu s-a conformat acestei exigențe legale, deși a fost legal citat, citația cuprinzând această mențiune fiindu-i comunicată la data de 12.09.2013 (f.21).
Față de această împrejurare, se constată că sunt incidente dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, conform cărora neîndeplinirea obligației de plată a taxelor judiciare se sancționează cu anularea cererii, pe cale de consecință instanța va admite excepția de netimbrare și va anula acțiunea reclamantului ca netimbrată.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, se reține că, potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Reținând, din analiza acestor dispoziții legale, că soluția dacă cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, având în vedere că cererea principală a fost anulată ca netimbrată, în temeiul art.60 C.proc.civ., cererea de chemare în garanție urmează a fi respinsă ca lipsită de interes.
Având în vedere soluția pronunțată, în cauză nu se acordă cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Anulează ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul J. V., domiciliat în Oradea, ., ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor.
Respinge ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.
Președinte Grefier
D. V. E. C. B.
Red.jud. E.D.V.
Dact.gref.B.C.
Data red – 18.12.2013
Nr.ex. – 5
Emis 3 comunicări pentru conformitate
reclamant J. V.
domiciliul - Oradea, ., ., apart.18, județul Bihor
pârâta D.G.R.F.P. Cluj N. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor
sediul - Oradea, ..2B, județul Bihor
chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu
sediul - București, ..294, corp A, sector 6
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 189/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1886/2013.... → |
|---|








