Contestaţie la executare. Decizia nr. 1087/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1087/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 20058/271/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 1087/R/CA/2013
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. J.
Judecător I. C. M.
Judecător A. C. C.
Grefier M. M.
Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ înaintat de recurenta . prin SCP T. și Asociații Oradea, cu sediul în loc.Oradea, ..11, ., în contradictoriu cu intimații COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE BIHOR, cu sediul procesual ales în Oradea, ., jud Bihor, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 2, jud Bihor, împotriva sentinței civile nr. 543/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 09 decembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 16 decembrie 2013, 20 decembrie 2013, după care:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele;
Prin sentința nr. 543/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a luat act de renunțarea contestatoarei la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
S-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în loc.Oradea, . jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatii COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE BIHOR, cu sediul procesual ales în Oradea, ., jud Bihor, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORADEA, cu sediul în Oradea, . 2, jud Bihor.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța de fond a luat act de renunțarea contestatoarei la judecata acestui capăt de cerere .
Pe fondul contestației la executare, s-a reținut că, în urma unui control efectuat de reprezentanții Gărzii Financiare Bihor s-a întocmit Procesul verbal nr._ din 26.10.2011 in care s-a arătat ca . a cauzat un prejudiciu bugetului de stat in condițiile titlului VI din legea 571/2003 in speța deducerea nelegală a TVA in scopul sustragerii de la plata la bugetul de stat, estimat la suma de 256.892 lei. In procesul verbal menționat s-a reținut ca . in urma așa ziselor tranzacții comerciale cu . SRL A. este principalul beneficiar al dreptului de deducere a TVA-ului înscris pe facturile emise si înregistrate in contabilitatea contestatoarei ca operațiuni legale si eligibile.
In baza art. 14 din legea 241/2005 s-a procedat la estimarea prejudiciului cauzat bugetului de stat la suma de 256.892 lei TVA.
Pe seama contestatoarei a fost emisa Decizia de Instituire a masurilor asiguratorii nr._/26.10.2011 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala Oradea-G. F. Bihor pentru suma de 256.892 lei.
In vederea încasării creanței bugetare astfel stabilite, a fost comunicata contestatoarei adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești din dosarul de executare_ .
In motivarea deciziei contestate- Decizia de Instituire a masurilor asiguratorii nr._/26.10.2011, s-a aratat ca exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la plata impozitelor si taxelor..
In conformitate cu prevederile art. 129 din OG 92/2003 republicata privind Codul de Procedura Fiscala,
(1) Masurile asiguratorii prevăzute in prezentul capitol se dispun si se duc la îndeplinire, prin procedura administrativa, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, cind exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitind sau ingreunind in mod considerabil colectarea.
(3) Aceste masuri pot fi luate si inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare. Masurile asiguratorii dispuse atat de organele fiscale competente, cat si de instantele judecatoresti ori de alte organe competente, daca nu au fost desfiintate in conditiile legii, raman valabile pe toata perioada executarii silite, fara indeplinirea altor formalitati. Odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii.
(4) Masurile asiguratorii se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent. In decizie organul fiscal va preciza debitorului ca prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, dupa caz, masurile asiguratorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent. ( …..) „
Apărarea contestatoarei in sensul ca Decizia de Instituire a masurilor asiguratorii nr_/26.10.2011 ar fi nelegala nu a putut fi reținuta de către instanța de fond, pentru următoarele considerente:
Sub aspect formal, s-a constatat că decizia atacată respectă prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectiva a masurilor asiguratorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Decizia a fost motivata in drept, fiind emisa in temeiul art. 129 alin 2 din OG 92/2003 republicata privind Codul de Procedura Fiscala. De asemenea, decizia contestata a fost motivata si in fapt, arătându-se ca exista pericolul ca debitorul sa se sustragă de plata impozitelor si taxelor, având in vedere existenta unor obligații fiscale mari de plata.
F. de considerentele arătate, instanța de fond a constatat ca Decizia de Instituire a masurilor asiguratorii nr._/26.10.2011 a fost emisa cu respectarea prevederilor art. 129 din OG 92/2003 republicata privind Codul de Procedura Fiscala.
Conform referatului justificativ al măsurilor asigurătorii, au fost estimate următoarele obligații de plată în sarcina contestatoarei: TVA_ lei.
În lumina acestor dispoziții legale, instanța de fond a constatat că este neîntemeiată susținerea contestatoarei conform căreia măsurile asiguratorii au fost dispuse abuziv, în lipsa unui titlu de creanță. Astfel, instanța e fond a constatat că din aliniatul 3 al art. 129 din O.G. 92/2003 rezultă că măsurile asiguratorii pot fi luate și în lipsa unui titlu de creanță, în cazul efectuării de controale. Or, instanța de fond a constatat că tocmai aceasta este situația în speță, măsurile asiguratorii fiind luate în urma unui control prin care s-a constatat că s-a încercat evitarea plății TVA.
Față de cuantumul sumelor estimate a fi achitate, s-a constatat întemeiată decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată.
Instanța de fond a constatat astfel, că niciunul dintre motivele de contestație la executare invocate de contestatoare nu sunt întemeiate. În plus, instanța de fond a reținut că luarea măsurilor asiguratorii este justificată în speță, raportat la rezultatele controlului efectuat de intimată precum și la cuantumul mare ale sumei datorate bugetului de stat, reținând că s-a apreciat corect de către intimată, raportat la datele speței, că există riscul ca societatea contestatoare să se sustragă de la plata datoriilor către stat.
Pentru aceste motive, instanța de fond a respins ca nefondată contestația la executare formulată .
Instanța de fond a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea S.C. N. B. S.R.L. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și ridicarea măsurii asiguratorii.
În motivare se arată prejudiciul a fost cauzat bugetului de stat S.C. Caizen Import-Export S.R.L. A., înregistrările în contabilitatea sa proprie făcându-se în mod corect. În realitate între cele două societăți au fost stabilite raporturi contractuale în baza cărora a achiziționat marfă ce au fost achitate în întregime prin virament bancar.
La data efectuării controlului nu înregistra nicio datorie față de bugetul de stat, eludarea dispozițiilor legale de către partenerul să de afaceri nefiindu-i imputabilă. De altfel, potrivit prevederilor legale în vigoare nu se face vinovată de deducerea în mod fraudulos a TVA, procesul-verbal de control nefiindu-i opozabil. Toate aspectele reținute de organul de control au la bază simple suspiciuni. În condițiile în care de la înființare și până în prezent nu a avut nicio problemă de natură fiscală, se impune admiterea recursului.
În drept au fost invocate prevederile art. 129 alin. 11 raportat la art. 172-173 din O.G. nr. 92/2003.
Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 și 306 alin. 2 C.pr.civ. instanța reține că acesta este nefondat și va fi respins ca atare. Astfel, motivele invocate de recurentă referitor la existența sau nu a obligației de plată nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare, ele putând fi puse în discuție numai pe calea contestației administrativ-fiscale.
Referitor la modul în care a fost instituită măsura asiguratorie tribunalul consideră că în mod corect instanța de fond a stabilit că exist suspiciunea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, hotărârea fiind legală și temeinică, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta . prin SCP T. și Asociații Oradea, cu sediul în loc.Oradea, ..11, ., în contradictoriu cu intimații COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE BIHOR, cu sediul procesual ales în Oradea, ., jud Bihor, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 2, jud Bihor, împotriva sentinței civile nr. 543/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2013.
Președinte, L. D. J. | Judecător, I. C. M. | Judecător, A. C. C. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.M.C./ 20 ianuarie 2014
Red.jud.fond.F.I.
Tehn.red.M.M./2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2237/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2693/2013.... → |
|---|








