Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 950/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 950/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 2752/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR – ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA Nr.950/CA/2013
Ședință publică din data de 05 februarie 2013
Președinte: E. D. V.
Grefier: B. C.
Pe rol fiind soluționarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. M. M. Press S.R.L., cu sediul în București, ..29A, sector 5, în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor și Poliția L. Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor, pentru contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că cererea este netimbrată, s-a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare de către pârâtul C. L. al Municipiului Oradea care a fost comunicată cu reclamanta la data de 03.12.2012, după care:
Se constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Verificând din oficiu competența, potrivit dispozițiile art.1591 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu prevederile art.2 pct.1 lit.d) C.proc.civ. coroborate cu cele ale art.10 alin.1 și 3 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Instanța, constatând că reclamanta nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul menționat, deși a fost citat cu această mențiune, reține cauza spre soluționare pe aspectul timbrajului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 02.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2011, în cauza având ca obiect plângere contravențională, s-a dispus sesizarea Tribunalului Bihor – Secția contencios administrativ, în vederea soluționarii excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.28 alin.5 din Hotărârea Consiliului L. al Municipiului Oradea nr.954/2009, excepție invocată de reclamanta S.C. M. M. Press S.R.L.
Excepția de nelegalitate a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 19.03.2012, sub număr de dosar_ .
În motivarea excepției, reclamanta susține că dispozițiile art.28 alin.5 din HCL Oradea nr.954/2009, conform cărora „nerespectarea prevederilor art.24 alin.1, 2 și 3 se sancționează cu amenda cuprinsă între 500 și 2500 lei pentru fiecare afiș amplasat ilegal”, încalcă prevederile art.5 alin.7 din O.G. nr.2/2001, care prevăd că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr.2/2001, Legea nr.554/2004 și Legea nr.215/2001.
Pentru termenul de judecată fixat în cauză la data de 05.02.2013, reclamantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, însă nu s-a conformat acestei cerințe.
Analizând cererea în raport de actele existente la dosar, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborate cu dispozițiile art.9 alin.2 din O.G.32/1995 privind timbrul judiciar, taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
În speță, deși reclamantului i s-a pus în vedere să achite până la termenul de judecată din 05.02.2013 taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, nu s-a conformat acestei exigențe legale, deși a fost legal citat, citațiile cuprinzând această mențiune fiindu-i comunicate la data de 07.12.2012, respectiv data de 29.03.2012 (f.25, 27).
În considerarea acestor aspecte, instanța va face aplicarea art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și va anula ca netimbrată cererea de chemare în judecată.
Față de soluția pronunțată, în cauză nu se acordă cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Anulează ca netimbrată excepția de nelegalitate invocată de reclamanta S.C. M. M. Press S.R.L., cu sediul în București, ..29A, sector 5, în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor și Poliția L. Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2013.
Președinte Grefier
D. V. E. C. B.
Red.jud. E.D.V.
Dact.gref.B.C.
Data red – 07.03.2013
Nr.ex. – 5
Emis 3 comunicări
reclamanta S.C. M. M. Press S.R.L.
sediul- București, ..29A, sector 5
pârât C. L. al Municipiului Oradea
sediul - Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor
pârât Poliția L. Oradea
sediul - Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE:
Anulează ca netimbrată excepția de nelegalitate invocată de reclamanta S.C. M. M. Press S.R.L., cu sediul în București, ..29A, sector 5, în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor și Poliția L. Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2013.
Președinte,
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2582/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3508/2013.... → |
|---|








