Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 617/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 617/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 3249/113/2011*
Dosar nr._
Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr.617/2013/F.CA
Ședința publică din 26 februarie 2013
Președinte: R. P. - judecător
Grefier: L. M.
------------------
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul S. S., cu domiciliul în B., ..95, județul B.; în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., cu sediul în B., ., județul B., prin reprezentanții săi legali; având ca obiect – anulare act de control taxe și impozite; cauză în rejudecare după casare.
Dezbaterile orale ale cauzei au avut loc la data de 22 februarie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, neputând hotărî de îndată, în temeiul art.260 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2013.
În urma deliberării instanța a pronunțat următoarea sentință de contencios administrativ;
TRIBUNALUL
Prin sentinta 3058/fca a Tribunalului Braila s-a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul S. S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., iar prin decizia 2600 din_ a Curtii de Apel Galati s-a casat respectiva sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta motivat de faptul ca la dosarul cauzei nu exista decizia nr. 1473/2010 si anexa acestuia, acte care au stat la baza sentintei atacate.
In rejudecare s-au depus la dosar actele considerate de instanta superioara ca fiind lipsa astfel ca avand in vedere si celelalte acte instanta a trecut la judecata cauzei pe fond, retinand urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul S. S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.1473/16.02.2010 emisă de pârâtă precum și exonerarea sa de la plata sumei de 4.415,27 lei cu titlu de contribuție la fondul de sănătate și majorări de întârziere.
Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea acestui proces.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată, pârâta i-a comunicat că figurează în evidențele sale cu obligații de plată restante la fondul de sănătate în cuantum total de 4.415,27 lei reprezentând contribuție aferentă perioadei 2006 – 2009 de 2.510 lei și majorări de întârziere de 1.905,27 lei calculate până la data de 16.02.2010.
A precizat reclamantul că această decizie este nelegală întrucât este un act administrativ prin care pârâta a stabilit în mod unilateral obligația la fondul de sănătate, cu încălcarea dreptului său de a-și alege în mod liber casa de asigurări la care să se asigure prin încheierea unui contract cu încălcarea art.8 din O.U.G. nr.150/2002 și art.215 din Legea nr.95/2006.
Totodată, reclamantul a menționat că, deși se arată de pârâtă că decizia este titlu de creanță, în conținutul ei este prevăzut că termenul de plată a expirat și, în temeiul art.261 din Legea nr.95/2006, actul este și titlu executoriu ce poate fi contestat conform prevederilor art.173 din O.G. nr.92/2003, inducând în eroare contribuabilul cu privire la posibilitatea de a contesta suma înscrisă.
În situația sa, reclamantul consideră că decizia nr.1473/16.02.2010 este un act de executare silită chiar dacă suma înscrisă nu este certă, lichidă și exigibilă iar el nu are calitatea de asigurat.
În plus, în opinia sa, pârâta CAS B. nu a respectat nici procedura de emitere a actelor administrativ fiscale iar modul de calcul de care pârâta îl pretinde ca fiind datorat conform anexei nu conferă posibilitatea de a fi verificat astfel că în este încălcat dreptul de a fi corect informat.
Un alt motiv invocat de reclamant a fost acela al încălcării art.44 lit.e – f din O.G. nr.92/2003 întrucât pârâta nu a menționat motivele de drept și de fapt care au dus la adoptarea soluției fiscale individuale, lipsa acestor elemente conducând la nulitatea deciziei potrivit art.46 în referire la art.37 din Codul de procedură fiscală.
S-a mai susținut de reclamant că sumele înscrise în decizia nr.1473/16.02.2010 sunt stabilite nelegal deoarece pârâta nu are acest drept, fiind obligată să înștiințeze mai întâi contribuabilul despre depășirea termenului legal de depune a declarațiilor astfel că nu sunt îndeplinite nici dispozițiile art.215 și art.222 din Legea nr.95/2006. Or, în lipsa unui contract de asigurare încheiat cu pârâta, se consideră de reclamant că nu îi poate fi solicitată contribuția la fondul de sănătate iar consecința lipsei calității de asigurat fiind aceea de limitare a accesului doar la servicii medicale de urgență.
În privința majorărilor de întârziere, reclamantul a arătat că modul de calcul al acestora este discutabil întrucât nu s-a emis titlu de creanță, nu a fost pus în întârziere și nici nu a fost informat cu privire la obligația achitării debitului de bază.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.218 din Codul de procedură fiscală și art.10 – 18 din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, considerând că decizia contestată este legală iar sumele prin acest act cu titlu de obligații sunt corect stabilite.
Pârâta a arătat că decizia nr.1473/16.02.2010 este titlu executoriu ce a fost comunicat reclamantului împreună cu somația potrivit art.141 alin.1 și 2, art.145 din O.G. nr.92/2003 și art.26 din Legea nr.95/2006 întrucât obligația de plată nu a fost onorată până la termenul scadent înscris în anexă. A menționat pârâta că actele administrativ fiscale au fost comunicate împreună cu anexa ce detaliază cuantumul contribuției pentru perioada 2006 – 2009 în baza declarațiilor estimative emise de A.F.P. B. cu termen scadent 15 ale ultimei luni din fiecare trimestru.
Pârâta a susținut că momentul obținerii calității de asigurat precum și obligația plății contribuției la fondul de sănătate nu a fost lăsat de legiuitor la latitudinea persoanelor care exercită profesii liberale.
Astfel, în opinia pârâtei, potrivit art.211 – 213 din Legea nr.95/2006, cu excepțiile prevăzute de art.213 alin.1 în care reclamantul nu se încadrează, orice persoană fizică cetățean român ce realizează venituri impozabile, indiferent de sursele de venit are obligația de a plăti contribuția la fondul de sănătate, corelativ cu dreptul de a beneficia de servicii medicale, dispoziții care se regăsesc și în O.U.G. nr.150/2002.
Prin urmare, reclamantul trebuia să depună la C.A.S. B. deciziile de impunere anuală emise de A.F.P. B. privind veniturile realizate din activități independente.
Referitor la cuantumul obligației și modalității de calcul a acesteia, pârâta a arătat că, urmare a informațiilor primite de la A.N.A.F. în baza Protocolului nr.5282/_/30.10.2007 încheiat la nivel național ce vizau veniturile impozabile realizate de persoanele care practicau profesii liberale, a aplicat procentele legale atât pentru contribuție cât și pentru accesorii, toate datele fiind detaliate în anexa și decizia contestată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri depuse la dosar de ambele părți.
Analizând acțiunea introductivă prin prisma susținerilor reclamantului, a apărărilor pârâtei, a actelor de la dosar și a prevederilor legale incidente în cauză, instanța o va aprecia ca nefondată pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.1473/16.02.2010 și anexa acestuia s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei totale de 4.415,27 lei reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate conform O.U.G. nr.150/2002 si a Legii nr.95/2006 – 2.510 lei pentru perioada 2006 – 2009 și majorări de intarziere aferente – 1.905,27 lei.
În privința motivului referitor la nulitatea a acestei decizii și care, în opinia reclamantului, încalcă art.43 alin.2 din Codul de procedură fiscală, instanța reține că actul administrativ fiscal cuprinde motivarea în fapt, respectiv aceea că are obligații de plată restante față de bugetul asigurărilor sociale de sănătate, detalierea acestora fiind făcută în anexa care cuprinde baza de calcul pentru contribuții și accesorii. Așa fiind, titlul de creanță nu este anulabil sub acest aspect iar reclamantul nu a fost vătămat în nici un mod întrucât a avut posibilitatea verificării sumelor restante și dacă acestea au fost corect calculate.
Referitor la motivul de nelegalitate ce vizează faptul că decizia nr.1473/16.02.2010 este un act de executare silită emis cu încălcarea dreptului de contestare, se observă de tribunal că acesta nu este întemeiat întrucât din cuprinsul actului reiese că este cuprinsă mențiunea posibilității contestării lui în termen de 15 zile de la comunicare, el devenind titlu executoriu potrivit art.35 alin.2 din Ordinul nr.617/2007. De altfel, formularea prezentei acțiuni analizată de instanță contrazice susținerile reclamantului, dreptul său fiind respectat în totalitate.
În cauza nu se retine nici nulitatea actelor administrativ – fiscale emise de C.A.S. B. intrucat conform art.35 al.2 din Ordinul C.N.A.S. nr.617/2007 în referire la art.51 din O.U.G. nr.150/2002 și art.257 alin.5 lit.b din Legea nr.95/2006 titlul de creanță devine titlul executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege, respectiv data de 15 ale ultimei luni a fiecărei trimestru.
În ceea ce privește nelegalitatea obligației reclamantului de a achita contribuția la fondul de sănătate, tribunalul reține că susținerile acestuia sunt nefondate.
Potrivit legislației privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate respectiv art.4 alin.1 din Legea nr.145/1997 în vigoare până la 1.01.2003 și art.4 alin.1 din O.U.G. nr.150/2002 prin care s-a abrogat Legea nr.145/1997, toți cetățenii români cu domiciliul în tară sunt asigurați în sistemul de asigurări de sănătate această calitate încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliul sau reședință în România.
Fiind o persoană asigurată fără a face parte din vreuna dintre categoriile de persoane limitativ prevăzute de art.6 alin.1 și O.U.G. nr.150/2002 ce beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuției contestatoarei îi incumbă obligația plății contribuției conform art.51 alin.1 din O.U.G. nr.150/2002.
Persoanele ce exercită profesii liberale sau sunt autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția sub forma unei cote aplicate asupra venitului net din activități independente.
Prevederile art.4 alin.1 din O.U.G. nr.150/2002 și art.211 alin.1 din Legea nr.95/2006 statuează că „toți cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați obligatoriu în sistemul de asigurări de sănătate cu obligația de a plăți o contribuție lunară, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliul sau reședința în România.
Contractul de asigurare este prevăzut la art.211 din Legea nr.95/2006 începând cu data de 28.05.2006 și se încheie doar în situația în care asiguratul plătește contribuția la fondul de sănătate, obligație legală pentru toți cetățenii români cu excepția celor ce au obligația plății contribuției.
Dacă legiuitorul ar fi lasat la latitudinea cetațenilor români momentul obținerii calității de asigurat și obligația plății contribuției doar la momentul încheierii contractului de asigurare, sau la solicitarea serviciilor medicale, atunci caracterul social și obligatoriu precum și solidaritatea sistemului de asigurări sociale de sănătate ar fi doar un concept teoretic.
Conform prevederilor art.8 alin.3 din O.U.G. nr.150/2002 și art.215 alin.3 din Legea nr.95/2006 obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate și depunerea lunar, la casa de asigurări de sănătate alese în mod liber, a unei declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor revine persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii să desfășoare activități independente.
În conformitate cu prevederile art.12 lit.d din O.U.G. nr.150/2002, art.219 lit.d din Legea nr.95/2006, asiguratorii au obligația să anunțe în termen de 15 zile medicul de familie și casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asigurați.
În această situație, C.A.S. B. nu a putut notifica reclamantul cu privire la obligațiile către fondul de sănătate neavând informațiile necesare, decât în anul 2009 odată cu preluarea informațiilor prin Protocolul nr.5282/_/30.10.2007 încheiat la nivel național între C.N.A.S. și A.N.A.F.
În speța dedusă judecății, reclamantul invoca prevederile art.259 alin.8 din Legea nr.95/2006 dar nu reține art.53 alin.2 din O.U.G. nr.150/2002 și prevederile alin.4 din art.259 care reglementează situația persoanelor care nu sunt salariate.
Art.53 alin.2 stipulează că „persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza declarației de asigurare se aprobă prin ordin al președintelui C.N.A.S.”.
Art.259 alin.4 statuează că persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5%.
Astfel, așa cum se menționează mai sus, obligațiile de plată ale reclamantului la fondul național unic de sănătate decurg din reglementările legale în vigoare din domeniul asigurărilor de sănătate, ca cetățean român ce realizează venituri impozabile in afara pensiei indiferent de sursa de venit, nefiind persoana asigurată exceptată de plată, condiții imperative și cumulative, stabilite prin art.4, art.6 alin.1-2, art.51 alin.2, lit.b din O.U.G. nr.150/2002, art.211, art.213 alin.1-2 și alin.4, art.257 alin.2 lit.b din Legea nr.95/2006.
Fiind o persoană asigurată fara a face parte din vreuna din categoriile de persoane limitativ prevăzute de art.6 din O.U.G. nr.150/2002 și art.213 alin.1 din Legea nr.95/2006 ce beneficiază de asigurările sociale de sănătate fără plata contribuției reclamantului îi incumbă conform art.51 alin.2 lit.b din O.U.G. nr.150/2002, art.8 din Ordinul C.N.A.S. nr.221/2005, art.257 alin.1-2 lit.b din Legea nr.96/2006, art.8 din Ordinul nr.617/2007 obligația de a se asigura și de a plăti contribuția până la data 15 ale ultimei luni din fiecare trimestru la nivelul venitului estimat și apoi la finele anului operând regularizarea la nivelul venitului realizat în baza deciziilor anulare de impunere emise de AFP B..
Nivelul contribuției lunare era încă din data de 1 ianuarie 1999, cel stabilit de art.52 alin.2 lit.c și art.54 alin.2 din Legea nr.145/1997, ulterior art.51 alin.2 lit.b și alin.4 lit.b din O.U.G. nr.150/2002, art.6-8 și din Ordinul CNAS nr.221/2005, art.8 din Ordinul nr.617 precum și art.257 alin.2 lit.b din Legea nr.95/2006, de 7% respectiv 6,5% din veniturile impozabile obținute dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe tara, lunar dacă era singurul venit asupra caruia se calculeaza contributia, reclamantul exercitând în calitate de avocat o profesie liberă.
Deși reclamantul în calitate de asigurat și persoana ce a desfășurat o profesie liberala, din care a realizat venituri, conform actelor normative invocate avea obligația pentru perioada 2006-2009 să depună la C.A.S. B. deciziile estimative și anuale de impunere privind venitul impozabil realizat pentru a se stabili contribuția precum și dovada plății, respectiv obligația de a plăti trimestrial contribuția la nivelul venitului impozabil estimat iar în baza deciziilor de impunere anuala să opereze regularizarea ca diferența la nivelul venitului realizat, nu s-a conformat prevederilor legale, invocându-și propria culpă.
Baza de calcul a contribuției a fost stabilită din informațiile comunicate de A.N.A.F. urmare a Protocolului încheiat la nivel național între C.N.A.S. și A.N.A.F. privind veniturile declarate și realizate pentru perioada 2006- 2009 și anume reclamamtul a prevăzut un venit impozabil estimat la care s-a aplicat cota de 6,5% dar care la finele anului a fost depăsit ca realizari, context în care aplicabile au fost prevederile art.257 alin.2 lit.b din lege.
Pentru perioada 2006- 2009 contribuția a fost stabilită la nivelul venitului estimat și apoi la nivelul venitului realizat, urmare deciziilor anuale de impunere, temeiul legal fiind art.257 alin.2 lit.b din lege.
Potrivit prevederilor art.55 din O.U.G. nr.150/2002 și art.216 și art.261 din Legea nr.95/2006 în cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului C.N.A.S. direct sau prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere, potrivit procedurilor instituite de legislația privind executarea creanțelor bugetare.
Astfel, majorările au fost calculate conform art.119-120 din O.G. nr.92/2003 cu referire la art.216 și art.261 din Legea nr.95/2006.
Obligația plății contribuției la fondul de sănătate revine doar cetățeanului asigurat ce realizează venituri impozabile în cadrul cabinetului de avocat situația care îi dă și dreptul de asigurare cu accesul la servicii medicale și corelativ cu obligația plății contribuției la fondul de sănătate.
Reclamantul nu a contestat faptul ca a realizat veniturile preluate prin protocol ci considera ca nu are obligatia de achita aceasta contributie intrucat nu a incheiat un contract de asigurare de sanatate.
Prevederile O.G. nr.92/2003 sunt aplicabile la colectarea contribuției la fondul de sănătate doar în situațiile în care nu se achită la timp obligațiile considerate fiscale, baza legală fiind art.216 și art.261 din lege.
Potrivit actului normativ ce sta la baza organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate respectiv O.U.G. nr.150/2002 și Legea nr.95/2006 cu excepția persoanelor prevăzute la art.6 alin.1-2 din ordonanța și art.213 alin.1-2 din lege nu există nici o derogare de la dispoziția legală potrivit careia toți cetățenii români cu domiciliul în România au obligația achitării contribuției de asigurări de sănătate prin aplicarea unei cote de 7% si 6,5% asupra veniturilor impozabile realizate.
Tribunalul va înlătura și susținerea ce vizează încălcarea dreptului de a alege în mod liber casa de asigurări de sănătate la care să se asigure deoarece nu a făcut dovada încheierii unui contract cu o altă casă de asigurare, obligație care, așa cum s-a arătat mai sus, este obligatorie.
Apărarea reclamantului referitoare la faptul ca a fost angajat in perioada pentru care s-a emis decizia contestată si a achitat contributia de sănătate la nivelul salariului realizat nu va fi reținută de tribunal întrucât din copia cărții de muncă depusă la dosar reiese că acesta a inceput activitatea la . luna iulie 2009, cu suspendare de contract, perioada de lucru nesuprapunându-se cu cea din declarațiile de venituri menționate mai sus.
Având în vedere cele expuse mai sus și prevederile legale menționate, tribunalul va aprecia că prezenta acțiune este nefondată și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul S. S., cu domiciliul în B., ..95, județul B.; în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., cu sediul în B., ., județul B..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi data de 26 februarie 2013.
Președinte,Grefier,
R. PerianuLaura M.
Red. R. P./ 13.03.2013
Dact. S. C./ 4 ex./ 14.03.2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 573/2013. Tribunalul BRĂILA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 580/2013. Tribunalul... → |
|---|
