Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1208/2013. Tribunalul CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1208/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 15124/212/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr.1208
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C.
Judecător A. B. S.
Judecător A. J. N.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal promovat de recurent D. B., cu domiciliul în C., ..22,., și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL POLITIEI RUTIERE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP_ îndreptat împotriva sentinței civile nr._/08.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct. 2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată, și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de fata constata urmatoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.06.2012 sub nr._ /2011, astfel cum a fost precizată ulterior, petentul D. B. a contestat procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._, încheiat de 08.06.2011 intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE A JUDEȚULUI C., solicitând anularea acestuia ca nelegal si netemeinic.
Petentul a arătat că desfășoară activitatea de taximetrie si că a fost amendat de către lucrătorii IPJ Constanta – SPR deoarece a oprit într-un loc în care oprirea era interzisă, respectiv pe bld. Al.Lăpusneanu în zona City Park Mall. De asemenea, petentul a precizat că a oprit autoturismul pe care îl conducea pentru a permite clientului să coboare si a indicat prevederile art.20 pct.4 din Legea nr.38/2003 potrivit cărora pentru îmbarcarea si debarcarea clienților taxiurile pot opri si pe drumurile publice cu restricții privind oprirea cu exceptia locurilor periculoase cu condiția să nu fie perturbată circulația prin această manevră.
Plângerea a fost motivată în drept prin invocarea prevederilor OG nr.2/2001.
In susținerea plângerii, petentul a depus la dosar o copie a procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției.
Intimata, deși legal citată, nu a depus întâmpinare însă a înaintat raportul agentului constatator la momentul constatării contravenției.
Prin sentinta civila nr._ din 8.11.2012 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost respinsa plangerea formulata de petentul D. B. ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
„ Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu sancțiunea principală avertismentului în temeiul dispozițiilor art. 142 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) și art. 99 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa fapta de a fi a fi oprit în data de 08.06.2012, autoturismul înmatriculat sub nr._ pe . C., fără a respecta semnificația indicatorului „oprirea interzisă”.
Conform dispozițiilor normative indicate în cuprinsul procesului verbal de contravenție:
Art. 142 din Regulamentul de aplicare al O.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) - Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: a) în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă";
Art. 99 din O.U.G. nr. 195/2002 – (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: (…) (2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).
Art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002 – (1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 8. oprirea neregulamentară;
În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze.
În ceea ce privește prezumția relativă de adevăr, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.1169 C.civ. în cauză privitoare la sarcina probei.
În acest sens, instanța reține că sarcina probei revine celui care face o afirmație, în cazul de față celui care contestă procesul verbal, act care conform legii se bucură de prezumția de legalitate si adevăr („actori incumbit probatio”).
D. fiind faptul că petentul nu a dovedit o altă situație de fapt față de cea reținută în actul de constatare, instanța constată că plângerea formulată este neîntemeiată, urmând a o respinge în consecință.”
Petentul D. B. a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta.
Recursul nu a fost motivat.
Intimatul, desi legal citat, nu a formulat intampinare.
Examinand hotararea recurata prin prisma dispoz.art.304 ind.1 C., Tribunalul retine ca recursul recurentului-petent este nefondat din urmatoarele considerente:
Raspunderea contraventionala a recurentului-petent a fost angajata prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 8.06.2011, petentul a fost sancționat cu sancțiunea principală avertismentului în temeiul dispozițiilor art. 142 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) și art. 99 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa fapta de a fi a fi oprit în data de 08.06.2012, autoturismul înmatriculat sub nr._ pe . C., fără a respecta semnificația indicatorului „oprirea interzisă”.
Conform art. 142 din HG nr.1391/2006 privind regulamentul de punere in aplicare a OUG 195/2002:
Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:
a)în zona de actiune a indicatorului "Oprirea interzisa";
Cum actul sancționator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, iar în speță nu există probe sau indicii care să conducă la răsturnarea prezumției, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale stabilite prin O.G. nr. 2/ 2001 fata de recurentul-petent.
Față de această stare de fapt, instanța consideră că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, sancțiunea aplicata de agentul constatator fiind legala, amenda aplicata fiind minima.
Instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta analiza a probelor administrate in cauza si aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, motiv pentru care, in temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul promovat de recurent D. B., cu domiciliul în C., ..22,., și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL POLITIEI RUTIERE, îndreptat împotriva sentinței civile nr._/08.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18.09.2013.
Președinte: Judecător: Judecător:
E. C. A. B. S. A. J. N.
Grefier:
D. V. S.
Jud.fond:MT
Thred.dec.E.C./2ex/23.09.2013
← Pretentii. Sentința nr. 4000/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 787/2013. Tribunalul... → |
---|