Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 93/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 1387/315/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 93
Ședința publică din 29 ianuarie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – A. L. B.
JUDECĂTORI – C. M.
- C. D.
GREFIER - O. S. B.
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul petiționar D. G., domiciliat în Târgoviște, .. 3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2915/20.07.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița. Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 (1) lit. i din Legea nr. 147/1997 și art. 1 (2) din OG nr. 32/1995.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul petiționar D. G. avocat S. M. P., cu împuternicire avocațială, lipsă fiind intimatul I. Dâmbovița.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că la dosarul cauzei s-a înaintat prin serviciul registratură al instanței la data de 29.01.2014, întâmpinarea formulată de intimata I. Dâmbovița în două exemplare pentru comunicarea acesteia recurentului petiționar, precizându-se totodată că solicită judecarea cauzei în lipsă conform art.242 al.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța înmânează apărătorului recurentului-petiționar un exemplar al întâmpinării.
Av. S. M. P. depune la dosar împuternicirea avocațială și precizează că nu are alte probe de solicitat și nici cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului-petent solicită admiterea recursului ca fiind temeinic și legal, solicitând a se constata ca fiind neîntemeiată sentința instanței de fond și, pe cale de consecință, a se anula procesul-verbal de contravenție, invocând că șeful serviciului rutier într-o astfel de speță nu poate dispune suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice. Apreciază că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a înlăturat probatoriul administrat de petent. Mai mult, învederează că buletinul de verificare metrologic pentru cinemometrul folosit, emis la 23.02.2012 verificare metrologică ce ar fi expirat la 20 de zile de la data constatării presupusei abateri, respectiv 3.02.2012 și având în vedere adresa nr.4510/2.08.2013 emisă de INM pe care o depune la dosar în foto-copie împreună cu interogarea făcută acestei instituții din care rezultă că erorile de măsurare determinate la o verificare metrologică a unui cinemometru pot fi diferite de erorile de măsurare determinate la o altă verificare și având în vedere starea precară a drumurilor există posibilitatea ca la momentul constatării presupusei abateri cinemometrul să nu mai fi fost în marja de eroare admisă, constatând valori eronate ale vitezei. Tot în acest context este de reținut faptul că la un calcul simplu al vitezei reale scăzând marja de eroare de 0,4% se constată o viteză de rulare de 141 km/oră, rezultând o depășire a pragului prevăzut de lege cu o viteză de 1km/oră, diferență care în concordanță cu adresa invocată poate reprezenta o eroare a cinemometrului. Invocă de asemenea și planșele foto din care reiese că valorile vitezei au scăzut brusc cu 30 km, până la viteza de 90 km/oră. Depune la dosar note scrise.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art.316 coroborat cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile încheiate și rămâne în deliberare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2915/20.06.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de contestatorul D. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Dâmbovița, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 03.02.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 03.02.2013 încheiat de intimatul I. Dâmbovița, a fost sancționat contestatorul D. G. cu 675 de lei și avertisment, deoarece la data de 03.02.2013, ora 09.06, ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN71 în afara localității Brătești, cu o viteză de 147 km/h și neavând actul de identitate asupra sa. S-a considerat că faptele constituie contravenție potrivit art. 121 al.1 și 147 pct.1 din HG nr.1391/2006 sancționate la art.101 al.3 lit.e și al.101 al.1 pct.18 din OUG nr.195/2002. A fost dispusă și măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării.
Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție, sub aspectul legalității, instanța a constatat că acesta este legal, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Raportat la susținerea apărătorului petentului formulată cu ocazia concluziilor pe fond, asupra faptului că procesul verbal nu ar conține durata pentru care a fost suspendat temporar dreptul petentului de a conduce autovehicule, sancțiunea complementară nefiind astfel individualizată, instanța a constatat netemeinicia celor invocate.
Astfel, prin procesul verbal atacat se menționează doar măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării, aspect în perfectă concordanță cu dispozițiile art.210 din HG nr.1391/2006, Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 care detaliază toate măsurile tehnico-administrative ce le poate dispune poliția rutieră.
Deși OUG nr.195/2002 arată în art.96 că sancțiunea complementară se aplică prin același proces verbal care stabilește sancțiunea contravențională principală, totuși, în fapt, organele de poliție în mod general nu stabilesc această măsură specifică a suspendării dreptului de a conduce un autoturism pe drumurile publice, prin actul care sancționează contravenția principală.
Se constată din studiul formularului de proces verbal folosit că toate celelalte măsuri complementare, cu excepția suspendării dreptului de a conduce temporar un autovehicul sunt prevăzute de acesta și în mod concret se aplică respectivele măsuri, dacă este cazul, accesoriu sancțiunii principale (cel mai des – măsura aplicării de puncte de penalizare).
În ceea ce privește măsura complementară a suspendării temporare a dreptului de a conducere a unui autovehicul aceasta nu a fost prevăzută ca rubrică distinctă, instanța constatând că organul de poliție nu a dispus această măsură, ci doar măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării.
Instanța a apreciat că nu există o corelare pertinentă în ceea ce privește această măsură administrativă între OUG nr.195/2002 și regulamentul de aplicare al ordonanței, de vreme ce art.96 din ordonanță arată că măsura complementară (fără distincție – deci și suspendarea temporară a dreptului de a conduce autovehicule) se dispune prin procesul verbal care constată și sancționează contravenția principală, iar regulamentul de aplicare dezvoltă măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării temporare a dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, ceea ce presupune că o asemenea măsură nu a fost dispusă încă.
Cert este că prin actul atacat nu s-a dispus măsura complementară la care face referire petentul, ci doar cea tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării temporare a dreptului de a conduce autovehicule. Astfel susținerile petentului prin apărător cum că nu este menționată durata suspendării dreptului de a conduce autovehicule este neavenită.
Măsura complementară menționată de acesta, în condițiile menținerii procesului verbal de constatare a contravențiilor în contextul soluționării definitive și irevocabile a plângerii contravenționale de față, va fi probabil dispusă ulterior prin act administrativ distinct al comandantului poliției rutiere, petentul având posibilitatea atacării acestui act administrativ în contencios administrativ.
De asemenea, nici cele învederate de petent în plângere cu privire la faptul că procesul verbal nu a fost încheiat pe loc și nu a putut formula obiecțiuni nu sunt susținute de mijloacele de probă existente la dosar, iar petentul a renunțat la audierea martorului despre care a pretins că era în autovehicul cu el. În atare condiții, rapoartele agenților constatatori explică pe deplin motivele încheierii procesului verbal în lipsă – faptul că petentul a părăsit locul faptei contravenționale, fără a mai aștepta încheierea procesului verbal, pe motiv că se grăbea. În fine, nemenționarea unui martor asistent nu aduce nici o vătămare petentului, acesta recunoscând faptul că procesul verbal a fost încheiat în lipsă, adică exact faptul pe care trebuia să-l ateste martorul asistent.
În ceea ce privește situația de fapt reținută prin procesul verbal cu privire la depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum în cauză, instanța a constatat că aceasta este dovedită de intimat împotriva contestatorului.
Din conținutul plângerii și a procesului verbal atacat rezultă că petentul contestă situația de fapt, iar procesul verbal este încheiat, nu pe baza constatărilor ex propris sensibus ale agentului constatator ci pe baza unui mijloc tehnic, respectiv măsurarea vitezei unui autovehicul cu ajutorul aparatului radar.
Intimatul a atașat la dosar dovada efectuării unei măsurători a vitezei autoturismului condus de petent, aparatul radar înregistrând viteza de 147 km/h.
Se mai remarcă și faptul că marja de eroare de măsură pentru aparatul radar instalat pe un autovehicul în mișcare pentru o viteză mai mare de 100 km/h este, potrivit normei metrologice de +/- 4 % din valoarea măsurată (3.1.1 lit.b din normă - NML 021-05 din 23 noiembrie 2005), aparatul radar având o marjă de eroare mai mică ce se încadrează în norma metrologică.
Instanța a constatat că pe înregistrare apare viteza măsurată de către aparatul radar ca fiind de 147 km/h și chiar ținând cont de o marjă de eroare care nu poate depăși 4 % viteza se încadrează în fapta sancționată de organele de poliție (depășirea vitezei cu peste 50 km/h, față de viteza maximă legală de 90 km/h de pe tronsonul de drum respectiv).
De asemenea, contrar susținerilor petentului, din înregistrarea atașată se poate distinge faptul că rețeaua de înaltă tensiune din zonă, era la o distanță apreciabilă, neafectând măsurarea vitezei efectuată cu aparatul radar, fiind respectate dispozițiile NML 021-05. Totodată, imaginile înregistrate demonstrează cursivitatea înregistrării vitezei, corespunzător manevrei de frânare inițiate de petent, probabil, la vederea echipajului de poliție. Viteza măsurată scade fluent și constant, de la 147 km/h până într-o plajă a vitezei care nu ar fi reprezentat săvârșirea unei contravenții, cu cât autoturismul condus de petent s-a apropiat de cel al poliției rutiere. Se arată totodată că nici invocarea faptului că înregistrarea radar ar fi fost afectată de condițiile atmosferice nu putut fi reținută de către instanță. Astfel, NML 021-05 arată la punctul 4.4 că măsurătorile efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună nu pot constitui probă în procesul civil. Din analiza înregistrării video atașată la dosar rezultă inexistența unor astfel de condiții atmosferice, dimpotrivă distingându-se faptul că vremea era însorită, iar vizibilitatea foarte bună, astfel că susținerile petentului formulate prin apărător au fost considerate ca fiind nereale, motiv pentru care plângerea formulată și va menține actul atacat.
La data de 19 iulie 2013, petiționarul D. G. a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurentul petiționar a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței de fond, fiind pronunțată cu aplicarea greșita a legii, solicitând modificarea în tot a acesteia, iar pe cale de consecința, admiterea recursului, anularea procesului verbal de contravenție, deoarece a fost întocmit în lipsa sa.
În continuare, recurentul petiționar a susținut că la data de 03.02.2013, în timp ce conducea autovehiculul marca Porsche Cayenne, cu numărul de înmatriculare_, ar fi depășit viteza legala, conducând autovehiculul cu viteza de 147 km/h pe DN 71, în timpul deplasării din municipiul Targoviste către municipiul București.
Consideră sentința netemeinică si nemotivată, întrucât instanța i-a respins întreg probatoriul propus, respectiv emiterea unor adrese către instituțiile abilitate pentru a se stabili situația de fapt de la data săvârșirii presupusei contravenții, fapt în raport cu care petiționarul a arătat că nu a putut să își susține apărările.
Totodată, se arată că instanța de fond a ignorant prevederile art. 96 si urm. din OUG nr. 195/2002, care statuează imperativ aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prin același proces verbal cu cel prin care s-a aplicat sancțiunea principala.
Au fost invocate prevederile art. 34 ind. 2 din OG nr. 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă, la data de 29 ianuarie 2014, intimata I. Dâmbovița, solicită respingerea recursului, menținerea procesului verbal ca legal și temeinic, deoarece, instanța de fond analizând procesul verbal contestat după vizionarea înregistrării efectuate de lucrătorii de poliție, a constatat legalitatea și temeinicia acestuia, recurentul fiind sancționat contravențional, deoarece a circulat în afara localității cu viteza de 147 km/h.
Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul, pentru următoarele considerente :
Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurent, în sensul că instanța i-a respins întru-totul probatoriul propus, respectiv emiterea unor adrese către instituțiile abilitate, iar prin aceasta i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece a fost în imposibilitatea de a-și mai susține apărările, tribunalul îl apreciază ca fiind neîntemeiat.
Din verificarea încheierilor de ședință aflate la dosarul de fond, se poate observa că la data de 11 aprilie 2013, părțile au avut cuvântul pe probe, iar instanța a încuviințat petentului proba testimonială, cât și proba cu înscrisuri, sens în care a emis către intimată o adresă prin care i-a pus acesteia în vedere să facă dovada că cinemometrul a fost montat pe aceeași autospecială, însă numărul de înmatriculare este diferit, solicitând totodată și înaintarea unei copii de pe suportul magnetic al înregistrării video.
Singura cerere respinsă, cu privire la probe a fost aceea de a emite adresă către Electrica SA, prin care aceasta se comunică dacă pe tronsonul de drum de DN 72 Brătești – km 38 + 700 m, există o rețea de înaltă tensiune și dacă aceasta, la data respectivă era alimentată.
Instanța de fond, în mod corect, a apreciat această probă ca nefiind utilă cauzei.
Se poate observa că și în considerentele sentinței s-a făcut referire la rețeaua de înaltă tensiune, instanța justificând respingerea probei, prin reținerea faptului că din înregistrarea atașată se distinge faptul că rețeaua de înaltă tensiune din zonă era la o distanță apreciabilă, neafectând măsurarea vitezei efectuată cu aparatul radar și fiind respectate dispozițiile NML 021 – 05, întrucât în speța de față cinemometrul a funcționat într-un autoturism aflat în mișcare pe șosea utilizat de B.P.R . și care nu se afla în apropierea rețelei de înaltă tensiune.
În raport de cele mai sus arătate, respingerea probei cu adresa de la . pe deplin justificată, iar susținerea recurentului că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, deoarece i-au fost respinse întru-totul probele, apare ca fiind nereală.
Au fost administrate probe cu înscrisuri și proba cu martori, din care a rezultat că cele consemnate în procesul verbal corespund realității.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că nu i-a fost stabilită sancțiunea complementară prin același proces verbal, instanța apreciază că și acesta este neîntemeiat, întrucât organul de control, la momentul sancționării nu face altceva decât să aplice dispozițiile legale.
În cazul petentului, raportat la fapta săvârșită, sancțiunea principală este amenda, iar sancțiunea complementară este suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de la 1 la 3 luni.
Recurentul invocă faptul că nu i-a fost individualizat în concret durata sancțiunii complementare, însă acesta nu este atributul agentului constatator, ci, pe cale administrativă, este atributul comandantului biroului poliției rutiere, motiv pentru care, tribunalul urmează a respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul petiționar D. G., domiciliat în Târgoviște, .. 3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2915/20.06.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. L. B. C. M. C. D. O. S. B.
Red.- ALB/ SEM
2 ex./28.02.2014
Judecător fond P. D. Cărpiniș
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1473/2014. Tribunalul... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1214/2014. Tribunalul... → |
|---|
