Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 01-03-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 19187/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 179/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător G. P.
Judecător M. D. I.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta S.C. C. & B. MET S.R.L împotriva sentinței civile nr._/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTURI RUTIERE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimata a depus la dosar întâmpinare, după care:
În baza art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Instanța consideră recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/01.11.2012 Judecătoria C. a respins plângerea contravenționala formulata de petenta S.C. C. & B. MET S.R.L. împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor ISCTR nr._/16.07.2012, in contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTURI RUTIERE.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că,prin procesul verbal anterior menționat, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 lei. S-a reținut în sarcina sa faptul că, în data de 16.03.2012 - in C.-Centura de Nord -, la controlul efectuat in trafic a fost oprit și verificat conducătorul auto Nemesniciuc Cerneleac D., cu autoutilitara marca Iveco, efectuând transport rutier de mărfuri in baza copiei conforme a licenței nr._. In urma verificării activității conducătorului auto cu privire la perioadele de conducere, pauză și odihnă s-a constatat neprezentarea in trafic a numărului necesar de diagrame tahografice a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, conducătorul auto neputând justifica activitatea desfășurata in perioada de timp cuprinsă intre 15.03.2012 ora 1848 - loc sosire menționat pe diagrama - și 16._ ora 820 - loc plecare menționat pe diagrama C. -, nefiind prezent un alt conducător auto pentru a se confirma susținerile conducătorului auto depistat că a lucrat in echipă.
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, prima instanță a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
In acest sens, s-a constatat că a fost individualizată în concret durata de timp in care conducătorul auto a depășirea perioada maxima zilnică de conducere cu până la o oră.
Prin urmare, s-a reținut că fapta așa cum a fost ea descrisă a permis efectuarea de verificări sub aspectul îndeplinirii elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 pct. 31 din O.G nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Judecătoria C. a reținut că, pe de o parte, actul de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, fiind întocmit de către un agent al statului însărcinat cu exercițiul autorității de stat pentru a constata și aplica sancțiuni la regimul transporturilor pe drumurile publice iar, pe de altă parte, petenta prin probele administrate in cauză nu a reușit sa răstoarne această prezumție
Nu poate primi eficiență susținerea petentei că nu se face vinovată de săvârșirea faptei întrucât probatoriul administrat in cauza nu confirmă susținerea sa.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța de fond a constatat că, agentul constatator a făcut o corectă individualizare a sancțiunilor pentru fapta săvârșită prin aplicarea amenzii în cuantumul prevăzut de lege, neimpunând - se înlocuirea amenzii cu avertisment dat fiind pericolul social al faptei comise prin eludarea normelor privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta S.C. C. & B. MET S.R.L solicitând modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul admiterii plângerii.
În motivarea recursului, s-a învederat faptul că, din înscrisurile depuse - diagramele tahograf -, reiese cu exactitate timpul de odihnă conform Regulamentului CEE nr. 3821/85 - art. 7 punctul i -, modificat prin Regulamentul 561/2006.
Conform diagramelor reiese un timp de odihnă de 13 ore și 32 de minute începând cu ora 1848, conducătorul auto având dreptul să efectueze orice activitate care nu are legătură cu societatea, timpul regulamentar de odihnă fiind de 9 ore. Recurenta a pretins că, în timpul de odihnă, conducătorul auto s-a deplasat în localitatea Slatina în interes personal – fapt certificat de declarația respectivei persoane, anexate cererii de recurs.
De asemenea, recurenta a menționat că, într-un interval de 24 de ore, un autovehicul proprietatea sa poate fi încredințat mai multor conducători auto, neintrând sub incidența reglementărilor referitoare la conducerea în echipă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3041 C.pr.civ.
Pentru termenul de judecată din data de 25.01.2013, intimatul I. de S. pentru controlul în transporturi rutiere a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Judecătoria C..
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Societatea-recurentă a fost sancționată pentru nesocotirea prevederilor art. 8 alin. 1 pct. 31 din O.G 37/2007, textul de lege care statuează că „Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale:…neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital”.
Astfel, în urma verificării activității conducătorului auto Nemesniciuc Cerneleac D. – care conducea o autoutilitara marca Iveco proprietatea recurentei-petente -, cu privire la perioadele de conducere, pauză și odihnă s-a constatat neprezentarea in trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, conducătorul auto neputând justifica activitatea desfășurata in perioada de timp cuprinsă intre 15.03.2012 ora 1848 - loc sosire menționat pe diagrama - și 16._ ora 820 - loc plecare menționat pe diagrama C..
Societatea-recurentă nu a prezentat – nici în fața instanței de fond și nici în fața Tribunalului -, vreo dovadă de natură să infirme cele consemnate de agentul constatator în cuprinsul actului de contravenție.
Referirile recurentei la timpul regulamentar de odihnă - de 9 ore -, nu au nicio relevanță în cauză, din moment ce contravenția reținută în sarcina recurentei nu a vizatnerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică de către conducătorul auto – reglementată de art. 8 alin. 2 pct. 6 din O.G. 37/2007 -, ci neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahograf – prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 31 din același act normativ.
Cât despre declarația olografă a sus-numitului Nemesniciuc Cerneleac D. - care pretinde că în intervalul menționat în procesul-verbal s-ar fi deplasat în localitatea Slatina pentru a rezolva probleme personale -, instanța nu o va lua în considerare, dat fiind că în recurs nu se pot aduce probe noi – cu excepția înscrisurilor -, așa cum statuează art. 305 C.pr.civ.
Respectiva declarație nu poate fi catalogată ca un act ci, practic, prin depunerea ei, se încearcă administrarea probei testimoniale în fața instanței de control judiciar. Or, dacă aprecia că mărturia persoanei anterior menționate este relevantă pentru soluționarea cauzei, societatea-recurentă ar fi trebuit să propună – în fața primei instanțe – audierea numitului Nemesniciuc Cerneleac D. în calitate de martor.
În sfârșit, susținerile recurentei în sensul că "într-un interval de 24 de ore, un autovehicul proprietatea sa poate fi încredințat mai multor conducători auto, neintrând sub incidența reglementărilor referitoare la conducerea în echipă" – și care încearcă să acrediteze ideea că, în intervalul 15.03.2012, ora 1848 - 16._, ora 820, autovehiculul proprietatea societății S.C. C. & B. Met S.R.L ar fi putut fi condus de un alt conducător auto decât Nemesniciuc Cerneleac D. -, reprezintă simple susțineri, neexistând nicio dovadă care să confirme că a existat un alt doilea conducător auto care a condus autoutilitara marca Iveco în perioada anterior menționată și că aceste deținea diagramele tahograf pentru respectivul interval.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent S.C. C. & B. MET S.R.L împotriva sentinței civile nr._ din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTURI RUTIERE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 01 Martie 2013.
Președinte, C. M. G. | Judecător, G. P. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. G. |
Red. C.G./28.03.2013/Jud. fond V. V.
Tehnored. M.G./2 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 3005/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2065/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








