Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 08/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 20721/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 358/2013

Ședința publică de la 03 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. I.

Judecător A. G. V.

Judecător M. E. P.

Grefier M. G.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurent I.P.J. D. împotriva sentinței civile nr._ din 08.10.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat C. N..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul C. N. lipsind recurent I. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul C. N. solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând:

Prin sentința civilă nr._ din 08.10.2012 Judecătoria C. a admis plângerea contravențională formulată de petentul C. N., în contradictoriu cu intimatul I. D., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 07.08.2012 încheiat de intimatul I. D..

A anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 07.08.2012 încheiat de intimatul I. D., a exonerat petentul de plata amenzii aplicate și a dispus restituirea permisului de conducere reținut.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 07.08.2012 de intimatul I. D., petentul C. N., în calitate de conducător auto, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 zile, pentru fapta acestuia de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal aflat la intersecția străzilor Frații Golești și N. I. din C.. Fapta contravențională a fost încadrată de agentul constatator în prevederile art. 135 lit. h ale Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, fiind sancționată potrivit art. 100 al. 3 lit b din OUG 195/2002.

Din declarația martorului ocular Sirmon N. audiat în cauză la propunerea petentului, rezultă că acesta se afla în autoturismul condus de petent pe . C., iar în momentul în care petentul a efectuat un viraj dreapta pentru a intra pe . marcajul pietonal aflat la respectiva intersecție, s-a angajat în traversarea străzii un pieton, chiar atunci când autoturismul condus de petent se afla pe trecerea pentru pietoni. Martorul a observat pietonul traversând, privind în partea lateral-dreapta.

Prin urmare, din declarația martorului ocular, rezultă că petentul nu era în măsură să acorde prioritate de trecere pietonului în cauză care s-a angajat în traversarea străzii chiar în momentul în care petentul se afla cu autoturismul în mișcare pe trecerea pentru pietoni.

Declarația martorului audiat nu poate fi înlăturată de planșele fotografice depuse de intimat la dosar, în apărare, întrucât acestea relevă cadre statice, nefiind apte să prezinte dinamica evenimentului rutier care a determinat sancționarea contravențională a petentului.

În consecință, acordând relevanță declarației martorului ocular audiat în cauză, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina petentului, drept pentru care, având în vedere dispozițiile OG nr. 2/2001, a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție contestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I. D. criticând-o ca netemeinică și nelegală, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii plângerii, menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal de contravenție.

În motivare arată că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Instanța de judecată trebuia să procedeze la înlăturarea declarației martorului audiat care este contrazisă de planșele fotografice depuse la dosar, și din care se observă că petentul nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii pe trecere de pietoni.

Totodată, recurentul a invocat faptul că, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, se constată că una din limitele până la care trebuie să funcționeze prezumția de nevinovăție trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator – iar în situația în care fapta contravențională este constatată prin alte mijloace, prezumția nu își găsește rațiunea.

Procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt menționate în cuprinsul său, iar măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală.

Recurenta a pretins că, dat fiind numărul mare de accidente cu consecințe grave produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, a permite conducătorilor auto să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale nu face decât să încurajeze o atitudine de nerespectare a regulilor de circulație

În drept, își întemeiază motivele de recurs pe prevederile art. 3041 C.pr.civ., și ale O.G. 2/2001.

Solicită, în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând seama și de dispozițiile art.304 ind.1 C.p.civ., tribunalul apreciază ca fiind fondat recursul declarat, pentru următoarele considerente:

Procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însa este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient conform disp.art.1169 c. civil care reglementează sarcina probei.

Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificat în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În cauză, atât miza litigiului, cât și posibilitatea petentului/intimat de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.

Intimatului s-a dat posibilitatea de a proba o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat, probă pe care însă nu a făcut-o și, deci, prezumția relativă de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată.

Astfel, deși martorul audiat în cauză la propunerea petentului a făcut declarații în sensul infirmării stării de fapt din procesul-verbal, se constată că depoziția acestuia este în contradicție cu planșele fotografice existente la dosar care surprind pe intimatul/petent în timpul în care acesta nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare pe trecerea de pietoni pe sensul său de mers, succesiunea imaginilor demonstrând fără putere de tăgadă încălcarea de către intimat a dispozițiilor legale privind acordarea priorității de trecere.

În raport de considerentele expuse, se apreciază recursul ca fiind fondat, urmând ca în temeiul art.312 alin.2 C.p.civ. să fie admis și modificată sentința recurată, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de contravenție, acesta fiind temeinic și legal întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurent I.P.J. D. împotriva sentinței civile nr._ din 08.10.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat C. N..

Modifică sentința recurată, în sensul că respinge plângerea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2013

Președinte,

C. E. I.

Judecător,

A. G. V.

Judecător,

M. E. P.

Grefier,

M. G.

Red.G V/16.04.2013

jud fond..V.C.L

Tehn M.G. 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 08/2013. Tribunalul DOLJ