Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3314/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3314/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 2529/183/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 799/2013
Ședința publică de la 05 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător M. D. I.
Judecător C. M. G.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul P. C. A. împotriva sentinței civile nr.3314/01.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul a formulat cerere de amânare a judecății, pentru a-și angaja apărător.
Instanța respinge cererea de amânare, având în vedere că a mai fost formulată o cerere în acest sens la termenul anterior, după care constatând cauza în stare de judecată o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 3314/01.03.2013, Judecătoria C., a respins plângerea contravențională formulată de petentul P. C. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., ca neîntemeiată.
A menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 28.07.2012, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 28.07.2012., petentul P. C. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 350 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată potrivit art. 100 alin. 3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât la data de 28.07.2012 în timp ce conducea auto Volkswagen cu nr. de înmatriculare_ a depășit auto Volkswagen cu nr. de înmatriculare MAI_ și auto Mercedes cu nr. 87 ALL în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă, pe acest tronson de drum efectuându-se lucrări de reabilitare a DN 56, partea carosabilă fiind îngustă.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța reține că procesul-verbal . nr._ din data de 28.07.2012, a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în cauză neexistând motive de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În acest sens, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile. O astfel de prezumție este și cea de veridicitate a constatărilor directe ale agentului de poliție, consemnate ca atare într-un proces-verbal legal întocmit. Totodată, instanța are în vedere că potrivit jurisprudenței CEDO (Cauza A. c. României), deși necalificată în dreptul nostru intern ca fiind de natură penală, procedura contravențională este subsumată noțiunii de „acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul general de aplicare al normei și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.
Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice, prevăzute de art. 6 paragraf. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, între care și prezumția de nevinovăție a făptuitorului, care implică printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat.
Totuși, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În aceste condiții, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată astfel la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În cauza de față, agentul constatator a perceput personal fapta săvârșită, astfel că procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Declarația martorului audiat în cauză nu este de natură să conducă la soluția contrară, instanța apreciind-o ca fiind subiectivă și neverosimilă. Astfel, deși în procesul-verbal s-a menționat că partea carosabilă era îngustă, din cauza lucrărilor de reabilitare, aspect recunoscut de petent în cuprinsul plângerii formulate, martorul a declarat că partea carosabilă era destul de lată. Or, în condițiile în care martorul ar fi fost de față la momentul incidentului, și-ar fi amintit acest aspect.
Față de cele expuse, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța constată că aceasta respectă prevederile art. 21 din OG 2/2001, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind luate în considerare împrejurările în care a fost săvârșite fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă,circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța de fond a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată și a menținut procesul-verbal ca fiind legal și temeinic.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul P. C. A. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.În motivare arată că instanța de fond nu a luat în considerație declarația martorului audiat în cauză.
Intimat I. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
Prin declarația martorului audiat recurentul nu a reușit să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat, întrucât instanța de fond a constatat că declarația martorului a fost dată cu intenția vădită de a susține poziția procesuală a petentului, motiv pentru care a înlăturat declarația martorului audiat.
Arată că, procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul petent critică sentința sub aspectul stării de fapt reținute.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că alte motive, prevăzute sub sancțiunea nulității relative, nu au fost invocate de petent.
În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. A avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, a avut în vedere faptul că petentul nu a făcut dovada susținerilor sale.
În ceea ce privește proba testimonială, în mod corect nu a fost avută în vedere, întrucât este nesinceră, dată pro causa, din dorința de a susține poziția procesuală a petentului; prima instanță a argumentat această concluzie, arătând, pe de o parte, că declarația martorului nu se coroborează nici măcar cu susținerile petentului (martorul afirmă că partea carosabilă era lată petentul susține, prin plângerea introductivă, că partea carosabilă era îngustă).
Concluzia la care a ajuns instanța de fond, în privința sincerității martorului, a fost temeinic motivată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate petentului, tribunalul apreciază că acestea respectă dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind aplicate în limitele prevăzute de actul normativ și că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment, dat fiind pericolul social al faptei constatate; este greu de trecut cu vederea că săvârșirea unei astfel de fapte, pe lângă faptul că ignoră dispozițiile legale care obligă la adoptarea unui anumit comportament în trafic, poate avea drept consecință crearea unei stări de nesiguranță pentru ceilalți participanți în trafic care, deși se conformează regulilor, sunt supuși pericolului.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul P. C. A. împotriva sentinței civile nr. 3314/01.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iulie 2013
Președinte, G. P. | Judecător, M. D. I. | Judecător, C. M. G. |
Grefier, M. G. |
Red.M.I/12.07.2013 jud fond.C A
Tehn M.G. 2 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 6518/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 6252/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
