Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 423/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 29553/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 423/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător A. M. S.
Judecător A. M. M.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta G. NAȚIONALĂ DE MEDIU- COMISARIATUL REGIONAL V., împotriva sentinței civile nr._ din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat .>
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.V. M. pentru intimata . recurenta G. N. DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL V. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța din oficiu invocă excepția tardivității recursului.
Av.V. M. solicită admiterea excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr._ din 15.11.2012, Judecătoria C. a admis plângerea formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata G. NATIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL REGIONAL V., cu sediul procedural ales în C., .-95, . .
A anulat procesul verbal ..A nr._ încheiat la data de 11.10.2011 de G. Națională de Mediu.
A luat act că petenta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 11.10.2011, petenta a fost sancționată contravențional conform art.94 alin.1 lit.a din OUG nr. 195/2005 Republicată, cu amendă în cuantum de 30.000 lei, reținându-se în sarcina sa că desfășoară în cadrul lucrărilor de investiții "Centrul Multifunctional C. " activitate definită de Cod CAEN 6312 ( depozitare a produselor petroliere, activitate cu impact deosebit asupra mediului, supusă procedurii de emitere a autorizației de mediu în conformitate cu prevederile Ordinului 1798/2007 fără a deține autorizație de mediu conform art. 94 alin. 1 lit.a din OUG nr. 195/2005 Republicată privind protecția mediului.
Cu privire la susținerea petentei în sensul că procesul-verbal contestat conține vicii de formă ce pun în discuție validitatea acestuia, instanța constată că acest aspect nu reprezintă o cauză de nulitate prevăzută de art. 17 din OG nr. 2/2001 care să atragă nulitatea a actului sancționator și nici nu produce o vătămare petentei care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Se constată că nici aspectul privind înscrierea codului CAEN 6312 în actuala reglementare căruia îi sunt repartizate " activități ale portalurilor web " și nu activitatea de depozitare a produselor petroliere, susținut de petentă nu reprezintă o cauză de nulitate prevăzută de art. 17 din OG nr. 2/2001 care să atragă nulitatea a actului sancționator și nici nu produce o vătămare petentei care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, fiind vorba doar de o revizuire a codului inițial astfel că, la data constatării faptei s-a reținut activitatea de depozitare produse petroliere, fiind definită de Codul CAEN 6312 revizuit 5210.
Pe fondul cauzei instanța reține și constată următoarele :
Din probele administrate în cauză, respectiv declarația martorului Sania P. care este angajat ca gestionar la firma petentă, precum și din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert G. B. F., rezultă că societatea petentă nu are în obiectul de activitate și nu a desfășurat niciodată în mod direct sau prin interpuși activități de depozitare prin instalații de depozitare a produselor petroliere, petrochimice și chimice, așa cum este prevăzută această operatiune în lista celor supuse emiterii autorizației de mediu în Ordinul 1798/19 noiembrie 2007.
S-a constatat că statia de alimentare cu motorină la care face trimitere procesul-verbal de constatare are destinatie exclusiv proprie, fiind folosită în scopul alimentării zilnice doar a utilajelor proprii apartinând ., in cadrul șantierului "Centrul multifuncțional C.-Pavilionul Central".
Această stație nu îndeplinește rolul de depozit al produselor petroliere în scopul revânzării către terțe persoane si nu reprezintă o activitate comercială în scopul obținerii de profit astfel încât să intre în categoria activității CAEN definite distinct ca si " depozitare de produse petroliere", numai în măsura în care depozitarea reprezenta una dintre activitățile desfăsurate în mod regulat de către contravenientă, în scopuri comerciale acela de revânzare sau încasare redevanta pentru activitate de depozit era in situatia de impunere a autorizatiei de mediu.
În ceea ce privește modalitatea de deținere a acestei stații de alimentare se constată că este în posesia . baza contractului de comodat nr. 2877 din 29.06.2011 încheiat cu comodantul S.C.Oscar Downstream SRL și în ipoteza în care s-ar fi apreciat că activitatea de alimentare a utilajelor proprii din stația în discuție este supusă autorizării, această obligație ar fi revenit în mod exclusiv S.C.Oscar Downstream SRL .
Din constatările raportului de expertiză tehnică necontestat de părți, rezultă că S. C R. S.A deține autorizația de mediu nr. 56 din 29.02.2012 și pentru îmbunătățirea activității la punctul de lucru din . B, petenta a instalat o stație mobilă pentru distribuția motorinei de la care sunt alimentate numai utilajele S.C R. S.A care lucrează pe șantier, instalația are regim de funcționare strict și nu este folosită în activități comerciale publice.
În vederea clarificării aspectelor tehnice stabilite de instanță privitor la funcționarea stației în timpul alimentării utilajelor, expertul a constituit o comisie tehnică de lucru ( Anexa 13 ) și au făcut probe de lucru la fața locului și în timpul funcționării au constatat că în procesul de utilizare a stației mobile de distribuit motorină nu există scurgeri de carburant, aceasta este prevăzută cu sisteme de siguranță și de colectare a eventualelor scurgeri accidentale și expertiza a concluzionat că prin prezența și activitatea desfășurată în cadrul șantierului de la Centrul Multifuncțional C., stația de distribuție mobilă de motorină nu are efect poluant asupra solului, pânzei freatice sau atmosferei.
Față de considerentele menționate instanța de fond a constatat că petenta a făcut dovada netemeiniciei procesului verbal . nr._ încheiat la data de 11.10.2011, în care s-a reținut o stare de fapt contrară realității și în consecință în baza dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, a admis plângerea și în consecință a anulat procesul verbal ..A nr._ încheiat la data de 11.10.2011 de G. Națională de Mediu.
A luat act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU- COMISARIATUL REGIONAL V. criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recursul este tardiv.
Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel, conform art.301 C.pr.civ
În speță hotărârea recurată s-a comunicat la data de 21.12.2012, așa cum rezultă din dovada existentă la dosar, iar cererea de recurs a fost formulată la data de 09.01.2013, peste termenul de 15 zile stabilit de lege.
Neîndeplinirea actului de procedură și neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal, atrage decăderea, potrivit art.301 C.pr.civ
Așadar recursul de față declarat peste termenul legal, urmează a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta G. NAȚIONALĂ DE MEDIU- COMISARIATUL REGIONAL V., împotriva sentinței civile nr._ din 15.11.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat . tardiv.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2013.
Președinte, E. S. | Judecător, A. M. S. | Judecător, A. M. M. |
Grefier, M. G. |
Red.A.S/10.05.2013
jud fond.Fl.D
Tehn M.G. 2 ex
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1670/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 3997/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








