Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 879/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 879/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 26957/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 879/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Judecător A. G. V.
Judecător J. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea recursului privind pe recurentul I.I. R. G. și pe intimatul A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, formulat împotriva sentinței civile nr. 1173 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. L. I. pentru recurent și cons.jur. I. I. pentru intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,
Instanța pune în discuția rectificarea conceptei în conformitate cu dispozițiile HG 520/2013.
Av. L. I. pentru recurent este de acord cu aplicarea dispozițiilor HG 520/2013.
Cons.jur. I. I. pentru intimat depune la dosar delegația de reprezentare și învederează că este de acord cu aplicarea dispozițiilor HG 520/2013.
Având în vedere că, potrivit art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a HG prevăzută la art. 13 alin. 1.
Dispune rectificarea conceptei, în sensul că, Direcția Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., este conceptat în calitate de pârât pentru D.R.A.O.V. C., după care
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Av. L. I. pentru recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea plângerii, în principal constatarea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție, iar în subsidiar anularea acestuia și exonerarea de plata amenzii sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Într-o a II-a teză solicită să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal.
Cons.jur. I. I. pentru intimat a solicitat respingerea recursului conform motivelor invocate prin întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1173 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria C. s-a respins plângerea formulată de I.I. R. G. în contradictoriu cu intimata D.R.A.O.V. C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ./200 nr._ încheiat de ANV – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. la data de 19.09.2012, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională, în cuantum de 20.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 221 indice 3 alin. 3 lit. a din L. 571/2003 privind Codul Fiscal.
S-a reținut în procesul-verbal contestat, de către agentul constatator, că la data și ora efectuării controlului la standul nr. 5 din hala cu produse preambalate din Piața Centrală, au fost depistate în interiorul standului 214 pachete țigarete, diverse mărci, fără marcaje fiscale românești, destinate comercializării.
Procesul-verbal s-a încheiat în lipsa administratorului societății.
Conform art. 34 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenții și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de contravenție beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
Acest aspect a fost constatat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mai multe spețe în care s-a concluzionat că prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora chiar și în materie penală (cum este calificată și materia constituțională prin raportare la CEDO) pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Analizând procesul-verbal de contravenție în ceea ce privește legalitatea, instanța de fond a constatat că nu există niciun motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG 2/2001 – privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului-verbal, pentru că acest act juridic unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate.
În ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că petenta, la data efectuării controlului în Piața Centrală, la standul nr. 5 – punctul de lucru – depozitase într-o cutie de carton 214 pachete de țigări, fără a fi accizate, adică nu aveau marcaje fiscale (timbru).
Această faptă este sancționată de art. 206 indice 21 din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care prevede că "este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută".
Dovada plății accizei se face cu marcajul fiscal corespunzător, în cauza de față cu timbrul fiscal care nu există pe pachetele de țigări la momentul efectuării controlului.
Declarația martorei audiate în cauză, la propunerea petentei, va fi înlăturată, având în vedere faptul că aceasta, care este angajată a petentei și care, în această calitate era obligată să cunoască interdicția de a depozita la punctul de lucru produse neaccizate, similare cu cele care se aflau la vânzare.
În concluzie, apreciind că plângerea contravențională nu este întemeiată, în baza dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins-o. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs I.I. R. G., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea plângerii, în principal constatarea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție, iar în subsidiar anularea acestuia și exonerarea de plata amenzii sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În cuprinsul motivelor de recurs a susținut că, instanța de fond a respins plângerea fără a motiva în concret motivele ce au condus la această soluție.
Apreciază că sentința recurată este netemeinică, întrucât nu se bazează pe probele administrate în cauză, mai mult decât atât nu se precizează întregul material administrat în cauză. Astfel au fost audiați doi martori, însă instanța precizează audierea unui singur martor.
În ceea ce privește solicitarea de a se înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment, instanța nici nu s-a pronunțat pe această cerere, cu atât mai mult să motiveze în vreun fel această eventuală respingere.
De asemenea a învederat că a fost sancționată o întreprindere fără personalitate juridică, aspecte pe care instanța de fond nu s-a pronunțat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 rap. La art. 304 pct. 7,8,9 coroborat cu art. 3041c.pr.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii sentinței civile ca temeinică și legală.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că nu există nici un motiv pentru care să se constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat.
Instanța de fond a constatat că petentul-recurent nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie instituită în favoarea actului sancționator, cu atât mai mult cu cât în motivarea în fapt a plângerii recunoaște că la momentul controlului deținea în incinta standului nr. 5 unde se desfășura activitate de comercializare 214 pachete țigarete diverse mărci nemarcate.
Conform art. 1169 c.civ. cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Cu privire la declarațiile martorilor, susține că în mod corect instanța de fond a înlăturat declarația, având în vedere că aceasta este angajata petentei, care avea obligația să cunoască faptul că este răspunzătoare de deținerea sau comercializarea produselor accizabile nemarcate, precum și regulile prevăzute de activitatea de comerț, așa cum dispun imperativ prevederile legale.
Susține și că, a fost respectat principiul proporționalității faptei cu sancțiunea aplicată, urmărindu-se înlăturarea faptelor de evaziune fiscală.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând seama și de dispozițiile art.304 ind.1 C.p.civ., tribunalul apreciază ca nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însa este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient conform disp.art.1169 c. civil care reglementează sarcina probei.
Fapta descrisă sancționată și denumită prin acte normative drept contravenție este întotdeauna contravenție. In acest context, însuși legiuitorul stabilește caracterul de infracțiune sau contravenție al unei fapte care contravine ordinii sociale, stabilirea naturii răspunderii juridice si calificarea faptei, nefiind lăsate la aprecierea agentului constatator. De altfel, prima fraza din art.1 al O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, introdusă prin legea nr.180/2002 consacră ferm această distincție între domeniul contravențional și domeniul penal „Legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penala”, cuvântul „Lege” fiind folosit în sens larg, de act normativ.
Față de această prevedere a legii speciale care reglementează regimul juridic al contravențiilor, au rămas lipsite de semnificație juridică, fiind căzute în desuetudine dispozițiile cuprinse în actele normative care stabilesc și sancționează contravențiile, potrivit cărora fapta descrisă constituie contravenție dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții, încât să fie considerată infracțiune, potrivit legii penale.
Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificat în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În cauză, atât miza litigiului, cât și posibilitatea petentei/recurente de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Prin urmare, recurentei i s-a dat posibilitatea de a proba o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat, probă pe care însă nu a făcut-o și, deci, prezumția relativă de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată.
În mod corect instanța a apreciat depozițiile martorelor audiate în cauză, una dintre acestea fiind angajata petentei astfel că este susceptibilă de subiectivism, fiind greu de crezut că nu va declara în sensul susținerii afirmațiilor petentei, iar depoziția celei de-a doua martore este în sensul confirmării declarației martorei care are calitatea de prepus al petentei. În condițiile care nu se coroborează cu celelalte probe, înlăturarea probei testimoniale de la aprecierea probatoriului este corectă.
Neîntemeiată este și susținerea că nu putea fi sancționată recurenta pentru că nu are personalitate juridică. Întreprinderea individuală este o entitate juridică ce are patrimoniu propriu, astfel încât nu se poate susține că nu poate răspunde pentru faptele ilicite săvârșite, în speță comiterea de fapte contravenționale.
Totodată, în raport de urmările produse, se apreciază că în cauză nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, instanța de fond reținând în mod corect starea de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție și pronunțând o hotărâre legală și temeinică, făcând o corectă apreciere a situației de fapt, a încadrării în drept, precum și a gradului concret de pericol social al faptei săvârșite.
În raport de considerentele expuse, se apreciază recursul ca nefondat, urmând ca în temeiul art.312 alin.1 C.p.civ. să fie respins, menținând sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul privind pe recurentul I.I. R. G. și pe intimatul A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, formulat împotriva sentinței civile nr. 1173 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.
Președinte, C. E. I. | Judecător, A. G. V. | Judecător, J. S. |
Grefier, C. P. |
Red. 2 ex
AGV/C.P.
11.10.2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 7494/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 8267/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
