Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 866/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 866/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 19188/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 866/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Judecător A. G. V.
Judecător J. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea recursului privind pe recurentul S.C. O. G. S.R.L. și pe intimatul I. T. DE MUNCĂ D., formulat împotriva sentinței civile nr. 6596 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cons.jur. T. A. pentru intimat, lipsind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Cons.jur. T. A. pentru intimat a solicitat respingerea recursului conform motivelor invocate prin întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6596 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria C. s-a respins plângerea formulată de S.C. O. G. S.R.L.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2012 emis de către intimata I. T. DE MUNCĂ D. s-a dispus sancționarea petentei ., prin reprezentant legal P. E. cu amenda de 30.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, modificată și completată, întrucât cu ocazia controlului efectuat de reprezentanții intimatei la data de 04.07.2012 în localitatea C., Electroputere Parc, la punctul de lucru al . au fost depistate numitele R. F., C. I. M., S. G. R. care desfășurau activitate pentru ., fără a avea întocmite forme legale de angajare.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 angajatorul avea obligația de a încheia contractul individual de muncă, în baza consimțământului părților în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, deci anterior datei menționate în declarație, respectiv 04.07.2012.
Totodată, potrivit art. 32 alin .4 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii prevede că tocmai perioada de probă constituie vechime în muncă, prin urmare nu numai munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă.
Astfel, instanța de fond a apreciat că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 04.07.2012 inspectorii de muncă din cadrul intimatei I. T. DE MUNCĂ dol au efectuat un control în vederea identificării și combaterii muncii fără forme legale de angajare în localitatea C., la punctul de lucru al petentei . din C., C., Electroputere Parc, unde au fost depistate numitele R. F., C. I. M., S. G. R. fără a avea întocmite contracte individuale de muncă, conform declarațiilor extrajudiciare date de aceasta cu ocazia controlului, declarațiile date având un regim special, fiind date la locul de muncă.
Totodată, instanța de fond a constatat că petenta ., prin reprezentant legal P. E. nu a încheiat contracte individuale de muncă numitelor R. F., C. I. M., S. G. R., anterior începerii raporturilor de muncă, contracte pe care nici nu l-au semnat, fapt recunoscut de acestea în declarațiile date cu ocazia controlului și depuse la dosar.
Existența faptei reținute în sarcina petentei este dovedită destul de elocvent prin declarațiile persoanelor depistate prestând activitate în folosul societății fără forme legale de angajare, cât și procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2012, document în care agentul constatator a menționat deficiențele constatate și măsurile pe care petenta era obligată să le realizeze.
Astfel, este dovedit faptul că petenta ., prin reprezentant legal P. E. nu a respectat nici dispozițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din HG nr. 161/2006 actualizată, potrivit căruia angajatorul avea obligația de a trimite registrul în formă electronică la ITM D., cel târziu în ziua lucrătoare anterior începerii activității, obligație legală pe care aceasta nu a respectat-o.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că petenta ., prin reprezentant legal P. E., se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2001 privind Codul Muncii, modificată și completată, întrucât cu ocazia controlului efectuat de reprezentanții intimatei la data de 04.07.2012 s-a constatat că numitele R. F., C. I. M., S. G. R., desfășurau activitate la sediul petentei, fără a avea întocmite forme legale de angajare.
În sensul celor reținute mai sus, instanța de fond a respins plângerea formulată de către petenta ., prin reprezentant legal P. E., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2012, în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ D., ca neîntemeiată, menținându-se procesul verbal de contravenție, ca temeinic și legal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S.C. O. G. S.R.L., solicitând în principal casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot, cu consecința admiterii plângerii.
În cuprinsul motivelor de recurs susține că s-a încălcat principiul disponibilității, în sensul că nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
De asemenea susține că, instanța de fond nu a răspuns în nici un fel la toate criticile invocate prin plângere, respectiv existența unui contract de asociere, faptul că persoanele nominalizate s-au aflat în proba de aptitudini.
Invocă de asemenea dispozițiile art. 304, pct. 7 c.pr.civ. și anume lipsa motivării, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților
Susține și caracterul nefondat al hotărârii fiind incidente dispozițiile art. 3041 c.pr.civ., invocând lipsa de proporționalitate între faptele menționate și sancțiunea aplicată – critică omisă în totalitate de către instanța de fond.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, și solicită ca instanța de recurs să facă aplicarea acestor dispoziții.
Invocă de asemenea cuantumul mare al amenzii, față de faptul că societatea nu a mai fost sancționată contravențional, că nu s-a înregistrat nici o urmare negativă față de bugetul de stat, că nu există nici un scop urmărit de societate prin faptele menționate de agentul constatator, că fapta neîncheierii contractului de muncă s-a săvârșit în împrejurările în care acestora li se testau aptitudinile pentru a lucra ca vânzător într-un asemenea centru comercial.
În drept invocă dispozițiile art. 3041, art. 304 pct. 5 și pct. 7 c.pr.civ.
I.T.M. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece agentul de control a sancționat societatea cu amenda minimă, apreciind în mod corect gradul de pericol social, iar societatea recurentă desfășura activitate la data controlului cu trei persoane fără forme legale de angajare, astfel încât recurentul se face vinovat de nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 coroborate cu art. 260 alin. 1 lit. e din L. nr. 53/2003 actualizată, iar prin admiterea recursului formulat s-ar încuraja astfel fenomenul muncii fără forme legale de angajare.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-petentă a fost sancționată contravențional cu amenda de 30.000 lei pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, modificată și completată, întrucât cu ocazia controlului efectuat de reprezentanții intimatei la data de 04.07.2012 în localitatea C., Electroputere Parc, la punctul de lucru al . au fost depistate numitele R. F., C. I. M., S. G. R. care desfășurau activitate pentru ., fără a avea întocmite forme legale de angajare.
În esență, recurenta susține că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, în sensul că nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, că a motivat în mod sumar hotărârea pronunțată, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, că a interpretat în mod greșit materialul probator administrat în cauză care, întrucât S.
G. R. deține contract de muncă cu ., iar între cele două societăți există un contract de asociere, prin care forța de muncă este asigurată de .. De asemenea, a mai arătat că instanța de fond nu a individualizat în mod corect sancțiunea aplicată, în funcție de gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciind că se impunea înlocuirea amenzii cu avertisment.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, potrivit căruia instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, în sensul că nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, tribunalul apreciază pe de o parte că instanța de fond a verificat potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, hotărând asupra sancțiunii și, în consecință apreciind și asupra modului de individualizare a pedepsei, iar, pe de altă parte, dacă prin pronunțarea hotărârii, recurenta ar fi apreciat că instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, conform art. 281 indice 2a Cod de procedură civilă, completarea nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281 ind. 2 Cod de procedură civilă
Nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, instanța de fond pronunțând o hotărâre motivată atât în fapt cât și în drept, luând în considerare toate probele administrate în cauză, nu cuprinde motive străine de natura pricinii și nici motive contradictorii.
Cu privire la al treilea motiv de recurs, tribunalul apreciază că și acesta este nefondat, întrucât din probele administrate a reieșit că recurenta ., prin reprezentant legal P. E. nu a încheiat contracte individuale de muncă numitelor R. F., C. I. M., S. G. R., anterior începerii raporturilor de muncă, contracte pe care nici nu le-au semnat, fapt recunoscut de acestea în declarațiile date cu ocazia controlului și depuse la dosar.
În ceea ce o privește pe S. G. R., tribunalul reține, din probele administrate, că, la data efectuării controlului, aceasta nu mai avea calitatea de salariat al recurentei.
Tribunalul nu poate reține apărarea recurentei conform căreia această persoană ar avea contract de muncă încheiat și înregistrat din data de 29.03.2012 cu ., cu care recurenta a încheiat un contract de asociere în participațiune, având în vedere că din înscrisurile depuse în recurs, respectiv contract individual de muncă și extras din Registrul General de Evidență a Salariaților, nu rezultă că acel contract cu nr. 28/29.03.2012 a fost înregistrat la ITM D..
Existența faptei reținute în sarcina recurentei este dovedită prin declarațiile persoanelor depistate prestând activitate în folosul societății fără forme legale de angajare, cât și procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2012, document în care agentul constatator a menționat deficiențele constatate și măsurile pe care recurenta petentă era obligată să le realizeze.
Din probele administrate reiese faptul că recurenta nu a respectat nici dispozițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din HG nr. 161/2006 actualizată, potrivit căruia angajatorul avea obligația de a trimite registrul în formă electronică la ITM D., cel târziu în ziua lucrătoare anterior începerii activității, obligație legală pe care aceasta nu a respectat-o.
Contrar susținerilor recurentei-petente, Tribunalul consideră că probele prezentate nu sunt suficiente pentru a determina concluzia că situația de fapt reținută în cuprinsul actului de contravenție nu este conformă realității, iar agentul constatator ar fi întocmit procesul verbal în mod netemeinic.
Astfel, art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 statuează „Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: ... primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”, în timp ce 16 alin. 1 din același act normativ prevede: „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română”.
Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate pentru comiterea contravenției reglementate de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003, Tribunalul consideră că gradul de pericol social al respectivei fapte este unul ridicat, de natură a justifica aplicarea sancțiunii amenzii.
Potrivit disp. art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, "sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite" iar conform art. 21 alin 3 din același text normativ "Sancțiunea …trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".
În primul rând, trebuie remarcat faptul că agentul constatator a aplicat sancțiunea minimă prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 pentru contravenția săvârșită – textul de lege anterior menționat stabilind că fapta este sancționată "cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată” -, chiar dacă este adevărat că suma respectivă are un cuantum foarte ridicat. Însă, în lipsa unor alte elemente care să conducă la concluzia că fapta săvârșită prezintă un grad scăzut de pericol social concret, numai cuantumul ridicat al minimului amenzii contravenționale – fixat de legiuitor -, nu este de ajuns pentru a justifica concluzia că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
Pentru considerentele expuse anterior – luând în considerare și amploarea fenomenului „muncii la negru” și ținând seama că, dacă n-ar fi aplicată o sancțiune pecuniară nu ar avea nici o eficiență încercarea de a combate munca fără forme legale -, instanța de control judiciar apreciază că agentul constatator a făcut o corectă aplicare a disp. art. 5 și art. 21 din O.G. 2/2001 la individualizarea sancțiunii aplicate pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, gradul de pericol social al contravenției săvârșite impunând aplicarea unei amenzi.
În consecință, Tribunalul va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va fi respins recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul privind pe recurentul S.C. O. G. S.R.L. și pe intimatul I. T. DE MUNCĂ D., formulat împotriva sentinței civile nr. 6596 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.
Președinte, C. E. I. | Judecător, A. G. V. | Judecător, J. S. |
Grefier, C. P. |
Red. 2 ex
JS/C.P.
Octombrie 2013
Jud. fond C. C.
| Pretentii. Sentința nr. 817/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
