Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 4826/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4826/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 2105/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1072/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Judecător M. D. I.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta B. S. PFA împotriva sentinței numărul 4826/25.03.2013, pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic T. A. pentru intimat, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul intimatului învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic T. A., pentru intimat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 4826/25.03.2013, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petenta B. S. PFA, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ D..
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, în data de 08.01.2013, inspectorii I.T.M. D. au efectuat un control la punctul de lucru al Brîndusoiu S. PFA, situat în C., ., jud. D., având drept obiectiv identificarea si combaterea muncii fara forme legale de angajare.
In urma verificărilor efectuate s-a constatat ca societatea a permis persoanei Golfita R. N. sa desfasoare activitate în cadrul societatii, începand cu data de 07.01.2013, fara a i se încheia în forma scrisa contract individual de munca.
De asemenea, s-a constat faptul ca societatea petenta nu respecta disp. art. 9 alin. 1 lit. a din HG nr. 500/2011, în ceea ce îl priveste pe numitul Golfita R..
La baza încheierii procesului verbal de contraventie s-a aflat declaratia pe propria raspundere scrisa si semnata de numitul Golfita R. N., conform careia acesta presteaza activitate în cadrul societatii petente din data de 07.01.2013, nesemnand înca contract de munca si fara sa fi negociat salariul, prestand 4 ore activitate zilnic.
Aceasta declaratie a fost data pe propria raspundere si însusita prin semnatura de catre numitul Golfita R. .
Instanța de fond a avut în vedere prev. art 31 din Lg 53/2003 potrivit carora: pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 30 zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 90 zile calendaristice pentru functiile de conducere. Aceste dispozitii legale se coroboreaza cu cele incluse în prev art 31 alin 5 din Lg 53/2003: pe durata perioadei de proba salariatul se bucura de toate drepturile si toate obligatiile prevazute in legislatia muncii precum si in contractul individual de munca.
Se retine asadar ca este obligatorie încheierea contractului individual de munca chiar si în perioada de proba, ce are ca obiect verificarea conform art 31 alin 1 din Lg 53/2003 a aptitudinilor salariatului .Obligativitatea acestuia rezulta pe de o parte din modul de reglementare a art 31 din Lg 53/2003, din care rezulta posibilitatea si nu obligatia parcurgerii perioadei de proba, atat parcurgerea ei, cat si durata fiind stabilite numai la încheierea contractului individual de munca.
Coroborand aceste prevederi legale cu disp art 16 din Lg 53/2003 din care se retine:” munca prestata in temeiul unui contract individual de munca ii confera salariatului vechime in munca “, rezulta inca o data ca perioada de proba se poate desfasura numai cu conditia incheierii in prealabil a unui contract individual de munca.
Prin Hotărâre nr. 161 / 2006 privind întocmirea și completarea registrului general de evidență a salariaților s-a stabilit obligația fiecărui angajator de a înființa un registru general de evidență a salariaților, iar conform art. 3, registrul se completează în ordinea angajării și se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în format electronic.
Totodata angajatorul are obligația de a întocmi un dosar personal pentru fiecare dintre salariați și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
Din probele administrate nu rezulta ca societatea petenta a îndeplinit aceste obligații privind încheierea contractului de munca si transmiterea acestuia în REVISAL, in ceea ce îl priveste pe numitul Golfita R., in registrul general al salariaților în ordinea angajării si întocmirea unui dosar personal, acestea constituind îndatoriri ale angajatorului care trebuiau aduse la indeplinire din momentul încheierii contractului individual de munca .
Referitor la depozitia martorilor Pata C. si golfita R., audiati de instanța de fond la termenul de judecata din 25.03.2013, instanța de fond le-a înlăturat de la soluționare, apreciind ca acestea sunt subiective si nu se coroborează cu susținerile petentei din cuprinsul plângerii formulate.
Astfel, martorul Golfita R., persoana depistata de inspectorii de munca prestand activitate în cadrul societatii petente, fara forme legale, a declarat în fata instantei faptul ca a adus la cunostinta inspectorilor faptul ca nu este angajat la societatea petenta si se afla acolo pentru definitivarea unei lucrari, desi petenta, în cuprinsul plangerii, a precizat ca acest martor sufera de handicap si pe fondul temerii, a declarat ceea ce i-au solicitat inspectorii de munca.
Rezultă așadar, în mod cert, că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic, deoarece se constată că societatea petenta a încălcat prevederile art. 16 și art. 31-32 Codul muncii, permitand unei persoane sa desfasoare activitate fara încheierea unui contract individual de munca.
Se constată că prin nerespectarea de către aceasta societate angajatoare a dispozițiilor legale privind securitatea si sanatatea in munca prev. de art. 16 Codul Muncii și art. 31-32 Codul Muncii se aduce atingere dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la muncă.
Prin dispozițiile art. 41 din Constituție se garantează dreptul la muncă și protecția socială, stipulându-se că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, care privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă, repausul săptămânal, instituirea unui salariu minim brut pe țară. etc. Ori, conform art 31 alin 5 din Codul Muncii pe durata perioadei de proba salariatul se bucura de toate drepturile si toate obligatiile prevazute in legislatia muncii precum si in contractul individual de munca.
Contravenția reținuta in sarcina petentei este de natura a aduce atingere dreptului la muncă și protecția socială. Identificarea unei singure persoane care nu avea încheiat contract individual de munca nu este de natura a determina reducerea gradului de pericol social, deoarece societatea petenta nu a dovedit îndeplinirea tuturor cerințelor legale prevăzute de lege pentru angajarea unei persoane, in ceea ce privește registrul general al salariaților si dosarul personal al fiecăruia dintre aceștia.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta.
În motivare arată că instanța, în mod greșit a reținut legalitatea întocmirii procesului verbal atacat, fără să motiveze înlăturarea excepției de nulitate invocată în plângerea contravențională.
A arătat că deși a învederat că procesul verbal s-a emis în lipsa sa fără a se da posibilitatea mențiunii obiecțiunilor, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra excepției de nulitate.
Totodată a arătat că starea de fapt reținută de instanța de fond la momentul constatării faptei contravenționale este ireală precum și faptul că instanța de fond în mod nejustificat a înlăturat declarațiile martorilor audiați în cauză, apreciind că acestea sunt subiective și nu se coroborează cu susținerile petentei din cuprinsul plângerii formulate.
În drept a invocat dispozițiile art. 312, 304 ind. 1 raportat la 312 alin. 5 C..
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
În cuprinsul acesteia arată că instanța de fond nu avea cum să se pronunțe asupra excepției de nulitate invocată de recurentă, întrucât în cuprinsul plângerii formulată la instanța de fond nu s-a invocat acest lucru.
Totodată a arătat că instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor audiați întrucât acestea nu se coroborează cu susținerile petentei din cuprinsul plângerii.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveste nelegalitatea sentinței recurentul invocă nulitatea procesului-verbal de contraventie raportat la dispozitiile art 19 din OG 2/2001.
Aceste critici sunt neîntemeiate. Astfel, în art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerințe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situații, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției, cu privire la atestarea unor împrejurări de fapt de către un martor asistent, fără a se menționa că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.
Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la semnarea actului de constatare de către un martor asistent, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Or, recurenta nu a facut dovada vatamarii suferite ca urmare a lipsei martorului asistent, acesta având doar rolul de a atesta împrejurarea ca petentul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze si nu rolul de a confirma situatia de fapt retinuta in procesul-verbal de contraventie.
In consecință, criticile privind nelegalitatea sentinței sunt neîntemeiate.
Mai invocă recurenta încălcarea dispozițiilor art.16 alin 7, respectiv faptul că agentul constatator era obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni. Potrivit art.16 alin 7 în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Se constată astfel că agentul constatator are obligația de a aduce la cunostința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni în momentul încheierii procesului-verbal, ceea ce presupune că se află de față și contravenientul, ori în speță procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului astfel încât nu se poate reține că agentul constatator a încălcat dispozițiile art.16 alin 7.
Susținerea recurentei conform căreia raționamentul instanței de fond este greșit din perspectiva aplicării art.6 din CEDO, astfel cum este interpretat în cauza A. contra României iar din această perspectivă procesul verbal nu este de natură să răstoarne sarcina probei ci sarcina probei aparține agentului constatator care trebuie să dovedească săvârșirea contravenției prin alte mijloace de probă decât procesul verbal, este neîntemeiată.
In speță, întemeiat, instanța de fond a reținut ca actul de constatare si sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția simpla de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, prezumție ce nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea sancțiunii amenzii) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții .
Astfel, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile care nu trebuie depășite, în situația în care fapta contravențională reprezintă constatarea personală a agentului constatator, procesul-verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența probelor propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia, plângerea contravențională se respinge, soluția fiind dată astfel cu respectarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că, în speța dedusă judecății, instanța de fond a reținut nedovedirea de către petent a unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție.
Astfel, prin actul de contravenție s-a reținut că societatea-recurentă a săvârșit două contravenții, respectiv: primirea la muncă a unei persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă - prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 și sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei -, și cea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 500/2011 și pentru care s-a aplicat sancțiunea avertisment.
În acord cu instanța de fond; Tribunalul consideră că materialul probator administrat în cauză nu este de natură să confirme susținerile societății-recurente și să conducă la concluzia că situația de fapt reținută în procesul –verbal de contravenție nu ar fi conformă realității.
Art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 statuează în mod clar „Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: … primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1)” în timp ce art. 16 alin. 1 din același act normativ stabilește că „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.”.
Or, în condițiile în care sus-numitul G. R. a specificat în mod clar, în cuprinsul declarației date în fața inspectorilor de muncă în data de 08.01.2013 că prestează activitate pentru petentă din data de 07.01.2013, societatea-recurentă avea obligația de a întocmi contract individual de muncă respectivei persoane cel mai târziu în ziua anterioară începeriiraporturilor de muncă - respectiv 06.01.2013.
Referitor la faptul că „instanța de fond a înlăturat în mod eronat declarațiile martorilor”, este de remarcat faptul că legiuitorul român nu instituie nici o ierarhie în ceea ce privește probele administrate – în sensul că instanța este datoare să analizeze întreg materialul probator și să motiveze de ce dă eficiență unor mijloace de probă și le înlătură pe altele, fără ca vreuna dintre probe să aibă o valoare prestabilită, superioară altora.
În ceea ce-l privește pe sus-numitul G. R., în fața Judecătoriei C. acesta a pretins că nu presta activitate pentru societatea-recurentă ci venise numai pentru a construi o volieră.. Tribunalul consideră că, dacă lucrurile stăteau așa cum le-a înfățișat martorul, este greu de găsit o explicație pentru faptul că au fost menționate atât funcția ocupată –vânzător -, cât și programul de lucru – 4 ore/zi, în intervalul 10-14, cât și faptul că "nu a semnat contract de muncă ".
Prin urmare, prima instanță a apreciat în mod just materialul probator și a stabilit că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a actului de contravenție, astfel încât nu există nici un temei pentru a se dispune anularea procesului-verbal ., nr._/11.01.2013
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurenta B. S. PFA împotriva sentinței numărul 4826/25.03.2013, pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.10.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. M.-S. |
Red. MI/20.11.2013 /2 ex/
Tehnored. M.M
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 4383/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 4299/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
