Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 589/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 589/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 9597/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 589/2013
Ședința publică de la 22 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. P.
Judecător C. E. I.
Judecător A. G. V.
Grefier M. G.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 15 mai 2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de recurentul I. T. DE MUNCĂ D., împotriva sentinței civile nr._ din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria C., în contradictroiu cu intimatul B. N., când s-a dispus amânarea pronunțării la 22.05.2013, pentru a se depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând
Prin sentinței civile nr._ din 23.11.2012 Judecătoria C., a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta B. N., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă D..
A modificat procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2012 în sensul că a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fodn a reținut că: prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 09.04.2012 de către un agent constatator din cadrul intimatului I. T. de Muncă D., petenta PFA B. N. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, reținându-se că, la data de 04.04.2012, în urma controlului efectuat în . depistat numitul L. G. care desfășura activitate in beneficiul petentei, fără a avea întocmit contract individual de muncă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 16 alin.l și art. 276 alin.l lit.e din Legea nr. 53/2003, modificată și completată.
Conform art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141-A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului(aplicarea unei amenzi în cuantum de 10.000 lei unei peroane fizice autorizate ), cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Examinând legalitatea procesului-verbal de sancționare a contravenției prin prisma criticilor formulate de către petentă, instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, nefiind afectat de nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din O.G.2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, din declarația numitului L. G. dată în fața agentului constatator, instanța reține că acesta desfășura activitate in beneficiul petentei de la o dată anterioară controlului, respectiv august 2011, fără a avea încheiat contract individual de muncă in forma scrisă.
Această declarație are forță probantă in cauză, fiind completată la punctul de lucru al societății petente, in prezența agentului constatator, unde a fost identificat numitul V. Durau, care desfășura efectiv activitate in beneficiul societății fără forme legale.
In aceste condiții, depoziția acestuia, dată in fața instanței, nu poate fi reținută de instanță, fiind evidentă intenția martorului de a sprijini poziția societății petente,martorul neoferind o justificare pertinentă in schimbarea celor susținute in declarația dată in fața agentului constatator și Însușită prin aplicarea semnăturii. Totodată, susținerile martorului sunt contradictorii, depoziția acestuia neputand constitui o probă concludentă in combaterea prezumției de temeinicie de care se bucură actul constatator.
Potrivit art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modificată, constituie contravenție „ primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă".
De asemenea, conform art. 16 alin.l din actul normativ anterior menționat contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revenind angajatorului.
Pe cale de consecință, întrucât pe parcursul judecății petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție și, întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată pentru această faptă, instanța apreciază că, în speță, în raport de împrejurările comiterii faptei datorate de faptul că numitul L. G. nu posedă carte de identitate întrucât și-a pierdut certificatul de naștere ( fila 32) și astfel petenta nu a avut posibilitatea de a-i încheia contract de muncă în formă scrisă și, având în vedere dispozitiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin 3 din OG 2/2001, se impunea aplicarea sancțiunii contravenționale a avertismentului, aceasta fiind suficientă pentru atingerea scopului preventiv și sancționator al legii contravenționale.
Astfel, conform dispozițiilor art. 21 alin 3 din OG 2/2001 ,,sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal". Totodată, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite iar conform art. 7 alin. 2 și 3 din aceeași lege, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă și se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
In cauză, având în vedere gradul de pericol social redus al faptei săvârșite, faptul că petenta nu a mai fost sancționat contravențional pentru astfel de fapte și faptul că numitul L. G. nu posedă carte de identitate întrucât și-a pierdut certificatul de naștere ( fila 32) și astfel petenta nu a avut posibilitatea de a-i încheia contract de muncă în formă scrisă cât și scopul preventiv și educativ al pedepsei în general, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este în măsură să realizeze acest scop.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a admis în parte plângerea și a modificat procesul verbal . nr._/09.04.2012 în sensul că a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
A menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I. T. DE MUNCĂ D., criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii plângerii.
În motivare arată că instanța de fond a admis în parte plângerea și a înlocuit sancțiunea amenzii minime în cuantum de 10.000 lei aplicată prin procesul verbal . nr._ întocmit la data de 09.04.2012 cu sancțiunea avertisment, având în vedere disp. art.5 alin.5 din OG nr.2/2001 coroborate cu prevederile art.7 alin.2 și 3, din aceiași lege, considerând că fapta contravențională prevăzută de art. 260 alin.l litera e) din Legea nr. 53/2003 estre de gravitate redusă.
Instanța de fond nu a analizat înscrisurile depuse la dosar, declarația dată pe propria răspundere de către L. G. găsită prestând activitate în folosul petentei la data de 04.04.2012.
A mai precizat că persoana depistata prestând activitate fără forme legale, L. G., nu apare evidențiata în Registrul general de evidență a salariaților, societatea nerespectând astfel nici dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a) din H.G. 500/2011 potrivit cărora completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. 2 lit. a) - g) ale aceleași hotărâri, se face la angajarea fiecărui salariat cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.
Fapta este dovedită clar prin Procesul verbal de control DJ nr._/ 09.04.2012, parte integrantă a actului sancționator -, act pe care instanța de fond nu l-a luat în considerare, însoțit de Anexa nr.1 și Anexa nr.2 ce evidențiază concret deficiențele descoperite la data efectuării controlului.
Totodată, s-a invocat pericolul social ridicat al faptei, ținând cont că la intimată s-a desfășurat o activitate la care lucrau o persoană fără nici o formă de angajare, iar statul prin organele abilitate dorește stoparea muncii fără forme legale de angajare și protejarea drepturilor salariaților ce rezultă din încheierea unui contract de muncă.
Recurenta a pretins și faptul că, dacă și în recurs s-ar menține hotărârea dată de instanța de fond, acest fapt nu ar face altceva decât să zădărnicească munca inspectorilor de control și să încurajeze atât angajatorii depistați folosind munca la negru, cât și pe ceilalți angajatori ca și pe viitor să procedeze în același mod, creându-se astfel premisele proliferării la dimensiuni și mai mari a acestui fenomen, ceea ce ar produce consecințe dezastruoase.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 7, 8 și 9 și art. 3041 Co.d procedură civilă.
Intimata B. N. a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul critică modul în care instanța de fond a procedat la individualizarea sancțiunii.
Critica este întemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că alte motive, prevăzute sub sancțiunea nulității relative, nu au fost invocate de petent.
În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată.
Cu toate acestea, s-a procedat la individualizarea sancțiunii aplicate și față de prevederile art.34 din OG 2/2001, s-a apreciat că sancțiunea avertismentului este proporțională cu gradul de pericol social.
Prima instanță, fără a corobora ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, a apreciat că simpla declarație a martorului, care a susținut că nu acte de identitate, este de natură să concluzioneze că fapta petentei prezintă un grad redus de pericol și sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția petentei asupra gravității faptei.
Însă prima instanță nu a avut în vedere declarația numitului L. G. care, la data controlului, respectiv 4.04.2012, a arătat că lucrează din august 2011; declarația acestuia are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare, care nu poate fi revocată decât pentru eroare de fapt, ce nu a fost dovedită în speță.
A susținut petenta că numitul L. nu are carte de identitate, acesta fiind și motivul pentru care nu i s-a putut întocmi contract de muncă; a mai susținut că nu s-a reușit emiterea pe cale administrativă a actelor;
Aceste susțineri rămân simple afirmații, fără relevanță juridică, în condițiile în care nu sunt susținute de probe.
Simpla afirmație a martorului, în sensul că nu deține carte de identitate nu este de natură să facă dovada certă a acestei situații; pe de altă parte, se constată că martorul a prestat activitate pentru petentă vreme de 9 luni, perioadă în care nu s-au efectuat demersuri în vederea întocmirii actelor, deși petenta susține că nu s-a reușit emiterea pe cale administrativă a actelor, fără a depune dovezi în sensul efectuării vreunui demers în acest sens.
În concret, instanța apreciază ca fapta comisă de petent prezintă un grad de pericol social care justifică aplicarea amenzii, în cuantumul minim prevăzut de lege, dat fiind pericolul social al faptei: neîntocmirea formelor legale de angajare reprezintă forme de fraudare a legislației în vigoare în domeniul muncii și protecției sociale are consecințe extrem de grave asupra fiscalității, funcționării unei economii de piață eficientă și reală și, nu în ultimul rând, asupra calității vieții lucrătorului, având în vedere faptul că acesta este lipsit de drepturile elementare care îi revin: asigurări de sănătate, asigurarea de șomaj, asigurarea socială pentru pensie și alte drepturi sociale.
Având în vedere cele expuse, constatând că recurenta intimată a aplicat sancțiunea în limitele legale, proporțional cu gradul de pericol social concret al faptei și că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, față de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ, urmează a fi admis recursul și modificată sentința în sensul că, pe fond, va fi respinsă plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/9.04.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul I. T. DE MUNCĂ D., împotriva sentinței civile nr._ din 23.11.2012, pronunțată de Judecătoria C., în contradictroiu cu intimatul B. N..
Modifică sentința în sensul că respinge plângerea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2013.
Președinte, M. E. P. | Judecător, C. E. I. | Judecător, A. G. V. |
Grefier, M. G. |
Red.C.I/22.05.2103; jud fond M G Z
Tehn M.G. 2 exe
| ← Pretentii. Sentința nr. 2497/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 5535/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
