Obligaţia de a face. Sentința nr. 835/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 835/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 1795/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 835/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. V.
Grefier A. C. C. L.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant T. N. I. și pe pârât P. C. MALU M., pârât C. L. MALU M., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. S. V. pentru reclamant, și av. C. A., pentru pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, de către pârâta P. C. MALU M., răspunsul solicitat de instanță, după care:
Apărătorul reclamantului arată că a observat răspunsul depus la dosar, dar până în prezent, nu s-a luat nici o măsură pentru eliberarea drumului public.
Apărătorul reclamantului și apărătorul pârâților arată că nu mai au cereri de formulat.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, să se dispună obligarea pârâților la luarea oricăror măsuri legale pentru eliberarea drumului public, să aibă în vedere concluziile raportului de expertiză, să constate că au îndeplinit procedura prealabilă, dar, cu toate acestea, pârâții au refuzat în mod nejustificat să ia măsurile legale pentru eliberarea drumului public.
Apărătorul pârâților solicită respingerea acțiunii, arătând că terenul nu este individualizat prin acțiune în mod exact, iar din raportul de expertiză reiese că terenul din T112 are de fapt o suprafață de 180 mp, de unde apreciază că suprafața solicitată de reclamant a fi eliberată, de 8000 mp, nu este justificată. Mai arată că terenul în cauză este drum de exploatare, nu este drum public, iar din schița întocmită de expert, nu se identifică suprafața indicată de reclamant, ca fiind ocupată abuziv.
În replică, apărătorul reclamantului apreciază concluziile apărătorului pârâților ca fiind obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, și, astfel,solicită instanței ca acestea să nu mai fie primite la această dată. Mai învederează că, din răspunsul pârâtului depus la acest termen la dosar, reiese că acesta ar recunoaște faptul că terenul în litigiu ar fi ocupat abuziv.
În replică, apărătorul pârâților arată că e vorba strict de T112, iar expertul nu a delimitat această ., cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 10.02.2012, reclamant T. N. I. în contradictoriu cu pârâții P. C. MALU M., C. L. MALU M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să întreprindă orice măsură stabilită în sarcina lor în mod legal sau contractual pentru redarea drumului public destinației acestuia pentru folosința tuturor cetățenilor.
In fapt, arată că este proprietarul unui teren în suprafață de 8000 mp în intravilanul . pe latura de vest a proprietății se află un drum de exploatare care este ocupat de persoane fizice ce au în proprietate terenuri învecinate cu proprietatea sa.
Arată reclamantul că a formulat acțiune în revendicare, acțiune care a fost respinsă pe motiv ca reclamantul nu avea calitatea de proprietar, deși s-a concluzionat în urma expertizei că numitii M. D. și P. G. ocupă acest teren.
Reclamantul menționează că drumul exploatare apare înregistrat în planul parcelar al T112 din . menționat și în titlurile de proprietate.
Mai arată că, la data de 13.07.2011, a depus și înregistrat la sediul pârâților o notificare prin care a solicitat luarea măsurilor ce se impun în sensul eliberării drumului comunal ocupat abuziv de către persoanele mai sus-menționate, fiind astfel îndeplinită procedura prealabilă prev. de disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004. Reclamantul învederează că pârâții nu au răspuns în nici un fel notificării transmise și nu au luat nici o măsură legală pentru eliberarea drumului public. Reclamantul mai arată că, interesul său este justificat de faptul că, prin ocuparea abuzivă a acestei porțiuni de teren aparținând domeniului public, este blocat accesul la proprietatea sa.
In drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004.
Pârâții P. C. MALU M., C. L. MALU M. nu au formulat întâmpinare.
În dovedirea acțiunii și în apărare, părțile s-au folosit de proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, pârâta a precizat regimul juridic al drumului de exploatare DE 113/2, și anume "destinație de drum public".
La termenul din data de 02.07.2012 instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topo, raportul de expertiză fiind depus la dosarul cauzei la data de 08.11.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt.
Reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 8000 mp situat în . 112, P 11,12,13,14 și 15 . Parcelele formează un corp comun și se învecinează pe latura de vest cu drumul de exploatare DE 113/2. O parte din drumul de exploatare, respectiv suprafața de 180,82 mp, este ocupată de M. D. și P. G..
Instanța nu poate reține afirmația reclamantului că, prin ocuparea porțiunii de drum îi este împiedicat accesul la terenul său, așa cum rezultă din schița efectuată de expert, reclamantul, având posibilitatea să o facă atât pe latura de S pe DE 117/1 cât și pe latura de E pe DE 113/2 pe o lungime de 55,70 m.
Potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a se rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Interesul în promovarea acțiunii trebuie justificat prin vătămarea adusă reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim de către autoritatea publică pârâtă.
De altfel, aceste dispoziții legale pun în aplicare norma constituțională cuprinsă în art. 52 alin. (1) din Constituția României privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de a obține recunoașterea dreptului pretins a interesului legitim și anularea actului și repararea pagubei.
Interesul legitim invocat de legiuitor nu se confundă cu noțiunea de interes, condiție de exercitare a acțiunii urmând a fi determinat în raport de starea de fapt și constituind o parte esențială a fondului litigiului.
Aserțiunile recurentului vizând încălcarea drepturilor sale legale se limitează la faptul că i se îngrădește dreptul de acces la terenul său.
Cum din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă că prin ocuparea unei porțiuni din drumul public i-a fost împiedicat accesul reclamantului la teren, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, și va respinge cererea reclamantului ca neîntemeaită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamant T. N. I., C., N. ȘIȘEȘTI, nr. 17, .. 2, ., în contradictoriu cu pârât P. C. MALU M., ..D., pârât C. L. MALU M., ..D., având ca obiect obligația de a face.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013.
Președinte, M. C. V. | ||
Grefier, A. C. C. L. |
Red. MCV/ Teh.A.C.L
4 ex/04.03. 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 4928/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 8429/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








