Pretentii. Sentința nr. 2472/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2472/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 20395/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2472/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. P.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta C. E. L., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța revine asupra mențiunilor din citativ, iar considerând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
INSTANȚA
La data de 13 noiembrie 2012 reclamanta C. E. L. a chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 1289 lei, taxa emisii poluante; la plata dobânzii aferente, calculate de la data achitării taxei, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod de procedură fiscală și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen tip Lupo, dintr-un stat al Uniunii Europene, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa pentru emisiile poluante în cuantum de 1289 de lei, conform chitanței de plata .,_/31.08.2012, pe baza Deciziei de calcul emisă de Administrația Finanțelor Publice C.. Precizează faptul ca a formulat cerere către Administrația Finanțelor Publice C. in vederea recuperării taxei pentru emisiile poluante, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituire.
Susține reclamanta că taxa instituie un regim fiscal discrimanatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în țara noastră, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru cele deja înmatriculate în țară nu mai este percepută această taxă.
Solicită reclamanta ca instanța să constate că taxa de poluare a fost percepută în mod ilegal, în baza unor texte legale inaplicabile în dreptul intern ca urmare a aplicării directe a dreptului comunitar, în speță art 90 par 1 din Tratatul CE, iar prevederile Legii 9/2012 sunt contrare art 148 alin 2 din Constituție, fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal spre achiziționarea unor autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Invocă reclamanta prevederile art 25, 28, 90 din Tratatul UE și prioritatea dreptului comunitar, prevăztă și de art 148 alin 2 din Constituție.
Arată reclamanta că Legea 9/2012 nu poate fi aplicată ca urmare a efectului direct al art 90 par 1 din Tratat.
Invocă reclamanta jurisprudența instanțelor naționale și prioritatea dreptului comunitar.
Consideră reclamanta că în aceste condiții a făcut o plată nedatorată.
În drept, invocă reclamanta Legea 554/2004, art 90 TCE, art 148 naliln 2 din Constituție.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
În probațiune a depus reclamanta, în copie, carte de identitate vehicul, certificat înmatriculare, documente înmatriculare în UE, în limba germană și traducere legalizată, cerere restituire taxă poluare, chitanță de plată taxă poluare, decizie de calcul taxă de poluare, răspuns AFP C..
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanta, a dobândit dreptul de proprietate asupra unui autoturism second-hand, marca Volkswagen, număr de identificare WVWZZZ6XZXW070460, înmatriculat pentru prima dată în data de 24.01.2003 în Germania stat membru al Uniunii Europene. (fila 10-12)
Autoturismul a fost cumpărat din Germania de numitul R. C. D., în data de 07.06.1999.
Pentru a putea înmatricula autovehiculul în România, reclamanta a fost obligată să achite în baza Legii 9/2012 suma de 1.289 lei, stabilită prin Decizie de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule din 23.08.2012 emisă de AFP C.. (fila 9).
Taxa stabilită prin decizie de calcul a fost achitată cu chitanța . nr_/31.08.2012 emisă de AFP C.. (fila 8).
.În data de 15.10.2012, reclamanta a solicitat pârâtei AFP C. restituirea taxei achitate, reactualizată cu dobânda legală, calculat ă conform art 124 Cod pr fiscală, cererea fiind înregistrată cu numărul_ (fila 3)
Prin adresa nr_/17.10.2012 pârâta AFP C. i-a comunicat reclamantei un răspuns ambiguu, care constituie în fapt un refuz de restituire a sumei achitate cu titlu că nu i se cuvine restituirea unei diferențe de taxă.
Legea 9/2012 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. 1 (110) din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că deși forma inițială a legii 9/2012 a prevăzut obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ulterior prin OUG 1/2012 art. 1 s-a prevăzut că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
OUG 1/2012 a intrat in vigoare la data de 30.01.2012, prin urmare de la aceasta data obligația de plata a taxei de poluare este menținută, in ceea ce privește autoturismele second-hand, numai pentru cele înmatriculate anterior într-un alt stat.
Mai mult, potrivit normelor tranzitorii „Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia”.
Este adevărat că Legea 9/2012 în forma inițială (în vigoare de la 13.01.2012 la 30.01.12) prevedea obligația de plată a taxei de poluare pentru autoturismele second-hand, indiferent de statul în care era înmatriculat anterior (România sau alt stat european), însă de la data intrării în vigoare a OUG 1/2012, obligația este menținută doar pentru cele înmatriculate anterior în alt stat (fiind exceptate cele înmatriculate în România).
Prin urmare, și în forma în vigoare la momentul plății taxei, textul de lege menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și în forma în vigoare la momentul plății taxei, Legea 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, instanța constată și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 (când a intrat in vigoare OUG 50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior (si in prezent in temeiul Legii 9/2012), doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane.
Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 (dispoziții reluate de Legea 9/2012) rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională". Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul legii nr. 9/2012, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții să achite reclamantului, în solidar, suma de 1.289 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitată cu chitanța TS9 nr._/31.08.2012
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, se constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct. 2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).
Având în vedere motivele expuse mai sus, la suma de restituit se va aplica dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 alin.2 cod procedură fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 15.10.2012, până la data plății efective
În temeiul art 274 alin 1 C.pr.civ, va obliga pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 42 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru 39 și timbru judiciar 3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta C. E. L., domiciliată în C., .. 22, ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretentii.
Obligă pârâții, Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu la plata în solidar, către reclamantă a sumei de 1289 lei, taxa emisii poluante, achitata cu chitanța . nr._/31.08.2012, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 Cod pr. fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data solicitării, respectiv 15.10.2012, până la data plății efective
Obligă pârâții, Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 42 lei
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22.02.2013.
Președinte, M. E. P. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. MP/5 ex/Tehnored. M.M/11.03.2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 2430/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 1986/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
