Pretentii. Sentința nr. 5569/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5569/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 1017/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 5569/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CALAFAT și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. R. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că Direcția Generală a Finanțelor Publice D. – în numele și pentru pârâta A.F.P. Calafat -, a depus concluzii scrise, în cuprinsul cărora a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Apărătorul reclamantului depune la dosar o . acte - în susținerea cererii de chemare în judecată -, și menționează că, deși acțiunea poartă mențiunea că este formulată "prin avocat", este semnată de către partea pe care o reprezintă. Totodată, depune la dosar o precizare de acțiune, în cuprinsul căreia reclamantul învederează că solicită doar restituirea sumei de 3.949,95 lei – dat fiind că i s-a restituit în mod parțial suma cerută inițial prin acțiune, respectiv 1.165 lei. Precizează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar..
Nemaifiind alte de cereri de formulat sau probe de administrat instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. Pentru Mediu și acordă cuvântul atât asupra acestei excepții, cât și asupra excepției prescripției dreptului la acțiune - invocată de D.G.F.P. D. în numele și pentru pârâta A.F.P. Calafat -, precum și asupra fondului.
Avocat C. R., pentru reclamant, solicită respingerea excepțiilor. Arată că termenul de prescripție a fost întrerupt și a început să curgă din nou în data de 01.01.2009. Referitor la fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată – în sensul obligării pârâților la restituirea diferenței de taxă de poluare rămasă nerestituită și a dobânzii aferente, -, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 14.01.2013 reclamantul P. G. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CALAFAT și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 5.114,95 lei -, și să-i achite dobânda aferentă - calculată de la data de 12.10.2007 și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că, în anul 2007, a achiziționat un autoturism marca Opel, având nr. identificare WOLOTGF_, dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene – Austria – iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost constrâns să plătească taxa de poluare anterior menționată – fapt atestat de chitanța ., nr._/12.10.2012.
Reclamantul a susținut că dispozițiile legale care instituie plata acestei taxe contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene care prevăd ca " de la . prezentului tratat, produsele originare dintr-un stat membru sau aflate în liberă circulație într-un stat membru care au fost exportate în alt stat membru sunt admise ca produse reimportate pe teritoriul primului stat fără a fi supuse nici unei taxele vamale, restricții cantitative sau măsuri cu efect echivalent. Comisia stabilește reglementările corespunzătoare aplicării prezentului alineat."
Taxa de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru .
Astfel, un criteriu discriminatoriu introdus prin OG. 50/2008 este acela ca se influențează alegerea consumatorilor, aceștia fiind orientați fie spre achiziționarea unui autoturism nou - urmărindu-se astfel sa se protejeze producția interna -, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat in România, in detrimentul autoturismelor second-hand deja înmatriculate in alte state membre ale Uniunii Europene. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cit norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze chiar si potențial consumul produselor importate influențând astfel alegerea consumatorilor .
Prin instituirea taxei de poluare România - stat membru al UE -, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, creând premisele discriminării intre produsele provenite din alte state membre ale comunității europene si produsele de pe piața interna ceea ce este de natura a încălca principiul neutralității impozitării interne, in cazul competiției dintre produsele aflate pe piața naționala si produsele importate, situație care se constituie in mod evident ca o încălcare a prevederilor art. 90 din Tratat - circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța, există situația unei discriminări indirecte prin masuri fiscale noi fata de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străina fără a se face distincție intre proveniența acestora din spațiul comunității europene si o alta piața care nu are legătura cu comunitatea .
În materie fiscală, art. 90(95) si următoarele din Tratat sunt reglementari exprese, care nu pot fi încălcate de statele membre.
Prin adoptarea măsurii taxei de poluare s-a adus atingere liberei concurente in interiorul pieței, prin distorsionarea acesteia, cauzata de crearea unei situații împovărătoare in cazul importului de autoturisme second-hand produse în alte state decât statul roman.
In conformitate cu art. 148 alin 2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare cuprinse in legile interne, cu respectarea prevederilor actelor de aderare.
De asemenea, in baza art. 148 alin. 4 din Constituție, autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si a prevederilor art. 2 al aceluiași text, motiv pentru care judecătorul național trebuie sa aplice cu prioritate, in cauzele deduse judecății, normele dreptului comunitar.
Astfel fiind, textul Tratatului comunitar - respectiv prevederile art. 90 din Tratat -, urmează sa fie aplicate cu precădere, dispoziția legala din dreptul național fiind contrara.
În sensul celor susținute este și Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza C-313/05 Maciej Brzezinski.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României; art. 25, 28, și 90 paragraful 1 din Tratatul CE; art. 117 si 124 din Codul de Procedura Fiscala si Legea 554/2004.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pentru termenul de judecată din data de 16.04.2013, D.G.F.P. D. – în numele și pentru pârâta A.F.P. Calafat -, a depus concluzii scrise, în cuprinsul cărora a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului. În susținerea excepției au fost invocate dispozițiile art. 135 din O.G. 92/2003 – privind prescrierea dreptului contribuabililor de a cere restituirea creanțelor fiscale în termen de 5 ani. Or, în contextul în care reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare în data de 12.10.2007, termenul de 5 ani anterior menționat a început să curgă în data de 01.01.2008 și s-a împlinit în data de 31.12.2013. Prin urmare, dat fiind că acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul D. în data de 14.01.2013 – și ținând seama că nu a intervenit nici un motiv de întrerupere a cursului prescripției -, dreptul material la acțiune este prescris.
Deși legal citată, pârâta A.F.M.. nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/11.01.2012 -, și răspunsul primit la aceasta; copia chitanței ., nr._/12.10.2007; copia Deciziei de restituire nr. 235/05.08.2008, precum și adresa nr._/21.01.2013 trimisă reclamantului de Instituția Prefectului Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în adresa nr._/21.01.2013 - trimisă reclamantului de Instituția Prefectului Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor -, reclamantul a prezentat – anterior înmatriculării -, documente care atestă faptul că a dobândit în proprietate un autovehicul marca Opel, având nr. identificare W0L0TGF_, înmatriculat pentru prima oară în Germania, în data de 01.06.2001.
Din cuprinsul aceleiași adrese rezultă faptul că autoturismul anterior menționat a fost înmatriculat în România la data de 15.10.2007 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/12.10.2007 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa specială auto prevăzută de art. 2141 C.fiscal, în cuantum de 5.114,95 lei.
Prin Decizia de restituire nr. 235/05.08.2008, A.F.P. C. a dispus ca reclamantului să i se restituie suma de 1.165 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/11.01.2012, reclamanta a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea taxei speciale auto, însă i s-a transmis că este îndreptățit a i se restitui doar eventuala diferență între cuantumul taxei calculată conform prin aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 și taxa achitată anterior.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.M instanța o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății.
Într-un litigiu în materia contenciosului administrativ, pentru a avea calitate de pârât sau intimat, este suficient a se aduce dovada că autoritatea publică este emitenta actului administrativ contestat - astfel cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, respectiv "act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării și a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice".
În speță, taxa specială pentru autoturisme a fost calculată de A.F.P. C., iar suma astfel determinată a fost achitată la Trezoreria instituției anterior menționate – fapt certificat de chitanța TS3A, nr._/12.10.2007.
Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G nr. 50/2008 și art. 3 alin 1,5 și 6 din H.G. nr. 686/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Însă, respectivele prevederi nu au aplicabilitate în cauză, dat fiind că reclamantul a solicitat (în raport de data achitării taxei -12.10.2007) restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială auto – reglementată de art. 2141 Cod fiscal -, și nu a taxei de poluare – introdusă de legiuitor prin adoptarea O.U.G nr. 50/2008, act normativ intrat în vigoare în data de 01.07.2008. Or, în Codul fiscal nu existau disp care să stabilească drept beneficiar al respectivei taxe speciale auto A.F.M. – art. 2142 din Legea nr. 571/2003 făcând referire la plata respectivei taxe la bugetul de stat.
Prin urmare, atâta timp cât pârâta A.F.M nu este responsabilă pentru modul în care a fost calculată taxa specială pentru autoturisme și nici nu a încasat suma de bani plătită de reclamant în temeiul art. 2141 C.fiscal, nu se poate considera că există raporturi juridice între instituția anterior menționată și reclamant care să-l îndreptățească pe acesta din urmă să pretindă o anumită prestație și să acționeze în judecată respectiva instituție.
Pentru aceste considerentele, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.M. și, ca atare, va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepțiaprescripției dreptului material la acțiune – invocată de D.G.F.P. D. (în numele și pentru pârâta A.F.P. Calafat) în cadrul concluziilor scrise -, aceasta nu poate fi primită.
Astfel, art. 135 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), statuează că "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire".
D. fiind că reclamantul a achitat taxa specială auto în data de 12.10.2007, de la momentul respectiv a luat naștere și dreptul său de a cere restituirea sumei plătite. De asemenea, începând cu data de 01.01.2008 a început să curgă termenul de prescripție de 5 ani – reglementat de actul normativ anterior menționat -, în interiorul căruia reclamantul putea solicita instanței restituirea sumei achitate cu titlu de taxa specială auto. Respectivul termen de prescripție s-ar fi împlinit în data de 03.01.2013 – dat fiind că, întrucât ziua de sfârșit a acestuia (01.01.2013) constituia sărbătoare legală, a fost prelungit, așa cum statuează prevederile art. 101 alin. 3 C.pr.civ. -, dacă nu ar fi intervenit o cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia.
Potrivit art. 133 lit. b din O.G. 92/2003 "Termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se întrerupe: ...b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei"
D. fiind că, prin Decizia de restituire nr. 235/05.08.2008, s-a decis ca reclamantului să i se restituie suma de 1.165 lei, această împrejurare echivalează cu o recunoaștere și plată parțială voluntară a datoriei așadar, la momentul adoptării Deciziei anterior menționate, cursul prescripției a fost întrerupt .
Prin urmare, pentru diferența rămasă nerestituită - 3.949,49 lei -, a început să curgă un nou termenul de prescripție de 5 ani – începând cu data de 06.08.2008 -, care nu s-a împlinit până la momentul formulării cererii de chemare în judecată – 14.01.2013.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei Codul fiscal – așa cum a fost modificat prin Legea 343/2006 -, a intrat în vigoare la data de 01.01.2007, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul apreciază că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare – potrivit disp. art. 2141 Cod fiscal -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că, în cazul autoturismelor second-hand înmatriculate în România, nu se percepe o taxă de primă înmatriculare în sarcina cumpărătorului.
Ca atare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene(art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 2141 Cod fiscal, care contravin reglementărilor comunitare.
Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă specială auto, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită în mod integral, și nu doar parțial, așa cum a procedat pârâta A.F.P. C..
Prin urmare, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă în parte acțiunea, cu consecința obligării pârâtei A.F.P. Calafat de a restitui reclamantului suma diferența de taxă specială auto rămasă nerestituită, în cuantum de 3.949,49 lei.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor"
Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamantul este îndrituit de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală.
Totodată, instanța va da eficiență și disp. art. 274 alin 1 C.pr.civ și va obliga pârâta A.F.P. Calafat să achite reclamantului suma de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâtei A.F.M. – având sediul în București, .. 294, corp A, sector 6 -, ca fiind intentată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune – invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. (în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Calafat).
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. G., domiciliat în C., ., nr. 5, ., ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Calafat, cu sediul în Calafat, .. 3, jud. D., având ca obiect pretenții, așa cum a fost precizată.
Obligă pârâta anterior menționată să achite reclamantului suma de 3.949,49 lei - reprezentând diferența de taxă specială auto rămasă nerestituită -, precum și dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, până la momentul plății efective.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., obligă pârâta A.F.P. Calafat, să achite reclamantului suma de 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 aprilie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./16.05.2013/5 ex/
Tehnored. M.M
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2893/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 6384/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
