Pretentii. Sentința nr. 8042/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 8042/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 19610/63/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINTA Nr. 8042/2013

Ședința publică de la 15 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Grefier L. D. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant . și pe pârât AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii REJUDECARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus întâmpinare de către parata ANAF - Directia General Juridică, prin care solicită sa se ia act de faptul că ,începand cu data d e 01.10.2007,calitatea de parat o are ANAF, organ de specialitate al administratiei publice centrale.

Instanța în baza art. 95 pct. 4 din NCPC, coroborat cu dispozițiile Legii 554/2004 constată că este competentă să soluționeze cauza și constatând dosarul în stare de judecată, a trecut la soluționare .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

Prin sentința nr. 1044 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2191 lei reprezentând taxă de poluare, sumă la care se va aplica dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 C.pr.fiscală, de la expirarea termenului de 45 de zile de la data formulării cererii - 24.10.2012 - până la data plății efective.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul legii nr.9/2012, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.

În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Prin adresa nr._/17.12.2012, organul fiscal a refuzat restituirea taxei.

Reclamantul nu a contestat însă cuantumul stabilit cu ocazia înmatriculării, ci susține că dispozițiile legale creează o discriminare, apărări ce nu au fost avute in vedere de organul fiscal.

Astfel, instanța a apreciat că răspunsul pârâtului conține un refuz nejustificat, de vreme ce reiese clar că nu s-a pronunțat asupra solicitării reclamantului și, mai mult, că restituirea integrală a taxei, în opinia organului fiscal, nu este posibilă.

În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.

Pe fondul cauzei, pe de o parte, legea 9/2012 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 2191 lei; taxa fiind calculată în baza legii 9/2012.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar

Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.

Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).

Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).

Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.

Din acest punct de vedere, s-a constatat că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.

Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.

Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.

Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.

În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.

În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei.

Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;

Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.

"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).

Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.

În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că deși forma inițială a legii 9/2012 a prevăzut obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (art. 4 al. 2 Legea 9/2012), prin OUG 1/2012 art. 1 s-a prevăzut că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.

OUG 1/2012 a intrat in vigoare la data de 30.01.2012, prin urmare de la aceasta data obligația de plata a taxei de poluare este menținuta, in ceea ce privește autoturismele second-hand, numai pentru cele înmatriculate anterior într-un alt stat.

Este adevărat că Legea 9/2012 în forma inițială (în vigoare de la 13.01.2012 la 30.01.012) prevedea obligația de plată a taxei de poluare pentru autoturismele second-hand, indiferent de statul în care era înmatriculat anterior (România sau alt stat european), însă de la data intrării în vigoare a OUG 1/2012, obligația este menținută doar pentru cele înmatriculate anterior în alt stat (fiind exceptate cele înmatriculate în România).

Mai mult, potrivit normelor tranzitorii „Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia”.

Prin urmare, și în forma actuală textul de lege menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Ca atare, și actuala formă a Legii 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Bulgaria -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.

În altă ordine de idei, Tribunalul a remarcat și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 (cand a intrat in vigoare OUG 50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior (si in prezent in temeiul Legii 9/2012), doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 (dispozitii reluate de Legea 9/2012) rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".

Date fiind cele expuse anterior, s-a constatat că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).

Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională". Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.

Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul legii nr.9/2012, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții să achite reclamantului suma de 2191 lei, reprezentând taxă de poluare.

În privința dobânzii, s-a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.

Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.

Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, s-a reținut că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.

Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.

În ceea ce privește nivelul dobânzii, s-a constatat că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.

Din prevederile capitolului 2 pct.2 ale Ordinului menționat a rezultat că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).

Având în vedere motivele expuse mai sus, la suma de restituit a fost aplicată dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 din Cod procedură fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 24.10.2012, până la data plății efective. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă A.N.A.F. – Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, după expunerea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății, recurenta a susținut în esență următoarele:

1. Instanța de fond prin hotărârea pronunțată a încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.pr.civilă, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art.304 pct.5 C.pr.civilă.

În aceste sens, recurenta a arătat că pentru primul termen de judecată din data de 30.01.2013, a formulat o cerere de amânare în vederea pregătirii apărării, motivată de faptul că nu i-au fost comunicate înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, depuse de reclamantă la dosarul cauzei. S-a mai arătat că, fără a fi în posesia actelor solicitate și, în necunoștință de cauză, s-a aflat în imposibilitate de a-și pregăti apărarea.

S-a mai precizat că, în cuprinsul sentinței, recurate, instanța de fond nu a făcut nicio referire la cererea de amânare, formulată de instituția pârâtă.

Recurenta a mai susținut că în cauză i-a fost încălcat dreptul la apărare și implicit a fost încălcat principiul contradictorialității.

2. Hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civilă.

În acest sens s-au arătat următoarele:

În fapt, taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art.214¹ – 214³ din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art.I pct.202 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismelor a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3.

În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second – hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, invocate de reclamant, precizăm următoarele:

Potrivit art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005;”

Legea cadru europeană este un act normativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”.

Totodată, precizează faptul că art.148 alin.2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant în susținerea acțiunii formulate a precizat:

Incidența în cauză a prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a apreciat-o ca fiind inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România ți la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.

Totodată, în speța de față, reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din O.U.G nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plată a taxei pe poluare îi revine ca fiind legal datorată.

Prin urmare, dispozițiile art.90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

În același sens, menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.110 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite.

Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/288/CE) nu interzic perceperea unei taxei precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.

În susținerea acestui punct de vedere a invocat și prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată – baza unitară de stabilire, care reglementează: „Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică niciun stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri”.

Menționeaza ca aceasta directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetul Economic și Social.

De asemenea, precizează că principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează și instituirea taxei de poluare este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, precizăm de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).

Mai mult decât atât se are în vedere armonizarea a nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.

În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu învederează:

În literatura de specialitate s-a arătat că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind „orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru că ele trec o frontieră și care nu sunt taxe vamale în sens strict”.

Rezultă din această interpretare că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau a unor mărfuri naționale sau străine pentru care acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România această discriminare nefiind fundamentată prin niciun argument de către reclamantă.

Așadar taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr.343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehicule anterior înmatriculate în România.

În acest caz, legislația arătată se aplică iar taxa este percepută pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru că acesta tranzitează o frontieră.

Mai mult, în ceea ce privește obligarea D.G.A.M.C. la restituirea taxei pe poluare, învederează instanței de judecată prevederile O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Astfel, potrivit art.1 din actul normativ menționat anterior:

„(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxe pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.

De asemenea, potrivit art.8 alin.5 din H.G. nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008: „...restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă se face din bugetul F. pentru Mediu.”

A solicitat admiterea recursului ca întemeiat, casarea hotărârii potrivit art.304 pct.5 C.pr.civilă și casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, potrivit art.304¹ C.pr.civilă iar în subsidiar, modificarea hotărârii ca nelegală.

Intimata . și Administrația F. pentru Mediu nu au formulat întâmpinări la cererea de recurs.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art.304¹ C.pr.civilă, Curtea a apreciat prezentul recurs ca fiind întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Din actele și lucrările dosarului se constată că la data de 30.01.2013, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI a formulat cerere de amânare a cauzei, motivând că nu i-au fost comunicate înscrisurile anexate la cererea de chemare în judecată și că astfel se află în imposibilitatea pregătirii apărării.

În drept au fost invocate dispozițiile art.156 și art.114 alin.2 C.pr.civilă.

Din partea introductivă a sentinței nr.1044/30.01.2013 a Tribunalului M., se reține că la data de 30.01.2013, respectiv la primul termen de judecată, instanța de fond a respins cererea de amânare, reținând că nu a fost formulată de persoana chemată în judecată.

Din cuprinsul acțiunii introductive se reține că reclamanta a chemat în judecată Direcția Generală a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F.

Potrivit art.III din H.G. nr.1171/2007 „începând cu data de 1 octombrie 2007 Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se reorganizează ca direcție generală în cadrul A.N.A.F., fără personalitate juridică, prin comasare.” Comasarea s-a făcut prin absorbția D.G.A.M.C. de către A.N.A.F., în condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice și persoanele juridice, cu modificările ulterioare.

Având în vedere dispozițiile legale citate anterior se constată că pârâta A.N.A.F. avea calitate procesuală pasivă în cauză, urmare a faptului că D.G.A.M.C. începând cu anul 2007, luna octombrie, s-a reorganizat ca direcție generală în cadrul A.N.A.F., fără personalitate juridică.

Ca atare, în mod greșit prima instanță a respins cererea de amânare ca fiind formulată de o persoană ce nu a fost chemată în judecată.

În cauză, se mai constată că la data la care s-a formulat cererea de amânare, pârâtei nu i-au fost comunicate înscrisurile, depuse la dosar de reclamantă, în dovedirea cererii de chemare în judecată.

Dispozițiile art.114 alin.1 și 2 C.pr.civilă obligă instanța ca odată cu citația „să se comunice pârâtului copii de pe cerere și de pe înscrisuri”.

Instanța de fond a respins cererea de amânare cu toate că pârâtului nu i-u fost comunicate înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, încălcând astfel prevederile legale enunțate anterior.

Prin soluția pronunțată, Curtea apreciază că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum aceste este reglementat de art.6 pct.1 din CEDO și de art.10 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară.

Dreptul la un proces echitabil nu este definit ca atare în legislația internă, dar prin aceasta se înțelege dreptul de a fi judecat cu respectarea unor principii fundamentale ale procesului civil cum ar fi contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea.

Chiar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut conținutul acestui drept la un proces echitabil iar recunoașterea și facilitarea dreptului la apărare este una dintre componentele sale esențiale.

Dacă aprecia că cererea de amânare nu este justificată pentru că nu a fost temeinic motivată atunci instanța de fond era obligată să respecte procedura art.156 alin.2 C.pr.civilă.

Potrivit acestui text „Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise”.

Acest text reprezintă o transpunere a principiului respectării dreptului la apărare, care, însă, nu a fost respectat de instanța de fond.

Cu toate acestea, prima instanță a procedat la judecata cauzei deși nu a fost respectat dreptul la apărare al pârâtului.

Pe de altă parte, pentru a evita încălcarea acestui drept al pârâtului, prima instanță avea posibilitatea să facă aplicarea dispozițiilor art.114¹ alin.2 C.pr.civilă, în sensul de a pune în vedere apărătorului reclamantului să complinească lipsurile cererii formulate, în sensul de a depune copii de pe înscrisuri pentru a fi comunicate reclamantei, avocatul reclamantei nu s-a opus solicitării de amânare a cauzei, după cum rezultă din practicaua sentinței recurate.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că se impune admiterea recursului în baza art.312 alin.2 C.pr.civilă și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond.

În rejudecare, la Tribunalul D.- Sectia de contencios Administrativ si Fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr._ .cu termen de judecată la 5 iunie 2013.

Analizând actele si lucrarile cauzei instanta constata urmatoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul legii nr.9/2012, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.

În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.

Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Organul fiscal a refuzat restituirea

Astfel, instanța apreciază că răspunsul pârâtului conține un refuz nejustificat, de vreme ce reiese clar că restituirea taxei, în opinia organului fiscal, nu este posibilă.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.

Legea 9/2012 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

În conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"

Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.

Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.

Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Este adevărat că Legea 9/2012 în forma inițială (în vigoare de la 13.01.2012 la 30.01.2012) prevedea obligația de plată a taxei de poluare pentru autoturismele second-hand, indiferent de statul în care era înmatriculat anterior (România sau alt stat european), însă de la data intrării în vigoare a OUG 1/2012, obligația este menținută doar pentru cele înmatriculate anterior în alt stat (fiind exceptate cele înmatriculate în România).

În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 (cand a intrat in vigoare OUG 50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior (si in prezent in temeiul Legii 9/2012), doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 (dispozitii reluate de Legea 9/2012) rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".

Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul legii nr.9/2012, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții să achite reclamantului suma de 2192 lei, reprezentând taxă de poluare.

În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.

Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.Așadar coroborând revederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.În ceea ce privește nivelul dobânzii, se constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod

procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget dincare se restituie sumele solicitate de plătitori.Aceste dispoziții au fost însă declarate ca fiind contrare normelor europene, numai în ceea ce privește data de la care trebuie acordată dobânda.

Astfel, CJUE s-a pronunțat, la data de 18.04.2013, în cauza C-565/11, I. contra României; După ce a precizat că "atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătura directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei" a stabilit că "principiul efectivitatii impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și altii, citată anterior, punctul 29)".În concluzie, CJUE a statuat că "dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează

dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".În raport de aceste concluzii, având în vedere și dispozițiile art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma europeană, textul din dreptul uniunii);Constatând că reclamantul a solicitat, prin chiar cererea adresată organului fiscal, acordarea dobânzii instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la acordarea dobânzii, care se va calcula la nivelul prevăzut de art.124 C.pr.fiscală, de la data achitării taxei, respectiv 28.09.2012, până la data restituirii efective a taxei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea ., cu sediul în C., .. 89, ., ., în contradictoriu cu pârâtii AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în sector 5, București, APOLODOR, nr. 17,pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294 corp A.

Obligă pârâtii in solidar la plata către reclamant a sumei de 2191 lei, reprezentand taxa pentru emisii poluante ,sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, de la data achitarii taxei de poluare, respectiv 28.09.2012 până la data plății efective.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2013.

Președinte,

G. P.

Grefier,

L. D. B.

Red GP/

Teh.L.B. 13.11 2013

5 ex.

← Pretentii. Sentința nr. 3234/2013. Tribunalul DOLJ		Pretentii. Sentința nr. 8217/2013. Tribunalul DOLJ →

Pretentii. Sentința nr. 8042/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 8042/2013. Tribunalul DOLJ