Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 796/2015. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 796/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 314/272/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 796/A/2015DOSAR NR._
Ședința publică din data de 18 mai 2015
PreședinteMorcan I.-judecător
B. D.-judecător
B. A. E.-grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra soluționării apelului formulat de către apelanta . C. împotriva sentinței civile nr. 198/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 mai 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 198/26.01.2015 – pronunțată de Judecătoria D. – în dosarul nr._ s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta . - C. în contradictoriu cu intimatul I. de stat pentru Controlul în Transport Rutier – Timișoara, constatând legalitatea și temeinicia procesului – verbal atacat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/15.04.2014 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c din H.G. 1373/2008.
În vederea determinării aplicabilității exigențelor contravenționale de echitabilitate în materie penală, instanța de contencios european, recurge în mod constant la trei criterii: criteriul calificării interne, criteriul scopului și severității sancțiunii și criteriul naturii faptei incriminate (cauza Engel c. Olandei). Aceste criterii sunt alternative, instanța europeană trecând prin filtrul fiecărui criteriu fapta dedusă analizei, în vederea furnizării unei concluzii finale.
Criteriul calificării interne presupune faptul că fapta prevăzută de textul sancționator este calificată în dreptul intern ca făcând parte din dreptul penal național. În mod evident, în cazul contravențiilor, dreptul intern nu le califică ca fapte de natură penală. Astfel, conform art. 1 teza I din O.G. 2/2001 legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.
Criteriul scopului și severității sancțiunii aplicate, impune în primul rând stabilirea caracterului preventiv sau punitiv al sancțiunii. În cazul unui răspuns pozitiv, există indicii puternice în direcția caracterului penal al faptei. Severitatea sancțiunii constituie un factor deosebit de important în stabilirea naturii penale a faptei.
Având în vedere sancțiunea principală aplicată – amenda în cuantum de 5000 lei; ținând cont de fapta contravențională pentru care petentul a fost sancționat are un caracter punitiv și educativ; instanța consideră că fapta dedusă judecății este asimilată unei acuzații în materie penală.
În cazul asimilării faptei contravenționale unei fapte de sorginte penală, devin incidente garanțiile specifice acestei materii, printre care cea mai importantă, prezumția de nevinovăție.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului de apărare (cauza Salabiku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
De asemenea, prin Decizia nr. 251/2003 Curtea Constituțională a stabilit că procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a se respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul – verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Analizând procesul verbal de constatare a contravenției prin raportare la dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001, care stabilesc elementele constitutive esențiale ale actului administrativ, instanța constată că nu există vreunul dintre cazurile expres prevăzute de articolul menționat, care să fie invocate ex officio ( din oficiu).
De asemenea, având în vedere teoria generală a nulităților instituită de Codul de procedură civilă, teorie aplicabilă în virtutea art.47 din O.G. 2/2001, instanța apreciază că nu există alte cazuri de nulitate care să poată fi invocate din oficiu.
Prin plângerea formulată, petenta susține că au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001. Conform art. 16 alin. (7) teza I din O.G. 2/2001, în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Întru-cât procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, agentul constatator nu a avut cui să îi aducă la cunoștință acest drept, astfel că prevederile art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001 nu au fost încălcate. De altfel, în procesul verbal s-a consemnat în mod expres că reprezentantul legal nefiind de față în momentul întocmirii procesului-verbal s-a consemnat în mod expres că reprezentantul legal fiind de față în momentul întocmirii procesului-verbal nu a putu formula obiecțiuni.
Prin cererea introductivă de instanță, petenta a mai învederat că au fost încălcate prevederile art. 19 din O.G. 2/2001. Articolul 19 reglementează procedura de urmat de către agentul constatator în situația în care actul administrativ sancționator este încheiat în lipsa contravenientului sau acesta refuză semnarea acestuia. Astfel, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiuni despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod.
Analizând procesul-verbal, instanța constată că agentul constatator a consemnat că nu s-a putut identifica nici un martor la fața locului decât alt agentului constatator, care nu poate semna în calitate de martor. Deci, agentul constatator a respectat prevederile art. 19 alin.3 din O.G. 2/2001.
Petenta a mai susținut că articolul în baza căruia s-a angajat răspunderea juridică are un singur alineat. Analizând actul normativ în baza căruia s-a dispus sancționarea petentei, instanța constată că art. 2 este compus din două alineate, fiecare alineat având mai multe litere.
În urma examenului de legalitate efectuat, instanța constată că principiul legalității nu a fost încălcat, susținerile petentei fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. 1373/2008, furnizorul este obligat să emită tichet de cântar pentru fiecare vehicul utilizat pentru distribuția rutieră a bunurilor divizibile, care pleacă din punctele proprii de încărcare.
Tipicitatea reprezintă corespondența care trebuie să existe între fapta concretă comisă de către contravenient și modelul abstract descris prin norma de incriminare a contravenției.
Elementul material al laturii obiective a contravenției este reprezentat în acest caz de o acțiune, și anume transportarea bunurilor divizibile în lipsa tichetului de cântar.
Prin procesul-verbal s-a reținut că petenta în calitate de furnizor de bunuri divizibile conform avizului de însoțire a mărfii nr. 08/11.03.2014, nu a respectat obligația de a emite tichet de cântar pentru fiecare vehicul utilizat pentru distribuția rutieră a bunurilor divizibile care pleacă din punctele proprii de încărcare.
Prin acțiunea formulată, petenta invocă o . aspecte legate de cântărirea autovehiculului. Aspectele invocate nu au nicio legătură cu fapta pentru care petenta a fost sancționată. Aceasta a fost amendată contravențional pentru lipsa tichetului de cântar, iar nu pentru depășirea masei maxim admisă pe drumurile publice. Astfel că, aspectele referitoare la cântărire sunt neîntemeiate și fără legătură, iar intimata nu era obligată să procedeze la cântărirea autovehiculului în vederea angajării răspunderii civile.
Instanța i-a pus în vedere petentei să depună la dosarul cauzei avizul de însoțire a mărfii nr. 08/11.03.2014, atât prin citația pentru primul termen de judecată în fața Judecătoriei D. (fila 2, 67), cât și pentru termenele din data de 24.11.2014 (fila 73), respectiv 19.01.2015 (fila 76), însă aceasta nu a înțeles să se conformeze, asumându-și astfel conduita procesuală.
Având în vedere lipsa avizului de însoțire solicitat petentei, lipsa tichetului de cântar, precum și împrejurarea că pentru angajarea răspunderii contravenționale nu este necesară efectuarea unei cântăriri de către agentul constatator, instanța urmează să rețină că prezumția relativă de legalitate și veridicitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată.
Conform art. 21 alin. (3) din O.G. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1), se sancționează cu amendă între 5.000 lei și 10.000 lei, aplicată furnizorului.
Pentru a putea aprecia asupra individualizării sancțiunii, instanța urmează să analizeze previzibilitatea legii, prin raportare la calitatea de profesionist a petentei.
Previzibilitatea legii implică în termeni generali, formularea acesteia în astfel de termeni și condiții încât orice persoană să îi poată anticipa efectele (cauza Sunday Times c. Regatul Unit).
Gradul de previzibilitate al legii trebuie apreciat în lumina experienței juridice ordinare ( decizia Comisiei în cauza Crociani c. Italiei), și astfel încât marja de apreciere lăsată autorităților de stat pentru interpretarea normelor juridice interne este destul de redusă (cauza Silver alții c. Regatul Unit).
Atunci când legea privește anumite domenii profesionale speciale, este evident că o persoană care își desfășoară activitatea într-un domeniu determinat are o permeabilitate mult mia mare la utilizarea noțiunilor care îi privesc domeniul de activitate.
Previzibilitatea nu se opune faptului că persoana în cauză să fie nevoită să recurgă la consiliere pentru a putea evalua consecințele unei acțiuni determinate. Aceasta este cu atât mai adevărat în cazul legilor care vizează domenii profesionale, adresându-se unor persoane obișnuite să fie prudente cu modalitatea în care își exercită profesia ( cauza Cantoni c. Franța).
Având în vedere aspectele menționate, instanța apreciază că dispoziție prescrisă de art. 2 alin. 1 din H.G. 1373/2008 îndeplinește condiția previzibilității, conduita prescrisă fiind clară și lipsită de echivoc.
Agentul constatator a aplicat petentei amenda minimă prevăzută de lege. De asemenea, instanța apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzi cu sancțiunea avertismentului, întrucât sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Astfel, conform expunerii de motive a H.G. 1373/2008 se reține că efectuarea transporturilor rutiere cu depășiri semnificative a maselor și dimensiunilor maxime admise, și în privința vehiculelor, care suferă deteriorări mult mai frecvente, cauzând totodată creșterea nivelului poluării și al congestiei. În plus, amenda aplicată va asigura disciplinarea petentei, fiind îndeplinit astfel scopul educativ al sancțiunii.
Petenta susține că fapta nu prezintă pericol social prin raportare la împrejurarea că agentul constatator nu a aplicat operatorului de transport și alte sancțiuni administrative, astfel cum sunt prevăzute de Ordinul 356/2010. Din nou, aspectele invocate nu au legătură cu fapta reținută în sarcina petentei, astfel că urmează a fi înlăturate.
Având în vedere aspectele expuse, instanța urmează să respingă cererea de reindividualizare a sancțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta solicitând modificarea în totalitate a sentinței și pe cale de consecință admiterea plângerii formulate și în urma probatoriului administrat în cauză să se dispună:
- În principal anularea procesului verbal de constatare și sancționarea a contravențiilor . nr._ din 15.04.2014 și exonerarea pârâtei de la plata amenzii aplicate;
- În subsidiar – înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
În dezvoltarea motivelor de apel petenta arată că sentința atacată este nelegală întrucât instanța nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a respins plângerea datorită considerentului că petenta nu a contestat starea de fapt ci doar legalitatea procesului verbal – lucru neadevărat întrucât plângerea depusă la instanța de fond a arătat că la data de 15.04..2014 a fost verificat autovehiculul, agenții constatând că masa totală a vehiculului depășește masa maximă admisă.
În ce privește încadrarea faptei în drept, potrivit art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 1373/2008 – constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională următoarele fapte: a) încălcarea prevederilor art. 2 alineatul 1 și 2 și ale art. 4 lit. b, e, f, g, și j cu amenda de la_ la_ aplicată furnizorului.
Procesul verbal încalcă prevederile obligatorii stabilite de către O.G. nr. 2/2001 agentul constatator stabilind că fapta este constatată și sancționată de către același articol al H.G. 1373/2008 –respectiv art. 8 alin. (1) lit. a potrivit căruia constituie contravenții și se sancționează cu amenda următoarele fapte: a) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) și (2) și ale art. 4 lit. b,e,f,g și j cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei aplicată furnizorului însă fapta reținută în sarcina petentei nefiind pedepsită de acest articol.
De asemenea, mai arată petenta, procesul verbal nu îndeplinește condițiile obligatorii prevăzute de O.G. 2/2001 – cu referire la art. 16 alin (6) și (7) și art. 19 alin. (1) precum și art. 6 din CEDO – petentei îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală în acest articol printre care și prezumția de nevinovăție, în lipsa cântăririi legale a autovehiculului, fiind întrunite cumulativ și nu doar alternativ toate criteriile enunțate și în plus cuantumul amenzii este excesiv de mare pentru o faptă a cărui grad de pericol social se cuantifică în lipsa prelatei.
În subsidiar, petenta apreciază că sunt îndeplinite condițiile înlocuirii amenzii excesiv de mare cu sancțiunea avertismentului - ținând seama de gradul de pericol social al pretinsei fapte contravenționale și modul de constatare a contravenției fiind inechitabil ca o astfel de contravenție să poată fi dovedită doar prin fotografiile bonurilor de cântărire, respectiv pe baza constatările personale ale agentului constatator – care nu a procedat la cântărirea efectivă a autovehiculului își pe cale de consecință fără ca pericolul social al faptei să fie dovedit, iar procesul verbal a fost încheiat în lipsă și comunicat ulterior deși conducătorul auto a prezentat toate actele solicitate și în plus agentul constatator nu a aplicat operatorului de transport și alte sancțiuni administrative astfel cum sunt aceste prevăzute la art. 51 din Normele privind autorizarea și desfășurarea circulației vehiculelor rutiere cu masa și/sau dimensiunile ce depășesc masele și/sau dimensiunile maxim admise prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor – aprobate prin Ordinul nr. 356/2010 – astfel că se impune să se dea eficiență dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
În drept invocă prevederile art. 470 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
Apelul a fost legal timbrat legal cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Intimatul I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier – Regiunea nr. 5 a depus întâmpinare prin care cere respingerea apelului ca neîntemeiat.
Examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, instanța constată că apelul declarat de petentă este nefondat și ca urmare va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . Nr._ – încheiat la 15.04.2014 de I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR – petenta apelantă a fost sancționată cu 5.000 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c din H.G. nr. 1373/2008.
În procesul verbal de constatare a contravenției s-a reținut că în data de 11.03.2014 ora 1140 în localitatea Băcia, DN 66 a fost oprit în trafic și verificat autovehiculul_ aparținând . – în calitate de furnizor – autovehicul care transporta bunuri divizibile și în urma verificării documentelor de însoțire a mărfii s-a constatat că nu a fost respectată obligația de emitere a tichetului de cântar pentru bunurile divizibile încărcate în punctul propriu de încărcare.
Potrivit articolului 1 lit. h din H.G. nr. 1373/2008 –tichetul de cântare este documentul eliberat în mod automat, în urma cântăririi, de instalațiile de cântărire a bunurilor divizibile și/sau a vehiculelor rutiere aflate în dotarea furnizorilor – prevăzuți la litera e (operatori economici care distribuie pe cale rutieră bunuri divizibile cu vehiculele rutiere prevăzute la lit. a).
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1373/2008 – obligațiile furnizorilor ale căror bunuri sunt distribuite folosind rețeaua de drumuri din România sunt următoarele: c) să emită tichet de cântar pentru fiecare vehicul folosit pentru distribuția rutieră a bunurilor divizibile care pleacă din punctele proprii de încărcare.
Conform prevederilor articolului 8 (1) lit. a) din același act normativ, constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 5000 lei la_ lei aplicată furnizorului – încălcarea prevederilor articolului 2 (1) și ale articolului 3.
Prin urmare, petenta a fost sancționată contravențional pentru fapta prevăzută de articolul 2 alin. (1) lit. c din H.G. nr. 1373/2008 – respectiv nu a emis tichetul de cântar - pentru autovehiculul care transporta marfa divizibilă încărcată în punctul propriu de încărcare, și nu pentru altă faptă astfel că autocamionul nu trebuia cântărit de către organele de control, cum susține greșit petenta.
Vehiculul utilizat pentru transportul rutier al bunurilor divizibile încărcat la sediul petentei trebuia cântărit de aceasta și în baza celor indicate de cântar să emită tichetul de cântar – pe care să îl atașeze la actele care însoțeau marfa.
Deși prima instanță a pus în vedere petentei să prezinte tichetul de cântar, aceasta nu l-a prezentat și de asemenea, nu a fost atașat nici la declarația de apel, susținând aceleași argumente în sensul lipsei cântăririi legale a autovehiculului de către organele de control, susținere care nu este pertinentă și concludentă în cauză - astfel că, fapta de neînsoțire a transportului mărfurilor divizibile cu tichetul de cântar constituie contravenție prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. c, sancționată prin articolul 8 alin. (1) lit. a din H.G. 1373/2008.
În ce privește susținerile petentei referitor la încălcarea prevederilor art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2/2001 se constată că prima instanță a reținut în mod corect faptul că în cauză nu sunt motive de nulitate a procesului-verbal.
Prin urmare, cum procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură dreptul la justiție și dreptul la un proces echitabil, principiu care a fost respectat în cauză, deoarece instanța a pus în vedere să prezinte avizul de însoțire a mărfii, respectiv Tichetul de cântar – lucru pe care apelanta nu l-a făcut, asumându-și astfel conduita procesuală.
Examinând subsidiarul cererii, respectiv înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment – instanța constată că agentul constatator a aplicat amenda minimă prevăzută de lege, sancțiune ce este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Articolul 7 alin. (2) din O.G. 2/2001 – prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Apelanta susține că fapta nu prezintă pericol social raportat la împrejurarea că însăși agentul constatator nu a aplicat și alte sancțiuni administrative așa cum sunt prevăzute în art. 51 din normă și nici nu s-a apreciat necesar să se dispună imobilizarea autovehiculului – însă acest aspect nu are legătură cu fapta reținută, respectiv lipsa Tichetului de cântar.
Ca urmare, în mod corect prima instanță a respins cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertisment.
Așa fiind, instanța în baza art. 480 din Noul Cod de procedură Civilă va respinge apelul petentei ce nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul introdus de petenta . C. împotriva sentinței nr. 198/2015 pronunțată de judecătoria D., județul Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. IosifBocșan D.
GREFIER,
B. A. E.
MI/MDF/ - red. 4 ex.
03.06.2015
-jud fond – V. S.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 339/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 734/2015.... → |
|---|








