Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1019/2015. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1019/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 2192/221/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1019/A/2015 DOSAR NR._
Ședința publică din data de 29 iunie 2015
PreședinteGoron M.-judecător
D. C.-judecător
B. A. E.-grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelantul I. T. de Muncă al județului Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 3256/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți deși au fost legal citate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat și se solicită judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
După strigarea cauzei, dar înaintea terminării ședinței de judecată se prezintă cj B. G. pentru apelant care pune concluzii de admitere a apelului astfel cum a fost declarat.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3256/2014 a Judecătoriei D. s-a
S-a înlocuit amenda de 10.000,00 lei aplicată petentei prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28 februarie 2014 pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003, cu sancțiunea contravențională „Avertisment”.
S-a atenționat petenta asupra pericolului social al faptelor și i s-a recomandat ca, pe viitor, să respecte dispozițiile legale în materie.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28.02.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003– în sarcina acesteia reținându-se faptul că în urma controlului efectuat la data de 26.02.2014 în stația de taximetrie din zona Spitalului Județean D. a fost identificat prestând activitatea de taximetrie la bordul vehiculului cu nr. de înmatriculare_, în interesul și sub autoritatea întreprinderii petente, fără a avea întocmit contract individual de muncă cu angajatorul, numitul B. I..
În cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, în prealabil, instanța a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Din Anexa la procesul-verbal nr._/28 februarie 2014 (fila 33 din dosar) rezultă că în urma controlului efectuat în data de 26 februarie 2014 în baza fișei de identificare completată de către persoana găsită desfășurând activitate de taximetrie, s-a constatat că această persoană lucrează în cadrul întreprinderii petente fără a fi semnat în prealabil contract individual de muncă. Mai exact din declarația persoanei depistată care a completat fișa de identificare rezultă că a desfășurat activități de taximetrie cu vehiculul_, începând cu luna decembrie 2013, aflându-se sub coordonarea Î.I. G. V. de la care primea suma de 400 lei lunar și împreună cu care stabilise un program de lucru de 5-6 ore pe zi, dar cu care nu a semnat un contract individual de muncă.
Situația de fapt rezultă fără putință de tăgadă din ansamblul probatoriu administrat în cauză. Astfel, din extrasul Revisal (fila 39) și din contractul individual de muncă nr. 1/24.02.2014 (filele 12-13) rezultă că petenta a încheiat numitului B. I. contract individual de muncă antedatat pentru a crea aparența de legalitate ulterior efectuării controlului de către organele abilitate. De asemenea, martorul B. a fost constant în declarații, precizând atât în fișa de identificare cât și în fața instanței (fila 62) că, deși desfășura activități sub coordonarea Î.I. G. V., nu avea încheiat contract individual de muncă, dar pentru activitatea pe care o presta (5-6 ore pe zi) primea un salariu de 400 lei lunar.
Din extrasul Revisal depus la dosar rezultă că, contractul de muncă încheiat cu persoana depistată a fost înregistrat doar la data de 27 februarie 2014, fapt ce convinge instanța că întreprinderea petentă nu a respectat dispozițiile art. 16 alin. 2 din Legea 53/2003. Chiar dacă ulterior persoana a fost angajată de către Î.I. G. V. începând cu data de 25 februarie 2014 (filele 12-14 din dosar) nu o exonerează pe petentă de răspundere contravențională, atâta timp cât anterior datei de 25 februarie 2014 numitul B. I. a prestat activități lucrative în folosul petentei aproximativ 3 luni.
Prin urmare, instanța a constatat că petentul se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa, existând astfel identitate între persoana sancționată contravențional și subiectul activ al faptei reținute.
Cu toate acestea, instanța a avut în vedere că în prezent persoana care prestează activități lucrative este încadrată în muncă pe bază de contract individual înregistrat în Revisal.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța poate hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă privește tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii, respectiv cuantumul acesteia sau alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile. În baza art. 5 alin.5 din OG 2/2001, aprobată prin Legea 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată trebuie să se raporteze, în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârșite.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 3 din OG 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. În acord cu aceste dispoziții legale, s-a reținut că această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.
Asemenea circumstanțe sunt considerate de instanță atât împrejurarea că în prezent numitul B. I. este salariat al Î.I. G. V. cât și demersurile făcute de întreprinderea petentă, după sancționarea sa, pentru respectarea dispozițiilor legale, împrejurări care conduc la concluzia că petenta nu a urmărit să se sustragă de la obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel, chiar dacă în norma de sancționare a fost prevăzută ca și sancțiune contravențională doar amenda, acest aspect nu împiedică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul social abstract al faptelor prevăzute ca și contravenții, ori la alegerea și individualizarea sancțiunii trebuie să se țină seama de pericolul social apreciat în concret. Această interpretare fiind conformă cu dispozițiile art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În consecință, instanța a apreciat că se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate prin înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, apreciind că scopul aplicării sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii celei mai ușoare. Numai în acest fel putem spune că se asigură proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne prejudiciat prin acțiuni antisociale și respectarea dreptului de proprietate și la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen I. T. de Muncă al județului Hunedoara solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii plângerii.
În motivarea apelului s-a arătat că pericolul social al faptei săvârșite de petentă este relevant, fapt ce rezultă chiar din actul normativ ce reglementează prevederile legale în materia încheierii contractului individual de muncă.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001, pentru această faptă se justifică aplicarea sancțiunii contravenționale atâta timp cât „munca la negru” produce efecte deosebit de grave pentru salariat, lipsindu-l de calitatea de asigurat în sistemele publice de asigurare „pensii, sănătate, șomaj, risc pentru accidente de muncă) și de toate drepturile și măsurile de protecție care decurs din aceasta.
Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:
Prima instanță a reținut în mod just că procesul-verbal întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr.2/2001 și că nu există nicio nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.
De asemenea, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și a vinovăția petentului cu privire la fapta reținută în sarcina acesteia, încadrarea juridică pentru contravenția săvârșită fiind legală, apreciind în mod corect întreg probatoriul administrat în cauză.
Deși se formulează critici cu privire la faptul că instanța a reținut în mod eronat motive de reindividualizare a sancțiunii, se constată că acestea nu sunt întemeiate. Astfel, potrivit art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie „proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, iar potrivit art.5 alineat 5 din același act normativ sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite.
Tribunalul constată că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței civile apelate aceste dispoziții legale, ținând cont de împrejurările săvârșirii faptei, că fapta săvârșită nu a avut consecințe grave și ireparabile, acestea constituind motive întemeiate de reindividualizare a sancțiunii.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alineat 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 480 indice 1 Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art. 34 alineat 2 din OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța găsind nefondat apelul formulat de către I. T. de Muncă al Județului Hunedoara îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul introdus de către I. T. de Muncă al județului Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 3256/2014 pronunțată de Judecătoria D., județul Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.06.2015.
Președinte,Judecător,
G. MariaDuca C.
Concediu odihnă
Președinte complet
Grefier,
B. A. E.
G.M./B.A.E. – red. 4 ex.
21.07.2015
- jud. fond – U. G. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 534/2015. Tribunalul... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ?.u..... → |
|---|








