Obligaţia de a face. Sentința nr. 1511/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1511/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 8765/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1511
Ședința publică de la 22.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. B.
GREFIER: C. Doinița C.
S-a luat în examinare cauza în contencios administrativ având ca obiect obligația de a face privind pe reclamantul S. R., cu domiciliul în mun. Tulcea, .. 173 D, ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat I. T., din Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. TULCEA – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în mun. Tulcea ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea este legal timbrată, că se solicită judecata în lipsă, după care:
Nefiind motive de amânare, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr._, reclamantul S. R. a solicitat obligarea pârâtei INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI TULCEA – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor la înmatricularea definitivă a autoturismului marca LAND ROVER, cu număr identificare SALLNAAE83A239982, fără plata taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, cu modificările ulterioare.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul mai sus descris, având o primă înmatriculare în Olanda la data de 11.12.2002, fiind așadar neînmatriculat în România și, deși s-a adresat instituției pârâte, solicitând înmatricularea fără achitarea taxei de emisii poluante, i s-a comunicat refuzul acesteia.
Se susține că și noile prevederi sunt contrare Tratatului de aderare a României la U.E. or, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, legea comunitară este aplicabilă cu prioritate față de cea națională, iar potrivit dispozițiilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene arată că statele membre garantează libera circulație a mărfurilor între acestea, asigurând aplicarea principiului concurenței și eliminând orice formă de protecție care poate rezulta prin aplicarea unor impozite sau taxe discriminatorii.
În dovedirea cererii, reclamant(a) a depus la dosar, în copie, o . înscrisuri.
Instituția pârâtă, deși legal citată, nu s-a prezentat la judecată și nu a depus întâmpinare.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism marca LAND ROVER, cu număr identificare SALLNAAE83A239982, având o primă înmatriculare în Olanda, la data de 11.12.2002, s-a adresat instituției pârâte solicitând înmatricularea fără achitarea taxei de emisii poluante, invocând legislația comunitară, însă i s-a comunicat refuzul, pârâta prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 9/2012.
La 13 ianuarie 2012, a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ ce a abrogat OUG nr 50/2008 ce instituia taxa de poluare.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine: cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Înmatricularea, în înțelesul Legii nr. 9/2012, constituie operațiunea administrativă ce constă în înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum și a numărului de înmatriculare, în timp ce prima transcriere a dreptului de proprietate presupune primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . legii, în condițiile art 11 alin 2 lit b din OUG nr 195/2002 (art. 2 lit h și i).
Din coroborarea dispozițiilor legale învederate, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr 9/2012, se datorează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele rulate, indiferent dacă provin din statele UE sau din țară.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Art. 90 din Tratatul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, taxa de emisii poluante s-a instituit atât pentru autoturismele noi, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, dar și pentru autovehiculele second-hand provenite din state membre UE sau alte state, dar o atare taxă nu este prevăzută și pentru autovehiculele deja înmatriculate, cu toate că gradul de poluare al acestora este același cu cel produs de autovehiculele second-hand importate, uneori chiar mai mare.
Însă, normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Din prevederile constituționale învederate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român, iar dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentele CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”.
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale în așa fel încât, drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată NADASDI și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clarificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
În aceste condiții, este evident, după cum s-a arătat, că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea autoturismelor second-hand contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt și organele fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrar normelor dreptului comunitar înfrânge dispozițiile constituționale precizate.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Prin urmare, argumentele prezentate impun concluzia că taxa de emisii poluante nu este datorată, așa încât acest motiv nu poate constitui un impediment pentru înmatriculare.
Așa fiind, având în vedere cele expuse, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâtul la înmatricularea definitivă a autoturismului în discuție, fără achitarea taxei pentru emisii poluante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul S. R., cu domiciliul în mun. Tulcea, .. 173 D, ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat I. T., situat în Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. TULCEA – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în mun. Tulcea ., jud. Tulcea, având ca obiect obligația de a face.
Obligă pârâtul la înmatricularea definitivă a autoturismului marca LAND ROVER, cu număr identificare SALLNAAE83A239982, fără plata taxei de emisii poluante.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. B. C. Doinița C.
25.02.2013/Red.jud.EB
Tehnored.gref CDC/ex. 4/26.02.2013
| ← Alte cereri. Sentința nr. 2597/2013. Tribunalul TULCEA | Alte cereri. Sentința nr. 2600/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|








