Pretentii. Sentința nr. 3321/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3321/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 29-08-2013 în dosarul nr. 1748/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3321
Ședința publică din data de 29 august 2013
Completul compus din:
Președinte: E. N.
Grefier: G. V. V.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ TULCEA, cu sediul în Municipiul Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul C. M., cu domiciliul în localitatea V. A., județul Tulcea, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic A. F. pentru pârât, în baza delegației depusă în ședință la dosar, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a prezentat numita C. Steriana care arată că este soția reclamantului și că aceasta este bolnav si se află internat la Spitalul Fundeni.
Instanța învederează numitei C. Steriana că îl poate reprezenta pe reclamant în baza unei împuterniciri data acesteia, care se dovedește prin înscris autentic.
Numita C. Steriana având cuvântul arată că, nu are împuternicire din partea reclamantului.
Reprezentatul pârâtei, având cuvântul, arată că, lasă la aprecierea instanței dacă numita C. Steriana îl poate reprezenta pe reclamant fără mandat.
Instanța, din oficiu, invoca excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ față de împrejurarea că pârâtul nu mai prestează activitate pentru reclamantă și pune în discuție excepția invocată.
Reprezentatul pârâtei, având cuvântul, arată că, competentă în soluționarea prezentului litigiu este secția litigii de munca.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 20 iunie 2013, reclamanta R. NAȚIONALA A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECȚIA S. TULCEA a chemat în judecată pe pârâtul C. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 10.176,10 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de gestionar, titular al cantonului, actualizată cu coeficientul de inflație la data plății efective.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, pârâtul C. M. fost angajat in funcția de pădurar la Ocolul Silvic S., din cadrul Direcției Silvice Tulcea, fiind titularul Cantonului 15 Carieră.
În urma controalelor de fond efectuate în catonul a cărui titular a fost în calitate de pădurar pârâtul C. M., au fost constatate prejudicii provenite din tăieri ilegale de arbori.
În scopul acoperirii prejudiciului produs ca urmare a neîndeplinirii principalei sarcini de serviciu, pârâtul a înțeles să semneze angajamente de plata pentru suma de 11.363,54 lei prin care se obliga să achite valoarea prejudiciului produs. Din aceasta suma s-a reținut suma de 1187,44 lei, rămânând un debit de 10.176,10 lei.
Mai arată reclamanta că, acțiunea privește răspunderea patrimonială a pârâtului pentru prejudiciul cauzat Direcției Silvice Tulcea prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, conform contractului individual de muncă și a atribuțiilor stabilite prin fișa postului.
Mai arată că, legea specială aplicabilă în materie nu cuprinde dispoziții exprese referitoare la răspunderea personalului silvic pentru pagubele aduse unităților din subordinea regiei Naționale a Pădurilor, care urmare a neexercitării sau exercitării necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu. OUG nr.85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, s-a reglementat expres prin art.6 alin. 1 răspunderea patrimonială în conformitate cu cap II al titlului XI din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, pentru pagubele produse pe suprafețe pe care salariatul le are în pază, constate și evaluate în condițiile acestei ordonanțe.
Susține reclamanta că, în aceste condiții sunt aplicabile prevederile Codului muncii aprobat prin Legea nr.50/2003 care, la art.1 prevede că prezentul cod reglementează în totalitate raporturile individuale de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii, iar art.2 prevede că dispozițiile cuprinse în prezentul cod se aplică cetățenilor români încadrați cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România.
Mai arată că, art.254 alin. 1 din Codul Muncii prevede că, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Codului Proc. Civ. coroborat cu prevederile art. 254 alin. 1 Codul Muncii, art.20 din HG nr.1706/2009, art. 23, 24, 25 alin. 1 Legea nr.22/1969 actualizata, OG nr.85/2006.
In dovedirea au fost depuse la dosar, în copie, Decizia nr.45/11.02.2013, adresa nr.969 din 19.03.2013 emisă de ocolul Silvic S., angajamentele de plată nr.1746 din 30.06.2011, nr.3672 din 13.10.2011, nr.950 din 23.03.2012 și nr.2473 din 20.08.2012, emise de Ocolul Silvic S., angajamentul nr.2192 din 27.07.2012, emisă de ocolul Silvic Ciucurova
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Pârâtul a avut calitate de pădurar până la data de 01.02.2013 când prin Decizia nr.45 din 11.02.2013 emisă de reclamantă s-a dispus încetarea raporturilor de muncă în conformitate cu prevederile art.56 lit.”c” din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii și art.68 alin. (1) lit.c) din legea pensiilor nr.263/16.12.2010.
Potrivit art.58 alin. (1) din O.U.G. nr.59/2000 privind statutul personalului silvic, „personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel.”
Potrivit art.85 din Legea nr.188/1999, „ (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”
În speță, reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii prejudiciului decurgând din raporturile de muncă care au existat dar acre au încetat.
Pentru situația de încetare a raporturilor de muncă ale funcționarilor publici, cum este cazul pârâtului, competența de soluționare a litigiilor derivând din modul de desfășurare a activității al unor astfel de persoane, revine instanței de drept comun, competența specială a unei instanțe de contencios administrativ fiind atrasă de calitatea de funcționar public, calitate care la data sesizării instanței de contencios administrativ nu mai exista.
În cazul în care pârâtul nu mai prestează activitate pentru reclamantă, aceasta din urmă are posibilitatea de a promova acțiune în pretenții de drept comun, în baza art.988 C.civ., la instanța civilă de drept comun.
De altfel, alin.(2) al art.85 din Legea nr.188/1999 prevede competența instanței de contencios administrativ numai în cazul contestării de către salariat a actualului act de imputare și nu conferă dreptul angajatorului de a apela la această instanță pentru pretențiile formulate împotriva presupusului său, iar dispozițiile de stabilire a competenței materiale sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la situații neprevăzute de legiuitor.
Prin urmare, tribunalul apreciază că reclamanta nu este îndreptățită să sesizeze instanța de contencios administrativ cu pronunțarea unei hotărâri privind răspunderea materială a pârâtului.
Așa fiind, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ TULCEA, cu sediul în Municipiul Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul C. M., cu domiciliul în localitatea V. A., județul Tulcea, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din 29 august 2013.
Președinte,Grefier,
E. NeacșuGabriela V. V.
Red.jud.NE/27.09.2013
Tehnored.gref.GVV/30.09.2013/4ex/.>
| ← Alte cereri. Sentința nr. 1843/2013. Tribunalul TULCEA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 185/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
