Act administrativ. Acţiune în anulare. Termen. Tardivitate

Conform dispoziţiilor art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990, cererea la instanţă nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

(Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 236/1992)

La data de 18.08.1992, reclamanta S.O.C.O.M. „P" din oraşul Piatra Neamţ, a solicitat, prin reprezentanţii săi legali, anularea aprobării nr. 3.131 din 20.07.1992 emisă de către U.C.E.C.O.M. - Direcţia Tehnic, Producţie şi Investiţii, prin care s-a încuviinţat transferarea imobilului situat în oraşul Piatra Neamţ, b-dul Republicii, din proprietatea reclamantei în proprietatea U.J.C.M. Neamţ.

în motivarea acţiunii s-a arătat că prin aprobarea menţionată au fost încălcate prevederile art. 21 din Decretul - lege nr. 66/1990, prin care se stipulează că transferul de imobile de la o unitate la alta se poate face numai în condiţiile prevăzute de statut, or, potrivit prevederilor art. 26 lit. i din statutul aprobat de Congresul Cooperaţiei Meşteşugăreşti din luna aprilie 1992, numai adunarea generală a cooperatorilor poate hotărî transmiterea bunurilor de la o unitate la alta (şi nu pârâta).

în susţinerea acţiunii, s-au depus la dosar înscrisuri din partea reclamantei.

în termenul de azi s-a depus Ia dosar, din partea pârâtei, o întâmpinare, prin care se invocă excepţiile de tardivitate a promovării acţiunii de către reclamantă şi, respectiv, necompetenţa materială a acestei instanţe.

Instanţa, analizând probele din dosar şi susţinerile părţilor, urmează să constate ca întemeiată excepţia de tardivitate invocată de pârâtă.

Aceasta, văzând şi prevederile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990, în care se stipulează că, cererea la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Or, în cauză se constată că acordul de transfer a bunului imobil în litigiu s-a dat în luna iulie 1990, fapt cunoscut de reclamantă şi împotriva căruia s-a promovat acţiunea la data de 18.08.1992.

Aşa fiind, instanţa urmează să se admită excepţia şi pe fond să respingă acţiunea reclamantei, ca tardiv formulată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Act administrativ. Acţiune în anulare. Termen. Tardivitate