Act administrativ-fiscal. Înţeles. Adrese de informare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1780din 25 iunie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 337/26.01.2010, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-au respins excepţiile invocate de pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE BAIA MARE.
S-a admis acţiunea promovată de reclamanta S.C. T. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş şi, în consecinţă, s-a dispus anularea actelor administrativ-fiscale nr. 20749/10.06.2009 şi nr. 16104/14.04.2009, emise de Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare, precum şi adresa-extras de cont nr. 1973/04.02.2009.
S-a constatat că reclamanta nu datorează suma de 5.593 lei debit şi sumele calculate cu titlu de accesorii.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că la data de 29.08.2006 organele Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş s-au sesizat din oficiu despre faptul că învinuita B.F.T., în calitate de administrator al S.C. T. S.R.L. Baia Mare, având ca obiect de activitate principală comerţul cu obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, a expus spre vânzare în 25.08.2006, când s-a efectuat un control economic la boxa nr. 136, situată în complexul comercial din Baia Mare, diverse obiect de îmbrăcăminte (cu etichete de prezentare în limba poloneză) pe care le-a adus din Ungaria, prezentând ca acte de provenienţă facturi emise de diverse societăţi comerciale din Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Baia Mare, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivare se arată că în mod greşit instanţa de fond a interpretat actele juridice deduse judecăţii, schimbând natura şi înţelesul acestora. Actele contestate de reclamantă, şi catalogate de prima instanţă drept acte administrativ-fiscale, respectiv adresa extras de cont nr. 1973/04.02.2009, actul nr. 16104/14.04.2009 şi actul nr. 20749/10.06.2009, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 41 şi art. 43 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta intimată S.C. T. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea hotărârii atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 1.500 lei.
Cu privire la acest recurs, Curtea are în vedere următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii a fost corect formulată în cauză şi ea trebuia admisă.
Potrivit art. 205 C.proc.fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrativ-fiscale se poate formula contestaţie.
Art. 41 C.proc.fiscală defineşte actul administrativ astfel: ”În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.”
Actul administrativ reprezintă o manifestare unilaterală a emitentului său, generatoare de efecte juridice, respectiv de drepturi şi obligaţii.
Această trăsătură a actului administrativ-fiscal îl deosebeşte de alte manifestări de voinţă (răspunsuri, adrese, puncte de vedere, etc.), care nu creează drepturi şi obligaţii, având un caracter orientativ pentru destinatar.
De esenţa actului administrativ-fiscal este caracterul lui executoriu în privinţa celui căruia i se adresează.
Potrivit art. 110 alin. 3 C.proc.fiscală, „titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii”.
Recurenta a solicitat anularea a două adrese, respectiv adresa nr. 16104/14.04.2009 şi nr. 20749/10.06.2009.
În niciunul dintre aceste acte nu sunt evidenţiate creanţe cu caracter fiscal, niciunul nu stabileşte obligaţii de plată a unor creanţe fiscale, în sarcina reclamantei.
Faptul că în adresa nr. 16104/14.04.2009 se fac trimiteri la obligaţiile fiscale cu care figurează reclamanta în evidenţele Administraţiei Finanţelor Publice Baia Mare şi este explicat de unde ar rezulta suma datorată, nu conferă acestei adrese natura unui act administrativ-fiscal sau a unui titlu de creanţă, ce ar putea fi contestat în procedura prevăzută de art. 205 şi următoarele C.proc.fiscală.
Nici adresa nr. 16104 şi nici cea cu nr. 20749, nu au caracter executoriu şi nu stabilesc obligaţii de plată.
Ele au natura unor acte de informare fără consecinţe asupra drepturilor sau obligaţiilor părţilor.
Faţă de aceste două acte şi în raport de conţinutul lor, reclamanta nu avea deschisă calea contestaţiei prevăzute de art. 205 C.proc.fiscală.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. se va admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE BAIA MARE împotriva sentinţei civile nr. 337 din 26 ianuarie 2010, a Tribunalului Maramureş ce va fi modificată în totalitate, în sensul că se va respinge acţiunea ca inadmisibilă. (Judecător Delia Marusciac)
Contencios administrativ. Procedura administrativ jurisdicţională. Etape Decizia nr. 1124 din 30 aprilie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 2926/17.12.2009, pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a admis în parte contestaţia reclamantei COMUNA SURDUC, prin PRIMAR, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Sălaj.
S-a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 3/08.04.2009 a directorului Camerei de Conturi Sălaj, în sensul înlăturării din considerentele şi dispozitivul acesteia a pct. B alin. 1, însă numai în cazul funcţionarilor publici şi personalului contractual, menţinând această dispoziţie pentru primarul şi viceprimarul comunei, care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi înlăturarea din aceeaşi decizie a pct. B alin. 2.
S-au respins atât excepţiile invocate în cauză, cât şi cererea de suspendare ca rămasă fără
obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, deliberând cu prioritate asupra excepţiilor, a reţinut, printre altele, următoarele:
Aşa cum şi pârâta a menţionat în apărările sale, camerele de conturi sunt structuri fără personalitate juridică, cum textual se prevede în conţinutul art. 1 alin. 5 din Legea nr. 94/1992, astfel că în cauzele având ca obiect contestarea unor decizii ale camerelor ale de conturi, Curtea de Conturi a României, ca organ central, are deplină capacitate şi legitimare procesuală, sens în care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa urmează a fi respinsă.
În privinţa excepţiei de nelegalitate de relevat sunt următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 sesizarea instanţei competente să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ poate avea loc numai în situaţia în care instanţa iniţial investită constată că de actul administrativ depinde soluţionarea cauzei în fond, ceea ce nu este cazul în dosarul de faţă:
Astfel, tribunalul este legal investit cu cererea de anulare parţială a deciziei nr. 3/2009, prin prisma prevederilor art. 6 ale Legii contenciosului administrativ.
În conformitate cu acest text legal jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite iar actele susceptibile, potrivit legii organice (nicidecum potrivit unei hotărâri emise de
însăşi pârâtă) să facă obiectul unei jurisdicţii speciale pot fi atacate în instanţă dacă partea nu înţelege să exercite procedura administrativ - jurisdicţională.
Independent de prevederile pct. 92-113 din anexa 1 a Hotărârii nr. 1 a Curţii de Conturi a României, sus evocatul text legal permite reclamantei sesizarea legală a instanţei de contencios, după ce Comuna Surduc s-a adresat cu o contestaţie soluţionată nefavorabil de către emitent prin Încheierea nr. VI/7/22.06.2009.
Acesta este argumentul pentru care tribunalul a găsit excepţia de nelegalitate inadmisibilă şi nu a procedat la sesizarea Curţii de Apel Cluj.
În cauză s-a formulat şi o cerere de suspendare a actului administrativ contestat, până la soluţionarea cauzei în fond. Această cerere a rămas fără obiect, prin soluţionarea cauzei, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând admiterea cererii, casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa menţinerii măsurilor dispuse prin Decizia Camerei de Conturi Sălaj nr. 3/2009, ca temeinice si legale.
În fapt, reclamanta, a atacat Decizia Camerei de Conturi Sălaj nr. 3/2009 invocând, prin cereri succesive, excepţia de nelegalitate şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive şi solicitând în esenţă suspendarea executării acesteia, până la soluţionarea pe fond a cauzei şi anularea parţială.
Instanţa investită cu soluţionarea cauzei, prin Sentinţa civilă nr. 2926/2009, a admis în parte cererea reclamantei şi a dispus "anularea parţială a Deciziei nr. 3/2009 a directorului Camerei de Conturi Sălaj, în sensul înlăturării din considerentele şi dispozitivul acesteia a pct. B alin.1, însă numai în cazul funcţionarilor publici şi personalului contractual, menţinând această dispoziţie pentru primarul şi viceprimarul comunei, care ocupă funcţii de demnitate public, înlăturarea din aceeaşi decizie a pct. B alin. 2, respinge excepţiile invocate în cauză şi cererea de suspendare ca rămasă fără obiect".
În continuarea motivării recirsului au fost expuse considerente legate de fondul cauzei precum şi de modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta Comuna Surduc prin Primar a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate.
Analizând recursul formulat din prisma dispoziţiilor art. 3041 cp.pr.civ., văzând modul în care s-a derulat procedura atât în faţa pârâtului cât şi mai apoi în instanţă, Curtea reţine următoarele:
Reclamanta a formulat prezenta cererea de chemare în judecată de motivat de faptul că art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 i-ar permite abandonarea procedurii administrativ-jurisdicţionale, situaţie în care ar avea deschisă calea acţiunii direct la instanţa de contencios administrativ.
În acelaşi timp, reclamanta a apreciat că procedura expusă în Regulamentul de organizarea şi funcţionare a Curţii de Conturi a României este nelegală, motiv pentru care a şi invocat excepţia de nelegalitate a acestei hotărâri de adoptare a regulamentului.
În fapt, împotriva deciziei nr. 3/08.04.2009 emisă de Camera de Conturi Sălaj, reclamanta a formulat contestaţie, soluţionată de pârâta Curtea de Conturi prin Încheierea nr. VI .7/22.06.2009.
Reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată la data de 10.07.2009.
Art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 prevede următoarele:
„Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială sau pentru calea de atac la un alt organ administrativ-jurisdicţional înţelege să renunţe la aceasta în timpul soluţionării litigiului, este obligată să notifice decizia de renunţare organului administrativ-jurisdicţional în cauză. Partea sesizează instanţa de contencios administrativ în termen de 15 zile de la notificare. În această situaţie, procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 nu se mai efectuează”.
Din conţinutul acestui text legal rezultă cu claritate că o eventuală renunţare la calea administrativ-jurisdicţională trebuie să se realizeze în timpul soluţionării litigiului, iar acea renunţare să fie notificată organului administrativ-teritorial.
În speţă, reclamanta susţine că ar fi renunţat la calea administrativ-jurisdicţională la data de 10.07.2009, deci după emiterea Încheierii nr. VI.7 în data de 22.06.2009 de către pârâtă.
Ipotetica renunţare s-a realizat deci după soluţionarea contestaţiei şi nu „în timpul soluţionării litigiului”, aşa cum arată art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004.
Fiind pronunţată deja soluţia la contestaţia formulată, etapa administrativ-jurisdicţională era deja parcursă în integralitatea ei şi deci epuizată. Practic, reclamanta nu mai avea la ce anume să renunţe, întrucât, pe de o parte, procedura administrativ-jurisdicţională era deja epuizată, iar pe de altă parte, singura cale ce mai putea fi urmată în acel moment de către reclamantă era cea a cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
În acelaşi timp, Curtea constată că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, respectiv de a notifica renunţarea organului administrativ-jurisdicţional.
Această renunţare nu este doar una formală. Legiuitorul a prevăzut un termen în interiorul căruia trebuie sesizată instanţa de contencios administrativ competentă, termen ce începe să curgă de la data notificării.
Lipsa acestui act (al notificării) face imposibilă verificarea termenului de formulare a cererii de chemare în judecată şi deci creează suspiciuni în privinţa regularităţii învestirii instanţei de judecată.
În realitate, faţă de argumentele concrete ale speţei, reclamanta nu mai putea renunţa la calea administrativ-jurisdicţională, aceasta fiind epuizată la data de 22.06.2009, prim emiterea Încheierii nr. VI.7/2009, iar cererea de chemare în judecată nu poate avea valoarea unei renunţări (evident implicite), deoarece pentru aceleaşi considerente, reclamanta nu mai putea renunţa la calea administrativ-jurisdicţională.
S-a arătat anterior că din momentul pronunţării Încheierii nr. VI.7/2009, reclamanta are deschisă doar calea în instanţă.
Este evident real, căci fie că dă efect procedurii administrativ-jurisdicţionale (art. 109 din Regulament), fie că se adresează instanţei cu acţiune directă, competenţa de soluţionare a acestei cereri aparţine tot instanţei de contencios administrativ.
Nu este însă indiferent modul în care este învestită instanţa de contencios.
Reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 3/2009. din perspectiva faptului că procedura administrativ-jurisdicţională şi-a urmat integral cursul, reclamanta avea obligaţia de a ataca şi Încheierea nr. VI.7/2009 şi nu doar Decizia nr. 3/2009.
A formulat reclamanta şi o excepţie de nelegalitate a unor dispoziţii ale regulamentului adoptat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Curţii de Conturi.
Instanţa de fond a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei competente pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv lipsa unei legături cu fondul cauzei, reclamanta având deschisă calea la instanţă în urma abandonării procedurii administrativ-jurisdicţionale.
Această modalitate de soluţionare a cererii de sesizare a instanţei competente pentru examinarea excepţiei de nelegalitate porneşte de la faptul că instanţa de fond nu a observat viciile fundamentale ale modului de învestire a sa de către reclamantă.
Într-adevăr, nu se impunea sesizarea instanţei competente cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, însă din alte considerente decât cele avute în vedere de către instanţa de fond.
S-a arătat anterior că în realitate reclamanta nu mai avea cum să renunţe la procedura administrativ-jurisdicţională, aceasta fiind epuizată, cu toate acestea a ales să învestească instanţa e fond cu o acţiune directă.
Această modalitate de tratare a problemei de drept în discuţie de către reclamantă atrage consecinţa inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
Deşi avea deschisă doar calea de atac atât împotriva încheierii, cât şi a deciziei (deci, să continue firesc procedura deja urmată până atunci), reclamanta a ales să formuleze acţiunea directă.
În acest context, analiza legalităţii procedurii deja urmare pe calea excepţiei de nelegalitate apare ca fiind inutilă în cauză.
Practic, reclamanta a abandonat procedura urmată până la un moment dat, astfel încât este lipsit de relevanţă ca într-o acţiune directă să fie analizată legalitatea unei proceduri anterioare, a cărui rezultat (Încheierea nr. VI.7/2009) nu mai este atacat în instanţă.
Reclamanta nu ar avea nici un interes să invoce o astfel de excepţie, întrucât nu i-ar putea profita sub nicio formă examinarea legalităţii Regulamentului, iar instanţa nu ar putea găsi că sunt îndeplinite cerinţele art. 4 din Legea nr. 554/2004 (legătura cu fondul cauzei), atât timp cât nu a
fost învestită cu analizarea legalităţii Încheierii nr. VI.7/2009, singurul act emis integral cu efect al aplicării regulamentului în discuţie.
În consecinţă, faţă de cele arătate anterior, în considerarea disp. art. 304 pct. 9 raportat şi la disp. art. 3041 c.pr.civ. se va admite recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinţei civile nr. 2926 din 17 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 2398/84/2009 al Tribunalului Sălaj care va fi modificată în parte în sensul că se va respinge contestaţia ca inadmisibilă.
Se vor menţine dispoziţia de respingere a excepţiilor invocate în cauză şi a cererii de suspendare ca rămasă fără obiect.
Excepţia inadmisibilităţii recursului va fi respinsă din următoarele considerente:
Calitatea procesuală a pârâtei a fost analizată şi de către instanţa de fond.
Corect s-a constatat că sunt incidente dipoziţiile art. 1 al. 5 din legea nr. 94/1992, astfel că entitatea cu personalitate juridică a venit să reprezinte în instanţă interesele şi să reflecte poziţia pocesuală a unei structurii a sa, lipsită de personalitate juridică. Sunt incidente astfel disp. art. 42 al. 1 c.pr.civ.
Având calitate de parte la fond, legal a exercitat calea de atac a recursului. (Judecător Delia Marusciac)
| ← Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ... | Contestarea actelor administrativ-fiscale. Procedura fiscală... → |
|---|
