Anulare act administrativ. Jurisprudență Acte ale autorităţilor publice
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1 din data de 26.02.2013
Prin sentința civilă nr. 1 din 26.02.2013 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 293/108/2013, s-a admis în parte cererea formulată de reclamant, a fost aplicată primarului amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu a 31-a zi de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1440 din 13 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2737/108/2010 și până la îndeplinirea dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești privind furnizarea informațiilor solicitate de reclamant potrivit Legii nr. 544/2001 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 5.000 lei.
În considerentele hotărârii, tribunalul a statuat că potrivit prevederilor exprese și neechivoce, dar în egală măsură imperative ale art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere; pe de altă parte, potrivit art. 25 alin. 1 din aceeași lege, sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului, iar hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.
Acestea fiind spuse, s-a reamintit de către instanța de executare și faptul că prin decizia nr. 349 din 3 aprilie 2007, a Curții Constituționale, s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. 2 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, reținându-se în esență că acestea nu înfrâng în niciun fel dispozițiile legii fundamentale.
Dintr-un alt punct de vedere, respectiv al reperelor jurisprudenței C.E.D.O. executarea reprezintă o parte integrantă a procesului, reținându-se de către Curtea de la Strasbourg în cauza "Șandor împotriva României"; că executarea unei sentințe sau a unei decizii indiferent de instanța care o pronunță trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție și că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți; prin urmare, o hotărâre prin care se constată o încălcare antrenează pentru stat obligația juridică de a pune capăt încălcării constatate și de a elimina consecințele acesteia pentru a restabili în măsura posibilului situația anterioară a acesteia, fiind vădit că în cazul neexecutării, reclamantul poate suferi atât un prejudiciu material cât și un prejudiciu moral în special din cauza frustrării provocate de refuzul administrației de a executa sentința.
S-a subliniat că și în cauza "Roianu împotriva României"; Curtea a reamintit că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii care într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți și totodată a apreciat că reclamanții au suferit un prejudiciu material determinat de neexecutarea hotărârilor în cauză și un prejudiciu moral constând în sentimentul profund de nedreptate datorat faptului că un timp îndelungat aceștia nu au beneficiat de protecția efectivă a drepturilor lor în ciuda pronunțării unor hotărâri definitive și executorii; în fine, și în cauza "SC Ruxandra Trading SRL împotriva României"; aceeași Curte a statuat că protejarea efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația pentru administrație de a se adapta la hotărârea judecătorească și că primăria este parte integrantă din administrația care constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției, cu alte cuvinte dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 din Convenție despre care s-a făcut deja vorbire mai sus, și de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd cu totul rațiunea de a fi, ceea ce evident că nu poate să fie acceptat.
Or, astfel fiind, este evidentă temeinicia cererii reclamantului prin care a solicitat să fie amendat conducătorul autorității publice cu amenda reglementată la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, de vreme ce sunt incidente cerințele de la art. 24 alin. 1 din aceeași lege, în sensul că, nu numai că executarea sentinței irevocabile mai sus arătate nu s-a făcut în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dar autoritatea pârâtă continuă și astăzi să se opună executării acesteia de vreme ce s-a limitat numai la a plăti pe parcursul judecății la instanța de executare daunele morale în cuantum de 1.000 lei la data de 16.01.2013, deci după inițierea demersului judiciar de către reclamant, cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar chiar de către pârâtă fără însă a îndeplini obligația principală și esențială la care a fost îndatorată de către justiție aceea de a-i furniza reclamantului informațiile pe care acesta le-a solicitat prin cererea din 28 martie 2010, în pofida faptului că s-a dovedit cu prisosință de către reclamant că acesta a făcut toate demersurile necesare și a înaintat titlul executor pârâtei spre a fi pus în executare de către aceasta.
Cât privește cererea reclamantului privind despăgubirile cerute alăturat amenzii susmenționate, reținând cu valoare de principiu că partea reclamantă are dreptul la despăgubiri pentru întârzierea în executarea sentinței, și reținând totodată că despăgubirile pentru întârziere ce pot fi acordate conform celor antemenționate pentru nerespectarea de către autoritatea publică a termenului legal de 30 de zile, sus amintit, se adaugă despăgubirilor acordate prin chiar hotărârea neexecutată cumulându-se în beneficiul reclamantului (Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 870 din 13 februarie 2007, publicată în Jurisprudență 2007, I) precum în speța de față, unde autoritatea pârâtă a persistat în atitudinea sa deși a fost obligată și la daune morale prin sentință, văzând cuantumul cerut în concret de către reclamant cu acest titlu, dar reținând și împrejurarea că partea solicitantă nu a indicat vreunul dintre criteriile de cuantificare a despăgubirilor cerute și nici nu a învederat modul de calcul efectiv al acestora, văzând însă că nici partea potrivnică nu a formulat apărări în niciun fel sub acest aspect, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite prin hotărârea judecătorească neexecutată de către pârâtă în raport de care pot să fie apreciate intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora și considerând necesară și aplicarea principiului esențial al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin refuzul autorității, reținând finalmente că acordarea unor despăgubiri în cuantum de 5.000 lei reprezintă o reparare adecvată și suficientă a prejudiciului ce i-a fost pricinuit reclamantului în cauza de față, instanța a obligat-o în acest sens pe pârâtă.
| ← Anulare hotărâre a Consiliului Judeţean. Jurisprudență Acte... | Anulare act dministrativ. Jurisprudență Acte ale... → |
|---|
