Calitatea de persoana asigurata, condiţie obligatorie ce urmează a fi analizata de către CAS, la emiterea deciziei de stabilire a obligaţiei suplimentare de plata - nelegalitatea deciziei emise cu omisiunea verificării calităţii de persoana asigurata
| Comentarii |
|
Prin Legea nr. 29 din 12 ianuarie 2002 a fost ratificata, de către Parlamentul României, Convenţia privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitul pe venit si pe capital, încheiata între România si Republica Federala Germania, act convenţional ce prezintă efecte asupra rezidenţilor în cele doua state si reglementează, prin art. 1 si 6 regimul fiscal aplicabil veniturilor realizate din proprietăţi imobiliare, fără ca, în enumerarea conţinutului sarcinii fiscale sa se regăsească o ipoteza de scutire de la plata contribuţiilor speciale către fondurile bugetare.
Secţia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 7178 din 19 septembrie 2012
Prin sentința nr. din data de ... 2012, pronunțata de Tribunalul M. a fost respinsa contestația formulata de reclamantul N. M., domiciliat în ..., str. ..., nr. ..., județul M. împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate M., cu sediul în ..., str. , nr., județul M.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut ca la data de 13.12.2010, a fost emisa decizia de impune nr. ACC, de către CAS M. si prin care se stabilește în sarcina reclamantului un debit de 7.698 lei, pe perioada 2005 - 2009, aferente chiriilor încasate în aceasta perioada, din care contribuție stabilita suplimentar - 4.159 lei si obligații fiscale accesorii la 10.12.2010 de 3.539 lei.
împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, care, prin decizia nr./2011, a fost respinsa, pe de o parte pentru ca este tardiv formulata, deoarece decizia contestata a fost comunicata la 27.12.2010, potrivit borderoului de corespondenta din 27.12.2012, iar pe de alta parte, conform actelor normative în vigoare în perioada 2005 - 2009, O.U.G. nr. 150/2002, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 571/2003, Ordinul CNAS nr. 617/2007, contribuția la CAS se calculează pentru veniturile realizate din chirii, precum si pentru venituri supuse impozitului pe venit pe perioada 1.01.2005 - 31.12.2009.
Cu privire la tardivitatea depunerii contestației la organul fiscal, instanța retine, pe de o parte faptul ca prin decizia nr./2011, contestația reclamantului a fost respinsa pe fond, nefiind reținută așadar nici de comisia de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor de impunere, iar pe de alta parte nici nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de impunere nr. ACC ./2010, prezentarea borderoului de corespondenta nefiind suficienta în acest sens.
Referitor la susținerea reclamantului, privind necompetenta CAS M., de a calcula contribuțiile la FNUASS, se apreciază ca este neîntemeiata, în condițiile în care, prin protocolul încheiat cu ANAF sub nr. P5282/26.10.2007, CNAS a preluat datele cu privire la asigurații care realizează venituri din diferite activități, inclusiv venituri din cedarea folosinței bunurilor, iar prin actul adițional, nr. 1 înregistrat sub nr. IP/1797/13.04.2009, obligațiile de plata la FNUASS au fost certificate ca fiind certe, lichide si exigibile, pârâta procedând la întocmirea deciziilor de impunere si a înștiințării de plata.
Din coroborarea art. 51 alin. (1) si 2 lit. e) din O.U.G. nr. 150/2002 cu art. 257 lit. f) din Legea nr. 95/2006, rezulta ca, persoana asigurata este obligata sa plătească o contribuție băneasca sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica potrivit alin. (2) lit. e) sub forma unei cote de 6,5% asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor.
Art. 81 din O.G. nr. 92/2003 si art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, instituie obligația persoanelor fizice care realizează venituri printre altele si din cedarea folosinței bunurilor si care se supun impozitului pe venit, de a depune la casele de asigurări de sănătate, declarații privind obligațiile fata de fond, aceste declarații reprezentând actul de evidenta si cum reclamantul nu si-a îndeplinit aceasta obligație, potrivit art. 83 din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care a realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor, organul fiscal a procedat la stabilirea din oficiu a contribuțiilor în condițiile în care asigurările sociale sunt obligatorii si se datorează în virtutea legii, aspecte fata de care, susținerea reclamantului ca nu datorează aceasta contribuție, întrucât nu exista raporturi contractuale, nu va fi reținuta.
Reclamantul, fiind cetățean român, realizând venituri din cedarea folosinței bunurilor imobile aflate în România si pentru care plătește impozit statului român, cu domiciliul în România si văzând si dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/2006, potrivit cărora pentru veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din proprietăți imobiliare situate în celalalt stat contractant, impozitul va fi plătit în statul unde se afla imobilul, în al. 3 precizându-se, în mod expres, ca aceste dispoziții se aplica veniturilor obținute din închirierea proprietății imobiliare, astfel încât pentru aceste venituri se datorează si contribuția la FNUASS statului român, contribuțiile plătite statului german din alte venituri decât cele în speța, nescutindu-l pe reclamant de aceasta obligație.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. M., invocând nelegalitatea sentinței recurate.
Prin motivele recursului declarat, recurentul reclamant arata ca, începând cu anul 1978 a locuit efectiv si fără întreruperi în Germania, beneficiind de un drept de rezidenta pe teritoriul acestui stat; precizează ca, în toata aceasta perioada a avut calitatea de contribuabil al statului de reședința, iar începând cu anul 1991 a avut si calitatea de asigurat si beneficiar al cărții europene de sănătate, ca parte semnatara a contractului de asigurare încheiat cu DAK - Casa Germana de Sănătate.
Arata ca, astfel cum a invocat cu ocazia dezbaterilor asupra fondului si a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, în perioada la care se refera titlul executoriu a cărui nulitate o invoca, chiar daca a deținut proprietăți imobiliare si în România, nu a locuit în tara si nu a obținut venituri decât din închirierea imobilelor, achitând impozitele datorate statului român.
Menționează ca, începând cu anul 2011 a dobândit si cetățenia germana, iar în toata aceasta perioada nu a beneficiat de asistenta medicala în România si nu a încheiat contract de asigurare cu o casa de sănătate legal recunoscuta în România.
în raport de aceasta expunere a stării de fapt, recurentul critica soluția instanței de fond, cu privire la greșita reținere a caracterului cert, lichid si exigibil al creanței presupus a fi datorata de către recurent, către Fondul National Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate - FNUASS, precum si cu privire la omisiunea primei instanțe de a lamuri aspectul inexistentei unui contract încheiat de către recurent, având drept parte contractanta o casa de asigurări de sănătate româneasca.
Cu privire la primul aspect:
Recurentul invoca nelegalitatea actelor administrative contestate, prin prisma reținerii caracterului cert, lichid, exigibil al presupusei creanțe, în temeiul protocolului nr. P5282/26.10.2007, având în vedere faptul ca nu a deținut calitatea de asigurat la Casa de Asigurări de Sănătate a Jud. M. - CAS M., precum si faptul ca îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 150/2002, dispoziții ce consacra caracterul facultativ al asigurării de sănătate pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate si care se afla temporar în tara . Menționează ca, existând o facultate de a încheia contractul de asigurare, a optat pentru încheierea unei asigurări de sănătate cu terțul DAK , iar în acest context a solicitat constatarea nulității deciziei de impunere emisa de către intimata fără a exista un drept material fiscal care sa justifice obligarea sa la plata, solicitare nereținuta în soluționarea cauzei de către instanța de fond .
Recurentul arata ca instanța de fond a realizat o greșita aplicare a prevederilor legale cu privire la nașterea dreptului material fiscal, deoarece protocolul întocmit între Agenția Naționala de Administrare Fiscala - ANF si CAS Mehedinți se refera strict la cetățenii români care au avut domiciliul fiscal în România si nu au încheiat un contract de asigurare, dar nu si la cei care au avut contract de asigurare si domiciliul efectiv într-un alt stat membru.
Recurentul critica considerentele instanței de fond cu privire la caracterul interdependent al obligației de plata al contribuției de asigurări de sănătate, fata de obligația plații impozitului pentru veniturile născute din cedare folosinței bunurilor - închiriere.
Precizează ca, în perioada pre-aderare, prin art. 214 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 este reglementata același caracter facultativ al obligației de încheiere a contractului de asigurare, pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate, rezultând în mod cert lipsa unei obligații fiscale fata de statul român, în condițiile în care a dovedit existenta domiciliului în Germania, în toata perioada la care se refera titlul executoriu si a optat pentru asigurarea de sănătate în relații contractuale cu terțul DAK.
Precizează ca efectele dublei cetățenii, cu domiciliu în România dar fără a locui efectiv acolo si fără a beneficia de sistemul românesc de asigurări de sănătate, recurentul având si calitatea de pensionar al statului german, sunt reglementate de Convenția privind evitarea dublei impuneri încheiata între cele doua state si ratificata de România prin Legea nr. 29/2002.
Precizează ca a solicitat instanței de fond sa constate calitatea sa de rezident al statului german, conform definirii acestei calități reglementata prin convenția mai sus menționata, dar instanța nu a dat relevanta probatorie înscrisurilor depuse cu privire la acest aspect, apreciind asupra inaplicabilității dispozițiilor art. 214 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, similare dispozițiilor art. 7 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 150/2002 si reținând lipsa de temei a cererii de constatare a nulității deciziei de impunere; precizează ca instanța nu a motivat sub nici un aspect nereținerea acestei susțineri de nelegalitate a deciziei de impunere.
Concluzionând, recurentul solicita instanței de control judiciar sa constate greșita aplicare a normei de drept.
Cu privire la cel de al doilea aspect:
Recurentul critica omisiunea instanței de fond de a analiza faptul inexistentei unui contract de asigurare si care sa facă admisibila pretenția C.A.S.M. de a solicita plata contribuției de sănătate în temeiul unui protocol încheiat între CAS si ANAF, act juridic ce nu îi este opozabil recurentului.
Precizează ca cele doua acte normative aplicabile conțin sintagma “asigurat semnatar al contractului de asigurare”, cu privire la subiectul de drept fiscal cărora li se aplica, astfel încât extinderea aplicării si persoanelor fizice care nu au încheiat un contract de asigurare si care prezintă un drept de opțiune asupra încheierii acestui contract, drept consacrat de normele invocate, iar instanța de fond nu a sancționat abuzul intimatei.
Invocând, cu aplicarea normelor de drept material reglementate de O.U.G. nr. 150/2001, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 571/2003, Convenția privind evitarea dublei impuneri ratificata prin Legea nr. 29/2002, Legea nr. 554/2004, recurentul solicita ca instanța de control judiciar sa admită recursul, cu consecința casării sentinței, iar în rejudecarea pe fond a cauzei, sa constate nelegalitatea deciziei de impunere ACC y/2010, precum si a deciziei X/2011 emisa în soluționarea contestației administrative.
în scop probatoriu, recurentul a anexat dovada rezidenței pe teritoriul statului german începând cu data 8.03.1978, adeverința de asigurat DAK începând cu 1.01.1991 .
Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimata pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M. a solicitat respingerea recursului declarat.
în apărare, intimata precizează ca verificările privind contribuția FNUASS au fost realizate în baza Protocolului nr. P5282/26.10.2007/95896/30.10.2007 încheiat între CNAS si ANAF, având ca obiect furnizarea datelor referitoare la asigurații ce realizează venituri din activități supuse impozitului pe venit, precum si furnizarea datelor privind plata contribuțiilor datorate de angajator si angajat către FNUASS, pentru persoanele care au calitatea de angajat.
Se menționează ca acest protocol a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 1P 1797/13.04.2009 si nr. 8013/09.04.2009, în baza acestei modificări fiind certificate ca fiind certe, lichide si exigibile obligațiile de plata către FNUASS, procedându-se la întocmirea înștiințărilor de plata către contribuabili .
Intimata indica dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 150/2002 si ale art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, ale art. 47 alin. (1)-(3) din Legea nr. 571/2003, Ordinul CNAS 617/2007, norme ce reglementează obligația de plata a contribuției FNUASS pentru persoanele ce realizează, ca si recurentul, venituri din cedarea folosinței bunurilor.
Precizează ca CAS M. avea obligația de a coresponda cu asigurații înscriși în evidenta, iar recurentul avea obligația de a depune declarații fiscale anuale privind veniturile realizate, iar nedepunerea acestor declarații da dreptul organului fiscal sa stabilească din oficiu contribuțiile, în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (4) Cod procedura fiscala .
Intimata indica regimul aplicabil dobânzile si penalitățile de întârziere, în raport de dispozițiile din Capitolul III, art. 120 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, precizând ca termenul de scadenta pentru debitele recurentului este data de 25.01 a fiecărui an din perioada înscrisa în decizia de impunere .
Indicând si termenul de prescripție aplicabil, intimata arata ca, potrivit convenției pentru evitarea dublei impuneri, invocata chiar de către recurent, venitul din proprietăți imobiliare este supus impunerii în România.
Indica jurisprudența Curții de Apel Cluj, în cadrul căruia sunt analizate obiectivele sistemului de asigurări de sănătate, principiile aplicabile constituirii si utilizării FNUASS, la care se adăuga principiul solidarității, analizat de către Curtea Constituționala în cadrul jurisprudenței relevante în materie.
Apreciind ca tribunalul a soluționat în mod corect cauza, intimata arata si faptul ca obținerea calității de asigurat, în condițiile art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 se refera la raporturile din asigurat si CAS, fără a avea relevanta asupra obligației de plata a contribuției.
în aceste condiții, intimata arata ca organul fiscal putea emite, din oficiu, decizia de impunere, în considerarea dispozițiilor art. 216, art. 259 alin. (7) si art. 261 din Legea nr. 95/2006.
Invoca jurisprudența Curții de Apel Craiova si conchide în sensul ca, atât timp cât recurentul are obligația achitării impozitului pe venituri, pentru veniturile realizate din cedarea folosinței bunurilor, acesta datorează si contribuția de asigurări de sănătate, conform legislației în vigoare .
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsa, potrivit art. 242 C.proc.civ.
Asupra excepției de tardivitate a declarării recursului, Curtea constata ca, potrivit art. 301 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea recursului, daca legea nu prevede altfel ; în speța, sentința atacata a fost comunicata recurentului, la data de 8.05.2012, iar recurentul a înaintat cererea de recurs, prin serviciile publice poștale, la data de 21.05.2012, conform dovezilor depuse la fila 16 si următoarele din dosarul de recurs.
în raport de data înregistrării corespondentei expediate de către recurent, către Tribunalul Mehedinți, cu aplicarea art. 104 C.proc.civ., Curtea urmează sa constate ca, în speța, a fost respectat termenul de recurs, astfel încât nu va retine excepția invocata în soluționarea cauzei.
în analiza recursului declarat, prin prisma motivelor invocate si cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constatat ca este fondat, pentru următoarele considerente:
Considerente asupra stării de fapt:
Prin decizia de impunere nr. ACC x/2010 (fila 19 dosar fond) au fost stabilite, în sarcina recurentului N. M., obligații suplimentare de plata în cuantum de 4159 lei, accesorii în cuantum de 3539 lei, aceste sume reprezentând contribuție către FNUASS datorata si neachitata, pentru perioada 2005-2009, în suma de 4159 lei, dobânzi în suma de 2915 lei, penalități de întârziere în suma de 624 lei.
Se menționează în cuprinsul acestui act administrativ fiscal, faptul ca recurentul nu a depus declarațiile anuale având ca obiect obligațiile de plata către FNUASS si se indica temeiurile în drept privind stabilirea obligațiilor de plata în raport de dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3), art. 257 alin. (1)-(4) din Legea nr. 95/2006, art. 98, art. 109 si 120 din O.G. nr. 92/2003, art. 35 din Ordinul Casei Naționale de asigurări de Sănătate - CNAS nr. 617/2007.
Prin înștiințarea înaintata recurentului (fila 20 din același dosar) se indica de către emitentul acesteia,CAS Mehedinți, faptul ca acesta nu a declarat veniturile realizate, acestea constituind baza de impunere inclusiv pentru contribuția către FNUASS, precum si faptul ca situația veniturilor estimate si efectiv realizate de către recurent a fost primita de la ANAF, în temeiului protocolului având ca obiect schimbul de informații încheiat între ANAF si CNAS si modificat prin act adițional ; în baza acestui protocol, ANAF a certificat creanțele restante constând în contribuția către FNUASS, ca fiind certe, lichide si exigibile.
înștiințarea nu prezintă dovada de comunicare către contribuabil, atașata în condițiile art. 44 din O.G. nr. 92/2003.
în temeiul deciziei de impunere mai sus menționate, au fost emise titlul executoriu nr. 2011 (fila 16 același dosar) si somația de plata nr. 2011 (fila 15), de către CAS M., ambele înscrisuri constituind acte de executare silita în materia creanțelor bugetare, potrivit procedurii reglementate de O.G. nr. 92/2003.
Recurentul a formulat contestația împotriva deciziei de impunere ACC 1832/2010, către emitentul acesteia, invocând în sprijinul susținerilor privind nelegalitatea deciziei de impunere, faptul ca prezintă calitatea de rezident pe teritoriul statului german, calitatea de asigurat al casei de asigurări de sănătate ce funcționează pe teritoriul acestui stat, precum si existenta unei situații de scutire de la plata contribuției FNUASS, scutire ce operează în temeiul Convenției privind evitarea dublei impuneri încheiata între România si Germania.
Prin decizia nr. 2011 (fila 12 dosar fond) a fost respinsa contestația formulata, considerentele acestui act administrativ fiscal fiind grefate atât tardivității formulării acesteia, cât si netemeiniciei susținerilor de nelegalitate ale recurentului, în analiza argumentelor privind existenta unei situații de scutire la plata contribuției FNUASS, reglementata de normele Convenției privind evitarea dublei impuneri, precum si în considerarea atribuțiilor si obligațiilor reglementate de actele normative în materie .
Organul de soluționare a contestației fiscale nu a analizat regimul juridic aplicabil contribuției FNUASS de către cetățenii români rezidenți pe teritoriul altui stat.
Cu privire la calitatea recurentului de rezident pe teritoriul statului german, Curtea urmează sa retina ca, prin certificatul aflat la fila 5 din dosarul de fond se atesta dreptul de rezidenta pe teritoriul Republicii Federale Germania, acest drept fiind luat în evidenta de către autoritățile administrative ale statului de rezidenta începând cu data de 8.03.1978.
Examinând calitatea de rezident al statului german, instanța de fond a apreciat asupra efectelor Convenției de evitare a dublei impuneri asupra plații impozitului pe veniturile obținute din închirierea bunurilor imobiliare, către statul în care se afla imobilul, apreciindu-se ca obligația de plata către acest stat subzista si în ceea ce privește contribuția datorata către FNUASS.
De asemenea, cu privire la calitatea recurentului de asigurat, Curtea urmează sa retina conținutul adeverinței eliberate în data de 15.05.2011 de către DAK - Casa Germana de Sănătate pentru Salariați, înscris prin care se adeverește calitatea de asigurat a recurentului, începând cu 1.01.1991, cu plata contribuțiilor către aceasta casa de sănătate.
Considerente în drept :
în raport de împrejurările de fapt ale cauzei, urmează a fi reținute următoarele circumstanțe ce se grefează criticilor de aplicare greșita a legii formulate prin cererea de recurs, Curtea urmând sa retina aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Ipoteza de scutire de la plata contribuției FNUASS
Prin Legea nr. 29 din 12 ianuarie 2002 a fost ratificata, de către Parlamentul României, Convenția privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitul pe venit si pe capital, încheiata între România si Republica Federala Germania, act convențional ce prezintă efecte asupra rezidenților în cele doua state si reglementează, prin art. 1 si 6 regimul fiscal aplicabil veniturilor realizate din proprietatea imobiliare, fără ca, în enumerarea conținutului sarcinii fiscale sa se regăsească o ipoteza de scutire de la plata contribuțiilor speciale către fondurile bugetare.
Pe de alta parte, în condițiile în care normele juridice mai sus precizate permit statului pe teritoriul căruia sunt situate bunurile imobile sa perceapă sarcinile fiscale aferente proprietății sau folosinței, sunt aplicabile normele de drept intern, în materie fiscala, precum si normele de procedura fiscala, fără a fi direct aplicabile normele O.U.G. nr. 150/2002 si ale Legii nr. 95/2006, pentru considerentele ce succed.
Inexistenta calității de asigurat al casei de asigurări de sănătate ce funcționează în România, ca urmare a dreptului de rezidenta pe teritoriul Republicii Federale Germania si în considerarea calității de asigurat al casei de sănătate ce funcționează pe acel teritoriu.
în analiza acestei susțineri, omisa a fi analizata de către organul fiscal la emiterea deciziei de impunere, precum si la soluționarea contestației si analizata incomplet de către instanța de fond, Curtea urmează sa retina ca dreptul de rezidenta disociază regimul juridic aplicabil impozitului pe venit, celui aplicabil contribuției la FNUASS.
Astfel impozitul pe veniturile realizate în România este guvernat de normele de drept fiscal si cu aplicarea procedurii fiscale de drept intern, astfel cum s-a reținut mai sus .
în ceea ce privește contribuția către FNUASS, Curtea urmează sa retina ca, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 150/2002 (într-o exprimare similara dispozițiilor art. 211 din Legea nr. 95/2006) calitatea de persoana asigurata revine cetățenilor români cu domiciliul în tara, precum si străinilor sau apatrizilor cu domiciliul sau reședința stabilita în România, persoane care fac dovada plații contribuției către FNUASS .
în aceste condiții, deși operează principiul participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, Curtea urmează sa retina ca obligația de a participa la constituirea FNUASS este restrânsa numai la persoanele desemnate de lege în calitatea de persoane asigurate (aceasta independent de încheierea sau nu a contractului de asigurare, în condițiile în care se reglementează obligativitatea încheierii acestui contract).
Atât timp cât contribuabilul (desemnat în acest fel din perspectiva plătitorului impozitului pe venituri din cedarea folosinței bunurilor - venituri realizate din închirieri), cumulează aceasta calitate cu cea de persoana asigurata, veniturile realizate constituie criteriile de stabilire a bazei de impunere pentru ambele categorii de sarcini fiscale, prezentând relevanta certificarea creanțelor certe, lichide si exigibile, de către ANAF, în realizarea schimburilor de date, pe baza protocolului încheiat între cele doua instituții publice.
în speța, nu exista cumulul calității de plătitor al impozitului pe venituri, cu calitatea de persoana asigurata.
în acest sens, Curtea urmează sa retina elementele patrimoniale ale FNUASS se constituie, potrivit normelor în vigoare, prin plata contribuției suportate de către asigurați - persoane fizice sau juridice .
în Secțiunea I, din cadrul Capitolului II al Titlului VIII al Legii nr. 95/2006, structura a actului normativ ce reglementează calitatea de persoana asigurata, este reglementata calitatea de asigurat a cetățeanului român, condiționata de existenta unui domiciliu în tara.
Potrivit art. 214 din același act normativ, persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaționale cu prevederi în domeniul sănătății beneficiază de servicii medicale si alte prestații acordate pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de respectivele documente internaționale . Este consacrat din punct de vedere legislativ, caracterul facultativ al asigurării de sănătate, pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate, care se afla temporar în tara.
Dispozițiile art. 257 din Legea nr. 95/2006, analizat atât de către organul de soluționare al contestației fiscale, cât si de către instanța de fond, reglementează obligația de plata a contribuției către FNUASS, pentru veniturile realizate din cedarea folosinței bunurilor, prin sintagma “persoana asigurata are obligația plații” .
în aceste condiții, pentru a opera obligația de plata a contribuției, împreuna cu obligația de plata a impozitului pe venit, trebuie îndeplinita calitatea de persoana asigurata .
Recurentul este rezident pe teritoriul unui stat membru, devenind astfel aplicabile dispozițiile Titlului IV TFUE, în versiunea consolidata 2010 - Libera Circulație a Persoanelor, Serviciilor si Capitalurilor, aceste dispoziții ale art. 49 TFUE (fost 43 TCE) privind libertatea de stabilire prezentând un efect direct de aplicare în sistemul de drept intern (Cauza Reyners, C2/74 - ECR 631); sunt deopotrivă aplicabile Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 si Regulamentul CEE nr. 1612/68.
Actele comunitare mai sus menționate stabilesc, ca si valente ale dreptului de stabilire consacrat în favoarea persoanelor fizice, atât dreptul de a alege reședința pe teritoriul unui stat membru, cât si, în cazul rezidentului permanent sau de lunga durata, dreptul de alegere a domiciliului pe teritoriul unui stat membru .
în condițiile în care recurentul beneficiază de dreptul de reședința de lunga durata, astfel cum rezulta din certificatul eliberat de autoritatea administrativa din acel stat si are domiciliul efectiv stabilit pe teritoriul acelui stat, îndeplinirea condiției domiciliului, pentru cetățenii români, reglementata de art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, trebuie analizata ținând cont de aplicarea art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005, republicata în 2011, potrivit căreia domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declara ca are locuința principala; în speța recurentul a declarat ca locuiește, în mod permanent pe teritoriul statului german si a prezentat ca dovada certa si concludenta în acest sens, certificatul emis de către autoritatea administrativa competenta din acest stat, fără ca aceasta dovada sa fie analizata pe parcursul soluționării contestației administrativ fiscale, sau în cursul judecării cauzei în prima instanța.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca instanța de fond a aplicat greșit legea, în analiza cauzelor de nelegalitate a actelor administrativ fiscale, astfel cum au fost invocate de către recurent, fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., privind incidenta unui caz de modificare a sentinței supuse controlului judiciar.
Examinând aspectele de fond ale cauzei, cu aplicarea dispozițiilor art. 219 din O.G. nr. 92/2003, Curtea constata ca intimata, atât la emiterea deciziei de impunere contestate, cât si la soluționarea contestației administrativ fiscale, a omis sa analizeze lipsa calității de persoana asigurata a recurentului, deși existau critici în acest sens, iar aceste critici erau relevante asupra modului de soluționare a contestației administrativ fiscale ; în acest sens, Curtea constata ca, în adoptarea măsurii administrative de stabilire a contribuției către fondul FNUASS si în lipsa unor informații relevante asupra existentei dreptului de rezidenta pe teritoriul altui stat, precum si asupra stabilirii domiciliului recurentului pe teritoriul statutului de rezidenta, au fost încălcate dispozițiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 raportate la art. 214 alin. (2) si art. 257 din același act normativ, precum si dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 150/2002, cu privire la analiza îndeplinirii calității de „persoana asigurata” a recurentului aceasta omisiune conducând la nelegalitatea actului administrativ fiscal.
Urmează a fi reținuta aceeași cauza de nelegalitate a deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale nr. /2011.
în raport de aceste considerente si văzând si dispozițiile art. 218 alin. (2) raportat la art. 216 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, Curtea a admis recursul declarat, cu consecința modificării în întregime a sentinței atacate si admiterii contestației formulate de către reclamantul N. M., urmata de anularea actelor administrativ fiscale contestate.
| ← Contestaţia deciziei de recalculare a pensiei emise în baza... | Termenul de exercitare a cererii de revizuire, întemeiată pe... → |
|---|
