Comunicare informaţii de interes public. Justificarea interesului
Comentarii |
|
Conform art. 6 din Legea nr. 544/2001, orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţi şi instituţii publice în condiţiile acestei legi, informaţiile de interes public, actul normativ urmând să asigure transparenţa funcţionării autorităţilor publice.
Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 247 din 14 februarie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 5456/86 din 04.09.2007, reclamanta AC F. Rădăuți a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. București, să dispună obligarea acestuia să-i pună la dispoziție procesul verbal din 19.06.2008 întocmit de Comisia abilitată M.A.E., ce cuprinde punctajele obținute de proiectele „Lumea de lângă noi - carte pentru copii curioși” și Suplimentul didactic al ziarului „Clopotul Bucovinei” înaintate de către reclamantă Departamentului pentru relațiile cu românii de pretutindeni, aflat în subordinea M.A.E., pentru a participa la concursul de proiecte destinate românilor din străinătate, proiecte ce se derulează cu fonduri de la bugetul statului român.
în motivare, reclamanta a arătat că în parteneriat cu SCR M.E. Cernăuți și cu Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului Cernăuți, ambele organizații neguvernamentale ale etniei românești, legal constituite în Ucraina și care editează și difuzează în mod gratuit pentru românii din nordul Bucovinei ziarul „Clopotul Bucovinei”, au depus două proiecte destinate comunității românești din Ucraina cu scopul păstrării identității naționale, solicitând finanțarea acestora din bugetul special destinat acestor acțiuni.
La data de 21.06.2007, prin adresele D/2743 pârâtul le-a comunicat că cererile au primit avize negative, fără a-i informa asupra punctelor obținute, conform metodologiei.
La aceeași dată pârâtul a solicitat în scris punctajele obținute de către cele două proiecte însă pârâtul, la data de 6.07.2007, i-a răspuns că nu comunică motivele care stau la baza avizului său.
în această situație a înaintat reclamație administrativă M.A.E. prin care a reclamat faptul că departamentul aflat în subordinea sa refuză să motiveze respingerea proiectelor și menționarea punctajelor obținute.
Deși reclamația a fost adresată ministrului, răspunsul acesteia a venit tot de la pârât, care refuză să specifice punctajele obținute conform metodologiei concursului de proiecte.
Prin sentința nr. 3080 din 05.11.2007, Tribunalul Suceava a admis cererea și a obligat pârâtul să comunice reclamantei punctajele obținute, reținând că informațiile solicitate de către petent sunt de interes public în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 care stabilesc că: „prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației” și nu se încadrează în cele exceptate de la accesul liber al cetățenilor așa cum sunt ele prevăzute în art. 12 alin. (1) din lege.
împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul M.A.E., arătând că instanța a dat ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C.proc.civ.), respectiv a obligat-o la comunicarea punctajelor, dar prin acțiune s-a solicitat punerea la dispoziție a procesului-verbal din 19.06.2007, că intimata nu justifică interes în formularea cererii în condițiile în care nu s-a solicitat și emiterea unui aviz favorabil proiectelor. Se arată, de asemenea, că răspunderea pentru admiterea sau respingerea unui proiect supus atenției Comisiei de selectare a temelor finanțabile este colectivă astfel încât aprecierea pe care un anumit membru o acordă fiecărui parametru analizat, prin stabilirea unui punctaj, nu face obiectul informației de interes public.
Recursul a fost apreciat întemeiat sub aspectul primului motiv dezvoltat de recurentă și admis pentru următoarele considerente:
într-adevăr, reclamanta AC F. a solicitat primei instanțe obligarea pârâtei să-i pună la dispoziției, în copie, procesul-verbal din 19.06.2007 al Comisiei M.A.E. ce cuprinde punctajele obținute de două proiecte înaintate pentru concursul de proiecte destinate românilor din străinătate, astfel încât, stabilind prin dispozitiv obligația pârâtei de a comunica punctajele obținute, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C.proc.civ., text potrivit căruia: „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ.
în consecință, constatând întemeiată această critică, Curtea a admis recursul și a modificat hotărârea în sensul că a obligat pârâta la comunicarea copiei de pe procesul-verbal încheiat.
în ce privește restul criticilor formulate, acestea au fost găsite neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Astfel, referitor la interesul reclamantei, ca o condiție a exercitării acțiunii în justiție, Curtea observă că actul normativ în baza căruia a fost formulată cererea - Legea nr. 544/2001 - urmărește să asigure transparența funcționării autorităților și instituțiilor publice, să încurajeze participarea cetățenilor la viața publică, să formeze și să educe spiritul civic al acestora prin acordarea de interes problemelor ce vizează viața societății în general.
în realizarea acestui scop, legiuitorul a stabilit că există un anume fel de informații cu privire la cunoașterea cărora nu trebuie să existe nici un fel de impediment pentru cetățeni, art. 6 din actul normativ susmenționat statuând expres că: „Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autorități și instituții publice, în condițiile acestei legi, informațiile de interes public”.
în fine, cea din urmă critică dezvoltată de recurenți vizează caracterul nepublic al unora dintre informațiile cuprinse în procesul-verbal a cărui comunicare se solicită, respectiv cele legate de aprecierea subiectivă a fiecărui membru al comisiei.
Și cu privire la acest aspect Curtea a considerat criticile neîntemeiate, aceasta întrucât, dacă ar fi dorit să protejeze secretul asupra opțiunilor membrilor Comisiei, legiuitorul ar fi instituit ca mod de lucru în acest for procedura votului secret. Nefăcând acest lucru, fără îndoială că, fiind în discuție proiecte de interes public, toate actele efectuate în cursul acestor proceduri sunt publice și pot face obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 544/2001.
în consecință, față de concluziile cu privire la care a ajuns în ce privește primul motiv de recurs, Curtea, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 6 C.proc.civ., a admis recursul și a modificat sentința în sensul arătat cu prilejul analizei respectivei critici.
← Anulare autorizaţie de construcţie. Nechemarea în judecată a... | Restituirea taxei speciale de primă înmatriculare a... → |
---|