Contestaţie act administrativ-fiscal. Contribuţie pentru fondul de solidaritate socială
| Comentarii |
|
Obligaţia agentului economic de a achita contribuţia pentru fondul de solidaritate socială în cazul în care nu a angajat persoane cu handicap într-un procent de 4% din numărul total de angajaţi, este înlăturată, în condiţiile în care, pentru perioada analizată, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu avea în evidenţele sale persoane cu handicap calificate pentru activitatea respectivului agent economic şi care să-şi manifeste acordul pentru angajare.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 199 din 16 mai 2011
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 29.10.2010 sub nr. 905/39/2010, reclamanta SC M. SA Suceava, a solicitat anularea Deciziei nr. 126/05.10.2010 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 1582/09.08.2010 și pe cale de consecință anularea Deciziei de impunere nr. 1582/09.08.2010 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plata în cuantum de 546.184 lei reprezentând vărsăminte de la persoane juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate, respectiv suma de 524.928 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere.
La data de 22.11.2010, reclamanta și-a completat acțiunea precizând că înțelege să conteste și decizia nr. 163 din 02.12.2010 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestația referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 164605/13.10.2010 emisă de DGFP Suceava, prin care s-au stabilit obligații fiscale accesorii pentru vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate în sumă de 420.234 lei reprezentând dobânda aferentă obligației de plată pentru suma de 546.184 lei, impusă conform Deciziei nr. 1582/09.08.2010.
în motivarea acțiunii reclamanta arată că prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 1582/09.08.2010, înregistrată la Activitatea de Inspecție Fiscală Suceava sub nr. 78625 din 11.08.2010, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală cu nr. 78468 din data de 06.08.2010, întocmit de Activitatea de control fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Suceava s-a stabilit în sarcina societății un debit în sumă de 546.184 lei reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate și suma de 524.928 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere.
Reclamanta susține că, în perioadele 05.03.2009-06.03.2009 și 13.07.2010-28.07.2010, în urma controlului efectuat la societate, Activitatea de Inspecție Fiscală a constatat o serie de aspecte care au modificat baza de impunere, aspecte consemnate în raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 30.07.2010, înregistrat sub nr. 78468 din 08.08.2010.
Arată reclamanta că, în perioada 02.06.2008-27.06.2008, s-a mai efectuat un control pe această temă, în urma căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 155594/30.06.2008 care ulterior a fost anulată prin Decizia nr. 452/24.12.2008 a Ministerului Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare contestații.
Solicită reclamanta să se constate prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale pentru o parte din sumele impuse și invocă în acest sens prevederile art. 91 C.proc.fisc. susținând că, întrucât controlul a început la data de 05.06.2009, perioada supusă controlului trebuia să fie începând cu data de 01.01.2004 și nu cu data de 01.01.2003, așa cum din eroare a fost calculat. Astfel, sumele aferente anului 2003, în cuantum de 209.480 lei debit și 123.078 lei accesorii, nu sunt datorate.
Mai mult decât atât, reclamanta consideră că și impunerile aferente anului 2004 sunt prescrise, având în vedere prevederile art. 91 alin. (2) C.proc.fisc. și ale art. 14 alin. (11) din Ordinul nr. 713/2004.
Societatea reclamantă consideră că legiuitorul a stabilit termenul de prescripție de 5 ani care începe să curgă la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, la care se adaugă perioada de maxim 3 luni de suspendare aferente perioadei controlului și nu conform interpretării DGFP Suceava care, în cazul de față a stabilit o perioadă de prescripție de 7 ani și 6 luni (01.01.2003-30.06.2010).
Mai arată reclamanta că, în ceea ce privește creanța fiscală aferentă lunii noiembrie 2004, a devenit scadentă la data de 25.12.2004 și calculând 5 ani începând cu data de 01.05.2005, rezultă că la data de 01.01.2010, obligațiile impuse, aferente perioadei 01.01.2004-30.11.2004, sunt de asemenea prescrise.
De asemenea, reclamanta susține că nu a solicitat și nu are nici o culpă în faptul că de la data de 27.03.2009, când a fost înaintată adresa nr. 154679, s-a primit răspunsul abia la data de 07.07.2010, după mai mult de 1 an și 4 luni, în condițiile în care orice cerere trebuie soluționată în termen de 45 de zile.
în ceea ce privește condițiile de fond referitoare la prevederile art. 42 alin. (1) și art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999, reclamanta arată că societatea avea un număr de 70 de angajați persoane cu handicap și nu doar 4, aceștia îndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerate persoane cu handicap, după cum a considerat organul de control.
Susține că potrivit prevederilor art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999, obligația de plată lunară la fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap este datorată numai în cazul în care societatea refuză angajarea vreunei persoane cu handicap, în același sens fiind și răspunsul dat de DGFP Suceava prin adresa nr. 77265/07.07.2010 invocat în decizia de impunere și anume că în cazul în care „persoana juridică nu poate face dovada că a solicitat în perioada verificată repartizarea de persoane cu handicap… și că agenția în cauză nu a repartizat astfel de persoane pentru ocuparea posturilor vacante, persoana în cauză are obligația de a plăti lunar…”
Reclamanta susține că, după cum rezultă din adresa AJOPFM Suceava nr. 6152/28.07.2008, a solicitat în permanență angajarea de personal și nu a refuzat niciodată angajarea vreunei persoane. Arată că în perioada 2003-2009 angajarea personalului s-a făcut din rândul șomerilor, nefăcându-se discriminări între persoane fără handicap și cele cu handicap, iar în acest sens au fost prezentate dovezi constând în înscrisuri, dar acestea nu au fost luate în considerare de către organele de control.
Cu privire la decizia nr. 163/02.12.2010 prin care a fost respinsă contestația împotriva deciziei de impunere nr. 164605/13.10.2010 prin care s-au stabilit obligații fiscale accesorii în sumă de 420.234 lei, reprezentând dobânda aferentă obligației de plată pentru suma de 546.184 lei, impusă conform deciziei nr. 1582/09.08.2010, reclamanta arată că această sumă a fost calculată pentru perioada 25.06.2008-09.08.2010, când controlul fiscal a fost suspendat.
Ori, această suspendare se datorează culpei pârâte care, pentru a obține lămuriri în cauză a emis adresa nr. 154679/17.03.2009 către ANAF-Serviciul de metodologie și administrare a veniturilor statului.
Deși a primit răspunsul la solicitările formulate la data de 18.05.2009, controlul a fost reluat la data de 13.07.2010, iar pentru perioada suspendării au fost calculate dobânzi conform deciziei de impunere nr. 164605/13.10.2010.
Prin întâmpinare, pârâta arată, cu privire la excepția prescrierii dreptului de a stabili obligațiile fiscale contestate în decizia de impunere nr. 1582/09.08.2010 că la SC M. SA a fost efectuată o verificare pentru fondul special pentru încadrarea persoanelor cu handicap, pentru perioada 01.01.2002-31.08.2007, în urma căruia a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 155594/30.06.2008, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. 103/27.06.2008.
Această verificare a fost efectuată în cadrul termenului de prescripție de 5 ani, atât pentru anul 2003 cât și pentru anul 2004.
De asemenea, din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că SC M. SA a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 103/27.06.2008, contestație depusă la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava în data de 31.07.2008.
Având în vedere art. 16 lit. b) și ale art. 17 din Decretul nr. 167/1998 rezultă că la data depunerii contestației, respectiv 31.07.2008, termenul de prescripție s-a întrerupt, iar prescripția începută înainte de întrerupere s-a șters, după întrerupere începând să curgă un nou termen.
Astfel actuala verificare, efectuată pentru anii 2003-2005, în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția fiscală nr. 1582/09.08.2010 a fost efectuată în cadrul termenului de prescripție de 5 ani.
De asemenea, arată pârâta că potrivit art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc.fisc., „Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune astfel.” De altfel, în același sens sunt și considerentele Deciziei nr. V/15.01.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 732/30.10.2007.
Mai susține pârâta că norma legală în vigoare la data la care a început să curgă prescripția extinctivă pentru creanțele născute anterior datei de 01.01.2004 este O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal, cu modificările ulterioare care, la art. 21, precizează că „Dreptul organelor de control fiscal sau, după caz, al serviciilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale de a stabili diferențe de impozite și majorări de întârziere pentru neplata în termen a acestora, precum și de a constata contravenții și a aplica amenzi și penalități pentru faptele ale căror constatare și sancționare sunt, potrivit legii, de competența organelor de control fiscal sau, după caz, a serviciilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale, pentru o perioadă impozabilă, se prescrie după cum urmează:
a) în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere declarației pentru perioada respectivă;”
Art. 1 și 2 din Ordinul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap nr. 132/04.09.2000 privind depunerea declarației lunare de către persoanele juridice cu privire la plata obligațiilor față de bugetul Fondului special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, care prevede:
„Persoanele juridice care, potrivit art. 53 alin. (1) lit. a) din Ordonanța O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de plată către bugetul Fondului special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap declară lunar fondul de salarii, precum și contribuția datorată, potrivit modelului declarației prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin”.
„Declarația lunară se depune la inspectoratul de stat teritorial pentru persoanele cu handicap în a cărui rază teritorială se află sediul persoanelor juridice prevăzute la art. 1, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția”.
Se reține că termenul de depunere a declarației privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat care cuprinde și vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, conform art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999 este data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare.
în consecință, termenul de prescripție pentru vărsămintele de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate corespunzătoare lunii ianuarie 2003 începe să curgă la 26 februarie 2003.
Pentru anul 2004, sunt aplicabile prevederile art. 83 din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc.fisc., unde se precizează:
„Obiectul, termenul și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale:
1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 21, dacă legea nu dispune altfel”.
Din textele de lege citate mai sus rezultă că termenul de 5 ani de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, începe să curgă cu 1 ianuarie a anului următor celui în care ia naștere creanța fiscală.
în consecință, termenul de prescripție pentru vărsămintele de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate corespunzătoare anului 2004 începe să curgă cu 1 ianuarie 2005.
Cu privire la fondul cauzei arată că din verificările efectuate, pentru perioada 01.01.2003-30.09.2005, organele de control au constatat că societatea nu a înregistrat, constituit, declarat și virat obligația la fondul pentru protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap datorat conform O.U.G. nr. 102/1999, Legea nr. 519/2002 și Legea nr. 343/2004.
Organele de control au constatat că în perioada supusă inspecției fiscale, reclamanta a avut printre angajați și persoane cu diverse grade de handicap, din care doar 4 persoane s-au dovedit a fi în conformitate cu prevederile legale, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999 cu modificările și completările ulterioare.
Se mai arată că din analiza registrelor de corespondență rezultă că reclamanta nu a solicitat trimestrial angajarea de persoane cu handicap, conform prevederilor art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999.
Organele de control au stabilit în sarcina societății un debit suplimentar în sumă totală de 546.184 lei, reprezentând vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, din care 209.480 lei aferentă perioadei 01.01.2003-31.12.2003, 207.099 lei aferentă perioadei 01.01.2004-31.12.2004 și 129.605 lei aferentă perioadei 01.01.2005-30.09.2005, iar pentru neachitarea la termen a debitului în sumă de 546.184 lei, organele de control au calculat majorări în sumă de 474.410 lei și penalități de întârziere în sumă de 50.518 lei pentru perioada 26.02.2003-25.06.2008.
Conform art. 42 alin. (1) și art. 43 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 102/1999, aprobată și completată prin Legea nr. 519/2002 SC M. SA avea obligația de a angaja un număr de persoane cu handicap egal cu 4% din numărul total de angajați sau, în cazul în care nu angaja numărul legal de persoane cu handicap, trebuia să plătească lunar la bugetul de stat, o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu a încadrat persoane cu handicap.
De asemenea, conform acestor prevederi legale, sunt exceptați de la plata acestei contribuții contribuabilii care fac dovada că nu au solicitat trimestrial de la agențiile județene de ocupare a forței de muncă repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective și că nu au fost repartizate astfel de persoane în vederea angajării.
Arată pârâta că din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că SC M. SA a angajat un număr mai mic de persoane cu handicap decât cel stabilit de legiuitor, drept pentru care organele de control au calculat diferența de fond special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap datorat pentru locurile de muncă în care nu a angajat persoane cu handicap.
La termenul de judecată din 20.01.2011 pârâta a invocat excepția inadmisibilității contestației împotriva deciziei de impunere nr. 164605 din 13.10.2010, întrucât nu a fost urmată procedura jurisdicțional fiscală precum și a necompetenței materiale a instanței întrucât valoarea impusă prin decizia menționată este sub pragul de 500.000 lei.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta a reiterat apărările cu privire la fondul cauzei și a solicitat respingerea excepțiilor invocate arătând că decizia de impunere nr. 164605/13.10.2010 a fost contestată la pârâtă, fiind emisă decizia nr. 163/27.12.2010.
Cu privire la necompetența materială a instanței arată că suma de 420.234 lei, impusă prin decizia nr. 164605/13.10.2010 reprezintă dobânzi la suma de 546.184 lei impusă prin decizia 1582/09.08.2010, astfel că cele două decizii pot fi analizate doar în aceeași cauză.
A depus și pârâta concluzii scrise în care reiterează apărările punctate în întâmpinare.
Prin sentința nr.199/16.05.2011, Curtea de Apel Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepțiile prematurității contestării deciziei referitoare la obligații de plată accesorii nr. 164605/13.10.2010 și a necompetenței materiale, invocate de către pârât, ca neîntemeiate; a admis acțiunea și, în consecință, a modificat decizia nr. 126/05.10.2010 și decizia nr. 163/27.12.2010 emise de pârâta DGFP Suceava, reținând următoarele:
Curtea a respins excepția prematurității contestării deciziei de impunere nr. 164605/13.10.2010, în condițiile în care reclamanta a precizat că obiectul cererii îl constituie anularea deciziei nr. 163/02.12.2010 prin care pârâta a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere amintită.
Instanța a respins și excepția necompetenței materiale în soluționarea plângerii împotriva deciziei nr. 163/27.12.2010, în condițiile în care prin decizia de impunere nr. 164605/13.10.2010 s-a impus suma de 420.234 lei, cu titlu de dobândă aferentă sumei de 564.184 lei, constatată de plată prin decizia nr. 1582/09.08.2010, care face, de asemenea, obiectul contestării în dosar.
Ori, făcând aplicarea principiului accesoriul urmează principalul, se constată că soluționarea cererii de anulare a deciziei nr. 163/27.12.2010 este indisolubil legată de cererea de anulare a deciziei nr. 126/05.10.2010, aceasta din urmă atrăgând competența materială a acestei instanțe, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea de Apel Suceava a constatat că debitul principal contestat în acțiune constă în suma de 546.184 lei pretins datorată cu titlu de vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, din care 209.480 lei aferentă perioadei 01.01.2003-31.12.2003, 207.099 lei aferentă perioadei 01.01.2004-31.12.2004 și 129.605 lei aferentă perioadei 01.01.2005-30.09.2005.
La suma de 546.184 lei, organele de control au calculat majorări în sumă de 474.910 lei și penalități de întârziere în sumă de 50.518 lei, pentru perioada 26.02.2003-25.06.2008, întreaga sumă de 1.071.112 lei fiind stabilită de plată prin decizia de impunere nr. 1582/09.08.2010.
Ulterior, pentru perioada 25.06.2008-29.09.2010, prin decizia de impunere nr. 164605/13.10.2010, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei suma de 420.234 lei, cu titlu de dobândă la suma de 546.184 lei, debit principal constatat prin decizia nr. 1582/09.08.2010.
Contestațiile formulate de reclamantă față de deciziile de impunere de mai sus, au fost respinse de pârâtă prin deciziile nr. 126/05.10.2010, respectiv nr. 163/02.12.2010.
Cu privire la prescrierea dreptului de a stabili, parțial, sumele impuse cu titlu de debit principal prin decizia nr. 1582/09.08.2010, Curtea a constatat că, anterior actelor fiscale care fac obiectul contestării în prezenta cauză, organele fiscale au mai efectuat un control cu aceeași tematică la societatea reclamantă, fiind vizată perioada 01.01.2002-31.08.2007, fiind stabilită de plată suma de 1.843.242 lei.
în urma contestației depusă de reclamantă, s-a emis de către ANAF-Direcția generală de soluționare a contestațiilor decizia nr. 452/24.12.2008, prin care s-a desființat decizia de impunere privind suma de 1.841.710 lei, dispunându-se reanalizarea cauzei pentru aceeași perioadă.
în urma acestei decizii a ANAF - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, s-a reluat controlul la societatea reclamantă, fiind vizată perioada 01.01.2003-30.09.2005.
Potrivit art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, iar, potrivit alin. (2), termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
De asemenea, potrivit art. 92 alin. (2) termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de impunere.
Cum inspecția fiscală a început la data de 5.03.2009 (fila 28), fiind avută în vedere perioada 01.01.2003-30.09.2005 rezultă că organul fiscal s-a aflat în termenul legal de stabilire a obligațiilor fiscale, nefiind dată prescripția invocată de reclamantă.
Se constată, însă, că suma de 546.184 lei impusă reclamantei a fost nelegal stabilită de organele fiscale.
Astfel, potrivit art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999 cu modificările și completările ulterioare:
(1) „Societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici, care au un număr de cel puțin 100 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4 % din numărul total de angajați”, iar, potrivit art. 43 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță de urgență:
(1) Persoanele juridice care nu respectă prevederile art. 42 alin. (1), au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
(2) Sunt exceptați de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) agenții economici care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței de muncă repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective, și că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării.
Instrucțiunile comune nr. 1008/200/2003 date în aplicarea art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, cu modificările și completările ulterioare, emise de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap, precizează la pct. 1 de la art. 2 ca: „Solicitarea trimestrială privind repartizarea de persoane cu handicap se realizează astfel:
1. Persoana juridică întocmește și comunică trimestrial Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă oferta de locuri de muncă vacante pentru persoane cu handicap.
Oferta de loc de muncă pentru persoane cu handicap trebuie să cuprindă informațiile specificate la pct. 3 al aceluiași articol, între care la lit. b) figurează și „numărul de locuri de muncă vacante pentru persoanele cu handicap, pe categorii și grad de handicap”.
Conform art. 5 alin. (1) din instrucțiunile menționate anterior, solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă se dovedește prin răspunsul scris al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
începând cu data de 15.07.2009 prin Legea nr. 343/2009, obligativitatea angajării persoanelor cu handicap în procent de cel puțin 4 % din numărul total de angajați a fost stabilită pentru agenții economici cu cel puțin 75 de angajați.
Prin adresa nr. 6152/28.07.2008 (f.45) a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava se arată că, „în perioada 01.01.2003-31.12.2005 au fost înregistrate în evidențe un număr de 31 persoane cu handicap și deși societatea a solicitat în mai multe rânduri repartizarea de persoane, aceste solicitări nu au putut fi onorate pe motiv că această societate nu prezenta interes din punct de vedere al salarizării și a condițiilor de muncă ”.
De asemenea se arată că „în perioada 2003-2008 au fost repartizate la SC M. SA Suceava un număr de 423 persoane dar fără a cunoaște numărul celor care s-au angajat efectiv și cât timp au lucrat efectiv. De altfel, numărul mare de solicitări de forță de muncă denotă condițiile de lucru de la această unitate și cu siguranță că salariul nu a fost motivant.
Dintre persoanele cu handicap aflate în evidență și menționate la pct. 1 numai trei persoane aveau calificarea de confecționer încălțăminte, iar faptul că nu au solicitat un loc de muncă corespunzător nu li s-a eliberat dispoziție de repartizare. în concluzie, societatea nu avea ce să refuze”.
Din cuprinsul acestei adrese, deși rezultă că reclamanta nu a solicitat trimestrial, pentru perioada impusă controlului, repartizarea de persoane cu handicap, această împrejurare nu era relevantă, întrucât reclamanta nu ar fi avut cum să angajeze persoane cu handicap din moment ce agenția de muncă județeană avea în evidențe doar trei persoane cu handicap cu calificarea corespunzătoare, dar care nu au solicitat repartizarea unui loc de muncă.
în consecință, obligațiile agentului economic nu trebuie interpretate excesiv, în sensul că acestea datorează plata contribuției pentru fondul de solidaritate socială ca urmare a neîndeplinirii cerinței formale a solicitărilor trimestriale, fiind necesar a se dovedi că, pentru perioada supusă controlului, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă avea în evidențele sale persoane cu handicap calificate pentru activitatea respectivului agent economic și care să-și manifeste acordul pentru angajare.
în aceste condiții, Curtea a constatat că obligația de plată a sumei de 546.184 lei a fost nelegal stabilită.
Potrivit art. 47 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 în care se arată că: „desființarea totală sau parțială, potrivit legii, a actelor administrative prin care s-au stabilit creanțe fiscale principale atrage desființarea totală sau parțială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale anulate, chiar dacă acestea au devenit definitive în sistemul căilor administrative de atac”, cum debitul principal s-a constatat a fi nedatorat, instanța constată că reclamanta nu datorează nici suma de 524.928 lei, majorări și penalități de întârziere și nici suma de 420.234 lei cu titlu de dobânzi.
în concluzie, Curtea de Apel Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins excepțiile invocate de pârât, a admite acțiunea și, modificând deciziile nr. 126/05.10.2010, respectiv nr. 163/27.12.2010, a admis contestațiile și a anulat decizia de impunere nr. 1582/09.08.2010 în totalitate și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 164605/13.10.2010, aceasta din urmă cu privire la suma de 420.234 lei.
(Judecător Cristinel Grosu)
| ← Ajutor de stat acordat sub forma scutirii de la plata... | Funcţionar public. Evaluarea performanţelor profesionale... → |
|---|
