Exequator. Acte care pot fi recunoscute în această procedură.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 201A din data de 15.05.2014
"Apelanta solicită înscrierea mențiunilor privind schimbarea prenumelui conform "certificatului care dovedește schimbarea numelui"; eliberat în 1998 de Biroul Autorității Populației și Imigrării în Netanya - Ministerul de Interne al Statului Israel și respectiv "certificatul care dovedește alegerea numelui"; din 2004 de Biroul Administrației Populației în Netanya - Ministerul de Interne al Statului Israel, cele două fiind acte de schimbare a numelui și prenumelui pe cale administrativă.
Ca atare, în mod corect a reținut tribunalul că aceste acte administrative nu trebuie recunoscute, în prealabil, de instanța de judecată, o atare cerință nefiind impusă în speța de față.
Astfel, sub un prim aspect se constată că actele în discuție nu intră în sfera hotărârilor străine la care fac trimitere dispozițiile art.1093 Cod de procedură civilă, întrucât nu sunt acte de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă.
Sub un al doilea aspect, se constată că actele în discuție nu se referă la statutul civil al apelantei, situație în raport de care, contrar celor susținute în apel, nu intră sub incidența alin.2 al art.93. ";.
Domeniu - Exequator. Acte care pot fi recunoscute în această procedură.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.27402/3/2013 - DECIZIA CIVILĂ NR.201/A/14.05.2014)
Prin cererea înregistrată la data de 7.08.2013 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, reclamantul Z-S.R. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie recunoscute actele administrative de schimbare a prenumelui si numelui pe cale administrativă, eliberate de Statul Israel.
In drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.1093 Cod de procedură civilă, art.117 alin. 1, art.93 alin.2 HG nr.64/2011.
Prin sentința civilă nr.1747/26.03.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția necompetenței generale și a respins cererea formulată de petenta Z-S.R., având ca obiect exequator, ca inadmisibilă.
Analizând excepția necompetenței generale invocată din oficiu, față de prevederile art. 130 alin. 1, art. 129 alin. 2 pct. 1 raportat la art.131 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 93 alin. 1 si art. 117 alin. 3 din HG nr.64/2011, tribunalul a reținut temeinicia acesteia.
Prin prezenta cerere, petenta a investit instanța de judecată, solicitând să recunoască in România certificatele de schimbare a numelui, respectiv a prenumelui emise de autoritățile administrative israeliene, petenta având dublă cetățenie, română si israeliană, conform mențiunilor din pașapoartele valabile ale acesteia, filele 23-24 din dosar.
Potrivit art.93 alin.1 din HG 64/2011, incident in cauză, in cazul in care se primesc din străinătate comunicări de mențiuni, acestea se operează numai cu aprobarea Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. In baza art.85 din HG nr.64/2011, pe marginea actelor de stare civila se înscriu mențiunile prevăzute in anexa nr.38 a actului normativ. Iar, verificând anexa nr.38, a reținut tribunalul că la punctul nr.15 sunt inserate mențiunile privind schimbarea numelui. Așadar, contrar opiniei petentei in cauză este incident primul alineat al art.93, mențiunile privind schimbarea numelui sau prenumelui primite din străinătate, din Israel cum este cazul de față, se operează cu aprobarea DEPABD si nu pe cale judiciară. Textul indicat de petentă - alineatul al doilea al art.93 din HG nr.64/2011 nu susține situația de fapt in cauza întrucât se refera la înscrierea unor mențiuni privind statutul civil al persoanelor (punctele 13-14 din anexa nr. 38), dobândite prin hotărâri străine. Or, in cauză petenta nu solicita menționarea unui alt statut civil.
Iar dispozițiile art.117 alin 1 din HG nr.64/2011 nu fac decât să reitereze metodologia înscrisa in textul art.93 alin 1, in speța de față.
Aserțiunile reclamantului in sensul ca este atrasa competența specială a tribunalului in lumina dispozițiilor art. 1093 Cod de procedură civilă nu au fost primite. Fără a statua asupra dreptului material incident in cauză, pentru a stabili instanța competentă, organul jurisdicțional are căderea să verifice norma incidentă in cauză, fără a dispune aplicarea ei. Ca atare, tribunalul a statuat că prezenta cerere are o cauza juridică decurgând din inserarea mențiunilor privind schimbarea numelui si prenumelui dobândite in Israel pe marginea actelor de stare civila ale petentei, cum de altfel chiar aceasta a indicat.
Aspectul că dispozițiile art. 1093 Cod de procedură civilă stabilesc ca termenul de hotărâre străina se refera si la acte emise de alte autorități de jurisdicție contencioasa sau necontencioasa, decât o instanță de judecata nu neaga raționamentul expus mai sus. Nici invocarea art. 1094 Cod de procedură civilă nu justifica investirea instanței cu cauza de față, textul citat referindu-se la recunoașterea de plin de drept a hotărârilor străine, adică fără intervenția instanței.
In baza acestor considerente, tribunalul a constatat temeinicia excepției de necompetență generală si, in consecința a admis si a respins cererea, ca inadmisibilă, competența de soluționare aparținând unui organ fără activitate jurisdicțională.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat anularea sentinței apelate și judecarea cauzei conform art.480 alin.3 teza 1 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
Instanța a considerat că problema nu face obiectul procedurii de exequatur astfel cum a solicitat reclamanta întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile invocate de aceasta în cerere (art. 117 alin. 1, art. 93 alin. 2 din HG nr.64/2011), ci alte dispoziții din același act normativ (art. 117 alin. 3 si art. 93 alin. 1 din HG nr.64/2011), dispoziții care atrag competența DEPABD.
Contrar a ceea ce reține instanța, situația de drept se prezintă în felul următor:
Pentru înscrierea mențiunilor de schimbare a numelui și/sau prenumelui intervenite în străinătate sediul materiei îl constituie art. 117 și urm. și art. 93 din HG nr.64/2011:
- Art. 117 alin. (1) dispune: "Schimbarea numelui și/sau a prenumelui intervenită în străinătate, privind persoanele ale căror acte de naștere și de căsătorie sunt înregistrate în România, se înscrie prin mențiune pe marginea actelor de stare civilă, cu respectarea prevederilor art. 93 "
- Art. 93 alin. (2) dispune: "înscrierea în actele de stare civilă a unor hotărâri străine, care se referă la statutul civil al cetățenilor români, se face după recunoașterea hotărârii străine de către tribunalul competent a soluționa cererea de recunoaștere, respectiv tribunalul de pe raza județului unde își are sau a avut domiciliul persoana interesată, fără avizul D.E.P.A.B.D.; cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria competenta și va fi însoțită de hotărârea străină și traducerea acesteia, in fotocopie, hotărârea prin care s-au recunoscut pe teritoriul României efectele hotărârii străine, definitivă și irevocabilă, in original, precum fi orice alte documente necesare înscrierii mențiunii."
Anexa nr. 38 la HG nr.64/2011 pe care o invocă instanța în sentință cuprinde conținutul mențiunilor, parafelor care se pun pe marginea actelor de stare civilă. Cele scrise în anexa 38 sunt puse în aplicare de funcționarii primăriei după ce se face recunoașterea "hotărârii".
Așadar, art. 117 alin. 1 (care trimite la art. 93) coroborat cu art. 93 alin.2 din HG nr.64/2011 prevede obligativitatea recunoașterii de instanțele române a modificărilor de nume/prenume cauzate de "hotărâri" străine.
Se observă că art. 93 din HG nr.64/2011 se referă la "hotărâri", ceea ce ar însemna la prima vedere că articolul este aplicabil numai actelor emise de instanțele judecătorești, însă, există art. 1093 din noul Cod de Procedură Civilă care include în sfera "hotărârilor"; si actele administrative de autoritate cum sunt cele a căror recunoaștere a solicitat-o reclamanta: "In sensul prezentului titlu, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene". Apelanta - reclamantă susține că a arătat în cererea de recunoaștere că actele a căror recunoaștere s-a solicitat nu sunt simple acte de stare civilă (certificat de naștere, căsătorie, deces), ci sunt acte administrative (de schimbare a numelui pe cale administrativă, cum sunt cele care în legislația noastră fac obiectul O.G. nr.41/1003). Pentru a produce efecte în România, ele trebuie recunoscute prin procedura prevăzută de art.1093 și urm. Cod de procedură civilă.
Cert este că practica actuală a serviciilor de stare civilă si a instanțelor este în sensul indicat de reclamantă, în aceste cazuri serviciile de stare civilă nu operează modificări în registre decât după ce astfel de acte sunt recunoscute de Tribunale. Suplimentar, instanța poate obține un punct de vedere de la DEPABD.
In sensul celor precizate reclamanta a anexat cererii de recunoaștere o decizie pronunțată într-o cauză asemănătoare, respectiv decizia I.C.C.J - Secția Civilă nr. 3074/8 iulie 2003. Reclamanta a arătat și în cererea de recunoaștere că legislația nu a suferit modificări în această privință. Astfel: art. 165 din Legea nr.105/1992 a devenit art. 1093 NCPC, iar art. 166 din Legea nr.105/1992 a devenit art. 1094 NCPC. Noile articole au aproximativ același conținut. Nici în prezent O.G. nr.41/1003 privind schimbarea numelui pe cale administrativă nu prevede norme speciale pentru această situație. Ca un argument în plus, art. 117 alin. 1 coroborat cu art. 93 alin. 2 din H.G. nr.64/2011 prevede acum expres obligativitatea recunoașterii unor acestor acte.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.72 alin.1 din HG nr.64/2011, actele de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite în străinătate la autoritățile locale competente se transcriu, obligatoriu, în registrele de stare civilă română. Cererea se depune la serviciul public comunitar de la domiciliu sau, în cazul în care cetățeanul român nu a avut domiciliul în România, la sectorul 1 al Municipiului București, cu avizul prealabil al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Municipiului București.
Conform alin.6 al aceluiași articol, documentele eliberate de instituții ale statelor semnatare ale Convenției de la Haga din 1961 se apostilează.
Conform art.93 alin.1 din același act normativ mențiunile se înregistrează numai cu aprobarea DEPABD, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.2. Acesta statuează că înscrierea în actele de stare civilă a unor hotărâri străine, care se referă la statutul civil al cetățenilor români, se face numai după recunoașterea hotărârilor străine de către tribunalul competent.
Curtea constată că apelanta solicită înscrierea mențiunilor privind schimbarea prenumelui conform "certificatului care dovedește schimbarea numelui"; eliberat în 1998 de Biroul Autorității Populației și Imigrării în Netanya - Ministerul de Interne al Statului Israel și respectiv "certificatul care dovedește alegerea numelui"; din 2004 de Biroul Administrației Populației în Netanya - Ministerul de Interne al Statului Israel, cele două fiind acte de schimbare a numelui și prenumelui pe cale administrativă.
Ca atare, în mod corect a reținut tribunalul că aceste acte administrative nu trebuie recunoscute, în prealabil, de instanța de judecată, o atare cerință nefiind impusă în speța de față.
Astfel, sub un prim aspect se constată că actele în discuție nu intră în sfera hotărârilor străine la care fac trimitere dispozițiile art.1093 Cod de procedură civilă, întrucât nu sunt acte de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă.
Sub un al doilea aspect, se constată că actele în discuție nu se referă la statutul civil al apelantei, situație în raport de care, contrar celor susținute în apel, nu intră sub incidența alin.2 al art.93.
Curtea constată că, în realitate, prima instanță a analizat corect temeiul juridic incident în cauză și a respins acțiunea, din motivare rezultând nu inadmisibilitatea prezentei cereri prin prisma necompetenței instanței de judecată, ci lipsa de interes a unui astfel de demers, legea neimpunând recunoașterea, pe cale judiciară, a celor două acte în discuție.
Prin urmare, Curtea apreciază că apelul se impune a fi respins, apelanta putând obține transcrierea celor două acte în discuție, pe baza cererii formulate și cu aprobarea DEPABD, nefiind necesară recunoașterea lor de către instanța de judecată.
| ← Modalitatea de calcul a TVA-ului la imobile. Aplicabilitatea... | Anulare act administrativ. Refuzul acordării locuinței sociale... → |
|---|
