Hotărâre judecătorească. Nemotivare în fapt şi în drept.
| Comentarii |
|
Nulitate. Casare cu trimitere spre rejudecare
Instanţa este obligată, conform art. 261 pct. 5 Cod proc. civ., să motiveze în fapt şi în drept hotărârea, precum şi să analizeze toate probele solicitate şi administrate de părţi. In caz contrar, hotărârea este lovită de nulitate (nemotivarea echivalează cu nepronunţarea), impunându-se, conform art. 301 pct. 7 şi 10 şi art. 312 alin. 2 Cod proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la îceeaşi instanţă.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 532/1998)
Prin sentinţa civilă nr. 10.085/25.11.1997, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a respins contestaţia formulată de contestatoarea S.C. "S.P." -S.R.L. în contradictoriu cu Garda Financiară - Secţia Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal seria A, nr. 0038722/202/30.07.1997, comisarii Gărzii Financiare au constatat că societatea comercială menţionată mai sus a comercializat sortimente de dulciuri în perioada de timp în care activitatea fusese temporar oprită de către Oficiul Pentru Protecţia Consumatorilor, conform procesului-verbal nr. 96/064/25.06.1998 şi a notei de constatare 8.063/30.06.1996.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat recurs de către petentă, solicitându-se casarea sentinţei, admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenţie şi exonerarea ei de obligaţia de a vira la buget suma de 39.374.060 lei.
în motivarea cererii de recurs împotriva sentinţei considerată nelegală şi netemeinică, recurenta arată că instanţa de fond nu a ţinut seama de motivul de nulitate sau de anulare a procesului-verbal de contravenţie (invocat de ea atât în precizarea plângerii, cât şi în concluziile scrise depuse la dosar), constând în încălcarea, de către Garda Financiară, a prevederilor pct. III.3 lit. c din "Procedura de colaborare dintre Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Garda Financiară" -aprobată prin H.G. nr. 757/1992. Se învederează că H.G. nr. 757/1992 reprezintă singurul act normativ care atribuie Gărzii Financiare competenţa să aplice sancţiuni pentru contravenţiile prevăzute de O.G. nr. 21/1992, dar numai cu respectarea pct. III.3. lit. c din această procedură. Un alt motiv de recurs se referă la împrejurarea că instanţa de fond a greşit şi atunci când nu a ţinut seama de încadrarea greşită de către Garda Financiară a faptei la art. 26 lit. e din O.G. nr. 21/1992, deşi a învederat că fapta nu se încadrează la nici unul din textele de lege invocate de agentul constatator. Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că organul de constatare a aplicat contravenientei o sancţiune (virarea la buget a unei sume reprezentând contravaloarea produselor comercializate într-o anumită perioadă) neprevăzută de at. 54 din O.G. nr. 21/1992, în temeiul căruia s-a pretins a fi aplicată.
în baza art. 304 pct. 7 şi 10 Cod proc. civ., tribunalul apreciază că se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.
Se constată că hotărârea judecătorească nu este motivată în fapt şi drept, că instanţa de fond nu a răspuns la apărările petentei, cuprinse în plângerea aflată la dosarul fond, şi în precizările aduse plângerii. Prin urmare, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, neindicând motivele care au condus la formarea convingerii completului de judecată.
în baza art. 312 alin. 2 Cod proc. civ., cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ocazie cu care vor fi avute în vedere şi motivele de recurs, care vor fi analizate în consecinţă.
| ← Hotărâre judecătorească. Nemotivare în fapt şi în drept. | Hotărâre judecătorească. Nemotivarea respingerii unei... → |
|---|
