Litigu contractual dintre operator si utilizator
Comentarii |
|
SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 781 din 04 Aprilie 2008Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr.604/88/2008, reclamanta SC " SA Tulcea a solicitat în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE proprietari " TULCEA ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în procedura contenciosului administrativ, aceasta să fie obligată la plata sumei de 13.074,48 lei, reprezentând contravaloarea facturilor din perioada 31.05.2007 - 4.03.2008 şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza dispoz. art.51 al.3 din Legea nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, competenţa de soluţionare a litigiilor de natura celui de faţă a fost dată instanţei de contencios administrativ.
Pentru perioada 31.05.2007 - 4.03.2008, a curs un debit cu majorări de întârziere de 13.074,48 lei, pe care de asemenea debitoarea nu l-a achitat până în prezent, din care debit în valoare de 11.432,82 lei şi majorări de întârziere de 1641,60 lei.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea în drept pe disp. art.51 al.3, din Legea nr.51/2006, raportat la Legea nr.554/2003.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri, respectiv contractul de prestări servicii nr.2547/29.12.2004 şi facturile fiscale emise pe numele pârâtei, notificarea adresată pârâtei în vederea achitării debitului.Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei invocată din oficiu, ca nefondată.Asupra excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Tulcea, se reţin următoarele:Potrivit disp. art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.13/2008, soluţionarea litigiilor contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanţele competente potrivit legii şi se judecă în procedură de urgenţă. Cererea se introduce la instanţele de judecată în a cărei competenţă teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului.În speţă, obiectul cererii reclamantei, în calitatea sa de prestator de servicii de utilităţi publice, îl constituie neplata contravalorii serviciilor furnizate pârâtei, pentru perioada 31.05.2007 - 4.03.2008.Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere faţă de dispoziţiile legale arătate este Judecătoria Tulcea atât din punct de vedere al competenţei materiale cât şi teritoriale.Pentru aceste considerente, admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea. În tem. art.51 al.3 din Legea 51/2006, modificată prin OUG 13/2008 şi art.1 pct.1şi 158 al.3 Cod proc.civilă, se va declina competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Tulcea.
← Norma de hrană 12 B + sporul de 30\%-funcţionari publici -... | Constatarea aprobării tacite privind corespunderea unui spaţiu... → |
---|