Obligaţie de a face
| Comentarii |
|
Drepturile băneşti acordate la încetarea raporturilor de serviciu, ca urmare a invalidităţii funcţionarului public cu statut special.
Condiţiile de acordare - Incidenţa şi efectele deciziei medicale având ca obiect încadrarea în grad de handicap, adoptată de către Comisia de Expertiză Medicală şi Evaluare a Capacităţii de Muncă asupra stabilirii legăturii necesare a afecţiunilor de care suferă funcţionarul public, cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu
Limitele acordării despăgubirilor pentru producerea riscurilor specifice activităţii de
poliţie.
Prin sentinţa nr. 3128/ 5.07.2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4475/101/2012, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul S.C. a fost încadrat de Ministerul Administraţiei şi Internelor -Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi până în luna noiembrie 2011, în calitate de funcţionar public cu statut special de poliţist.
Raporturile de serviciu ale reclamantului S.C. cu Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au încetat la data de 09.11.2011, ca urmare a îmbolnăvirii sale, fiind întocmit procesul verbal nr. 1310460/05.10.2011 de către Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi - Centrul Medical Judeţean Mehedinţi, cabinet medical, şi a fost evaluată capacitatea de muncă a acestuia.
Prin decizia medicală nr. 2110/3.11.2011 emisă de Comisia de Expertiză Medicală şi Evaluare a Capacităţii de Muncă - Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. D. Gerota - Bucureşti, s-a stabilit că reclamantul este „inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie cu scoatere din evidenţă”, paragraful 135/b; 56/b; 59, grupa 4 din Baremul Medical nr. M72 din 2002, la rubrica intitulată - Legătura cauzală a bolii sau accidentului: boală obişnuită
(Lg.263/16.12.2010 articolul 68, pct. (1) lit., c), gradul de invaliditate III, paragraful 104/b; 37/a; 40, cu revizuire între 01-15 luna noiembrie 2012, recomandându-se concediu medical începând cu 10.10.2011 până la emiterea ordinului de trecere în rezervă.
Potrivit art. 68 alin. 1 lit. c din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii, „pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu muncă”.
Comisia centrală de expertiză medico - militară a avizat decizia medicală emisă de Comisia de Expertiză Medicală şi Evaluare a Capacităţii de Muncă - Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. D. Gerota - Bucureşti „privind diagnosticul, legătura cauzală, gradul de invaliditate, termenul de revizuire (Decizia medicală nr. 2110/3.11.2011).
Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6000 Euro conform dispoziţiilor art. 4 pct. 2 lit. c din H.G. nr. 1083/2008 şi ale Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr.2 4/2009.
Potrivit art. 3 din H.G. 1083/2008 Ministerul Administraţiei şi Internelor acordă despăgubiri poliţiştilor pentru următoarele categorii de riscuri:” .lit. d) invaliditate de gradul III ”.
Totodată art. 4 alin. 2 din acelaşi act normativ stipulează că despăgubirea acordată în caz de invaliditate de gradul III este de 6000 Euro, echivalent în lei la data plăţii.
Cu toate acestea art. 1 alin. 2 din H.G. 1083/2008 precizează că despăgubirile prevăzute de actul normativ în discuţie şi precizate, se acordă în situaţia producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie, definind în cuprinsul art. 2 lit. c poliţistul invalid ca fiind poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă.
În speţă, din decizia medicală emisă de Comisia de Expertiză Medicală şi Evaluare a Capacităţii de Muncă din cadrul Spitalului de Urgenţă Dr. D.Gerota - şi avizată de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară rezultă că, deşi reclamantul se încadrează în gradul III de invaliditate şi este inapt pentru îndeplinirea serviciul în poliţie, aceasta se datorează unei boli obişnuite în sensul art. 68 pct. 1 lit. c din Legea nr. 263/2010, respectiv nu are legătură cu activitatea de poliţie.
Prin urmare, reclamantul nu este îndreptăţit la plata despăgubirilor prevăzute de art. 4 alin. 2 lit. c din H.G. 1083/2008, astfel încât a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată.
Împotriva sentinţei nr. 3128 din 05 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4475/101/2012, a declarat recurs reclamantul S. C.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală şi a fost dată cu încălcarea legii.
A menţionat că prin acţiunea promovată a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor prevăzute de H.G. 1083/2008 considerând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de acest act normativ pentru acordarea acestora.
Instanţa în mod nelegal a considerat că nu îndeplineşte aceste condiţii plecând de la ideea falsă că bolile de care suferă şi care au condus la starea de invaliditate nu au legătură cu serviciul.
A menţionat că prin procesul verbal al comisiei la nivel de instituţie înfiinţată şi care îşi desfăşoară activitatea în baza legislaţiei muncii s-a stabilit fără dubiu că bolile au apărut în timpul şi din cauza serviciului.
Faptul că actuala legislaţie privind asigurările de sănătate a impus o nouă clasificare a bolilor nu este de natură a schimba datele problemei.
Procesul verbal în cauză a fost ignorat de către instanţa de judecată, întreaga motivare rezumându-se la preluarea necritică a celor susţinute de I.T.P.F...........
Legea 360/2002 privind statutul poliţistului prevede în art. 28 alin. 1 lit. m, că poliţistul are dreptul la asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri în condiţiile stabilite prin Hotărâre de Guvern.
Prevederile legale fac distincţie clară între rănire şi starea de invaliditate care poate fi cauzată nu numai printr-o acţiune fizică, dar şi ca urmare asupra solicitării datorate serviciului şi căruia organismul nu i-a putut opune rezistenţă.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi admiterea acţiunii.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a formulat întâmpinare la data de 02.11.2012 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.
Intimatul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recurentul reclamant a depus la dosar concluzii scrise şi practică judiciară, respectiv sentinţa nr. 226/18.03.2011 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin .
Examinând recursul declarat Curtea a reţinut că, prin art. 28 alin. 4 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, legiuitorul a stabilit în sarcina oricărui lucrător de poliţie, indiferent dacă este în timpul serviciului sau nu, dacă acţionează conform atribuţiunilor de serviciu şi dacă se află în aria sa de competenţă teritorială, obligaţia de a interveni, aspect care presupune anumite riscuri şi consecinţe imprevizibile.
Prin stabilirea acestei obligaţii în sarcina poliţistului şi pentru a nu lăsa fără substanţă acest text de lege, legiuitorul a înţeles, totodată, să ofere şi o protecţie suplimentară poliţistului care intervine în condiţiile arătate, adoptând în acest sens H.G. nr. 1083/2008.
Potrivit art. 28 lit. m din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului, poliţistul are dreptul la asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri, în condiţiile stabilite prin Hotărâre a Guvernului.
H.G. nr. 1083/2008 stabileşte condiţiile în care se acordă despăgubirile prevăzute de art. 28 alin. 1 lit. m din statutul poliţistului.
Din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în H.G. nr. 1083/2008, rezultă că despăgubirile prevăzute în art. 28 alin. 1 lit. m din statut se acordă numai în cazul poliţiştilor răniţi şi rămaşi invalizi, urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
Textele de lege invocate de reclamant reglementează acordarea unor despăgubiri în cazul producerii unor riscuri specifice activităţii de poliţie, în situaţia unor evenimente neprevăzute, şi nu în situaţia apariţiei unei boli obişnuite cum este cazul în speţă.
Despăgubirile prevăzute de art. 4 alin. 2 din H.G. nr. 1083/2008 nu se pot acorda pentru acele afecţiuni dobândite într-o perioadă de timp ca urmare a serviciului ca poliţist, serviciu privit în ansamblul său, ci acestea trebuie să vizeze o situaţie sau un caz strict determinat ce poate fi atribuit unei persoane, care, acţionând efectiv asupra poliţistului îi cauzează o afecţiune care-l plasează într-un anumit grad de invaliditate (îl răneşte).
Art. 2 lit. b din H.G. nr. 1083/2008 stabileşte că prin poliţist rănit se înţelege „poliţistul supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului”, iar la art. 2 lit. c prin poliţist invalid se înţelege „poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă”.
Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale menţionate este absolut necesar ca efectele cauzelor vătămătoare la care a fost supus poliţistul să se fi produs independent de voinţa lui. Despăgubirile se acordă numai pentru cazul când evenimentul căruia i-a căzut victimă poliţistul este strict determinat.
Afecţiunea medicală suferită de poliţist care-i induce un anumit grad de invaliditate trebuie să fie în mod indubitabil strict individualizată şi astfel constatată încât să poată fi pusă pe seama atitudinii unei sau unor persoane identificate sau identificabile care să poată fi făcute responsabile pentru faptul prejudiciabil.
În cauză nu se face referire la riscuri specifice activităţii de poliţie, fiind vorba de anumite boli menţionate în Decizia medicală nr. 2110/03.11.2011, menţionate ca boală obişnuită care nu determină aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
Astfel, în cuprinsul Deciziei medicale nr. 2110/03.11.2011, la rubrica „legătura cauzală a bolii sau accidentului cu îndeplinirea obligaţiilor militare se menţionează expres „boală obişnuită - Legea 263/16.12.2010, art. 68 alin. 1 lit. c”, text de lege care statuează că „pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite sau accidentelor care nu au legătură cu munca”.
Încadrarea recurentului reclamant în gradul III de invaliditate, declararea acestui ca fiind inapt pentru serviciul în poliţie şi aplicarea art. 68 lit. c din Legea nr. 263/2010 s-a stabilit prin decizia medicală nr. 2110/03.11.2011şi nu prin procesul verbal nr. 1310460/05.10.2011.
Recurentul reclamant nu a susţinut că ar fi contestat decizia medicală în privinţa reţinerii legăturii cauzale a bolii cu gradul de invaliditate stabilit.
Potrivit art. 8 alin. 1 din ordinul M.A.I. nr. 24/2009 despăgubirile pot fi acordate doar în baza deciziei medicale, nu şi a altor înscrisuri, deci nu în baza menţiunilor din procesul verbal, aşa cum eronat apreciază recurentul.
În conformitate cu art. 7 din H.G. nr. 1083/2008 a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 24/2009 privind normele metodologice de aplicare a HG nr. 1.083/2008 privind asigurarea despăgubirilor de viaţa, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Ordinul M.A.I. „Acordarea despăgubirilor prevăzute la art. 4 alin. 2 din hotărâre se face în baza unei cereri depuse la structura de resurse umane a unităţii din care face/a făcut parte poliţistul, la care se anexează: a) actul de identitate al solicitantului, în copie; b) certificatul-decizie medicală emis de comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă din spitalele Ministerului Administraţiei şi Internelor sau comisiile medico-militare din spitalele militare ale Ministerului Apărării Naţionale, avizat de Comisia centrală de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în copie legalizată, din care să rezulte că încadrarea într-un grad de invaliditate şi, implicit, clasarea ca inapt pentru serviciul poliţienesc este urmarea faptului că poliţistul a fost supus în timpul sau în legătura cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, acestea afectându-i integritatea anatomică şi/sau funcţionala a organismului.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat corect că situaţia reclamantului nu s-a datorat producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie, ci unei boli obişnuite apărute în timpul exercitării profesiei, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 1083/2008, act normativ special aplicabil numai poliţiştilor, pentru ca reclamantul să poată beneficia de plata despăgubirilor cuvenite potrivit art. 28 alin. 1 lit. m din Legea nr. 360/2002.
Cum din decizia medicală eliberată reclamantului recurent, nu rezultă că boala contractată, care îl încadrează în gradul III de invaliditate, s-a produs urmarea unor evenimente, răniri, în timpul unor acţiuni specifice activităţii de poliţist, respingerea acţiunii de către instanţa de fond este o soluţie legală, întrucât reclamantul nu intră în categoria beneficiarilor despăgubirilor pe care le solicită.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat (Decizia nr. 11418/2012 - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal - rezumat judecător Lucian Cătălin Mihai Zamfir)
| ← Obştile de moşneni ca modalitate de asociere. Titularul... | Trafic de influentă. Confiscarea obiectului infracţiunii. → |
|---|
