Pensionare magistrat. Data încetării calităţii de magistrat. Dreptul la indemnizaţia de pensionare
| Comentarii |
|
Potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dreptul magistratului cu o vechime continuă în magistratură de 20 de ani de a beneficia de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii, se naşte la momentul pensionării sau al eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile. Pensionarea este o cauză a eliberării din funcţia de magistrat, conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel încât, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcţie a unui magistrat se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, dreptul la acordarea indemnizaţiei de pensionare nu se naşte, potrivit legii, decât la momentul încetării calităţii de magistrat, respectiv odată cu naşterea dreptului la acordarea pensiei de serviciu, iar singurul act oficial ce are un atare efect este decretul prezidenţial. Dacă încetarea calităţii de magistrat, prin pensionare, a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010, potrivit cărora, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragerea ori trecerea în rezervă.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2224 din 25 octombrie 2011
Prin sentința civilă nr. 2545/4.05.2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 40/30/2011, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.F. în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, și-n consecință pârâții Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție au fost obligați la plata către reclamantul M.F. a drepturilor bănești reprezentând 7 indemnizații de încadrare lunare brute aferente lunii mai 2010.
Prin aceeași hotărâre judecătorească, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce pârâților Direcția Naționala Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sumele necesare efectuării plății către reclamant.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a depășit în prealabil excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, pe care a respins-o cu motivarea că, prin OUG nr.43/2002, s-a înființat Direcția Națională Anticorupție, ce se află în subordinea Ministerului Public, acesta din urmă fiind ordonator principal de credite. Mai mult, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție (art. 70 din Legea nr. 304/2004) are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public, iar nu al Ministerului Justiției. în concluzie, finanțarea DNA este asigurata de Ministerul Public, iar nu de Ministerul Justiției.
De asemenea, tribunalul a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, deoarece, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile articolului nr. 3 din H.G. nr. 208/2005 și ale art. 3 din H.G. nr. 386/2007.
Asupra fondului acțiunii reclamantului, tribunalul a reținut că acesta a fost încadrat în funcția de procuror în cadrul pârâtei Direcția Naționala Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar, la data de 11.12.2009, la împlinirea unei vechimi în magistratură de 25 de ani, el a solicitat pensionarea, conform prevederilor art. 82 alin.2 din legea nr.303/2004. în urma acestei cereri de pensionare, a fost emisă decizia nr.263703/17.12.2009 a Casei Județene de Pensii Timiș privind pensia de serviciu.
Ulterior, reclamantul și-a retras cererea de pensionare, însă, în luna aprilie 2010, reclamantul a înaintat o noua cerere, împreună cu decizia emisă de către Casa Judeteană de Pensii Timiș, către Consiliul Superior al Magistraturii. în ședința din data de 20.05.2010, Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de cererea sa de pensionare, înaintând propunerea de pensionare Președintelui României pentru emiterea decretului de revocare din funcția de magistrat.
Potrivit dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr.303/2004, la data când s-a luat act de către Consiliul Superior al Magistraturi de cererea privind pensionarea reclamantului, trebuia să i se acorde șapte indemnizații de încadrare brute lunare, care se impozitează potrivit legii.
Faptul că decretul prezidențial a fost emis și publicat în Monitorul Oficial la data de 13 iulie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, care a suspendat acordarea de indemnizații la data pensionarii, nu îi este imputabil reclamantului, deoarece el a înaintat cererea sa pensionare Consiliului Superior al Magistraturii în luna aprilie 2010.
Legea nr. 118/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Prin urmare, în absența indicării exprese a unui date ulterioare de intrare în vigoare, această lege a intrat în vigoare la trei zile de la data publicării ei, conform art. 78 din Constituția României, respectiv la 03.07.2010.
Tribunalul a constatat că reclamantului nu îi este aplicabilă această lege, astfel încât neacordarea indemnizațiilor solicitate s-a datorat aplicării retroactive a Legii nr. 1182010, fiind încălcat flagrant principiul neretroactivității legii, consacrat expres prin art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 1 din C. civ., potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Dreptul patrimonial al reclamantului s-a născut la data de 20.05.2010, respectiv la momentul aprobării de către Consiliul Superior al Magistraturii a cererii de pensionare a reclamantului, acestuia fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Emiterea si publicarea decretului prezidențial în Monitorul Oficial al României, după o perioadă de aproximativ 2 luni de la data înaintării sale Președintelui României, urmată de neplata celor șapte indemnizații acordate cu ocazia pensionarii, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a condus la prejudicierea reclamantului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând casarea sentinței supusă reformării și rejudecarea acțiunii reclamantului, în sensul respingerii sale așa cum a fost formulată în primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtului, care, în opinia acestuia se circumscriu normelor art. 304 pct. 4 și 9 C.proc.civ., Curtea a reținut că ele vizează, în esență, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea ori neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestora, iar instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci numai să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative sau, în anumite cazuri, și pe cel al puterii executive.
Recurentul a mai invocat și faptul că tribunalul ar fi interpretat și aplicat eronat legislația aplicabilă speței pendinte, fără a ține seama că momentul la care s-a născut dreptul patrimonial al reclamantului este data publicării în Monitorul Oficial a decretului prezidențial de eliberare din funcție ca urmare a pensionării, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar nu data la care Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat cererea de pensionare.
Ori, la momentul la care decretul prezidențial de eliberare din funcție, prin pensionare, a fost publicat in Monitorul Oficial al României, reclamantului îi erau aplicabile prevederile Legii nr. 118/2010 și cele ale Legii nr. 285/2010, care sunt în deplină concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, neputându-se reține prejudicierea reclamantului.
Sentința instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de DGFP Timiș, care a invocat argumentele de fapt și de drept ce susțin excepția lipsei calității procesual pasive a acestui minister.
Astfel, s-a arătat că recurentul nu are calitatea de angajator al reclamantului, că nu are un rol decisiv în operațiunea de elaborare a bugetului de stat, potrivit Legii nr. 500/2002, și că are calitatea de ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Public.
în susținerea acestui recurs au fost invocate prevederile art. 3041 C.proc.civ..
Prin recursul declarat, Direcția Națională Anticorupție a reluat motivele de recurs ale pârâtului Ministerul Public, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., adăugând că data care marchează încetarea activității de magistrat a reclamantului este cea a publicării Decretului Președintelui României nr. 807/09./07.2010 în Monitorul Oficial al României.
Poziția procesuală a reclamantului-intimat a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul de judecată din 25.10.2011, prin care acesta a solicitat respingerea recursurilor, ca neîntemeiate, cu motivarea că în mod corect instanța de fond a reținut că dreptul său la plata indemnizației de pensionare s-a născut la data la care cererea sa a fost aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii, adică 20.05.2010, astfel încât normele Legii nr. 118/2010 nu îi sunt aplicabile.
Reclamantul a mai susținut că dreptul său la indemnizația de pensionare nu are nicio legătură cu celelalte drepturi salariale sau de altă natură pe care le-a ridicat în perioada în care și-a continuat activitatea.
Analizând cele trei recursuri ale pârâților, prin prisma criticilor formulate, precum și a actelor de procedură efectuate în fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a reținut următoarele:
Prin demersul judiciar supus analizei, reclamantul a urmărit valorificarea dreptului la indemnizația de pensionare, pe care pretinde că l-a dobândit prin efectul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, text legal care are următorul conținut: „judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.
Curtea a constatat, din modul de redactare al textului mai sus citat, că dreptul reclamantului de a i se plăti indemnizația de pensionare se naște la momentul pensionării. Cum însă pensionarea este o cauză a eliberării din funcția de magistrat a petiționarului [art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004), instanța de recurs a apreciat că nu poate să nu constate că, conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin urmare, contrar susținerilor reclamantului, dreptul la acordarea indemnizației de pensionare nu se naște, potrivit legii, decât la momentul încetării calității de magistrat, odată cu nașterea dreptului la acordarea pensiei de serviciu, iar singurul act oficial ce are un atare efect este decretul prezidențial.
în speță, pornind de la prevederile art. 65 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, încetarea calității de magistrat, prin pensionare, s-a produs la data publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 807/2010 privindu-l pe reclamant. Ori, în acest moment, erau în vigoare prevederile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, conform cărora, începând cu data intrării în vigoare a legii nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.
în considerarea celor mai sus expuse, Curtea a observat că judecătorul fondului a aplicat greșit prevederile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fără a le corela cu cele ale art. 65 din aceeași lege, împrejurare de natură a atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. referitoare la modificarea sentinței recurate.
în privința motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din C.proc.civ., Curtea a reținut că el nu este întemeiat, de vreme ce modul de rezolvare a litigiului de către tribunal nu s-a datorat depășirii limitelor puterii judecătorești, ci interpretării și aplicării eronate a unor prevederi legale.
Pentru argumentele de fapt și de drept arătate, cum modificarea soluției instanței de fond, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., profită tuturor recurenților, considerând că, prin raportare la soluția ce urmează a fi pronunțată prin decizia instanței de recurs, devine superfluă reanalizarea chestiunii calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a admis cele trei recursuri și a modificat în tot sentința recurată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
| ← Achiziţii publice. Respingerea ofertei ca neconformă, în... | Contestaţie decizie de pensionare. Aplicarea legii în timp.... → |
|---|
