Poliţist pensionat pentru invaliditate. Lipsa dovezii rănirii în timpul serviciului
| Comentarii |
|
Nu poate beneficia de despăgubiri de sănătate conform art. 4 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1083/2008, poliţistul a cărui invaliditate nu a survenit ca urmare a rănirii în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 12234 din 26 noiembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 6142/06.12.2012, pronunţată în dosarul nr. 7638/108/2012, Tribunalul Arad a respins acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, având ca obiect obligarea pârâtei la soluţionarea favorabilă a cererii sale şi la acordarea despăgubirilor de 6.000 euro prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1083/2008.
În cauză a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 12234/26.11.2013, pronunţată în dosarul nr. 7638/108/2012, Curtea de Apel Timişoara l-a respins ca nefondat reţinând că reclamantul B.C., fost poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad la plata unei despăgubiri pentru caz de boală, în sumă de 6.000 euro, în temeiul H.G. nr. 1083/2008 privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor, având în vedere că a fost declarat inapt pentru desfăşurarea serviciului poliţienesc, fiind pensionat, iar comisia de expertiză medico-militară de urgenţă Timişoara a decis că se încadrează în gradul III de invaliditate.
Examinând recursul reclamantului, Curtea a precizat că, potrivit art. 3 din H.G. nr. 1083/2008 privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor (M.Of. nr. 657 din 18 septembrie 2008), „Ministerul Internelor şi Reformei Administrative acordă despăgubiri poliţiştilor pentru următoarele categorii de riscuri: a) rănirea poliţistului; b) invaliditate de gradul I; c) invaliditate de gradul II; d) invaliditate de gradul III; e) deces; f) prejudicii aduse bunurilor”. De asemenea, conform art. 2 din H.G. nr. 1083/2008, „în sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) poliţist – funcţionar public civil, cu statut special, căruia i se aplică prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare; b) poliţist rănit – poliţistul supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului; c) poliţist invalid – poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă (...)”. Totodată, potrivit art. 4 alin. (4) din acelaşi act normativ, „în situaţia producerii unuia dintre riscurile prevăzute la art. 3 lit. b)-d), poliţistului i se acordă despăgubiri în sumă de:
a) pentru invaliditate de gradul I – 10.000 euro, echivalent în lei la data plăţii;
b) pentru invaliditate de gradul al II-lea – 8.000 euro, echivalent în lei la data plăţii;
c) pentru invaliditate de gradul al III-lea – 6.000 euro, echivalent în lei la data plăţii”.
În privinţa situaţiei din speţă, Curtea constată că reclamantul a fost pensionat pentru invaliditate, având în vedere că reclamantul a fost declarat inapt pentru desfăşurarea serviciului poliţienesc. De asemenea, prin decizia medicală nr. A/983/01.07.2011, emisă de comisia de expertiză medico-militară de urgenţă Timişoara, a rezultat că reclamantul se încadrează în gradul III de invaliditate, iar la rubrica „Legătura cauzală a bolii sau accidentului cu îndeplinirea obligaţiilor militare” s-a menţionat „Boală obişnuită”, deci nu a fost stabilită existenţa unei relaţii de cauzalitate a bolii cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către reclamant. Pârâtul a susţinut – iar instanţa de fond a reţinut – că, prin producerea riscului specific activităţii de poliţie se înţelege producerea unui eveniment vătămător care afectează integritatea fizică – de exemplu rănirea poliţistului în timpul unei acţiuni, accidentarea în timpul dirijării circulaţiei – iar condiţiile de lucru, chiar dacă sunt solicitante sub aspect fizic şi neuropsihic şi pot conduce la declanşarea bolii, nu sunt acoperite de despăgubirile prevăzute de H.G. nr. 1083/2008.
Examinând hotărârea recurată, Curtea a reamintit art. 3 din H.G. nr. 1083/2008, care prevede clar că „Ministerul Internelor şi Reformei Administrative acordă despăgubiri poliţiştilor pentru următoarele categorii de riscuri: (...) d) invaliditate de gradul III”. Textul citat stabileşte indiscutabil că invaliditatea de gradul III este unul din riscurile ce impun acordarea de despăgubiri poliţiştilor în cauză. Pe de altă parte, Curtea a observat că art. 3 din H.G. nr. 1083/2008 face referire la invaliditate în contextul în care invaliditatea este legată de definiţia poliţistului invalid, cuprinsă în art. 2 din acelaşi act normativ. Într-adevăr, Curtea nu poate face abstracţie de definiţiile şi semnificaţia termenilor utilizaţi în acest act normativ, iar interpretarea actului normativ se impune a fi făcută în contextul său, luând în considerare totalitatea reglementărilor din actul respectiv. Astfel fiind, Curtea constată că invaliditatea la care se referă art. 3 din H.G. nr. 1083/2008 este determinată în funcţie de calificarea poliţistului în cauză ca fiind invalid în sensul art. 2 lit. c) din H.G. nr. 1083/2008. Or, conform art. 2 lit. c) din H.G. nr. 1083/2008, poliţistul invalid este „poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc (...)”, de unde rezultă că poate fi poliţist invalid numai un poliţist care îndeplineşte şi criteriile pentru a fi declarat rănit, în sensul art. 2 lit. b) din H.G. nr. 1083/2008, care defineşte poliţistul rănit ca fiind „poliţistul supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului”. Or, este evident că în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi fost rănit în sensul art. 2 lit. b) din H.G. nr. 1083/2008. Prin urmare, Curtea a constatat că acordarea despăgubirilor prevăzute de H.G. nr. 1083/2008 se cuvine exclusiv poliţistului rănit sau invalid în sensul definiţiilor cuprinse în art. 2 din H.G. nr. 1083/2008, iar nu în cazul în care invaliditatea nu este urmarea rănirii poliţistului, chiar dacă acesta fost diagnosticat ca având o boală contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului în poliţie.
În consecinţă, Curtea a apreciat că soluţia Tribunalului Arad este temeinică şi legală, recursul formulat de reclamantul B.C. împotriva sentinţei civile nr. 6142/06.12.2012, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7638/108/2012 a fost respinsă ca nefondată, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. din 1865.
(Judecător Rodica Olaru)
| ← Contestarea ordinului de delegare a unui funcţionar public.... | Excepţie de nelegalitate act administrativ. Competenţa de... → |
|---|
