RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Obligaţie de a face. Acţiune prin care se solicită delimitarea cadastrală a unităţii administrativ teritoriale şi oficializarea limitelor unităţii administrativ
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 316/CA din data de 02.02.2015
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Obligație de a face. Acțiune prin care se solicită delimitarea cadastrală a unității administrativ teritoriale și oficializarea limitelor unității administrativ
- Art. II din Legea nr. 133/ 2012
Potrivit art. II din Legea 133/2012 "în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, documentațiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului județului, de către Agenția Națională, prin instituțiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentației de delimitare, inițiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale.";
Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că în ipoteza în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare iar în fața prefectului nu se poate ajunge la o înțelegere, acesta din urmă este îndrituit să promoveze o acțiune în stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale, acțiune care este de competența instanței de contencios administrativ.
Față de faptul că legiuitorul a înțeles să confere în mod expres competența soluționării unei astfel de acțiuni unei instanțe judecătorești, nu se poate reține necompetența generală a instanțelor judecătorești.
Prin urmare, în mod greșit a reținut instanța de fond că nu ar fi competentă general.
Pe de altă parte, contrar susținerilor intimatelor, nu trebuie confundată necompetența generală a instanțelor judecătorești, care se reflectă pe plan procesual în respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu excepția inadmisibilității acțiunii pentru motive ținând de formularea unor petite care exced cadrului legal și care poate duce la aceeași soluție de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.
Față de calificarea pe care însăși legiuitorul a dat-o acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. II din Legea 133/2012, respectiv acțiune privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale, rezultă că rolul instanței de contencios administrativ în soluționarea unei astfel de cauze nu este acela de a suplini consimțământul unei părți cu privire la semnarea unui proces verbal de delimitare ci este acela de a stabili ea însăși, pe baza probațiunii propuse de părți și a celei pe care o consideră necesară a fi administrată, limita teritorială a unităților administrativ teritoriale în litigiu. Așadar, acțiunea avută în vedere de legiuitor este una similară acțiunii în grănițuire din dreptul civil.
Curtea a reținut că o astfel de calificare a acțiunii nu însemnă că instanța de fond ar putea încălca principiul disponibilității iar în măsura în care reclamantul nu solicită stabilirea limitelor unităților administrativ-teritoriale ci altceva, instanța este ținută să se pronunțe asupra a ceea ce s-a cerut, fapt care poate duce la o eventuală invocare a inadmisibilității acțiunii.
Decizia nr. 316/CA/02.02.2015 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Dosar 9689/111/CA/2012
Prin Sentința nr.5652/CA/18.06.2014 Tribunalul B. a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de pârâtele PRIMĂRIA COMUNEI A. și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI A.
A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B. în contradictoriu cu pârâtele PRIMĂRIA COMUNEI A. și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI A. și pârâtele PRIMĂRIA COMUNEI Ț. și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI Ț., pentru delimitarea cadastrală a unităților administrativ-teritoriale și oficializarea limitelor unităților administrativ-teritoriale, conținând punctele de frângere și traseele hotarului dintre cele două unități administrativ teritoriale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Potrivit dispozițiilor art. 159 alin. 1 Cod procedură civilă, preluate în prezent de art. 129 NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, necompetența de ordine publică este incidentă în trei situații. Prima dintre acestea, necompetența generală, este justificată în toate ipotezele în care dezlegarea litigiului ivit între părți nu este de competența instanțelor judecătorești.
Excepția de necompetență generală poate fi invocată de părți sau chiar de către judecător "în orice stare a pricinii";.
Prin acțiunea promovată reclamanta solicită obligarea pârâtelor la delimitarea cadastrală a unităților administrativ teritoriale și oficializarea limitelor unităților administrativ teritoriale, conținând punctele de frângere și traseele hotarului dintre cele 2 unități administrativ teritoriale.
Conform dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 215/2001 republicată privind administrația publică locală "Delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ teritoriale, respectiv prin referendum, care se organizează potrivit legii";.
Potrivit art. 1 alin. (4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.
Dispozițiile invocate nu stabilesc în sarcina instanței de judecată competența de a dispune cu privire la delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.
O astfel de delimitare poate fi făcută doar de legiuitor și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ teritoriale, respectiv prin referendum, care se organizează potrivit legii. Prin urmare soluționarea cauzei ar duce la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin trecerea abuzivă a barierelor dintre funcțiile ce revin autorităților publice și s-ar încălca principiul separației și echilibrului puterilor de stat, constatat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Întrucât delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se poate dispune doar de legiuitor, instanța a admis excepția necompetentei generale a instanței și pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă Instituția Prefectului Județului B. solicitând admiterea recursului și desființarea în totalitate a sentinței atacate.
În motivare, recurenta consideră că prima instanță a interpretat eronat prevederile legale reglementate prin art. II al Legii nr. 133/2012 privind aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 7/1996, conform cărora în situația în care documentațiile comisiilor de delimitare în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului. În această situație, prefectul în termen de 30 de zile de la primirea documentației de delimitare, va iniția concilieri sau în caz contrar, va sesiza instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale în cauză.
Recurenta arată, în esență, că interpretarea instanței de fond, conform căreia delimitarea poate fi făcută doar de legiuitor, admițând necompetența generală a instanțelor judecătorești și pe cale de excepție respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, nu poate fi acceptată, având în vedere că prefectul a avut în vedere tocmai procedura prevăzută de Legea nr. 133/2012, legiuitorul însuși stabilind atât procedura administrativă obligatorie cât și cea judecătorească, proceduri regăsite în cuprinsul art. II din legea nr. 133/2012 , ce constituie temeiul legal al inițierii acțiunii.
Apreciază recurenta, în esență, că s-au respectat prevederile legale stipulate în Legea nr. 133/2012, soluția instanței urmând a avea ca obiect tocmai recunoașterea limitelor unităților administrativ-teritoriale potrivit ultimei reorganizări administrative a României reglementată de Legea nr.2/1968, delimitare în baza evidențelor deținute de OCPI, și depuse la dosar.
În drept, recurenta a invocat art. 299-308 Cod Procedură Civilă, Legea nr.340/2004 republicată privind prefectul și instituția prefectului, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Legea nr. 133/2012 privind aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 7/1996.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții pârâți Comuna Ț., prin Primar C. F.B. și Consiliul Local al Comunei Ț. solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței atacate, și pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, emiterea unei hotărâri prin care să se dispună semnarea procesului-verbal privind stabilirea limitei comune care delimitează teritoriul celor două unități administrativ - teritoriale, conform variantei II agreată de Comuna Ț., a planului cadastral din anul 1891 la scara 1:2800 existent în evidențele O.C.P.I.B.
În motivare, recurenții arată că prima instanță a dat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, respingând ca inadmisibilă acțiunea formulată.
Susțin recurenții, în esență, că acțiunea este fundamentată pe prevederile art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea OUG nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 7/1996.
Învederează instanței recurenții, în esență, că atribuirea instanței de judecată a competenței de soluționare a acțiunii în de stabilire a hotarelor unității administrative-teritorială nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse la art. 1 alin 4 privind principiul separației puterilor în stat și potrivit art. 61 alin. l referitoare la rolul Parlamentului, nu se substituie acestuia care are calitatea de unică autoritate legiuitoare a tării, singura abilitată să legifereze.
În drept, recurenții invocă art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art.483-502 Cod de procedură civilă.
Intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară O. prin întâmpinare a arătat că nu se opune acțiunii formulate.
În motivare, intimatul a susținut, în esență, că deși textul de lege conține formularea "acțiunea de stabilire a hotarelor unităților administrativ - teritoriale, în realitate nu este vorba de stabilire propriu-zisă a respectivelor limite de către instanța de judecată ci de o recunoaștere a limitelor conform evidențelor deținute, ca urmare a ultimei reorganizări administrativ - teritoriale a României reglementată de Legea nr. 2/1968 și a delimitărilor cadastrale existente în acest sens.
În drept, intimatul invocă art. 205-208 Cod procedură civilă, Legea nr. 133/2012, Legea nr. 7/1996.
Intimatele COMUNA A. SI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI A. prin întâmpinare au solicitat respingerea recursurilor.
În motivare, intimatele arată că față de recursul formulat de Comuna T. și Consiliul Local T. invocă excepția lipsei interesului în promovarea căii de atac a recursului, arătând că acțiunea a fost promovata de Instituția Prefectului județului B. în contradictoriu cu Comuna T. și Consiliul Local al Comunei T., Comuna A. și Consiliul Local al Comunei A. precum și cu OCPI B. Arată că recurenții au avut calitatea de pârâți iar acțiunea s-a respins astfel încât singura parte care justifică un interes în promovarea recursului este recurenta reclamantă.
Mai susțin intimatele că, din modul de formulare al acțiunii în ansamblul său, rezultă că instanței i se solicită a suplini voința părților prin semnarea unui proces verbal privind stabilirea unei limite comune, proces verbal ce încearcă să impună o altă limită teritorială decât cea stabilită prin Legea 2/1968. Prin urmare instanței nu i se solicita să facă propriile verificări sub aspectul limitei teritoriale existente, conformându-se astfel textului de lege, ci se dorește impunerea unei noi limite, conținuta de procesul verbal invocat și care conține varianta agreata de reclamantă, aspect care nu cade in competenta instanțelor judecătorești.
Susțin intimatele, în esență, că în acest moment între UAT A. și UAT T. există o delimitare teritorială stabilită prin Legea nr. 2/1968, evidențiată în documentul "schița segmentului de hotar dintre teritoriul administrativ A. si teritoriul administrativ T. - varianta I" înregistrată în evidentele OCPI B., avizată de Consiliul Județean B. și Oficiul Județean de Geodezie și Cartografie B. încă din anul 2000, conform adresei emise de către Prefectura Județului B. înregistrată sub nr. xxxx din 14.12.2000.
Intimatele afirmă, în esență, că procesul verbal care solicită reclamanta a fi impus celor două UAT - uri și despre care se face vorbire în petitul acțiunii nu respectă schița segmentului de hotar dintre teritoriul administrativ A. și teritoriul administrativ T., lucru care poate fi lesne observat prin compararea celor două schițe, respectiv schița segmentului de hotar din anul 2000 și anexa grafică nr.2 acceptată de către reclamantă prin procesul verbal de conciliere nr. 7366 din 03.09.2012.
În drept, intimatele au invocat art.312 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev. art. 3041 Cod procedură civilă de la 1865, aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012, instanța a constatat următoarele :
Prin acțiunea formulată, recurenta Instituția Prefectului Județului B. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatele pârâte Comuna Ț., prin Primar C. F.B., Consiliul Local al Comunei Ț., Primăria Comunei A., Consiliul Local al Comunei A. și O.C.P.I. B. obligarea intimatelor pârâte la delimitarea cadastrală a unităților administrativ teritoriale și oficializarea limitelor unităților administrativ teritoriale conținând punctele de frângere și traseele hotarului dintre cele două unități administrativ teritoriale.
Curtea a apreciat că se impune analizarea în prealabil a recursurilor formulate de recurentele Primăria Ț. și Consiliul Local Ț.
Analizând recursurile formulate de recurentele menționate, din perspectiva excepției lipsei de interes invocate de către intimate, instanța de control judiciar a constatat că această excepție este întemeiată.
Astfel, Curtea a reținut că pentru promovarea oricărei căi de atac, o condiție esențială este existența interesului procesual.
În speță, instanța de recurs a constatat că recurentele au avut poziția procesuală de pârâte iar acțiunea a fost respinsă. Prin urmare, recurentele nu au căzut în pretenții iar soluția nu le prejudiciază din punct de vedere procesual. Este adevărat că acțiunea formulată de intimata reclamantă este una specifică, pârâtele justificând la rândul lor un interes în legătură cu stabilirea limitelor administrativ teritoriale proprii, însă, din punct de vedere procesual, recurentele pârâte nu justifică un interes pentru promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii instanței de fond atât timp cât acțiunea a fost respinsă fără a se stabili vreo delimitare care să fie prejudiciabilă pentru recurentele pârâte.
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția lipsei de interes a recurentelor Primăria Ț. și Consiliul Local Ț. și a respins ca lipsite de interes recursurile declarate de recurentele Primăria Ț. și Consiliul Local Ț. în contradictoriu cu intimații Instituția Prefectului Județului B., Primăria Comunei A., Consiliul Local al Comunei A. și O.C.P.I. B.
Analizând recursul formulat de recurenta Instituția Prefectului Județului B. instanța a constatat următoarele :
Potrivit art. II din Legea 133/2012 "în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, documentațiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului județului, de către Agenția Națională, prin instituțiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentației de delimitare, inițiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale.";
Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că în ipoteza în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare iar în fața prefectului nu se poate ajunge la o înțelegere, acesta din urmă este îndrituit să promoveze o acțiune în stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale, acțiune care este de competența instanței de contencios administrativ.
Față de faptul că legiuitorul a înțeles să confere în mod expres competența soluționării unei astfel de acțiuni unei instanțe judecătorești, nu se poate reține necompetența generală a instanțelor judecătorești.
Prin urmare, în mod greșit a reținut instanța de fond că nu ar fi competentă general.
Pe de altă parte, contrar susținerilor intimatelor, nu trebuie confundată necompetența generală a instanțelor judecătorești, care se reflectă pe plan procesual în respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu excepția inadmisibilității acțiunii pentru motive ținând de formularea unor petite care exced cadrului legal și care poate duce la aceeași soluție de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.
Față de calificarea pe care însăși legiuitorul a dat-o acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. II din Legea 133/2012, respectiv acțiune privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale, rezultă că rolul instanței de contencios administrativ în soluționarea unei astfel de cauze nu este acela de a suplini consimțământul unei părți cu privire la semnarea unui proces verbal de delimitare ci este acela de a stabili ea însăși, pe baza probațiunii propuse de părți și a celei pe care o consideră necesară a fi administrată, limita teritorială a unităților administrativ teritoriale în litigiu. Așadar, acțiunea avută în vedere de legiuitor este una similară acțiunii în grănițuire din dreptul civil.
Curtea a reținut că o astfel de calificare a acțiunii nu însemnă că instanța de fond ar putea încălca principiul disponibilității iar în măsura în care reclamantul nu solicită stabilirea limitelor unităților administrativ-teritoriale ci altceva, instanța este ținută să se pronunțe asupra a ceea ce s-a cerut, fapt care poate duce la o eventuală invocare a inadmisibilității acțiunii.
Prin urmare, având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza în mod greșit pe baza unei excepții procesuale fără a intra în judecata fondului, instanța de control judiciar a casat sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere considerentele prezentei decizii punând în discuția părților cadrul procesual din perspectiva modului de formulare al acțiunii raportat la dispozițiile legale incidente. De asemenea, în măsura în care acțiunea formulată se va circumscrie prevederilor II din Legea 133/2012, instanța de fond va administra orice probe legale și utile pentru stabilirea limitelor unităților administrativ teritoriale în litigiu, incluzând proba cu înscrisuri și, dacă aceasta nu va fi îndestulătoare, proba cu expertiză topografică.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
| ← PROCEDURA INSOLVENTEI. Cerere de deschidere a procedurii... | RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare proces verbal de... → |
|---|
