Recurs. Nemotivare în termenul legal. Nulitate

Motivarea recursului este obligatorie în termenul de 15 zile de la primirea hotărârii motivate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 303 Cod proc. civ..

Nerespectarea acestui termen duce la anularea recursului, în baza art. 306 alin. 1 Cod proc. civ..

(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 662/1997)

Prin sentinţa civilă nr. 7.146/20.06.1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de S.C. „l.P.L." - S.R.L. împotriva procesului verbal seria A, nr. 0038817/547/ 17.04.1996, încheiat de Garda Financiară - secţia Bucureşti.

Prin procesul verbal menţionat, contravenientul a fost amendat cu suma de 2.403.314 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 4 pct. 3 din O.G. nr. 18/1994, pentru că a efectuat un export în Germania, în valoare de 12.401 DM, ce nu s-a regăsit în extrasul de cont, deşi termenul de încasare era la 20.03.1996.

în considerentele sentinţei s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că aspectele menţionate în procesul verbal nu ar fi reale.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. „l.P.L." - S.R.L., recurs ce nu a fost motivat.

Consilierul juridic al intimatei, la termenul din data de 21.05.1997, a pus concluzii de anulare a recursului, ca nemotivat.

Astfel fiind, faţă de împrejurarea că recurentul nu şi-a motivat recursul, instanţa constată că sunt îndeplinite prevederile art. 306 Cod proc. civ., anulându-1, ca nemotivat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Recurs. Nemotivare în termenul legal. Nulitate