Restituirea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor
| Comentarii |
|
În conformitate cu dispoziţiile art.148 alin. 2 din Constituţia României, reţinându-se prevalenţa dreptului comunitar( art.90 din Tratatul UE) în raport cu legea internă,este admisibilă acţiunea în restituirea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor,într-o astfel de acţiune având calitate procesuală pasivă administraţia finanţelor publice, iar nu Ministerul Internelor şi Reformei administrative. (Dosar nr. 318/117/2008,decizia civilă nr. 1481/19 Iunie 2008, judecător L. Ungur)
Prin sentinţa civilă nr. 595 din 04.04.2008 pronunţată de Tribunalul ...j în dosarul cu nr. 318/117/2008, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii şi s-a admis cererea formulată de reclamanta K. B.., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice. şi în consecinţă a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1.627 Euro şi dobânzile legale aferente până la data restituirii sumei.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, pârâta Administraţia Finanţelor Publice a fost cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă.
De asemenea, în condiţiile în care reclamanta a achitat o taxă care, în opinia ei, contravine reglementărilor comunitare în domeniu, aceasta a făcut dovada unui interes născut şi actual, neputându-se condiţiona accesul său la justiţie de pronunţarea în prealabil a unei hotărâri de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (cunoscut fiind principiul aplicării directe a dreptului comunitar de către instanţele naţionale) sau a finalizării negocierilor pornite în acest sens de către România şi Comisia Europeană. În consecinţă, şi excepţia prematurităţii acţiunii apare ca fiind nefondată, urmând a fi respinsă.
Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost nefondată, în condiţiile în care, pe de o parte, reclamanta invocă practic refuzul nejustificat al pârâtei în soluţionarea cererii de restituire a taxei speciale de înmatriculare şi, pe de altă parte, procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost parcursă prin depunerea, de către reclamantă, a cererii înregistrate sub nr. 38.568/18.12.2007, cerere la care pârâta a răspuns negativ. În consecinţă, şi această excepţie urmează a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta a achiziţionat un autoturism marca Volkswagen Golf, autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fişă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 1.627 Euro cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria .cu chitanţa seria T S4A nr. 2087570/01.08.2007. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 38.568/12.01.2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. 2 din Constituţia României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislaţia internă principiul aplicării directe şi al supremaţiei dreptului comunitar.
Conform dispoziţiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene, aplicabil prezentei speţe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii şi protecţioniste. Aceste dispoziţii au făcut obiectul unei largi jurisprudenţe a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, care a decis că fiind esenţial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniţei de către bunul supus taxei, dintr-o ţară comunitară în alta.
Tribunalul a reţinut că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, iniţial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele şi autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea lor în ţară. Rezultă din aceste dispoziţii legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniţei de către acesta dintr-o altă ţară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autorităţile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispoziţiile art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene.
Nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei că s-a aflat într-o situaţie de excepţie, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres şi obligatoriu a competenţei exclusive a Curţii de Justiţie a C.E. de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 şi 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, dar în speţa de faţă nu s-a pus problema interpretării dispoziţiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispoziţiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu a trebuit să contravină dispoziţiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulaţii a mărfurilor, aşa cum este cazul de faţă.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispoziţiile art. 90 din Tratatul Comunităţilor Europene şi că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare au fost direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate faţă de dispoziţiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acţiunea formulată şi a dispus în consecinţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 1.627 Euro, calculată până la data restituirii acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal pârâta Administraţia Finanţelor Publice..., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate sau modificarea acestei sentinţe în sensul admiterii excepţiilor, respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de K. B. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a instituţiei pârâte ca inadmisibilă şi prematur introdusă, în subsidiar admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei, până la soluţionarea definitivă a procedurii de infringement, în condiţiile art. 244, alin. 1, pct. 1 din codul de procedură civilă (cu trimitere la art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene ); admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de K. B. ca neîntemeiată.
Examinând recursul, cu referire la excepţiile de inadmisibilitate a acţiunii, pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ şi că pârâta nu are legitimare procesuală pasivă în acest litigiu curtea reţine următoarele:
1. Conform chitanţei seria TS4A nr. 2087570/01.08.2007 eliberată de Trezoreria..., entitate care funcţionează în cadrul pârâtei Administraţie Finanţelor Publice a ...(AFP...) reclamanta a plătit suma de 5.752 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicul, iar ulterior la data de 14 ianuarie 2008 a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 38568/12.01.2008. Pârâta susţine că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al C.pr.fisc. şi ca atare acţiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voinţă a autorităţii fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispoziţiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare şi produc efecte juridice (f. 5 dos. fond).
Or, un astfel de act întruneşte toate condiţiile specifice ale actului administrativ în înţelesul dat de dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum şi ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întruneşte şi trăsăturile actului administrativ fiscal în înţelesul dat acestei noţiuni de prevederile art. 41 C.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma şi care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de faţă nu pot conduce la inadmisibilitatea acţiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acţiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operaţiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinţei bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinaţiei sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislaţiei interne în materie şi mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată şi astfel este supusă restituirii (repetiţiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule în contul entităţii ce aparţine de pârâtă (trezorerie) este o condiţie prealabilă şi obligatorie
pentru înmatricularea autoturismului şi pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligaţiei impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza şi în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicţiei competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a refuzului jurisdicţiei de a statua asupra legalităţii impunerii şi a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată şi drept urmare soluţia tribunalului de respingere a unei atari excepţii se vădeşte a fi legală.
2. Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că AFP ..a încasat taxa specială prin entitatea sa Trezoreria .
Nu poate fi reţinută teza conform căreia litigiul ce are ca obiect restituirea taxei speciale ar fi trebuit să fie pornit în contradictoriu cu autoritatea care a efectuat înmatricularea autoturismului din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative deoarece entitatea acestuia nu efectuează operaţiunea de înmatriculare decât dacă şi sub condiţia impusă de legea fiscală aceea de a se face dovada plăţii taxei speciale.
Or, nu această entitate a fost beneficiara plăţii taxei speciale, ci după cum chiar pârâta recunoaşte plata a fost efectuată la Trezoreria statului deci beneficiarul acestei taxe este Statul Român care conform art. 495/2007 este reprezentat de ANAF Bucureşti şi unităţile teritoriale subordonate, deci în speţă de AFP .Prin urmare, raportat la obiectul pricinii şi dispoziţiile legale incidente speţei, în mod corect s-a legat cadrul procesual faţă de pârâta AFP Cluj-Napoca, această autoritate putând fi obligată la restituirea taxei dacă prin ipoteză aceasta nu ar fi avut bază legală.
3. Pe fond, Curtea reţine că sentinţa tribunalului este legală şi temeinică. Recurenta susţine că acţiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică şi nelegală şi deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speţei.
În cauza de faţă tribunalul a reţinut aplicabilitatea prioritară şi directă a dispoziţiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară internă şi cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe şi ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicţiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar, are competenţa atunci când dă efect direct dispoziţiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naţionale de aşa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin şi efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nâdasdi şi Nemeth unde Curtea de Justiţie a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru şi că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) şi la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispoziţiile art. 148 alin. 2 din Constituţia României conform cărora legislaţia comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din acelaşi articol jurisdicţiile interne garantează îndeplinirea acestor exigenţe.
Pe de altă parte obligaţia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicţiilor ci şi Executivului însuşi şi organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autorităţile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispoziţiile constituţionale citate anterior, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligaţiei de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicţiilor să elimine această disfuncţionalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în aşa fel încât acestei norme să i se recunoască şi caracterul ei util.
Tribunalul ca instanţă de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispoziţiile constituţionale interne şi normele Tratatului de aşa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanţa de fond şi-a îndeplinit misiunea trasată de Trata şi de Legea de ratificare a acestuia precum şi de Curtea de Justiţie în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a făcut corect aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale iar recursul pârâtei se vădeşte a fi nefondat şi conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
4. Cu referire la incidenţa la speţă a prevederilor OUG nr. 50/2008
invocate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferenţă între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule, şi cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reţine că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislaţiei fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 şi care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziţii legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situaţii Curtea de Justiţie a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală şi îmbogăţirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite şi daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum şi cauza conexată nr. C- 290/05 şi C-333/05 Âkos Nâdasdi şi Ilona Nemeth parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reţine justificat că Statul Român are un temei legal de reţinere a unei părţi din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reţine, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul şi altă destinaţie.
Aşa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantei menţinând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenţei şi efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecinţa îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă şi plină mde riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluţia dată acţiunii reclamantei să nu fie integrală şi eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reţine că restituirea doar a diferenţei între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 şi taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ şi pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data naşterii şi consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituţie.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei şi nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
| ← Participarea la licitaţia organizată pentru achiziţii publice... | Contencios fiscal. Certificat EUR. Accesoriile datoriei vamale → |
|---|
