Suspendare executare act administrativ. Cazul bine justificat şi paguba iminentă
| Comentarii |
|
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 6206 din 27 noiembrie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 17.09.2012 sub nr. 5689/40/2012, reclamanta SC X. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Botoșani și Municipiul Botoșani, suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Dispoziția Primarului municipiului Botoșani nr. 1072/2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă de către Tribunalul Botoșani a contestației formulată împotriva aceleiași dispoziții.
în motivarea cererii, a arătat că Dispoziția nr. 1072/2012 a fost emisă de Primarul municipiului Botoșani în urma contestației pe care reclamanta a formulat-o împotriva Deciziei de impunere nr. 22848/19.06.2012 dispunând în totalitate respingerea contestației.
Prin Decizia de impunere nr. 22848/19.06.2012 Municipiul Botoșani a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a taxei pe teren pentru parcările din patrimoniul municipiului aflate în folosința societății în temeiul art. 85 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, percepând și majorări de întârziere asupra sumelor calculate distinct pentru anii 2009-2012.
A apreciat reclamanta că obligația de plată stabilită prin Decizia de impunere constituie o măsură abuzivă, sumele de bani percepute cu titlu de taxă teren și majorări de întârziere fiind stabilite cu încălcarea clauzelor contractuale din Contractul nr. 7275/15.04.2009 privind „gestionarea parcărilor și procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar sau abandonate în municipiul Botoșani”. Astfel, SC X. SRL, în calitate de operator a concesionat serviciul constând în „gestionarea parcărilor și procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar sau abandonate în municipiul Botoșani” care presupune desfășurarea a trei activități enumerate de concedent după cum urmează: exploatarea locurilor de parcare publică dotate cu parcomate, blocarea și deblocarea autovehiculelor care sunt staționate/parcate neregulamentar sau care ocupă ilegal locuri de parcare rezervate terților și ridicare, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor care sunt staționate/parcate neregulamentar ori care ocupă ilegal locuri de parcare rezervate altor persoane.
Conform contractului nr. 7275/15.04.2009 și a caietului de sarcini, reclamanta nu a concesionat parcările publice din municipiul Botoșani ci numai serviciul de gestionare a acestora care constă în gestionarea parcomatelor adică întreținerea, repararea și dotarea acestora cu materiale necesare bunei funcționări. De asemenea, reclamanta a precizat că în Secțiunea 2.1 lit. d) din caietul de sarcini însuși concedentul a precizat că infrastructura parcărilor, respectiv platforme, indicatoare, marcaje rămâne în administrarea beneficiarului, aceasta făcând dovada certă că în ceea ce privește parcările publice dotate cu parcomate din municipiul Botoșani nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.
A susținut că motivele cererii de suspendare a Dispoziției nr. 1072/2012 constau în prevenirea producerii unei pagube iminente (în contextul în care reprezentanții concedentului au declarat public în presa locală de mai multe ori că urmăresc punerea societății în imposibilitate de funcționare) și prevenirea perturbării activității societății.
Prin adresa nr. 32413/4.09.2012 DITL Botoșani a comunicat reclamantei situația privind redevența și calculul accesoriilor calculate din care rezultă că în luna iunie 2012 a fost achitată de către reclamantă suma de 2342,85 lei, sumă care de fapt fusese poprită cu O.P. nr. 4096/3.07.2012 cu titlu de redevență teren concesionat în baza titlului executoriu nr. 24013728.06.2012, deși între părți nu a existat nici un contract de concesiune pentru niciun teren din municipiu. Nelegalitatea calculelor și popririlor DITL Botoșani rezultă din aceea că obligația de plată a taxei pe teren a fost stabilită unilateral prin Decizia de impunere motivat pe art. 85 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 și nu pe vreo clauză contractuală negociată între părți. Astfel că suma de 12342,85 lei a fost reținută anterior emiterii Deciziei de impunere. Dovada că pârâții urmăresc crearea de probleme financiare societății reclamante se deduce din desfășurătorul calcului redevenței din care rezultă că sumele achitate de reclamantă au fost încasate în contul redevenței (în care a fost inclusă și taxa teren), încălcându-se prevederile contractuale prin care părțile au stabilit de comun acord ca plățile să se efectueze prioritar în contul penalităților și numai după aceea în contul redevenței restante.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
A arătat că motivarea reclamantei nu este întemeiată deoarece decizia de impunere s-a emis în baza contractului nr. 7275/2009, precum și a actelor adiționale nr. 1 și 2 cu precizarea că dispozițiile art. 1 stipulează că „Se predă în administrarea și exploatarea concesionarului următoarele parcări publice”. Temeiul de drept în baza căruia s-a efectuat impunerea este art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003. Referitor la susținerea reclamantei cu privire la obiectul contractului de concesiune în sensul că acesta constă în „exploatarea locurilor de parcare publică dotate cu parcomate”, pârâta a făcut mențiunea că, în conformitate cu DEX-ul limbii rămâne a exploata înseamnă a folosi, a pune în valoare, a resursa. Deci, obiectul contractului este folosirea și administrarea locurilor de parcare, respectiv a terenului proprietate a municipiului Botoșani pe care sunt amplasate aceste parcări. Cu privire la poprirea sumei de 2342,85 lei, pârâta a menționat că aceasta a fost încasată cu OP 4096/3.07.2012 cu titlu de redevență potrivit contractului nr. 7275/2009 și nu reprezintă taxă teren, așa cum susține reclamanta.
Prin sentința nr. 3574 din 4 octombrie 2012 Tribunalul Botoșani - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca nefondată, cererea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (2) Cod procedură fiscală, contribuabilul poate cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, iar instanța poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Verificând dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că reclamanta a achitat cauțiunea stabilită de instanță, la nivelul sumei de 1500 lei cu chitanța nr. 3479647/1 din 25.09.2012, fiind consemnată în baza recipisei nr. 540576/1 din aceeași dată.
Potrivit dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute de art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea actului administrativ poate fi solicitată de reclamant în „cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”, iar art. 2 alin. (1) lit. t) a aceluiași act normativ, stabilește că prin asemenea cazuri se înțeleg „ împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială în privința legalității actului administrativ.”
în speță, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 1072/2012 a Primarului municipiului Botoșani prin care s-a respins contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 22848/19.06.2012.
în ceea ce privește prima condiție, a apreciat instanța că existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis în baza legii si pentru executarea acesteia. Pentru a înlătura, chiar și temporar regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ prin suspendarea acestuia, instanța nu poate aprecia discreționar, arbitrar, necesitarea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportate la probele administrate în cauză care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza pe fond conținutul actului administrativ (aspect reținut și prin Decizia nr. 433/25.01.2007 a îCCJ). în cauza de față nelegalitatea alegată de reclamantă primește modul de interpretare a contractului de concesiune, astfel că instanța nu poate aprecia că interpretarea contractului este atât de evident eronată încât atrage chiar nelegalitatea Deciziei de impunere fără a se antepronunța, acest aspect urmând a fi analizat în cadrul procesului având ca obiect anularea actului administrativ fiscal.
Referitor la prevenirea unei pagube iminente , având în vedere definiția dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 potrivit căreia paguba iminentă semnifică prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, instanța a apreciat că nici această cerință nu este îndeplinită.
Astfel, față de cuantumul mic al obligației fiscale impuse în sarcina reclamantei - de 15007,67 lei taxă teren și 4196,43 lei majorări de întârziere, punerea în executare a actului contestat nu este de natură a-i produce un prejudiciu iminent, constând în imposibilitatea desfășurării activității în condiții normale. Nici celelalte aspecte invocate de reclamantă pentru justificarea pagubei iminente nu se verifică din probele administrate în cauză. Astfel, poprirea sumei de 2342,85 lei s-a realizat cu titlu de redevență potrivit contractului nr. 7275/2009 și nu cu titlu de taxă teren, așa cum susține reclamanta, deci excede obiectului cauzei de față. De asemenea, nu s-au depus dovezi nici că reprezentanții pârâților ar fi declarat public în presa locală de mai multe ori că urmăresc punerea societății reclamante în imposibilitate de funcționare.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivare, reclamanta a considerat că prima instanță a reținut eronat situația de fapt din speța dedusă judecății, apreciind în mod greșit că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 -15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.
în ce privește prima condiție - existența unui caz bine justificat, a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că această condiție nu este îndeplinită. Astfel, Tribunalul Botoșani a pronunțat soluția de respingere fără a ține cont de probatoriul administrat în cauză. Din motivarea formulată în faza primei instanțe și din documentele depuse la dosar rezultă în mod cert faptul că instanța de judecată a avut suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ contestat, fără a intra pe fondul conținutului actului.
în acest sens, prima instanță nu a reținut în nici un fel dispozițiile art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal conform cărora pentru terenurile proprietate publică sau privată, ale unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Prima instanță nu a reținut faptul că societatea reclamantă a arătat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, dovada certă în acest sens fiind clauza din Secțiunea 2.1. lit. d) din Caietul de sarcini în care însuși concedentul serviciului a precizat că „infrastructura parcărilor, respectiv platforme, indicatoare, marcaje rămâne în administrarea beneficiarului”. Această clauză, ce constituie o dovadă necontestabilă a faptului că în ceea ce privește parcările publice dotate cu parcomate din municipiul Botoșani, societatea reclamantă nu are calitatea de concesionar, nu a fost reținută în nici un fel de prima instanță.
Această clauză din Caietul de sarcini, anexă la contractul nr. 7275/2009, se coroborează cu dispozițiile pct. 2.1. lit. i) din Caietul de sarcini, prin care s-a stabilit un program cu timp parțial de funcționare a parcărilor dotate cu parcomate în regim de parcare cu plată, de unde rezultă voința expresă a concedentului serviciului public de a nu preda administrarea parcărilor ci doar a serviciul de gestionare a parcomatelor stabilind în sarcina concesionarului (subscrisa) obligația de a asigura funcționarea, întreținerea și repararea parcomatelor proprii ale primăriei, conform pct. 4 lit. i) din contractul nr. 7275/2009.
Obiectul contractului nr. 7275/2009 invocat de pârâți în motivarea măsurii dispusă prin Dispoziția nr. 1072/2012 emisă de Primarul municipiului Botoșani și Decizia de impunere nr. 22848/19.06.2012 de obligare a societății reclamante la plata taxei pe teren concesionat, rezultă în mod neechivoc din Anunțul de atribuire a contractului, publicat de concedentul - Primăria municipiului Botoșani pe SEAP.
Din anunțul de atribuire nr. 10915/15.06.2009 rezultă în mod cert faptul că primăria a scos la licitație serviciul de „Gestionarea parcărilor și procedurile aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar sau abandonate în municipiul Botoșani” codurile CPV atribuite activităților licitate și pentru care s-a încheiat contractul nr. 7275/2009 fiind 98351000-8 reprezentând serviciul de gestionare a parcărilor de autovehicule și 98351110-2 reprezentând serviciul de aplicare a regulilor de parcare.
Pe cale de consecință, a solicitat să se constate că dispozițiile legale și contractuale la care a făcut referire, precum și înscrisurile depuse la dosar, constituie dovezi ale faptului că societatea reclamantă nu a încheiat niciun contract de concesiune pe teren cu pârâții, că ele conțin suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ contestat și că aflându-se într-o situație bine justificată, cererea suspendare a executării măsurii contestate este admisibilă.
Cu referire la prevenirea unei pagube iminente, a apreciat ca neîntemeiată opinia primei instanțe conform căreia nici această condiție nu este îndeplinită.
A menționat că prima instanță nu a reținut faptul că societatea reclamantă desfășoară un serviciu de interes public, astfel cum a fost definit în art. 1 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 324/2007, art. 29 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 261/2009 și art. 29 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 70/2011.
A susținut că pericolul producerii unei pagube iminente există datorită faptului că reprezentanții pârâților - respectiv ai concedentului care colectează toate sumele încasate în urma serviciului efectuat de SC X. SRL în baza contractului nr. 7275/2009, sunt cei care hotărăsc în mod unilateral ce fac cu sumele care revin societății reclamante, virându-le după bunul plac în contul datoriei reprezentând taxă teren concesionat, obligând astfel reclamanta să achite din alte surse (venituri proprii) redevență și penalități aferente pentru a evita ajungerea la situația prevăzută de pct. 6 Cap. IX al contractului nr. 7275/2009.
A mai arătat că ulterior promovării cererii de suspendare a executării silite pornită în baza actelor administrative contestate, ce face obiectul acestui dosar, pârâtul Municipiul Botoșani a înaintat Tribunalului Botoșani - dosar nr. 6050/40/2012 cu termen la 2.11.2012 - o cerere de constatare a insolvenței societății reclamante, motivat de faptul că datoriile acesteia au depășit cuantumul de 45.000 lei.
în fine, a solicitat să se constate că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, că sentința atacată este nelegală și netemeinică și ca urmare, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii ce face obiectul cauzei, respectiv dispunerea suspendării executării silite a măsurii dispusă prin Dispoziția nr. 1072/2012 emisă de Primarul municipiului Botoșani și decizia de impunere nr. 22848/19.06.2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației formulată împotriva acestor acte administrative ce face obiectul dosarului nr. 5691/40/2012 al Tribunalului Botoșani.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
în drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 completate cu dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Botoșani - prin primar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.
A considerat că în cauză nu sunt întrunite condițiile privind cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, că reclamanta nu a justificat care este prejudiciul material care ar duce la perturbarea previzibilă gravă a funcționării sale, având în vedere debitul datorat la data de 19.11.2012, în sumă totală de 112.892,29 lei ( fiind inclus și debitul datorat prin Dispoziția nr. 1072/2012).
Prin decizia nr. 6206/27.11.2012, Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, constatând că este nefondat.
Potrivit art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (l) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.
îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului
Or, în speță, motivele invocate de recurenta - reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.
Pe de altă parte, după cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare a argumentat în cuprinsul hotărârii recurate că nu există împrejurări de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția „cazului bine justificat”.
Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Curtea a constatat, de asemenea, că acestea sunt nefondate, întrucât paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care, în final, actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei juridice vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative-fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 312 alin. (l) teza I, alin. (3) din codul de procedură civilă coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a respins recursul, ca nefondat.
| ← Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul... | Înregistrarea în scopuri de TVA pentru vânzarea de imobile.... → |
|---|
