Vechiul cod de procedură civilă - Recurs. Acţiunea având ca obiect obligarea ANRP la plata sumelor stabilite prin Hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 290/2003. Modul de actualizare a sumelor. Art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1760/R din data de 06.06.2014
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5763/CA/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții V.L., P.I. și P.I. în contradictoriu cu A.N.R.P., iar pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamanților a sumei de 346.613 lei, reprezentând a doua tranșă de 60% din suma totală de 577.688,64 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 28.02.2008, până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Instituția Prefectului Județul B. - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii 290/2003, s-au acordat compensații bănești în sumă totală de 577.688,64 lei, numiților V.L. și P.A., pentru bunurile abandonate în com. B., jud. O, Basarabia, în anul 1944, iar potrivit Certificatului de moștenitor nr. 168/04.12.2012, reclamanții P.I.I. în calitate de soț supraviețuitor și P.I.I., în calitate de fiu sunt moștenitorii defunctei P.A..
Tribunalul a mai reținut că art. 10 al. 2 din Legea nr. 290/2003, prevede că "despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului B., după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)";, iar art. 18 al. 5 din HG 1120/2006, în vigoare la data formulării acțiunii, că sumele "stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.";
Tribunalul a mai reținut că alineatul 6 al aceluiași articol, prevede că, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică, față de luna decembrie a anului anterior.
Întrucât cuantumul compensațiilor depășește suma de 100.001 lei, tribunalul a constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 al. 2 din Legea nr. 290/2003 raportat la art. 18 al. 5 lit. c) din HG 1120/2006, conform cărora, suma trebuia eșalonată în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi.
Instanța de fond a mai constatat că hotărârea Comisiei Județene a fost emisă în urmă cu mai bine de 5 ani, interval în care pârâta, deși a susținut că reclamanții au formulat cereri de executare relativ la plata celei de-a II-a tranșe, nu a făcut dovada virării acestei sume până la momentul închiderii dezbaterilor.
Tribunalul a înlăturat susținerea pârâtei în sensul că s-ar putea găsi în situația executării aceleiași tranșe de două ori, deoarece aceasta are posibilitatea de a formula în condițiile legii, contestație la executare.
Pentru considerentele reținute, în fapt și în drept, în temeiul art. 18 Legea nr. 554/2004 tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta A.N.R.P. la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 43/2008, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței și respingerea acțiunii promovate de către reclamanți ca fiind rămasă fără obiect.
În motivare, a arătat că intimații reclamanți au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării sumei de 346.613,18 lei reprezentând a doua tranșă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Instituția Prefectului Județul B. - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii 290/2003, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 167/2013 de către BEJ D., C. și D., care a emis somația în acest dosar, iar, prin proces verbal, a stabilit cuantumul despăgubirii la nivelul sumei de 460.741,59 lei, sumă care include actualizarea sumei pe perioada martie 2008 - februarie 2013 și cheltuielile de executare.
Recurenta a mai arătat că inițierea prezentei acțiuni concomitent cu procedura de executare silită este făcută cu rea-credință și fără respectarea dispozițiilor c.pr.civ. pentru formularea cererii de chemare în judecată.
În opinia recurentei, soluția de admitere a acțiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că instituția poate fi obligată, de două ori, la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin acte administrative, fiind întrunite condițiile pentru îmbogățirea fără just temei.
Recurenta a mai invocat faptul că din interpretarea sintagmei "în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat";, reglementată de art. 18 al. 5 din HG nr. 1120/2006, rezultă că legiuitorul a prevăzut acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirii acordate potrivit legii, aceasta fiind în acord cu prevederile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. În plus, a mai arătat că eșalonarea plăților creanțelor împotriva statului nu contravine principiilor CEDO.
Recurenta a mai susținut, față de modul de actualizare a creanței prevăzut de art. 18 al. 5 din HG nr. 1120/2006, că termenul de plată pentru ce-a de-a doua tranșă a expirat la data de 28.02.2010, astfel că numai de la această dată trebuia făcută actualizarea sumei.
În drept a fost invocată aplicarea art. 299 și urm. c.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimații, deși legal citați, nu a u formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.
Părțile au depus, în recurs, înscrisuri noi, în condițiile art. 305 c.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ. și recursul declarat de pârâta A.N.R.P., Curtea constată următoarele:
Motivul principal de recurs invocat este acela că intimații reclamanți au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării sumei de 346.613,18 lei reprezentând a doua tranșă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Instituția Prefectului Județul B. - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii 290/2003, astfel că se creează premisa ca instituția să poată fi obligată, de două ori, la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubire printr-un singur act administrativ, motiv de recurs care va fi analiza prin prisma art. 304 ind. 1 c.pr.civ., dar care nu este întemeiat.
Astfel, este corectă susținerea recurentei că, față de refuzul de executare a actului administrativ - Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Instituția Prefectului Județul B. - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii 290/2003, intimații reclamanți au uzat de două mijloace procesuale distincte.
Pe de o parte, au formulat cerere de executare silită a Hotărârii nr. 43/28.02.2008, în condițiile codului de procedură civilă, fiind format dosarul de executare silită nr. 167/2013 de către BEJ D., C. și D., care a emis somația în acest dosar, iar prin proces verbal, a stabilit cuantumul despăgubirii la nivelul sumei de 460.741,59 lei, sumă care include actualizarea sumei pe perioada martie 2008 - februarie 2013 și cheltuielile de executare.
Pe de altă parte, au promovat acțiunea în fața instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, invocând refuzul nejustificat al ANRP de executare a actului administrativ, conform art. 2 lit. i) din același act normativ.
Însă, prin sentința nr. 6622/18.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București (dosar nr. 11917/), a fost admisă contestația la executare promovată de către ANRP și au fost anulate actele de executare întocmite după data de 28.02.2013 în dosarul de executare nr. 167/2013 de către BEJ D., C. și D., hotărârea devenind irevocabilă prin nerecurare.
Prin urmare, la data pronunțării sentinței ce face obiectul prezentului recurs - 19.11.2013, actele de executare erau anulate irevocabil de către instanța de executare, intimații - reclamanți având la dispoziție numai acțiunea în fața instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În plus, plata, la data de 23.04.2014, a sumei de 460.741,59 lei cu titlu de "sumă dosar executare 167/2013"; este, evident, ulterioară pronunțării sentinței recurate, astfel că nu poate determina, per se, nelegalitatea acestei hotărâri.
În aceste condiții este evident că demersul intimaților reclamanți de sancționare a refuzului recurentei pârâte de executare a unui act administrativ, act care se bucură de prezumția de legalitate și care are putere executorie fără nici o altă formalitate, nu poate fi considerat inadmisibil sau ca fiind formulat cu rea-credință.
Recurenta a mai invocat ca motiv de recurs greșita interpretare de către prima instanță a sintagmei "în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat";, reglementată de art. 18 al. 5 din HG nr. 1120/2006, motiv ce se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ., dar care nu este fondat.
Astfel, potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006 compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășesc 100.001 lei.
Textul legal mai sus evocat trebuie interpretat în sensul că plata va fi efectuată în limita sumelor aprobate, însă pe parcursul celor 2 ani, termen prevăzut de lege, iar nu că plata poate fi făcută peste acest termen, oricând, în funcție de sumele alocate. Această ultimă interpretare ar fi de natură să permită recurentei pârâte să tergiverseze plata acestor sume, în funcție de modul de construcție bugetară al instituției și fără să țină cont de exigența respectării drepturilor persoanelor, ceea ce este inacceptabil, cât timp dreptul este stabilit irevocabil prin acte administrative necontestate.
Este parțial întemeiat însă motivul de recurs referitor la modul de actualizare a creanței, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
Astfel, prima instanță a dispus actualizarea sumei de 346.613 lei, reprezentând a doua tranșă de 60% din suma totală de 577.688,64 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 43/28.02.2008 emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legea nr. 290/2003, cu indicele de inflație, începând cu data de 28.02.2008 - data emiterii actului administrativ și până la data plății efective, în raport cu dispozițiile art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006.
Potrivit acestor dispoziții, "suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică, față de luna decembrie a anului anterior";.
Din interpretarea acestei norme speciale, rezultă că legiuitorul a prevăzut actualizarea sumei reprezentând tranșa a doua din suma stabilită cu titlu de despăgubiri începând cu luna decembrie a anului anterior celui în care se face plata acestei tranșe, în intervalul de doi ani, reglementat de lege.
Prin urmare, actualizarea sumei, în cauză, nu se putea dispune, în temeiul normei speciale reținute de către prima instanță și invocată în cererea de chemare în judecată, decât începând cu luna decembrie 2009, termenul de doi ani de plată a celei de-a doua tranșe fiind 28.02.2010.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 3 c.pr.civ., curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâta A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 5763/CA/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o va modifica numai cu privire la data de la care se va aplica actualizarea în funcție de indicele de inflație.
Cu privire la cererea recurentei pârâte de amendare a intimaților reclamanți în condițiile art. 108 ind. 1 c.pr.civ., Curtea constată că aceasta este vădit nefondată, atitudinea intimaților reclamanți de utilizare a tuturor mijloacelor procedurale pentru obținerea sumelor stabilite în favoarea acestora cu titlu de despăgubiri fiind, în esență, determinată de refuzul nejustificat al instituției recurente de executare voluntară a actului administrativ.
| ← Cerere privind anularea unui act administrativ. Decizie a... | 1. Fonduri europene. Acţiune admisă în parte.... → |
|---|
