Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1327/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1327/2008
Ședința publică de la 03 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea SC SRL VIȘEU DE împotriva sentinței comerciale nr. 431/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de 19.03.2008 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: BRD - GENERALE - GRUP B M, administrator judiciar, având ca obiect procedura enței- contestație la deschiderea procedurii.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura enței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de ență nr.1946 din 21.05.2008.
Recursul nu este timbrat, recurenta fiind obligată la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul procedurilor de ență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila4 ).
S-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei-creditoare BRD- Generale-Grup B M și și tabelul preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar Pro.
Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de SC SRL VIȘEU DE și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 431 din 19.03.2008 a Tribunalului Maramureșs -a admis cererea creditoarei BRD - GENERALE - GRUP B În temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura entei, s- dispus e deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei SC SRL Vișeu de, J-, CUI R-, având ca obiect procedura entei.
În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul a depus actele si informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din lege.
În temeiul art. 107 alin 2 din Legea privind procedura enței, fost desemnat administrator judiciar SC SRL B M cu o retribuție stabilită prin încheiere separată, după adoptarea Hotărârii creditorilor. Acesta îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.25 și a depus polița de asigurare pentru risc profesional.
În considerentele acestei sentințe se arată că BRD - GENERALE - GRUP BMp rin cererea înregistrată la 21.12.2007 a solicitat deschiderea procedurii enței privind debitoarea SC SRL Vișeu de, pentru neplata la scadență a unei datorii de 145.110,36 lei (RON) reprezentând datorie certă, lichidă și exigibilă rezultată din nerambursarea în întregime a sumelor împrumutate conform contractelor de credit nr. 37/29.06.2006 și 45/15.09.2006.
Debitoarea a primit copia acțiunii la 24.12.2007, dar nu a contestat existența stării de ență în termenul legal de 10 zile de la primirea copiei acțiunii așa cum prevede art. 33(2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura enței. La cererea debitoarei au fost acordate termenele din 16.01.2002 și 19.03.2008 pentru ca aceasta să-și formuleze apărarea însă fără rezultat.
În conformitate cu prevederile art. 33(6) din lege, dacă debitorul nu contestă în termenul prevăzut la alin. (2) că ar fi în stare de ență, judecătorul sindic va da o sentință de deschidere a procedurii care poate fi generală sau simplificată.
Întrucât debitoarea nu se încadrează în nici una din situațiile pentru care legea prevede deschiderea procedurii simplificate, s-a dispus deschiderea procedurii generale, conform dispozitivului.
Administratorul judiciar a fost desemnat de judecătorul sindic în persoana B M, creditoarea reclamantă făcând o propunere în acest sens.
Pentru promovarea acțiunii cuantumul minim al creanței trebuie să depășească suma de 10.000 lei RON, condiție care este întrunită în speță.
De la scadența plăților datorate de debitoare a trecut mai mult de 30 de zile.
Împotriva acestei sentințe formulat recurs SC SRL Vișeu de, solicitând admiterea recursului, cu motivarea că hotărârea este nelegală, deoarece nu s-au avut în vedere actele depuse de societate și prin care a dovedit că are mijloacele bănești pe care le datorează reclamantei.
Intimata prin întâmpinare solicitat respingerea recursului, cu motivarea că aceasta datorează băncii o datorie de 150.000 RON plus dobânzi care curg până la achitarea integrală a datoriei.
Examinând recursul, instanța constată că acesta este netimbrat, urmând fi anulat din următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita 19,5 lei taxă judiciară de timbru, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei RON.
În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.308 alin.4 pr.civ.
Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat cu suma stabilită, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.308 alin.4 pr.civ, raportat la art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea SC SRL VIȘEU DE împotriva sentinței civile nr. 431 din 19.03.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/6.06.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|