Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 364/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 364
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Nela Ochea
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țăndăreanu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Moleanu
GREFIER: - -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea TG J, împotriva sentinței nr. 1368 din 05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL TG J, având ca obiect procedura insolvenței-deschidere procedură insolvență.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că au sosit răspunsurile solicitate de la TG - J, după care:
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.1368 din 05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de debitoarea SC SRL TG J și s-a respins cererea creditoarei TG J privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei menționate.
Judecătorul sindic a reținut că TG Jas olicitat deschiderea procedurii împotriva debitoarei SC SRL TG J pentru suma de 790.733 lei, din care suma de 477.955 lei a fost contestată.
Debitoarea a formulat contestație susținând că, decizia nr.139 din 29.09.2007 a fost contestată, iar în prezent s-a suspendat soluționarea contestație la decizia de impunere astfel că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța solicitată de creditoare.
Cum datoria la bugetul consolidat al statului este contestată, în temeiul Codului d e procedură fiscală, creanța nu este certă, astfel că nu este îndeplinită una din condițiile admiterii cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței, prevăzute de art. 3 din Legea 85/2006. Cu privire la diferența de sumă necontestată creditoarea nu a depus titlurile executorii, astfel că nu s-a putut verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de textul precitat.
În termen legal împotriva acestei sentințe a declarat recurs TG J, criticând-o ca netemeinică și nelegală, arătând că sunt îndeplinite condițiile, pentru deschiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC SRL TG J întrucât numai suma de 477.955 a fost contestată iar diferența de 312.778 lei îndeplinește condițiile cerute de Legea 85/2006.
A precizat că suma de 790.733 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată, compusă din 253.944 lei proveniți din decizia de impunere privind obligațiile suplimentare fiscale, stabilite de inspecția fiscală nr.139/a din 12.06.2007, sumă contestată; 126.895 lei proveniți din declarația depusă de contribuabil în data de 9.10.2007; 28,957 lei proveniți din declarația depusă de contribuabil în 9.10.2007; 168.966 lei dobândă proveniți din decizii de calcul accesorii; impozit pe profit compus din debit de 3.884 lei, proveniți din declarația depusă de contribuabili la data de 24.04.2007; 2.175 proveniți din declarația depusă de contribuabili la data de 24.04.2007; 120.111 lei proveniți din decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de Inspecția fiscală nr. 139/a din 12.06.2007, sumă contestată de contribuabili precum și dobânda de 85.751 lei proveniți din decizii de calcul accesorii. A mai precizat că în vederea recuperării debitului TG Jae mis titluri executorii 22185/4.04.2007, 47783/4.06.2007, 60244/19.07.2007, 68943/4.09.2007 și în urma executării silite au rămas debite neachitate în sumă totală de 790. 733 lei din care suma de 477.955 lei este contestată.
Prin întâmpinare debitoarea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, nu se poate vorbi de o creanță certă, din moment ce întreg debitul a fost stabilit printr-o decizie de impunere a TG J, emisă ca urmare a unui proces verbal de control, iar împotriva ei s-a formulat contestație, care este în prezent suspendată ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală.
Curtea va respinge apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
La solicitarea Curții de Apel, recurenta a depus titlurile executorii menționate mai sus în recursul său și fișa sintetică totală dar fără a defalca creanțele contestate de cele necontestate.
Mai mult în titlurile executorii s-a făcut mențiunea că sumele au fost individualizate prin documentul de impunere nr. 139/12.06.2007 ori această decizie a fost contestată. Câtă vreme în decizia menționată este cuprinsă întreaga sumă de 790.733 lei și nu se poate stabili cu certitudine care este suma necontestată pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 3 din Legea 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței, recursul creditoarei este nefondat.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor art. 312. pr. civ, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea TG J cu sediul în Târgu - J, județul G, împotriva sentinței nr. 1368 din 05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL TG J cu sediul în Târgu - J,-, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2008
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red - EM/2/ex/23.04.2008
Tehnored - FS
Jud sindic -
09 Aprilie 2008
Președinte:Nela OcheaJudecători:Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|