Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 381/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 381/
Ședința publică din 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în municipiul Târgu - M,--3, jud.M, prin reprezentanți legali și de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul ales în B, str.-.-., nr.50, sector 1, prin reprezentant legal, împotriva Sentinței comerciale nr. 147 din 13 februarie 2008, pronunțată de Judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursurile sunt declarate în termenul procedural,motivate, în temeiul disp.art.301, 303 Cod pr.civ. fiind scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
Lichidatorul judiciar a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare (20-23).
Cauza fiind în stare de judecată, instanța, în raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr.civ. o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr.147 din 13 februarie 2008, pronunțată de Judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr- s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, s-a constatat că în patrimoniul debitoarei SC SRL Tg.-M nu există bunuri care să fie supuse procedurii de lichidare, s-a dispus închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului și restul măsurilor prevăzute de dispozițiilor Legii nr.85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
Împotriva debitoarei falite SC SRL a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului, prin sentința nr.2053 din data de 25.06.2002, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar și ulterior de lichidator judiciar practicianul în insolvență SC SRL Tg.-
Din raportul întocmit de lichidatorul judiciar, se poate reține că la data deschiderii procedurii debitoarea nu deținea bunuri în patrimoniu, precum și faptul că evidențele contabile ale acesteia nu erau ținute la zi. În ceea ce privește continuarea unor activități care au adus pierderi societății lichidatorul judiciar a precizat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de mai multe societăți care a generat acumularea unor datorii față de debitoare.
Judecătorul sindic reține de asemenea că s-a respins cererea creditoarea DGFP M pentru angajarea răspunderii personale a administratorilor debitoarei falite, soluție menținută de Curtea de Apel Tg.- Avându-se în vedere faptul că lichidatorul judiciar nu a putut identifica alte bunuri în patrimoniul fostului administrator al debitoarei, a întocmit raportul final prin care a propus închiderea procedurii.
Având în vedere această stare de fapt, judecătorul sindic apreciază că obiecțiunile formulate de creditoarea DGFP M sunt nefondate.
În ceea ce privește obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS împotriva propunerii de închidere a procedurii, judecătorul sindic apreciază că aceste obiecțiuni sunt nefondate. Aceasta pe de o parte, datorită faptului că, în cauză nu s-a dispus angajarea răspunderii personale a administratorilor debitoarei falite, în baza concluziilor din raportul lichidatorului judiciar, iar pe de altă parte datorită faptului că au fost parcurse toate etapele procedurii în care debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu.
În acest sens, susținerea creditoarei AVAS, cu privire la faptul că trebuie parcurse toate fazele procedurii de lichidare judiciară prevăzută de legiuitor este greșită, întrucât în situația în care lichidatorul nu identifică bunuri în patrimoniul debitoarei falite, procedura poate fi închisă în orice fază a acesteia, evident fără a se parcurge toate fazele prevăzute de Legea 85/2006. Cu privire la susținerea creditoarei referitor la neîntocmirea de către lichidatorul judiciar a unui raport detaliat cu privire la eventuale bunuri ale societății, judecătorul sindic apreciază că, aceste susțineri sunt nefondate, întrucât lichidatorul judiciar a întocmit în cauză rapoartele în baza evidențelor contabile ale debitoarei, potrivit celor reținute mai sus.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarele M și AVAS B solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii raportului final întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, cu consecința continuării procedurii instituită de Legea nr.85/2006.
DGFP M prin cererea de recurs formulată critică dispoziția judecătorului sindic privind închiderea procedurii în temeiul art.131 și 132 alin.2 din Legea nr.85/2006, susținând că nu a depus toate diligențele în vederea identificării bunurilor aparținând debitoarei și prin urmare nu s-a făcut dovada insolvabilități acesteia. Închiderea procedurii fără recuperarea integrală a datoriilor ar crea un prejudiciu însemnat în bugetul ei.
AVAS prin cererea de recurs formulată solicită respingerea raportului final, continuarea procedurii, susținând că lichidatorul judiciar nu a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, nu au fost identificate persoanele din conducerea societății debitoare vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență și nu s-a solicitat angajarea răspunderii persoanelor vinovate de starea în care se află societatea. Se mai susține că nu i-a fost notificat raportul final pentru a fi în măsură să formuleze obiecțiuni.
Analizând hotărârea sub aspectul motivelor invocate de recurenta DGFP M se constată că nu se aduce nici un argument de natură să justifice criticile formulate sau care să conducă la continuarea procedurii, nu a fost indicat nici un bun aparținând societății debitoare și care să poată fi valorificat. I se impută administratorului judiciar că nu a depus suficiente diligențe pentru identificarea bunurilor, fără însă să-și recunoască atitudinea pasivă manifestată pe tot parcursul procedurii în ceea ce privește identificarea de bunuri sau avansarea de fonduri necesare pentru continuarea acesteia.
AVAS prin cererea de recurs formulată invocă aceeași lipsă de diligență a administratorului judiciar, însă aceeași este situația și în cazul ei, pe tot parcursul procedurii a avut o atitudine de pasivitate în ceea ce privește modul de derulare a procedurii. Se susține că nu s-au făcut demersuri pentru identificarea persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, că nu s-au făcut propuneri pentru angajarea răspunderii fără însă să observe că a fost formulată cerere de angajarea răspunderii, cerere care a fost respinsă irevocabil prin sentința nr.1629/28.11.2007.
Se susține de asemenea că nu i-a fost notificat raportul final însă și aceste susțineri sunt nefondate întrucât actul de la fila 205 demonstrează contrariul în sensul că acestei creditoare i-a fost notificat raportul final însă nu s-a prezentat la adunarea creditorilor convocată pentru a se pune în discuție raportul final și nici nu s-au formulat în scris obiecțiuni.
În această situație toate criticile aduse hotărârii apar ca fiind nefondate și recursul urmează să fie respins.
Prin urmare Curtea de Apel Tg.-M în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursurile ca nefondate și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în municipiul Târgu - M,--3, jud.M, prin reprezentanți legali și de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul ales în B, str.-.-., nr.50, sector 1, prin reprezentant legal, împotriva Sentinței comerciale nr. 147 din 13 februarie 2008, pronunțată de Judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 Aprilie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
29.05.2008
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|