T.V.A. Corpului Gardienilor Publici. Contracte privind paza agenţilor economici privaţi. Instituţie publică. Distorsiune concurenţială

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, instituţiile publice sunt considerate persoane impozabile pentru operaţiunile efectuate, inclusiv cele prevăzute în alin. (4), în cazurile în care tratarea lor ca persoane neimpozabile pentru aceste operaţiuni conduce la distorsiuni concurenţiale. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (4) lit. b) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002, instituţiile publice sunt considerate persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate, chiar în calitate de autoritate publică, în situaţia în care aceste activităţi mai sunt desfăşurate şi de alţi operatori economici. Prin urmare, în cazul contractelor privind paza agenţilor economici privaţi încheiate de Corpul Gardienilor Publici se creează distorsiune concurenţială, întrucât neincluzându-se T.V.A. în onorariul încasat, sunt dezavantajaţi ceilalţi agenţi economici prestatori de serviciu de pază şi protecţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 9094 din 17 Decembrie 2004

Reclamantul Corpul Gardienilor Publici Botoșani a formulat acțiune împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Autoritatea Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca, în contradictoriu cu acesta, să fie anulată Decizia nr. 101/2004 și suspendarea executării cauzei până la soluționarea acțiunii, iar la 1 iunie 2004 a completat acțiunea, în sensul că a solicitat și anularea în parte a procesului-verbal nr. 286 din 19 februarie 2004, încheiat de reprezentanții Direcției Controlului Fiscal Botoșani, respectiv pct. 2, care se referă la obligația plății T.V.A.

în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, prin interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 345/2002, pârâtul a obligat Corpul Gardienilor Publici Botoșani, conform procesului-verbal nr. 286 din 19 februarie 2004, la plata sumei de 5.604.249.391 lei, cu titlu de T.V.A., la dobânda aferentă de 976.722.960 lei și la 296.369.759 lei penalități de întârziere. A mai susținut reclamantul, că nu poate fi încadrat în categoria plătitorilor de T.V.A., deoarece activitatea sa nu creează distorsiuni concurențiale, fiind o instituție publică de interes județean, având un regulament propriu de organizare.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus anularea în parte a procesului-verbal nr. 286/2004 și a Deciziei nr. 101/2004 privind plata T.V.A. aferentă perioadei 1 iunie 2002-31 decembrie 2003, în sensul exonerării reclamantului de plata sumelor de 5.604.249.391 lei T.V.A. și 976.722.960 lei dobânzi și respectiv 296.369.759 lei penalități de întârziere. Instanța de fond a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A., că nu au fost dovedite cazurile de distorsiuni concurențiale sau existența unor societăți comerciale cu activități similare.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani, în nume propriu și în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, criticând sentința Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ, ca fiind nelegală, în sensul că prin interpretarea eronată și aplicarea greșită a actelor normative, în speță Legea nr. 345/2002 privind T.V.A. și H.G. nr. 598/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a actului normativ cadru, a stabilit că reclamantul intimat nu este plătitor de T.V.A.

Recursul este fondat.

Prin contestația adresată Ministerului Finanțelor Publice împotriva procesului-verbal nr. 286 din 20 februarie 2004 încheiat de Direcția Controlului Fiscal Botoșani, reclamantul intimat a solicitat anularea pct. 2, în care s-a constatat că este dator la buget cu suma de 5.604.249.391 lei reprezentând contravaloarea T.V.A. neachitată și cu dobânzile și penalizările aferente, susținând nelegalitatea acestei constatări. Contestația a fost respinsă de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Decizia nr. 101/2004, cu motivarea, în esență, pentru perioada verificată, 1 iunie 2002-31 decembrie 2003, că reclamantul este o instituție publică supusă impozitării pentru operațiunile efectuate, deoarece activitatea ce o desfășoară este specifică și altor operatori economici, iar exceptarea sa constituie tratament fiscal preferențial, rezultând distorsiuni concurențiale.

Problema care se impune a fi rezolvată este aceea dacă Corpul Gardienilor Publici datorează T.V.A. în temeiul art. 2 alin. (5) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A. în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (5), instituțiile publice sunt considerate persoane impozabile pentru operațiunile efectuate, inclusiv cele prevăzute în alin. (4), în cazurile în care tratarea lor ca persoane neimpozabile pentru aceste operațiuni conduce la distorsiuni concurențiale. Instituțiile publice sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile menționate în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Pentru unitățile de interes public beneficiare ale contractelor de prestări de servicii încheiate de reclamantul intimat, conform Hotărârii nr. 23 din 3 martie 2004 adoptată de Consiliul județean Botoșani, acesta îndeplinește nu numai activitate de protecție și pază a bunurilor și obiectivelor, ci asigură și apărarea ordinii și liniștii publice. în acest caz, cele două activități nu pot fi disociate, având în vedere că beneficiarii sunt unități de interes public, în acest sens fiind prevederile art. 9 și art. 11 din Legea nr. 26/1993 privind înființarea, organizarea și funcționarea Corpului Gardienilor Publici.

în situația beneficiarilor unități de interes public, prestarea serviciilor de pază și protecție care include și apărarea ordinii și liniștii publice, nu poate fi efectuată și asigurată de alți prestatori operaționali, astfel că în aceste cazuri nu se naște distorsiune concurențială. Pentru beneficiari agenți economici privați, reclamantul intimat nu prestează însă în baza contractelor încheiate decât activitate de pază și protecție, gardienii publici neavând de asigurat în aceste situații ordinea și liniștea publică. în cazul contractelor privind paza agenților economici privați se creează distorsiune concurențială, întrucât neincluzându-se T.V.A. în onorariul încasat de Corpul Gardienilor Publici, sunt dezavantajați ceilalți agenți economici prestatori de serviciu de pază și protecție. Se constată astfel că, potrivit art. 2 alin. (4) lit. b din Normele aprobate prin H.G. nr. 598/2002, instituțiile publice sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile desfășurate, chiar în calitate de autoritate publică, în situația în care aceste activități mai sunt desfășurate și de alți operatori economici.

în actul de control se consemnează că în județul Botoșani sunt și alți operatori economici care desfășoară activitate de pază și ordine publică. Față de această mențiune se impunea ca instanța să verifice această precizare, necontestată de părți, existând în acest sens îndatorirea de a stărui pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, trebuind să ordone administrarea acestei probe de importanță certă în dosar, aceasta fiind o cerință ce rezultă expres și din art. 129 alin. (5) C. proc. civ. înalta Curte de Casație și Justiție constată că obligația de plată a T.V.A. se aplică pentru veniturile realizate de reclamantul intimat din prestările de serviciu efectuate către agenți economici privați, astfel că, potrivit acestei rețineri, în cauză este necesar a se prezenta contractele încheiate cu agenții economici privați în perioada supusă controlului și efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească în concret obligația legală de plată a T.V.A., urmând a se avea în vedere dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 345/2002.

în raport de considerentele expuse, recursul a fost admis.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre T.V.A. Corpului Gardienilor Publici. Contracte privind paza agenţilor economici privaţi. Instituţie publică. Distorsiune concurenţială